8,805 matches
-
erotic sau chiar spre moarte. Călătoria implică deseori simboluri acvatice sau chiar sugestii ale curgerii legate de metafora timpului care trece sau a gândurilor, a amintirilor care se pierd. Totul pare să se înscrie într-un straniu ritual inițiatic - spunem straniu pentru că cel mai adesea sfârșește printr-un eșec sau o dezamăgire. Poetul are sentimentul că lumea aceasta atât de obișnuită îi este necunoscută și surprinde cititorul cu perspectiva pe care o deschide asupra ei. E un parcurs al descoperirii de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ani,/ se mai aud pe fregate o mie de boturi cum latră." (O mie de vânturi). Mijloacele sunt, în general, aceleași cu ale generației sale, dar în loc să facă o radiografie, un reportaj al lumii exterioare, Constant Tonegaru optează pentru o stranie incursiune într-o lume interioară. Și erosul e aici prilej de călătorie, femeia cafenie, o mulatră îi șoptește istoria peregrinărilor ei care se confundă cu cea a amorurilor, un amant în Peru, unul la Santa Clava, altul în SUA. E
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fie tava florilor de nufăr", e o lume, în consecință, răsturnată în care cosmicul susține terestrul. Acvaticul și terestrul se prelungesc, de asemenea, unul într-altul, fără ca limitele să mai fie fixate, viziunea devine una fantomatică, ca într-o reverie stranie, halucinantă ce reușește să refacă, din ape străvezii, lumi apuse sau poate chiar inexistente (Odihnă sumară). Titlurile textelor surprind și ele aceeași dispariție lentă a vieții: somnul, odihna, oboseala, care devin caracteristici principale ale întregii lumi și se transformă în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
granițele dintre imaginar și real. Această invadare a realității de către urât, grotesc, de către spaimele cele mai profunde este subliniată prin două modalități, pe de o parte, prin imaginarul specific -tematica nevrozei, a nebuniei ("La podul din Pădurile Nevroză/ delirul crește straniu din portret", Carnet lapidar, "Ni-s obrajii galbeni în toate zilele, mâinile fierte./ Halucinăm", Coșmar), a mizeriei, a bolii, a războiului și a morții ("Iar târziu, spitalele, târziu/ ne-au strigat profund din bătătură;/ hemoragii de jar puneau în gură
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
reflectat de lirica acestui poet. Lumea este lipsită de valori, de idealuri, de sacralitate (aceasta din urmă înțeleasă în accepțiunea tradițională, imagine arhetipală a absolutului devenită acum "paradis în destrămare"). Constrângerile, mizeria proiectate și în universul poetic conduc la imagini stranii, uneori grotești, care ies din tiparele "poeziei cuminți". Într-un astfel de context, afirmarea libertății capătă aspectul nebuniei (""Nebunilor" - un răcnet aruncat/ lovit de peșteri", Saltimbancul, " Noi suntem frați și regi/ Între nebunii de jos", Câini), al refuzului ordinii. Actul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
țărm fosforul mării se izbea/ plesnind ca niște palme de copil/ pe apa dintr-un bazin cu heruvimi de ghips/ să prindă un pește roșu mort inutil". E o alăturare de imagini, inedit și banal, sublim și grotesc, într-un straniu puzzle al vieții și al poeziei. Sugestia lumii contrafăcute nu lipsește nici de aici, sacrul e lipsit de putere, stă sub semnul fragilității, al perenității. Sensul existenței, al actului s-a pierdut, a devenit inutil, nici măcar moartea nu mai capătă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aventură în cer" ar trebui să fie o călătorie de cunoaștere și nu e decât o exhibare a lumii degradate, un panopticum în față căruia eul ia poza mirării cu inocență, "Era o lume de panopticum,/ totul era clar și straniu ca în fundurile de mare -/ n-aș fi crezut că există în realitate/ ceea ce priveam acum cu stupoare". Multiplicarea termenilor care fac referire la sexualitate intră în aceeași poetică a demistificărilor, "bătrâna libidinoasă", "flasca grămadă de sex", "bordelul selenar". Reacția
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
despovărare de carnal și totodată de tot ce înseamnă viață, existență: "era un spânzurat de pe lopețile morii de vânt/ ce vâslea în nori bruni mâncând oase -/ oasele spânzuraților de pe cocoașa de pământ". E o răsturnare evidentă a viziunii asupra lumii, straniul devine banal și realitatea devine ficțiune, "din negura basmelor locatarii târgului/ ieșiră la ferestre cu sfeșnice de alamă/ (...) dar spânzuratul trecu nepăsător în abis". Accentul acesta pe negură, pe noapte, pe întuneric e mai degrabă o replică ironică dată romantismului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
