9,175 matches
-
târziu, când Anda i-o sem nalase cu un zâmbet ironic pe colega de bancă a Georgianei, întrebându-l ce părere are despre ea, își întorsese chipul curios și încă ironic-zâmbitor spre canapeaua unde ședea țâfnoasă o fată într-o rochie galbenă. — Pun prinsoare că de asta nu te-ai putea apropia oricât ai încerca, are ceva respingător! îl provocase Anda, din nou. Eduard o măsurase cu privirea pe fata în rochie galbenă, care stătea bățoasă și cu ochii închiși pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
spre canapeaua unde ședea țâfnoasă o fată într-o rochie galbenă. — Pun prinsoare că de asta nu te-ai putea apropia oricât ai încerca, are ceva respingător! îl provocase Anda, din nou. Eduard o măsurase cu privirea pe fata în rochie galbenă, care stătea bățoasă și cu ochii închiși pe canapea. Părea foarte înțepată și dezagreabilă, cum ședea acolo, strângând în degete lanțul de la gât. Iar faptul că ținea ochii închiși și că poate adormise în acea atitudine țepoasă o făcea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-ți dorești ceva anume din toaletele mele, îi spusese ea, cu aceeași uimire pe față. Clara zâmbise încurcată și se apropiase de ușa larg deschisă a șifonierului. Cântărise din ochi toaletele frumos înșiruite pe umerașe și zăbovise o clipă asupra rochiei negre pe care o mai îmbrăcase pe ascuns. Nu, răspunsese ea într-un târziu, nu-mi doresc nimic. — Cum vrei tu, spusese doamna Martin. Dar să știi că „bâl dâbâc“ se spune când cazi în apă, nu pe uscat... Clara
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un aperitiv. în trecere spre bar, aruncă o privire scurtă și grăbită spre pereții cu chipuri înrămate, salutând cu un gest imperceptibil al capului portretul de care urma să se despartă curând. Acum ședea la masă - dichisită, îmbrăcată într o rochie nouă, pe care și-o căutase în mod special mai demult, când începuse să se gândească intens la trecut, și pe care o întâlnise într-un târziu, pe un manechin, în plin centrul orașului. O rochie care-i aducea aminte
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dichisită, îmbrăcată într o rochie nouă, pe care și-o căutase în mod special mai demult, când începuse să se gândească intens la trecut, și pe care o întâlnise într-un târziu, pe un manechin, în plin centrul orașului. O rochie care-i aducea aminte de mama sa și de ea însăși, când era adolescentă. Neagră, cu umerii goi, strânsă într-un cordon lat care-i sublinia talia zveltă, deloc alterată de trecerea timpului. — Ai umeri frumoși, îi spusese Ion mai
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
turiști, care păreau de la mic la mare de aceeași generație și arătau a fi purtați de aceleași resorturi ale amintirii și ale nostalgiei. Vorbeau discret într-o limbă neînțeleasă, dinspre care răzbătea către ei numai un murmur incert. Doamnele în rochii de seară, cu eșarfe și coliere sclipitoare și bărbații în redingote festive fură conduși de însuși patronul restaurantului în salonul de onoare, separat printr-un perete mobil de lemn, manevrabil în pliuri, ca un burduf de acordeon. Paravanul mobil, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
până în patruzeci de ani, înaltă, robustă, cu sâni voluminoși, îmbrăcată modest, dar cu gust. În mâna dreaptă are un coș plin cu legume proaspete. Este Amalia, bucătăreasa. Ca întotdeauna se dovedește a fi o apariție plăcută și îngrijită. Poartă o rochie subțire de in, maro deschis, cu mâneci scurte, ușor decoltată. Părul lung, lăsat pe spate, formează o cascadă de bucle roșcat-strălucitoare ce acoperă umerii și se revarsă generos către piept. Ochii vii dezvăluie candoarea unui suflet curat, fără vanități și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
gesturi plictisite în așteptarea clienților. Una dintre ele, nu pare să aibă mai mult de nouăsprezece ani, trimite din vârful buzelor rujate excesiv un țocăit sonor la adresa lui Marius. Sub pardesiul subțire, ros la poale, purtat descheiat, se vede o modestă rochie de stambă înflorată, mulată pe talie. Fardul țipător încearcă fără prea mare succes să ascundă paloarea unui obraz de ftizică. Pe fruntea teșită, se rotunjesc câțiva cârlionți anemici, firav gest de cochetărie al unei femei ce se dorește frumoasă chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
