7,678 matches
-
încetează apariția august 1916 și reapare în martie 1920. Va publica volumul "Note și impresii". Între aprilie și septembrie 1918 G. Ibrăileanu publică cotidianul “Momentul”. Iar în octombrie Academia Română îi respinge candidatura. Din februarie până în decembrie 1919 apare revista săptămânală "Însemnări literare". Ține, la îndemnul medicului Francisc Iosif Rainer, un „curs popular” despre literatura română la Institutul de Anatomie Iași. Apar volumele "După război" și "Scriitori români și străini" (1921). Între 1924-1925 redactează "Adela" într-o primă versiune, pe care o
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
an mai târziu, la 3 februarie 1921 s-au născut cei doi fii gemeni, Ștefan și Osvald- Cezar. Ionel Teodoreanu a murit la 3 februarie 1954, la vârsta de 58 de ani, în București. Ionel Teodoreanu a debutat în revista "Însemnări literare" în 1919 cu „Jucării pentru Lily”. Debutul editorial l-a avut cu volumul de nuvele „Ulița copilăriei” (1923). Este legat, ca și fratele său Păstorel Teodoreanu, eminent epigramist, de grupul "Viața Românească", tutelat de Garabet Ibrăileanu. Prima descoperire a
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
Păstorel Teodoreanu, eminent epigramist, de grupul "Viața Românească", tutelat de Garabet Ibrăileanu. Prima descoperire a noului scriitor în mediul literar ieșean aparține lui Demostene Botez. Pe acesta, Ionel Teodoreanu îl cunoștea încă din anii de liceu. Fiind unul din animatorii "Însemnărilor literare" - de sub conducerea directă a lui Mihail Sadoveanu și George Topârceanu - și deja colaborator al lui Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez îl prezintă marelui critic pe mai tânărul său prieten. Tenacitatea lui Garabet Ibrăileanu de a-l susține pe Ionel Teodoreanu
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din "Carnetele" sale: "„Peindre, c'est la vie, la vraie vie, ma vie”". Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conțin în parte „cheia” creației sale: "„Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele...”". Articole biografice
Victor Brauner () [Corola-website/Science/297585_a_298914]
-
Vălătuc", pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu "Gargantua și Pantagruel". Este fratele romancierului Ionel Teodoreanu. Debutează cu versuri în săptămânalul Capitala al lui Ion Th. Florescu, apoi colaborează la mai multe reviste (Viața românească, Versuri și proză, Însemnări literare, Adevărul, Adevărul literar și artistic, Gândirea, Lumea, Opinia, Contimporanul, Lumea literară și artistică, Bilete de papagal, România literară, Jurnalul literar, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, Vremea și la multe alte publicații, iar după a doua conflagrație mondială la Lumea
Păstorel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297591_a_298920]
-
care circa 400 în România iar restul în Italia). În volume (selectiv): Ștefan Augustin Doinaș, "Lampă lui Diogene", Eminescu, 1970; Gheorghe Grigurcu, "Idei și forme critice", Cartea Românească, 1973; Dan Culcer, "Citind sau trăind literatura", Dacia, 1976; Ion Negoițescu, "Alte însemnări critice", Cartea Românească, 1980; Mircea Zaciu, "Lancea lui Ahile", Dacia, 1980; Mihai Dinu Gheorghiu, "Reflexe condiționate", Junimea, 1983; Lucian Raicu, "Fragmente de timp", Cartea Românească, 1984; Paolo Fabrizio Iacuzzi, "Dizionario degli autori", Bompiani, 1987; Romul Munteanu, "Jurnal de cărți", vol
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
semnează pacea cu Puterile Centrale, și, ca militar în rezervă, devine editorul broșurii propagandistice regionale, "România". I s-au alăturat Tudor Arghezi și Topîrceanu (care tocmai fusese eliberat dintr-un lagăr de concentrare din Bulgaria), fondând împreună , la Iasi, revista "Însemnări Literare". În decembrie însă, revista își anunță încetarea apariției. „Noi, cei de la "Însemnări literare", reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace.” Sadoveanu se stabilește în cartierul Copou din Iași, cumpărând, renovând și redecorând vila cunoscută sub numele de "Casa
