KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...294 295 296 ...384 >

9,583 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

m-am simțit mândru că sunt frate cu cei strălucitori de sub ștreang și am dorit moartea cu o însetare uriașă! Dar numai o clipă, o singură clipă! Pe urmă am privit zvârcolirile, am auzit pârâitul crengilor și numai inima îmi tremura, încet, fricoasă, hoțește, ca nu cumva s-o audă vreun vecin... Peste câteva zile am fost mutat ca suspect... Acuma vezi de ce am fost mutat?... Și crezi că am plâns măcar după ce m-am întors de la pădurea spînzuraților? Sau măcar

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Căzu pe pat, cu obrajii în palme, biruit de lacrimi. Căpitanul era înduioșat și simțea că, dacă ar deschide gura, l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi ca doi bărbați, ba chiar ca doi soldați!... Adevărul este că în război nu trebuie să cugeți

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
care umpleau casa cu o lumină blândă și ispititoare. Apoi deodată îi veni în gând s-o întrebe de câți ani e, firește cu ton glumeț, ca nu cumva ea să-și închipuie cine știe ce. Îi era teamă că-i va tremura vocea și Ilona va înțelege greșit rostul întrebării... Până să se hotărască să deschidă gura, se auzi un ciocănit energic în ușă. Fata se ridică și șopti: ― A venit tata... Fără să mai aștepte îngăduință, un țăran trecu pragul. Bologa

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
violent, ca într-un microfon, în inima lui Apostol. Obrajii i se roșiră, privirea i se înduioșă... Simțea o nevoie cumplită să-și apropie sufletul prizonierului. Vru să-i întindă mâna și ridică puțin brațul, nehotărât însă, zicând cu glas tremurat de dragoste: ― Da, da, așa-i... chiar așa, căci... și eu sunt român... ― Dacă ai fi adevărat român, n-ai trage în frați, răspunse repede sublocotenentul cu atâta dispreț, încît i se schimbă deodată înfățișarea. Locul d-tale ar fi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
spaima îi rămase în inimă și-l făcu să-l întîmpine pe ungurește: ― Bine-ai venit la noi, domnule ofițer. Bologa era atât de mișcat, că nici nu observă atunci vorba ungurească. Fața lui părea aprinsă și buzele învinețite îi tremurau într-un surâs nervos. Vorbind, îi clănțăneau dinții și glasul lui avea o asprime aproape răgușită: ― Părinte Constantine... am venit la tine... să mă spovedesc. Când își auzi glasul, i se păru străin și, instinctiv, se uită împrejur dacă nu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
socotise să intre în cancelarie, să vază ce-au lucrat oamenii toată ziua, dar se pomeni deschizând ușa odăii sale. Amurgul cenușiu bătea în geamurile împodobite cu mușcată. În tulburarea de lumină pereții parcă se îndoiau și lucrurile din casă tremurau foarte straniu. Bologa închise pleoapele și se prăvăli pe un scaun ca o grămadă de carne. Legănarea amețitoare îi bâjbâia în suflet, însoțită de un vâjâit chinuitor, încît se apucă cu mâinile de masă, simțind că altfel s-ar prăbuși

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Dacă nu iai doctoria, să știi că nu-ți mai povestesc niciodată, na! Bologa închise ochii câteva secunde, ca și când ar fi vrut să-și închidă în suflet drăgălășia ei. Ilona umplu lingurița și i-o duse la gură. Degetele îi tremurau ușor și Apostol își puse mâna pe mâna ei. Obrajii fetei se îmbujorară din nou și, ca să-și ascundă emoția, îngînă: ― Vai, ce caldă ți-e mâna... Apostol nu simți gustul doctoriei. Împreună iar pleoapele, cuprins de o fericire în

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
după ușă și nu se urni de acolo până ce Meyer ură drum bun și petrecere frumoasă lui Bologa. În odăița albă, în razele albe ale soarelui tânăr, care râdea la toate ferestrele cu mușcata însîngerată, un val de tristețe își tremura pânzișul. Apostol stătea lângă masă, cu hârtia de concediu în mână, uitîndu-se când la Petre care, de bucurie, mormăia rugăciuni și strângea de zor bagajele, când la fata groparului, care înțepenise în dosul ușii, privind afară, departe, cu o expresie

