KorAP: Find »[drukola/base=închina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...295 296 297 ...330 >

8,238 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

nu ne-ntrece, sare și Mihail. Visez o vreme, desigur, eu n-oi apuca-o -, când și-n Moldova vom înălța școli, catedrale, universități, vom aduna la Suceava fel și fel de învățați, vom avea meșteri zugravi pe pânză, vom închina și noi poeme jupânițelor, vom cânta madrigale și de ce nu? vom face bal la castel... Visez la vremea când nu ne-om găsi singura bucurie tot sugând la zamă de strugure și-apoi să jucăm sârba-n bătătură... Gândiți-vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o scatoalcă, să ne țină minte... Aiasta ne-a hărăzit soarta aici, la Porțile Europei, înconjurați de împărății vrăjmașe ce se bat în capete, ca munții din poveste -, și noi, la mijloc, tot cu sabia, apărându-ne... oftează Duma. ...Au închinându-ne, când n-am mai putut, precizează Stanciu. Apără, Doamne, pe cei singuri și fără putere, se roagă Vlaicu. De nu erau Carpații să ne țină legați, ca o șiră a spinării, nu știu, zău, ce s-ar fi ales

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
viață și niciodată nu poți spune că te-ai biruit îndeajuns... Vreau să dau țării mele libertatea și liniștea, să ne găsim locul nostru sub soare. Destul am orbecăit prin întunericul veacurilor, destul am fost târâți de beregată să ne închinăm la câte o Înaltă Poartă, fie ea la Răsărit, la Miazăzi au la Apus... Nu îndur nici papuc, nici cizmă pe grumazul țării mele. Țamblac exaltat, profetic: Va veni vremea când orice om va striga: Sunt om! Sunt liber!". Iată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l găsești! Ni s-a uscat gâtlejul de arșiță! Să ne aducă niscai împărtășanie! Pe aista să-l trimiți după moarte! Negrilă!!  8 Cetățile Mării și Neînvinsul În drum spre cătarea cetăților, Ștefan se abate la mănăstirea Putna, ca să se închine, ca să-i fie binecuvântată lucrarea de cercetare și fortificare a cetăților Moldovei, care aveau de înfruntat o grea încercare. În arhondaricul mănăstirii, la rând cu toți călugării, înalții oaspeți înfulecau cu poftă din vestita iahnie călugărească de fasole cu murătură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Când intră în biserică, îl izbește un pătrunzător miros de ulei, de vopselărie, amestecat cu iz de ceară de albine arsă în câteva sfeșnice ce pâlpâiau încă. Se strecoară pe sub schelăria ce nu fusese dată jos. La iconostas, Ștefan se închină cu evlavie, sărută icoanele împărătești și cere să cerceteze zugrăveala. Umbrele înserării, îndulcite prin galbenul, albul și roșul vitraliilor, începuseră să se lase și starețul Ioasif trebui să aprindă o lumânare din cele cu muc mare, cu care slujește la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
învălătucit mireasmă de tămâie. Voichițo! Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor și se retrage spre ușă. Voichiță! Dat-au turcii?! Voichița se lipește cu spatele de zid, cu ochii plecați. Alexandru îi aruncă pe sub gene o căutătură grea. Fulgerător, caută ochii lui taică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
însângerată, spune Ștefan cu durere. Au ei habar cu câtă moarte și pârjol am plătit "mântuirea" aiasta? Și vom plăti încă... Ai uitat să pomenești, îi amintește Mihail, că Sanctitatea sa a făgăduit binecuvântarea sa apostolică tuturor moldovenilor ce se vor închina la catedrala catolică de la Baia... Într-adevăr. Și iertarea păcatelor numai acelora ce-și vor lăsa obolul în Cutia Milelor niscaiva ducați sau vor cumpăra niscaiva Indulgențe, pe care Papa îi dăruiește cu mare dragoste lui Vodă Ștefan, drept ajutor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Basarab îi mai breaz? Nici nu l-ai săltat bine în tron și iaca a și trecut cu arme și bagaje în tabăra osmanlâilor, spune Șendrea. Valvârtej a ridicat praful șleaurilor spre Stambul, să sărute papucul Padișahului și să-i închine țara, îl înfierează el. L-au tăiat turcii ceva mai jos de buric, rânjește Mihail, fericit să-l batjocorească. O lepădătură! S-o fi făgăduit "turcește"! nu se lasă mai prejos Duma. Un trădător! Când te gândești că Măria ta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Moldovei, către Marele, Sublimul Padișah Mahomed El Fatih, Împărat al împăraților, Frate al Soarelui, Trimis al lui Allah pe pământ! Pare-mi-se că drumul Stambulului ți-e prea bine cunoscut de pe vremea răposatului Aron Vodă, când a îngenuncheat Moldova închinând-o Înaltei Porți otomane... Stanciu pleacă ochii. Înghite în sec. Și tace. Lui Ștefan îi pare rău că a adus vorba și-o drege: Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și pe aiasta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și pe aiasta. Una-n plus... zâmbește el batjocoritor, face o plecăciune, salută cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Salamalec Strălucire! Athletul Creștinătății ți se închină!" Dacă altfel nu se poate... Numai domn să nu fii... Plătim haraci padișahului, plocoane Marelui Vizir, peșcheșuri pașalelor, bacșișuri dregătorilor, ciubuc slugilor și odoare cadânelor favorite. Și de-ar fi numai aiasta...  12 Pumnal sau otravă în țintirim Dacă... dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul. Ești mare! rostește Negrilă cu admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie Alexa. Astăzi chiar, iscoada mi-a adus vestea: la Adrianopole, armia otomană, cu Măritul Mahomed în frunte, e pe picior de plecare către Moldova, dezvăluie Isaia. A dat Domnul! se închină Negrilă cu entuziasm. Să vină! Să vină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie Alexa. Astăzi chiar, iscoada mi-a adus vestea: la Adrianopole, armia otomană, cu Măritul Mahomed în frunte, e pe picior de plecare către Moldova, dezvăluie Isaia. A dat Domnul! se închină Negrilă cu entuziasm. Să vină! Să vină!! L-au ajuns blestemele noastre. Padișahul aduce cu sine pe Alexandru Aron, stirpe a binecredinciosului răposat Aron Petru-Vodă, să-l pomăzuiască domn în Scaunul Moldovei. Să trăiască! Măria sa Alexandru Aron mi-a trimis

