7,946 matches
-
capătul peronului. Omul s-a ridicat și a alergat după noi. L-a luat pe Roy În brațe, ținîndu-l cu Îndărătnicie. Roy nu reușea să scape de el. Omul Îl Înșfăcase zdravăn. - Ia-l pe fraierul ăsta de pe mine! a țipat Roy. L-am lovit pe tip În față de două ori. Strînsoarea i-a slăbit și a căzut În genunchi. - Dă-i să pice, a zis Roy. L-am lovit Într-o parte și am simțit o coastă pocnind. Omul și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
tip În față de două ori. Strînsoarea i-a slăbit și a căzut În genunchi. - Dă-i să pice, a zis Roy. L-am lovit Într-o parte și am simțit o coastă pocnind. Omul și-a dus mîna-ntr-acolo. Ajutor! a țipat el. Nu a-ncercat să se ridice. - S-o tăiem, am zis. La celălalt capăt al peronului am auzit fluierul unui polițist. Omul zăcea În continuare pe peron, ținîndu-se cu mîna-ntr-o parte și țipînd „Ajutor!” la intervale regulate. Burnița ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
și-a dus mîna-ntr-acolo. Ajutor! a țipat el. Nu a-ncercat să se ridice. - S-o tăiem, am zis. La celălalt capăt al peronului am auzit fluierul unui polițist. Omul zăcea În continuare pe peron, ținîndu-se cu mîna-ntr-o parte și țipînd „Ajutor!” la intervale regulate. Burnița ușor. CÎnd am ieșit În stradă, am alunecat pe trotuarul ud. Stăteam lîngă o benzinărie Închisă și ne uitam În urmă, spre metroul de suprafață. - S-o tăiem, am zis. - Or să ne vadă. - Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
parcată. Pat a luat-o pe prima la dreapta, pe o stradă cu sens unic. Mașina de patrulare venea pe aceeași stradă, dar din partea cealaltă, pe contrasens. O șmecherie veche de-a gaborilor. Eram blocați. L-am auzit pe Cole țipînd: - O, Iisuse, mai am la mine un băț! Gaborii au sărit din mașină cu mîinile la pistoale, dar nu le-au scos. Au alergat spre mașina mea. Unul dintre ei, cel care Îl ochise pe Pat, avea pe față un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
în tren dacă d. Wangler nu mi-ar fi luat biletul de la Râmnic și nu ar fi ocupat locul până m-am suit în vagon. Era o adevărată bătaie; din aceeași familie, unii membri rămâneau pe peron, neputând pătrunde, și țipau după cei ce porneau, alții călătoreau fără bilet, controlul nu mai era cu putință. Pe drum, în câmp, oprire de o oră, vagoane rămase fără locomotivă ocupau linia; în stații, o adevărată bătaie. În fine, o anarhie și o dezordine
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a conservatorilor. * Liberalii nu cred decât în libertățile proprii. * Țărăniștii s-au mutat la oraș și s-au pierdut în mulțime. * Democrații luptă pentru dictatură. * Udemeriștii una spun și alta fumează. * Peremiștii nu au învățat, încă, că adevărul nu se țipă, dar se apără. * Transparența este o cortină în spatele căreia nu știm ce se petrece. * Unele puncte de vedere divergente sunt perfect concordante. * Chiar dacă declară altceva, toți politicienii urmăresc același lucru: puterea și îmbogățirea. * În Parlamentul României se doarme pe bani
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
cred că a fost un moment foarte plăcut. Țin minte un moment simpatic cu micuța chinezoaică, m-am întâlnit cu ea pe holul internatului, în drum spre toaletele care erau comune, și la un moment dat o văd pe chinezoaică țipând și arătând spre ceva, dar fără să fie speriată, era un ditai șobolanul care circula liniștit pe acolo, ignorându-ne. Am râs amândoi după aceea și am vorbit cu ea într-o seară la un restaurant, unde s-a văzut
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
Aubers, 1851, p. 20: "De Flourensse à Saincte Cachenne a huit mille. C'est une petite ville; mă îl y a des bons logis...". 74 NM lui FV, 10 decembrie 1513, în Machiavelli, Lettere (Inglese), p. 194: "Și am auzit țipându-se de la Sân Casciano". 75 FV lui NM, 20 agosto 1513, în Machiavelli, Lettere (Inglese), p. 169: "Și o să vă spun cum stau lucrurile în prezent, deși, dacă o să vă duceți câteodată la vila, o să înțelegeți ce vă spun de
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