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
propagandistice regionale, "România". I s-au alăturat Tudor Arghezi și Topîrceanu (care tocmai fusese eliberat dintr-un lagăr de concentrare din Bulgaria), fondând împreună , la Iasi, revista "Însemnări Literare". În decembrie însă, revista își anunță încetarea apariției. „Noi, cei de la "Însemnări literare", reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace.” Sadoveanu se stabilește în cartierul Copou din Iași, cumpărând, renovând și redecorând vila cunoscută sub numele de "Casa cu turn". Aceasta fusese reședința lui Mihail Kogălniceanu în secolul al XIX-lea
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
trilogia sa istorică "Frații Jderi" (Ucenicia lui Ionuț), publicat în anul 1935. În 1936, preia direcția ziarului "Adevărul" și a ediției sale matinale, "Dimineața". Alături de George Topârceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa editează, începând cu luna ianuarie, revista lunară "Însemnări ieșene". La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului literar și redactorului revistei Viața românească. În această perioadă este implicat într-o dispută publică cu presa fascistă și cea de extremă dreapta, contracarând atacurile
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
un articol din 1930, G. Călinescu scria în 1937 în „Adevărul literar”: „Îl cred foarte necultivat”, atitudine contestată de alți istorici literari. Alexandru Paleologu îl consideră o figură proeminentă a intelectualității vremii, „cel mai intelectual scriitor de la Eminescu încoace”, în timp ce însemnările sale private arată că el era un om citit, bine familiarizat cu literaturile din mai multe țări. Deși considerat un scriitor spontan, Sadoveanu a întâmpinat greutăți în elaborarea poveștilor sale și în cercetările contextului istoric, păstrând multe dintre detaliile investigațiilor
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
maghiară, reluate, mai târziu, în românește, proze nepublicate. A început să scrie un "Journal" de lector, cu maxime, cugetări, conspecte din literatura universală: William Shakespeare, Oscar Wilde, Friedrich von Schiller, Tolstoi, Victor Hugo, din creația românească Anton Pann, precum și cu însemnări de cultură generală în limbile limba germană, limba maghiară, limba franceză și limba română - limbi în care citea și scria curent. A reluat vechi proiecte (piese de teatru), precum "Ghighi", și a adăugat altele inspirate din viața țărănească: "Traiul", "Osânda
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
cu Rebreanu. Mai mult decât în paginile altor publicații, aici vor fi retipărite, de regulă, cu titlul schimbat, vechi schițe și nuvele, originale și "prelucrate". Bibliografia scrierilor înregistrează astfel de colaborări în 1913, 1914, 1915. Câteva inedite: "Santinela" (1913); "Războiul. Însemnările unui sublocotenent"; "O scenă" (ambele în 1914); "Întâiul gropar" (1926); Coniderate de autorul lor submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicației. Pe 7 decembrie schițează un nou proiect: "Răscoala", dramă în patru acte. Pe 29 ianuarie 1914, apare un nume
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
publice, Rebreanu demisionează din conducerea Direcției Educației Poporului. Cumpără o casă și o vie la [[Valea Mare]], lângă [[Pitești]], unde vor fi scrise majoritatea cărților sale de acum încolo. În anul [[1931]] scrie și editează ([[25 iulie]]) volumul "Metropole", conținând însemnări de călătorie din ([[Berlin]], [[Roma]], [[Paris]]). Pe data de [[20 februarie]] [[1932]], tipărește, la București, "[[România literară]]" (apare până la [[6 ianuarie]] [[1934]]). O nouă reeditare: "Ițic Ștrul, dezertor" (Trei nuvele cu 30 gravuri în lemn de [[Paul Konrad Honich]]), la