greu, numele ei fiind pe buzele tuturor, bărbați și femei deopotrivă. Deși pe față își arătau mereu bucuria când o vedeau, tinerele domnișoare, chiar și unele doamne mai coapte, nu-și ascundeau gelozia când ea nu era de față pentru rochiile și pantofii ei mereu în ton cu moda, bârfa răutăcioasă fiind se pare singurul lucru care le mai putea echilibra psihic pentru următoarea întâlnire cu ea. La asta se mai adăuga și faptul că datorită excelentei sale situații materiale, Smaranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rimel pe gene. Numai obrazul rămâne nefardat, oferind privirii puritatea lui naturală. Își trage cu eleganță ciorapii, apoi furoul de mătase neagră. Atent până atunci la nodul cravatei vârâtă pe sub gulerul cămășii, Marius face o pauză și privește către Smaranda. Rochia de seară, pur și simplu îi flatează silueta desăvârșită a trupului. Un lănțișor din aur, tip choker 33, accentuează frumusețea gâtului lung și subțire. Minunată! Cine? Eu sau toaleta mea? Face o piruetă cu o căutătură glumeață pe față. Amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Te ocupi numai de dumnealor. Se întoarce către Smaranda, curtenitor ca un flăcău tomnatic la pețit: Vă urez poftă bună și seară plăcută în continuare. Orchestra se oprește pentru o scurtă pauză. Liniștea relaxată face loc foșnetului fin al unor rochii sau a câtorva râsete reținute, punctate de clinchetului cristalin al paharelor. Chelnerului revine împingând o măsuță cu rotile. Pune pe masă un coș de pâine cu chifle crocante, servește vinul și după ce învelește într-un șervet alb recipientul metalic pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
senzația că după cât de scurt a fost somnul, o parte din oboseală a dispărut totuși. Cearșaful șifonat arată impudic frământarea senzuală a trupurilor, amintindu-le fiecare atingere, fiecare sărut pe care și l-au dăruit. Coboară împreună la micul dejun. Rochia neagră, cu guler bărbătesc, accentuează paloarea nopții nedormite de pe chipul Smarandei. Pe fața de masă albă, ajurată, bucătăreasa aranjase lângă serviciul de ceai, un coșuleț cu fursecuri și un altul cu chifle calde. Aroma dulce-acrișoară a lichidului fierbinte inundă încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și lumina puternică a soarelui intrat pe fereastra mare aproape că îl orbește. Clipește de câteva ori să vadă mai bine, apoi privirea se oprește asupra unei fetițe de vreo nouă-zece ani, cu par scurt și breton. Îmbrăcată într-o rochie ponosită de molton, se leagănă mecanic înainte și înapoi pe marginea patului, în timp ce privește fix înainte cu ochi sticloși, inexpresivi. Mâinile încrucișate țin strâns în poală un ursuleț de pluș maro, cu una dintre urechi roasă. Dezmiardă bărbia tremurătoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
altfel, ce ar mai fi fost de spus? A picurat câțiva stropi de vin pe dușumea murmurând "Să-i fie țărâna ușoară" pentru odihna sufletului răposatei. Sub un felinar orb, doi îndrăgostiți se sărută pe îndelete. Tânăra, îmbrăcată cu o rochie scurtă și vaporoasă, își freacă piciorul de gamba partenerului, în timp ce acesta își face de lucru sub fusta ei, cu mâinile nerușinat urcate sus, pe pulpele fetei. În lumina chioară se poate întrezări un afiș mare, unde un soldat cu cască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
încetează. Se aude un "Ah!" general, urmat de stingerea luminilor. Un spot luminos încadrează pianistul ce mângâie delicat clapele, răspândind către cei care-l ascultă acordurile unui blues. Din întuneric, pătrunde în conul de lumină o mulatră înaltă, drapată, în rochie roșie ca focul. Cu vocea ușor răgușită și ochii pierduți în zări numai de ea știute, oferă mulțimii ghiftuite și asudate, povestea tristă a unei iubiri neîmplinite. Cuvintele intră în inimile tuturor, chelneri și clienți deopotrivă încremenesc sub vraja lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ca nimic să nu ne destrame bucuria de a fi împreună. În acea noaptea Smaranda visează că merge prin zăpada unei cărări pustii, întinsă prin mijlocul unor munți uriași ale căror creste obturează cerul de un albastru profund. Poartă o rochie subțire de pânză albă, lungă și largă, dar frigul nu are putere asupra ei. Și ceea ce este mai ciudat, observă că picioarele ei goale nu lasă nici o urmă pe covorul alb al omătului. Ce se întâmplă cu ea? De ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Cât vă lasă inima ... Pentru o bucată de pâine". Poartă ochelari rotunzi cu lentila neagră, de orb, dar ochiul versat al lui Marius surprinde căutătura lungă care urmărește fesele unei femei grase, care se ghicesc vulgar sub stofa subțire a rochiei. Timpul se scurge încet, cleios, fragmentat din când în când de zgomotele obișnuite ale unei străzi circulate. Claxoane, răcnete, portiere trântite, zăngănituri, frânări bruște. Înserarea nu aduce răcorea mult dorită. Rămâne la fel de cald ca peste zi, pâcla de praf, fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