la cer." (Rampă, Mircea Popovici). Se construiește adesea un univers halucinant. Dezarticularea realității se înscrie în coordonatele banalului, la Caraion, și poezia războiului-coșmar devine una a faptului divers: "Mi se pare că se clatină ferestrele (...)" (Coșmar). Versurile reluate într-un straniu refren sugerează o rece descompunere, o dezintegrare a textului: "În 1939 - ce toamnă!", "Ce toamnă!" (Cartierul din fotografie). Devastarea pe care o produce războiul a devenit un fapt comun. Umanizarea grotescă a peisajului revine și ea ca un laitmotiv violent
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
multora dintre cele moderniste, dar anticipând totodată și ruperile de ritm ale poeziei contemporane. Se dezvoltă un univers paralel, conturat în tușe îngroșate, de o violență ce-l face mai real decât realul: "La podul din Pădurile Nevroză/ delirul crește straniu din portret/ picherul negru gâfâie - amanet/ la linia ferată cu hipnoză." (Carnet lapidar). Universul astfel destructurat anticipează poezia celor din grupul oniric, continuând și preluând câteva modalități suprarealiste. Când se refuză metafora, rolul ei de a crea imagini sugestive este
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de Ion Caraion. Enumerațiile, textele alcătuite din enunțuri juxtapuse proliferează și ele, poemul devine o acumulare enormă de zvâcniri de imagini: "ne colcăie alcoolul imensității-n vine/ ca-n negre cazemate o foame animală;/ centurile ascunse sub carnea minerală/ incendiază straniu pupilele aldine" (Ion Caraion, Jurnal de grupă... dubito). Discursul poetic capătă, la Florin Iaru, aparențe de jurnal, cu notații succinte, discursul pare lipsit de plan secund, pentru că lumea nu e refăcută simbolic prin metaforizare, ci prin șir aparent nesfârșit de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
peste versul: „Orchestra încetase barbara rapsodie”7). O compoziție nouă, fără îndoială! Și exemplele ar putea continua. La Bacovia, „barbar” nu exprimă însă repulsia, dezgustul, oroarea, ci un soi de fascinație. „Barbar, cînta femeia - aceea” înseamnă că ea cînta aspru, straniu, dar (continuarea o arată) răscolitor, memorabil. Cîntăreața (în care unii au văzut simbolul poeziei)8) își răcnea durerea și, în același timp, o trezea pe a ascultătorilor săi: „Barbar cînta, dar plin de jale, -/ Și-n jur era așa răscoală
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pe cartonul negru-mat era scris cu alb: «Vino pe podul de fier, mîine la ora 3 d.m.»”2) Ceea ce li se întîmplă ulterior naratorilor diferă. Primul adoarme cu „lampa uitată aprinsă pe masă”, somn agitat, în care visează un personaj straniu, amenințător, care așteaptă să-l vadă „încremenit de-a binelea”. După o ezitare, al doilea se decide să dea curs misterioasei invitații. Cei care îl iau de pe „podul de fier” fac figură de inițiați: împreună cu oaspetele, presimt o dramatică schimbare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
meu corpuri de ceară,/ Cu hîde și fixe priviri./.../ în racle de sticlă - princese/ Oftau, în dantele, mecanic”.), în „Poemă în oglindă” („Vezi, din anticul fotoliu - /Agonia violetă,/ Catafalcul,/Și grădina cangrenată”), în „Sepulcre violate” („Și ce-am văzut era straniu/într-un copac am găsit un craniu,/Pe o cruce niște cozi blonde”.), în „Renunțare” („în grădina moartă/Am sărit aseară peste zidul mort - / Pasul meu, încet, se oprea în loc, -/Conștient de soartă, de durere orb,/în grădina moartă/A
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sfidează orice fel de încercare de catalogare. Între cele mai speciale se numără ceea ce aș numi "fanteziile", scrieri romantice și mistice pe care el le caracteriza într-o scrisoare către prietenul său, E. Krehbiel, din 1880 ca "impresiile mele asupra straniei vieți din New Orleans". Pe acestea le descrie și ca "vise ale unui oraș tropical" (Către H.E. Krehbiel, 220). De exemplu, în All in White 43 are loc un dialog care repovestește cum cea mai frumoasă femeie pe care a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
întrebat de ce nu vrea să se întoarcă în Mexico City, o întrebare la care el nu răspunde dar la care Hearn oferă un răspuns speculativ. Ceea ce rămâne neclar este cât din elementele fantastice erau observate fenomenal "ca impresii din viața stranie a New Orleans-ului" și câte erau "visele lui din orașul tropical". Deci ceea ce rămâne neclar este momentul în care el părăsește impresiile fenomenologice individuale și fantastice pentru a se lăsă în voia speculațiilor onirice și a reveriei. În mod provocativ
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
crescută lângă apă, cu pielea arămie, cu umerii largi, ascunzând în trupul ei colțuros forța unei pantere, și posedând una din acele fețe care în aceeași măsură atrag și te răvășesc prin unicitatea lor - o față care poseda un farmec straniu văzut din anume unghiuri, mai ales dintr-o jumătate de profil, și care putea să pară foarte moale și tânără dacă nu ar fi fost umbrele de la sprâncenele mari și negre, mereu strânse asemeni Meduzei, ca și cum ar fi fost apăsate