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Булгаков). În 1909 absolvă Gimnaziul nr. 1 din Kiev, școală de prestigiu, după care urmează cursurile Facultății de Medicină din Kiev. După facultate, practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi într-o comună de lângă Kiev. Peste un deceniu va publica " Însemnările unui tânăr medic", în care evocă această perioadă. Încă din perioada studenției, 1913, se căsătorește cu Tatiana Nikolaevna Lappa. Devine dependent de morfină, dar, cu ajutorul primei sale soții, reușește să învinga răul. În 1920 renunță la cariera de medic și
Mihail Bulgakov () [Corola-website/Science/297699_a_299028]
-
de la naștere", în „Viața Liberă”, nr. 3706/30 ian. 2002, Galați, pp.6-7. GHIȚULESCU 2000: Mircea Ghițulescu, "Istoria literaturii dramatice române contemporane (1900-2000) - "cap. "Ștefan Petică la început de secol", Editura Albatros, 2000, pp. 159-160. GÎRLEANU 1904: E. (Gârleanu, Emil), "Însemnări", în „Făt-Frumos”, I, Bârlad, nr. 15, 15 noiembrie 1904, semnat E., pp. 239-240. GORGOS 1912, D. Gorgos, "Un poet uitat", reprodus din „Evenimentul”, în „Freamătul”, Bârlad, II, nr. 1-3, ianuarie—martie 1912, p. 61. GRAUR 1932: Constantin Graur, Cîțiva inși
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
mai 1502. La 9 august 1636, Teofan al Ierusalimului menționa ca la Govora funcționează o școală pentru deprinderea meșteșugului tipografic. Cărturarul "Melinte Macedoneanul", cu bogate cunoștințe ""de elinește și slavonește"" a pus, în timpul lui Matei Basarab, bazele unei tipografii. O însemnare pe un manuscris din secolul al XVII-lea de către Constantin Grămatic (din satul Corbeasa), spune "„Să se știe că am șezut la Mănăstirea Bistrița ca să-nvățăm carte”", atestează că la acest așezământ monahal funcționa o școală. Aici cărturari vestiți, ca
Județul Vâlcea () [Corola-website/Science/296672_a_298001]
-
care Kafka notează între noiembrie 1916 și mai 1918 reflecții filozofice, povestiri, parabole sau aforisme, sunt considerate de critici o noua etapă a operei scriitorului. Deși în esență caietele constituie un jurnal, Max Brod nu le va publica alături de restul însemnărilor diaristice, considerându-le prea diferite stilistic. Spre exemplu, intrepretări ale unor mituri clasice, precum "Tăcerea sirenelor" ("Das Schweigen der Sirenen"), " Adevărul despre Sancho Panza" ("Die Wahrheit über Sancho Pansa") și "Prometeu" sau amintiri din viața prietenului Ițhak Löwy, adunate sub
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Bielinski a menționat, drept calitate principală a creației lui Gogol, „fidelitatea sa extraordinară față de realitate" , realismul său încă în 1835, Bielinski scria, în legătură cu nuvelele publicate în "Arabescuri" ("Nevski Prospekt" și "Însemnările unui nebun"), că "scena pe care se desfășoară acțiunea se lărgește și, fără ca autorul să părăsească iubita și minunata lui Ucraina, el caută de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Și, Dumnezeule, ce poezie adâncă și puternică
Nikolai Gogol () [Corola-website/Science/298259_a_299588]
-
lui Gogol, "Planul de predare a istoriei universale". La 27 februarie, cenzura interzice tipărirea povestirii "Banduristul sângeros", prevăzută a apărea în revista "Biblioteka dlea citenia" ("Biblioteca pentru lectură"). 1835: În ianuarie apare volumul "Arabescuri", care, pe lângă nuvelele "Nevski Prospekt", "Portretul", "Însemnările unui nebun", conține și 13 articole axate pe probleme de literatură, estetică, arhitectură, artă, istorie etc. În martie apare "Mirgorod". Ambele volume sânt întâmpinate de Vissarion Belinski cu o scurtă recenzie binevoitoare în "Molva" ["Opinia"]. 1836: La 13 martie se