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
credinței voastre!" Așa scrie. Deci, padișahul a hotărât: Alexandru Aron Voievod! Hotărât! Bucuroși de domnie nouă... Să se sfârșească cu "Mușatinii blăstămați"! rostește Negrilă. Să le piară sămânța neamului blăstămat. Mulțumescu-ți ție, Doamne! De câți ani aștept clipa aiasta! se închină Alexa. Dă Doamne să ne bată turcii! întărește Negrilă ruga cu o cruce mare. Parcă poți să știi ce mai clocește Diavolul și... și, Doamne-ferește, "cade ca mâța, tot în picioare", îngână Alexa cu îngrijorare. Când vrea ceva Vodă, nimeni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îl îmboldesc... Moldovenii, cu ungurii și cu polonezii, facem o adevărată cruciadă... Nu dăm îndărăpt, nici un pas nu dăm din ce am cucerit! freamătă Șendrea. Ne-am cucerit libertatea, am plătit scump pentru ea, și nu voi a ne mai închina la nici o "Poartă", fie mică, fie mare, nici de la Apus, nici de la Miazăzi, nici de la Răsărit! Istoria va spune despre noi, poate, c-am fost nebuni de ne-am luat la harță cu ditai "Împărăția". Am plătit... Vom mai plăti

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
umple căminul. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la încălțările Măriei tale să le lege, se revoltă Duma. Ștefan bea, întinde cana să-i fie umplută iar. M-au aflat la ananghie, m-au strâns cu ușa: "Vrei ajutor?! Închină-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos! Vând osanalele! Tămâia pontificală! Gogoșii sanctificați! Agheasma! Tractatele măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu-s vrednici nici gâțele de la încălțările Măriei tale să le lege, se revoltă Duma. Ștefan bea, întinde cana să-i fie umplută iar. M-au aflat la ananghie, m-au strâns cu ușa: "Vrei ajutor?! Închină-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos! Vând osanalele! Tămâia pontificală! Gogoșii sanctificați! Agheasma! Tractatele măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
plec, altele-s odoarele mele... Și... și chiar te-ai hotărât? Te retragi la mănăstire? întreabă el cu durere. Mai gândește-te, Maria... Nu se poate! Nu se poate!... Nestrămutat, unchiule! În umbra Preacuratei și Binecuvântatei Fecioare Maria, căreia îi închin puțina viață ce mi-a mai rămas, îmi voi afla, poate, odihna... Lui... lui i-ai spus? Nu... nu încă, șoptește ea. Maria... Mai gândește-te... Nu lua hotărâri pripite... Lasă timpul să hotărască... Lasă timpul... Am obosit, unchiule, spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ca pe-o icoană. Îl vede tulbure prin păinjenișul ochilor scăldați în lacrimi... Dar ei n-au băgat de seamă că, de un timp, Doamna Maria, înveșmântată în negru, așteaptă în cadrul ușii de taină... Ștefan ridică pocalul cu vin: Să închinăm pentru dragoste!... Să bem pentru izbândă!... Ma...Maria! se bâlbâie el, pune cupa pe masă, se apropie și o ia de mână. Maria!... Voichița, înmărmurită, se lipește cu spatele de zid, să intre în zid... Și, încetișor, se prelinge spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vreau să vă tulbur despărțirea... Câteva clipe numai... Ștefane! Eu