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
scânteia o veselie nestăpânită. ― Rodovica a umplut orașul c-ai sosit azi-noapte, ciripi ea, apropiindu-se. Te-am așteptat să vii, dar am pierdut răbdarea și iată-mă! Vorbea tot ungurește și cu atâta plăcere, că buzele-i puțin cărnoase tremurau. Apostol era buimăcit auzind-o, se silea să zâmbească și se feri să strângă mâna mică întinsă spre el. Peste o clipă însă îi apucă degetele cu o mișcare mașinală și răspunse de asemenea ungurește: ― O, domnișoară... nici nu mă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ceea ce-l preocupa pe el în momentele acestea. Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să găsească soluția. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gândurile împrăștiate. Se puse să caute ceva, apoi se repezi la birou, scoase tremurând hârtie de scrisori și așternu, foarte grăbit, câteva rânduri către avocatul Domșa, anunțîndu-l că consideră logodna cu Marta ca o nesocotință copilărească și de aceea îi înapoiază verigheta. " Uite ce simplu și cum nu mi-a venit în minte!" își

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lumea simțurilor. Numai inima poate s-o găsească, fie în vreo tainiță a ei, fie în vreo lume nouă, mai presus de vederea ochilor și de auzul urechilor..." Îndoielile îi roaseră creierii toată noaptea. Când stinse lampa, prin perdelele albe tremurau zorile... Se simțea iar vinovat față de Marta și adormi plănuind cum ar putea repara nedreptatea ce i-a făcut-o... Peste gândurile lui însă se năpustiră, chiar de a doua zi, zvonurile târgușorului. Doamna Bologa îi servea la fiecare masă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lumea întreagă, să plângă de bucurie și să împartă lacrimile cu toți oamenii. Se sculă în picioare și întinse brațele, și deodată lacrimi îmbelșugate i se vărsară pe obrajii uscați, în vreme ce ochii și buzele lui surâdeau de bucurie. Inima îi tremura blând, împovărată de iubire și setoasă de a iubi. Și pe fiece clipă simțea tot mai deslușit rădăcinile flăcării albe în sufletul său, pătrunzîndu-i toate fibrele, topindu-se cu izvorul vieții și stăpînindu-i ființa pentru toată viața și în vecii

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mai dojenind pe Rodovica asta, care "s-a obrăznicit și s-a lenevit de tot, că nu-i chip să mai trăiești cu ea..." Pe urmă Apostol sosi, senin și mulțumit. ― Ce-ai făcut, dragul mamei? îl întrebă doamna Bologa tremurând. ― I-am cerut iertare, mamă... răspunse Apostol cu bucurie în glas și cu o flacără de fericire în ochi. Trei zile înainte de împlinirea lunii, locotenentul Apostol Bologa primi ordin telefonic să se prezinte imediat la serviciu. ― Se vede că se

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sosească cu cellalt tren... Își sorbiră o clipă privirile cu atâta înfrigurare, parcă între ochii lor s-ar fi întins un fir de mătase roșie. Apostol îi dădu mâna și văzu că Ilona coboară pleoapele și că buzele zâmbitoare îi tremură; mâna era însă rece. Apoi Bologa trecu înainte, repede, să nu facă vreo prostie dacă nu se va grăbi. În ulicioara gării, întoarse capul. Fata se ciorovăia cu ordonanța, cerîndu-i să ducă și ea un geamantan, iar Petre refuza cu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
grozavă că ai să te întorci înainte de-a se împlini vremea și de trei zile am așteptat toate trenurile, nu știu de ce... toate, toate trenurile, toată ziua... Pe fereastra dinspre grădină bătea soarele din asfințit. O fâșie de aur tremura pieziș, peste masă, pe podeaua gălbuie, până aproape de ușă, despărțind pe Ilona de Apostol ca o punte fermecată. Fericirea tresăltă în inima lui ca niște junghiuri dureroase și prin creieri i se învîrtea în cerc același gînd: dacă Ilona și-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
deodată: ― Să nu crezi, Bologa, c-am uitat imputarea ta de odinioară, știi, în curtea generalului, în Zirin! ― Ce imputare? făcu Apostol nedumerit. ― Ei, nu-ți aduci aminte? urmă Gross, aproape batjocoritor. Apoi da, firește, atunci numai de frontul românesc tremurai și poate nici nu ți-ai dat seama ce mi-ai spus... Dar eu n-am uitat, amice! Uite, și acuma e aici imputarea ta, ca un cui, aici, în suflet... Și totuși n-ai avut dreptate! Șapte luni am

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
șovinismul tău, ci tocmai ipocrizia, poate inconștientă, în care se cocoloșește! Apostol se clătină, parcă l-ar fi pălmuit. O mânie nebiruită îi îmbujoră o clipă obrajii și pe urmă se pierdu într-un val de scârbă. Buzele subțiri îi tremurau răspunzînd: ― Ura te orbește, Gross, și te face să vezi năluciri! ― Acuma mă urăști, Bologa, zise locotenentul cu un surâs satisfăcut. Dacă însă ai fi sincer cu tine însuți, s-ar cuveni să-mi mulțumești că ți-am recunoscut taina