Nikolai Gogol () [Corola-website/Science/298259_a_299588]
-
Edgar Degas. Versurile simboliste scrise între 1889 și 1898, pe linia creațiilor lui Mallarmé și Verlaine, vor fi publicate mai târziu sub titlul ""Album de vers anciens"" ("Album de versuri vechi", 1921). Începând din anul 1892, face în fiecare dimineață însemnări în caietele sale, care vor fi publicate după moartea sa în 29 de volume (""Cahiers"", 1957-1961), cuprinzând reflecții, eseuri, anecdote, aforisme și desene, cu tematică foarte variată, de la modele fizico-matematice la comentarii asupra vieții interioare, emoțiilor resimțite, proceselor de conștiință
Paul Valéry () [Corola-website/Science/298297_a_299626]
-
și, după unele presupuneri, fotografierea unor documente secrete. Această a doua intrare prin efracție în birourile Partidului Democrat nu a fost singura greșeală a spărgătorilor. O altă greșeală se va dovedi fatală pentru administrația prezindențială. Într-unul din carnetele de însemnări ale lui Bernard Barker se menționa numele unei persoane din anturajul președintelui Nixon: E. Howard Hunt, un fost funcționar al Casei Albe, în acea perioadă angajat ca șef al securității în Comitetul pentru realegerea Președintelui (Committee to Re-elect the President
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]
-
pe mulți istorici și biografi occidentali să presupună că ea a făcut parte dintr-un "triunghi conjugal" alături de liderul bolșevic și de soția acestuia. Tonul foarte intim al corespondentei dintre Lenin și Inessa, prezența ei aproape neîntreruptă în preajma familiei acestuia, însemnările din jurnalul ei, dau un oarecare fundament acestor speculații. Totuși, nu există nici o dovadă de necontestat a unei relații extraconjugale a lui Lenin. Inessa Armând a devenit în 1911 secretar al "Comitetului pentru Organizațiile din Străinătate", care trebuia să coordoneze
Inessa Armand () [Corola-website/Science/298302_a_299631]
-
urmând limbile clasice. Avea calități intelectuale remarcabile, scria poezii și era și el un cititor pasionat). Poeta publică în "Viața Basarabiei", ăn IV, nr. 11—12 nov.-dec. poezia "Rochia". Continuă să publice în "Viața Basarabiei", devine colaboratoare a revistei "Însemnări ieșene", (unde publică cu regularitate până la sfârșitul anului când revista va fi suprimata). Paralel publică în "Cuget moldovenesc", "Pagini basarabene", poezii că "Dorința", "Grădinărie", "Atavism", "Toamnă", "Caisul", "Cuvântul Evei", "Jucărie", și altele. Locuiește împreună cu sora să Silvia, studentă la medicină
Magda Isanos () [Corola-website/Science/298328_a_299657]
-
Frontul Democrat Studențesc. În vara anului 1938 participa la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol. În același an, ziarul Lumea (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: "descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene". La 26 decembrie, acelasi ziar anunță "un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poeta a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul". La 31 martie se căsătorește
Magda Isanos () [Corola-website/Science/298328_a_299657]
-
nord Zărandul și Seleușul, la est Târnova, la sud Siria, iar la vest Sântana. Potrivit tradiției locale, vechea vatra a localității era la poalele Dealului Pelegului, la "Ogrăzile Vechi". Preotul romano-catolic, Șerban din Ineu, menționează de altfel, într-una din însemnările sale, că numele de Pâncota ar derivă din cuvintele latinești "pan cubitum" care ar însemna "colț de deal" sau "terminarea dealului". Prima atestare documentara a localității datează din anii 1202-1203 când așezarea era cunoscută sub denumirea de villa Pankota. Pe
Pâncota () [Corola-website/Science/297197_a_298526]