c-o bucată de cozonac; destupă-ți urechile și învață mai întăi prozodia de la maître Boileau 115, care zice: "Que toujours dans vos vers le sens coupant les mots, Suspende l'hémistiche en marque de repos."116 Afară cu Boileau! țipă deodată Pogor care intră furios, înarmat cu o perină. Vrați să faceți literatură românească cu Boileau, ce prostie! Iată adevărul! Un popor care n-are istorie, nu poate să aibă literatură. Prin urmare, aruncați condeile, gogomanilor. Eu unul am urmat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
așa îi rămăsese ponosul. A trebuit să se ia de băut din obligație, pentru a se încadra în proverb. Nu s-ar fi putut spune că aveam o activitate prea variată. Mergeam la audiogramă, ne întrebam cât ne mai ține. Țipam, vorbeam tare, asta nu mai trebuie să vă spun. Învățasem să citesc de pe buze. Cu aproximări. Acum ar trebui neapărat să vă citez un caz de confuzie caraghioasă, dar nu-mi vine nici unul în minte. Și, în general, în astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
degetele lui galbene, înnegrite, ca niște cârnăciori afumați. Babic, cârnați de oaie. Ceva de genul ăsta. Nici măcar o panoramă în fața ochilor nu are. Peretele altui bloc se vede doar. Se mai aud țipete alungite printre blocuri. Copii care zbiară inconștient. Țipă, nici măcar nu articulează cuvinte. Deși spun ceva. El stă, fumează și nu mai înțelege prea bine ce se întâmplă cu el. Dacă mănânc ceva mă întreabă. N-are decât mâncare de post. Ține post de când a luat-o pe calea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
luând-o când o vedeam În brațe și sărutând-o ca pe maică-mea. Avea distincția proprie și Înnăs cută a feme ilor ardelence și o prindea minunat face-à-main-ul ce-l avea cu un șiret negru pe după gât. I-am țipat odată: „Maie, dragă, eu trebuia să-ți fiu fecior, nu pă gânul de Bu cuța care bea numai apă!“ Nu-mi venea a crede - după firea și mintea mea deschisă și călcând În străchini, cum le mai am uneori și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
până seara - pe când cea de-a doua este o diversiune, un condiment, un excitant, cu con cluzia mult așteptată a unor Îmbrăți șări mai cu foc și cu necaz. „Iubește-mă mai cu mânie, că doar nu-s mumă ta!“, țipă la tine ardelencele iubețe. Ați auzit cumva de descântecele folosite de femei În grija lor geloasă de a nu ne pierde? De podoaba lor creață, culeasă În borboroseli diavolești pe Muntele Venerei, arsă și stropită cu produsele lor mensuale, ca
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și care, intrând cu clientul ei În odaie, biata femeie, cu vezica ei urinară șubrezită de cistite netratate și plină până aproape să crape din treapădul ei nocturn pe bulevard, s-a așe zat, de cum a intrat, pe țucal, de unde țipa și ocăra după muște riul prea susceptibil, fugit pe ușă afară și tămăduit pentru multă vreme În ardorile lui erotice. Coana Eliza, nevasta cofetarului Busuioc, era o aspidă, Înțe pată și furioasă pe mine că nu-i zic „sărut mâna
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ca aceste rânduri să se aștearnă cinstitei privirii tale, Marioara Gheorghiu să fie deja În București, dacă se ține de hotărârea ei de azi. I-am dat procură să te ure chească. Nu zău, cât am plecat și m-ați țipat cu toții. Nici un cuvânt de nicăeri, de parcă aș fi singură-n toată lumea. Beldișor, eu mai aștept câteva zile aici, să-mi ajungă veste și parale... Am fost ieri cu Marioara Gheorghiu și Sandu la strandt... Semăna unul cu tine, Beldie, de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Cum vezi, la o săptămână de la plecare sunt Încă În Lugoj... Ce mai faci tu, jivină netrebnică? Te ții de bles temății, calce-ce gia. Mi-e tare dor de tine. Aștept să aflu câteva rânduri de-ale tale la Gheorghiu... Țipau țiganii, Înjura co dreanul, Îi batjocorea notarul și eu, Beldie, eram fericită... Plec acum la Buziaș.“ La 11 august 1922, Cora mai trimite o „bănățană“ din care s-a scos: „Baci Beldie, dragă... Eu nu te țuc, uite așa ge
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