nu plec la Hotin! spune ea cu hotărâre. Cee?! Cum așa?! Pentru ce?! M-am hotărât, Ștefane, spune ea cu o voce blândă, calmă, detașată. Mă retrag la mănăstire... Îmi închin viața, câtă mi-a mai rămas -, mi-o închin Sfintei Fecioare... Maria! Cum așa, Maria?! grăiește Ștefan uluit, cu reproș și tristețe. Și tu mă părăsești... Cu drept cuvânt... Dar... dar nu se poate! Nu! Nu se poate! Maria, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Eu nu plec la Hotin! spune ea cu hotărâre. Cee?! Cum așa?! Pentru ce?! M-am hotărât, Ștefane, spune ea cu o voce blândă, calmă, detașată. Mă retrag la mănăstire... Îmi închin viața, câtă mi-a mai rămas -, mi-o închin Sfintei Fecioare... Maria! Cum așa, Maria?! grăiește Ștefan uluit, cu reproș și tristețe. Și tu mă părăsești... Cu drept cuvânt... Dar... dar nu se poate! Nu! Nu se poate! Maria, cu tristețe, privește în gol, detașată de cele pământești: Semnul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să mă strămutați în gropniță, la Putna, le spune apoi cu o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu ironie, zâmbind chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia, care, înspăimântat, își ferește capul în lături. Cum?! Nu bei în sănătatea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu ironie, zâmbind chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia, care, înspăimântat, își ferește capul în lături. Cum?! Nu bei în sănătatea Domnului tău?! zâmbește Ștefan sarcastic. Poate, tu, Alexa!... Nici tu?! Atunci, tu, Negrilă! Tu, cel ce-i vei lua "credința

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

Maiakovski. Pasternak era prezentat ca un fel de jalnic impostor care ar fi încercat acum (atunci) să i se substituie cu perfidie marelui poet al Revoluției (poet ce și-a încheiat zilele sinucigându-se, eveniment căruia Boris Pasternak i-a închinat câteva pagini extraordinare, cutremurătoare ca document, uimitoare ca imagistică și ca rafinament stilistic). Ajuns în acest punct, indignarea profesorului atingea apogeul. Complet dezlănțuit, recurgea, ca să fie mai convingător, și la gesturi. „Maiakovski - atât”, jubila el strigând și ridicând mâna dreaptă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
de la mormânt, cu frică și cu bucurie au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat (Matei, 28, 8-9). Femeile, deci, și nu apostolii căpățânoși, necredincioși, în primă instanță, ca Toma, fiecare din ei fiind la auzul Vestirii Biruinței un Toma: „Și ei, auzind că este viu și că a fost văzut de ea (de Maria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
fi fost apostolii în acea zi, după săvârșirea anabasis-ului, cât de singuri, de părăsiți, de orfani trebuie să se fi simțit ei atunci! „Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. / Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” Luca (24, 51-52). Cu bucurie mare?! Imposibil! Mult mai verosimilă pare descrierea acelei zile cruciale, ce separă viața apostolilor cu Hristos de viața apostolilor fără Hristos, în Fapte (1, 12-14

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]