joasă, cu aspect ponosit, din stânga ușii, sunt aruncate în dezordine câteva furouri, prosoape, ciorapi fumurii, pudriere, rujuri. Dulapul deschis lasă vederii lucrurile dinăuntru. O haină de ploaie verde, decolorată de vânt și ploaie, un pardesiu maro, ros pe la margini, câteva rochii din stambă înflorată, așezate pe umerașe din sârmă, iar pe raftul de jos două perechi de pantofi, dintre care una fără flecuri. Sub chiuveta murdară, se vede un lighean plin cu apă de culoare rozalie care pute a permanganat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
apariția lor la parter, o tânăra femeie brunetă, așezată până atunci pe bancheta capitonată din hol, se ridică cu un amestec de emoții și curiozitate în privirea ei. Arată puțin trecută de treizeci de ani, discret machiată, îmbrăcată într-o rochie albă, simplă și comodă. Înaintează câțiva pași și întinde mâna, dar bătrâna doamnă o îmbrățișează, apoi o sărută pe amândoi obrajii cu sinceră afecțiune. În sfârșit, ne întâlnim! Aproape că nici nu-mi vine să cred. Pot spune că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
liceu, lucrările de sinteză de peste an. Seara, tîrziu, era la mijlocul lui mai, nemairezistînd, m-am Întors la casa muribundei, convins să-i vorbesc. Am bătut la poartă; mi-a deschis aceeași doamnă, purta acum un capot maro cu desene În locul rochiei cu care ne Întîmpinase dimineața, probabil cea mai elegantă ce o avea. - Sărut mîna, vorbii. - Domnul judecător! făcu mirată. - Aș dori să stau de vorbă cu doamna Perussi. - Poftiți, dar doarme, nu s-a simțit bine. - Atunci... cu dumneavoastră, Îndrăznii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Perussi, cu o oră Înainte de moarte, m-a rugat - era de față și o doamnă care acum e În camera de priveghi, m-a rugat să-i pun, cînd va muri, fotografia fetei În buzunarul mic din dreptul inimii, de la rochie, ceea ce am și făcut după ce a Închis ochii și am Îmbrăcat-o, Împreună cu doamna care era cu mine. Dar printr-o minune, mi-am adus aminte că mai avea un exemplar al aceleiași fotografii Într-un plic cu altele, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
aplecă pe dormeza lată, În lumina vagă a felinarului de pe bulevard, ce străbătea În odaie, stăturăm muți Încă mult, cu trupurile unite În dreptul umerilor, formînd o mare literă V cu vîrful spre perete. Apoi Își coborî mîinile pe spatele meu. Rochia, strînsă la mijloc Îi era ușor ridicată deasupra genunchilor În timp ce cămașa mea albă, strălucitoare, se strînse În striațiuni neregulate sub Îmbrățișarea mîinilor ei. Mă ținea cu podul palmelor apărîndu-mi omoplații care Încercau false mișcări de desprindere. „Keti nu!” - „Ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu Împletitură savantă. CÎnd deschisei ușa mînerul scrîșni; Ana aștepta În picioare, tăcută, fixă, Îmbrăcată Într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic În lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvînt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gîndii speriat. Mă aflu În fața unei simple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu Împletitură savantă. CÎnd deschisei ușa mînerul scrîșni; Ana aștepta În picioare, tăcută, fixă, Îmbrăcată Într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic În lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvînt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gîndii speriat. Mă aflu În fața unei simple idei, Îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia, nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată zîmbi, făcu doi pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia, nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată zîmbi, făcu doi pași către mine, se apropie atît de mult că-i simții suflarea. - „De ce te uiți?” vorbi; ne Îmbrățișarăm și camera, toată, căpătă culoarea rochiei ei. „PÎnă cînd?” - și iată-ne pe canapeaua cu cuvertură plușată, apoi nu mai mi-aduc aminte nimic, decît că În zori ne trezirăm din somnul de noapte; m-am Întrebat, uluit, dacă fusese ea În adevăr sau numai reflectarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]