noi toți cântam sau doar strigam înnebuniți de plăcere. La un moment dat, nu știu din vina cui, sania se dezechilibrează și se răstoarnă, azvârlindu-ne pe toți care pe unde. Mă trezesc proiectat prin aer, cu o forță neobișnuită, țip de frică. Mă opresc într-un copac, acum țip și de durere, piciorul mi-a fost prins sub trupul greu al prietenului meu Biță. Un dezastru. Când îmi revin cât de cât și fac bilanțul accidentului, constat că se petrecuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
La un moment dat, nu știu din vina cui, sania se dezechilibrează și se răstoarnă, azvârlindu-ne pe toți care pe unde. Mă trezesc proiectat prin aer, cu o forță neobișnuită, țip de frică. Mă opresc într-un copac, acum țip și de durere, piciorul mi-a fost prins sub trupul greu al prietenului meu Biță. Un dezastru. Când îmi revin cât de cât și fac bilanțul accidentului, constat că se petrecuse ceva cu adevărat catastrofal: gheata mea stângă, gheata mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai bun de făcut decât să-mi smulgă mie fesul și să arunce cu el spre fereastră. Fereastra avea geamul de la un ochi lipsă și fesul meu a nimerit exact prin golul acela, a ajuns la picioarele fetei, ea a țipat speriată, noi ne-am speriat și noi, nici nu știu cum am sărit din pom și am zbughit-o de acolo, am fugit cât ne țineau picioarele, să nu cădem în mâinile paznicului. N-am căzut, dar eu am rămas fără fes
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
stinge copilul, aprindeți-i o lumânare! Mama, care de obicei e foarte reținută în manifestările sale, acum nu se mai abține, strigă cu glas sfâșietor Veniamin, nu pleca, nu pleca dragostea mea, copilul meu și se pornește pe plâns, pe țipat și pe jelit. Ochii mi se închid, iar inima încetează să-mi mai bată: în secunda aceasta se pare că am murit. 6 TC "6" \l 1 Nu zic am murit, ci zic se pare că am murit, din motive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
respirația, silindu-se să nu facă zgomot. Nici țipenie. O liniște ca la început de lume stăpânea poiana, o liniște pe care a făcut-o țăndări o pasăre speriată, ce s-a ridicat în zbor dând repede din aripi și țipând cu un glas aproape omenesc. Când s-au convins că sunt singuri acolo, Stan și Victor s-au apropiat tiptil de colibă și au deschis ușa cu infinită precauție: Stan pășea în față cu pistolul în mână gata încărcat, fratele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
miezul nopții. Strigăte, lătrat de câini lupi, motoare de camioane militare, reflectoare aprinse care-și proiectau nemilos fascicolul de lumină puternică prin ferestruica de la coliba lor. Nici nu s-au dumirit ce se petrece. Credeau că visează. O voce a țipat la megafon: -Ieșiți cu mâinile sus. Sunteți înconjurați! Cei doi băieți s-au uitat unul la altul: deși era întuneric și nu puteau să se zărească, fiecare dintre ei era sigur de reacția celuilalt - nu, nu vor ceda, nu vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
continuat să o împingă pe mama încoace și-ncolo, iar când ajungea în dreptul lui o izbea cu pumnul său greu ca o măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit durerea ori parcă îi fusese tăiată limba. De mult nu mai întâlnise tovarășul Cameniță atâta încăpățânare, de mult. Se enervase, o lovea din ce în ce mai tare. Apoi a luat bastonul de cauciuc și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
gardieni și sub privirile lor îngrozite și bulbucate a băgat-o pe mama în anchetă. De fapt, ancheta însemna o ploaie de pumni și de lovituri cu bastonul de cauciuc. O lovea furios, scos din minți: -Ă, nu recunoști, ă?! țipa el confuz. O jumătate de ceas sau o oră a durat bătaia smintită, apoi mama și-a dat duhul. Tovarășul Cameniță a continuat să o izbească încă vreo zece minute, gâfâia din ce în ce mai tare, dar nu simțea oboseala, repeta fără contenire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Ceea ce am visat nu e adevărat! Nu, nu, nu. Dacă mama moare, ce sens mai are lumea? Nu! Lazarus se află lângă mine. Mi-a vegheat somnul, visul. -Nu-i așa că nu e adevărat visul, spune-mi, Lazarus, nu-i așa?! țip eu și mă simt slab, nevolnic, un fir de nisip, o frunză în vânt, o coajă de nucă pe valuri, un nimic. Lazarus coboară privirea și nu zice nimic. Știu exact cum trebuie să interpretez tăcerea lui. Nu e în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]