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Fred Lewis Pattee spunea despre o descriere scrisă de Hearn spre finalul anilor 1880, pe când locuia în Martinique: "este o carte haotică, plină de amintiri, impresii, dar niciuna completă, ci doar sufletul Indiilor de Vest, dezvăluit cu o artă rară, stranie, așadar particulară" (History 425). Prin faptul că Hearn nu a asigurat nici o "totalitate" estetică, Patte, poate în mod inconștient, menționează în treacăt una dintre trăsăturile specifice jurnalismului literar, formulată atât de bine de Garland: acest gen se opune totalizării sau
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sau concluziilor majore. Totuși, ca element component al dinamicii narative, Patte confirmă de asemenea prezența subiectivității, prin care se încearcă micșorarea distanței dintre aceasta și lumea obiectivată, în stilul lui Hearen, atunci când Patte observă "impresionismul" acestuia în a lui "artă stranie și particulară". Comentariile lui Patte, scrise în 1915, sugerează cât de recunoscătoare a fost Academia Engleză pentru ceea ce a încercat Hearn să facă. Romantismul lui este reflectat prin afirmarea propriei subiectivități, când observă în legătură cu Japonia că "acesta este un ținut
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o versiune mai subiectivă, cunoaștem alegerile făcute de jurnaliștii modelului narativ literar. Povestea acestui model are o istorie lungă și venerabilă, ceea ce este important în stabilirea geanologiei jurnalismului literar narativ printre celelalte modele narative. De fapt, într-un ecou istoric straniu al acta populi Romani de acum o mie opt sute de ani, John B. Bogart, editorul ziarului Sun de la 1873 la 1890, va da un sfat unui tânăr reporter, sfat devenit legendar: Când un câine mușcă un om, nu este o
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
pentru că implică un paradox în portretul său de complexitate ontologică. Acest paradox se ascute când Crane notează în următorul paragraf, după ce se referă la cei doi lupi care mârâie, că în altă parte în mină, "întâlnea același efect al zâmbetelor stranii, satanice și albul ochilor sălbatic sclipind în scânteierea palidă a lămpilor" (595). Singură, sintagma "zâmbetele satanice" ar fi o monstră de jurnalism senzațional. Dar aceste zâmbete au mai fost o dată remarcate când ele s-au oferit împreună cu gesturile prietenoase, la
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de zidurile casei creșteau peri, crengile lor atârnau peste ziduri asemeni cu brațele unui candelabru" 350). Și astfel, după ce i-a plasat pe cititori într-o zonă familiară, David încearcă să îi mute de la cursul obișnuit al vieții spre lucruri stranii și imprevizibile: "Era ca o scenă dintr-o piesă de teatru, ireală, inumană. Simțeai că acea cortină de fier, zdrăngănind și pocnind și trimițând scântei fierbinți spre a întâlni stelele calme era numai un fundal pictat; apoi zgomotul împușcăturilor venind
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
eroismul modern nu se mai întâlnește în bătălii glorioase, ci mai mult în cele interioare 72. El exemplifică prin tipul de personaj dandy un anumit eroism nobil. Parizienei, care poate fi asimilată acestui personaj, i se poate atribui același eroism straniu, calificat cu referință la dandy nu că victorie în război, "ci doar, din când în când, bătălii subtile, grațioase, cu ceea ce era mediocru, banal, conformist și vulgar în lumea lor" [Babeți, p.129]. În românul secolului al XIX-lea, problema
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
une danse endiablée șont autant de choses insaisissables" [Hasenclever, p.130]. 68 Un mit relevant încă în secolul al XIX-lea este cel al actriței Sarah Bernhard (1844-1923). Niciodată nu s-a știut adevărul despre această femeie: ambigua, captivantă, curioasă, stranie, înger și animal, naturală și la modă: francezii nu s-au mulțumit s-o adore, ei au inventat-o. 69 Charles Baudelaire imortalizează întâlnirea unei femei pariziene în poemul A une passante în ciclul Tableaux parisiens din Fleurs du mal
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
dangereux. Leș paroles, surprises par Hélène, semblaient indiquer que Juliette n'avait pas cédé encore; mais la chute paraissait prochaine" [Zola, Une page d'amour, p.239]. 304 Impresia pe care o lasă doamna Correur și Corine Balbie este una stranie, costumele lor fiind neadaptate cadrului: "Tous deux regardèrent un instant en silence Mme Correur, assise près des Charbonnel. Elle avait une robe de soie mauve, très voyante, avec beaucoup de dentelles et de bijoux" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]