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Cervenko răspunseră cu o lucire de bucurie. Pe urmă Apostol se așeză la picioare și rosti câteva cuvinte care nu cereau răspuns. Căpitanul bolnav zâmbi cu buzele și cu ochii, blând, cu atâta bunătate, că inima lui Apostol începu să tremure repede, fricoasă, ca o pasăre speriată, simțind deodată mustrări dureroase și încredere mare. Și Bologa stătu acolo, în fața bolnavului, aproape un ceas, fără a scoate o vorbă, sorbindu-i privirile din ce în ce mai însetat, ca și cum din ele ar fi vrut să-și

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
picioare... Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanței din odaia ofițerului. Apoi Bologa șopti cu o lucire nouă: ― De ce te ascunzi de mine, Ilona? Fata, ca și cum n-ar fi înțeles întrebarea, păli și răspunse îndată la altă întrebare ce tremura în ochii lui: ― Lasă-mă... Trebuie să mă duc la biserică... E Vinerea mare... Denii... Și poimâine sunt Paștile... Apostol îi văzu numai buzele și nu-i auzi glasul. Pe urmă privirea îi coborî pe sâni gata parcă să spargă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pe Ilona, cu toate simțirile și gândurile, neîncetat, parcă toată ființa lui ar fi fost amenințată de pieire dacă nu i-ar fi jertfit ei toate clipele. Teama că Ilona nu va veni îl ustura până în măduva oaselor. Cartea îi tremura în mâini și lumina lămpii începu să-l enerveze. Trânti volumul pe laviță și se plimbă de ici-colo, din ce în ce mai repede, ca și cum ar fi vrut să grăbească mersul vremii și apropierea clipei hotărâtoare. În sfârșit nu mai putu răbda lumina și

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
întruna scârbit, rătăcind de ici-colo. Apoi deodată îi răsări în ochi zâmbetul Ilonei, fericit, supus, strălucitor de iubire și credință. ― Nu-ți pare rău, Ilona? o întrebă dânsul, șovăitor. ― Nu! răspunse fata hotărât. ― Ai încredere în mine, Ilona? urmă el, tremurând. ― Da! răspunse ea cu înflăcărare. În fața ei râdea bucuria întreagă, netulburată de gânduri și nepăsătoare de lume, triumfătoare și ispititoare. Uitîndu-se lung în ochii ei, Bologa îi văzu inima toată, caldă, simplă, sălbatică, și în căldura aceasta i se topi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
strângere de inimă, sigur că cel așteptat va sosi negreșit la timp. Pe la unsprezece groparul Vidor intră pe poartă, posomorât și cu o legătură în mână. Atunci Apostol se sculă de la birou și așeză tocul în călimară. Doar degetele îi tremurau puțin. Ușa cancelariei era deschisă și în curând groparul apăru în prag dând bună ziua ofițerului, ca totdeauna. Bologa răspunse simplu, adăugând fără să mai aștepte obișnuitele întrebări despre pace ale bătrînului: ― Aș dori să-ți vorbesc ceva... ceva foarte important

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de lumânărele se întinseră nerăbdătoare spre preotul în odăjdii strălucitoare și în curând curtea bisericii se umplu de luminițe galbene, plăpânde, ca o ceată sfioasă de suflete care așteaptă, tremurând la porțile cerului, glasul izbăvirii. Printre țăranii ce se înghesuiau în jurul preotului, Apostol Bologa văzu și mulți soldați, cu fețele transfigurate de evlavie, bolborosind rugăciuni fierbinți. Dar mai ales se miră, zărind, la o parte, cu lumânărica aprinsă, pe sergentul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pentru aceasta m-am abătut pe aici, Bologa!... Te știam nebun și muream de frică să nu cazi în capcană!... Dacă ai ști ce bucurie mi-ai făcut, m-ai săruta!... Slavă Domnului, de-aci încolo n-am să mai tremur de câte ori văd vreun arestat pe front... Apostol Bologa îl sărută, mișcat, pe obraji... În aceeași seară sosi ordinul ca Petre să se prezinte în douăzeci și patru de ore la regiment; în locul lui, regimentul va pune alt soldat la dispoziția locotenentului Bologa

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
am ordin să vă... ― A, da... așa-i... Atunci, bine... Atunci așteaptă puțin, făcu Apostol, plictisit numai pentru că trebuia să se despartă de Ilona. Intră în cancelarie, spuse că pleacă la cartier, apoi se duse dincolo unde Ilona îl aștepta tremurând, plânsă, cu o bănuială rea în inimă. ― De ce te cheamă? șopti ea atât de încet, parcă odaia ar fi fost plină de vrăjmași la pândă. ― Ei, cine știe ce fleacuri, mormăi Apostol cu glas indiferent, gătindu-se de drum. Apoi, după ce își

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]