7,971 matches
-
mulțumită Domnului că mi-a hărăzit zile ca să ajung la această vârstă și să mă bucur de frumusețile acestui pământ, fără să fi fost vreodată bolnavă, fără să mă atace jivinele pădurilor pe care le-am străbătut, fără să fi alunecat odată într-o prăpastie. Și acum binecuvintează-mă părinte ca să ajung cu bine acasă, unde sunt așteptată de copii și nepoți». Iar venerabila doamnă Thiess va mai avea să afle dela părintele Ilarie că ciobănașul acela, Pilu lui Gheorghe Budac
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
să o pipăie, dar mai ales pe el, așa că schija era numai bună pentru joacă. Îi plăcea tare de tot să o simtă cum saltă zglobie, acolo, sub piele, ca și cum ar fi fost ceva viu, dar puternic, și cum îi alunecă precum un animăluț abil printre buricele dege telor. Simțea cum freamătă și deodată zvîc ! și nenea Dode rîdea și nu mai putea de plăcere. Joaca lui cu schija dura, astfel, mult. În plus, cum era și normal, nenea Dode îi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
școală. Când am fost invitat să particip la deschiderea noului an școlar și mi s-a adresat rugămintea de a lua cuvântul, am rămas puțin descumpănit. Mi-am pus întrebarea: ce le-aș putea spune colegilor, elevilor, părinților fără a aluneca în banalități? Să le spun elevilor să fie cuminți și silitori la învățătură? Aceste sfaturi le primesc de la părinți și bunici în fiecare zi când pleacă la școală. Aceleași îndemnuri le sunt adresate de către învățători, diriginți și profesori, chiar de
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
de îndoială că lucrurile se vor petrece chiar așa. „Am mai auzit noi asemenea promisiuni și de la alți diriginți și nu ne-am speriat” - păreau să spună mutrișoarele lor cu ușoare pete mai întunecate deasupra buzei superioare și cu privirile alunecând discret spre rândurile de bănci unde erau așezate fetele. Un alt aspect al comportamentului normalist, la care Dumitru Dascălu ținea foarte mult, era meditația, adică timpul destinat studiului individual pentru elevii interni. Mai păstrează în minte felul în care se
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
scânteierile ochilor obosiți cu care se examinează reciproc. După îmbrățișarea amicală și urările cuvenite de bun venit și bun găsit, după servirea apetisantei dulceți, dialogul amical pornește lin, relaxant cu referiri la starea de sănătate, la copii, nepoți și strănepoți, alunecă apoi spre dificultățile vieții de pensionari singuri, ajungând inevitabil la evenimentele politice și impactul acestora asupra economiei țării și a vieții românilor. Fiind la curent cu preocupările scriitoricești ale lui Dumitru Dascălu, gazda orientează convorbirea spre acestea. În acel moment
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
tânără i-a oferit locul pe unica bancă existentă în stație. Moleșit de căldura razelor piezișe și de oboseala acumulată, a ațipit, sau doar i s-a părut lui, fapt este că, revenind în realitate, a observat că astrul zilei alunecase binișor pe jumătatea a doua a drumului său spre asfințit. Gândurile au început să i se învălmășească și să-l neliniștească. După multe ore de când a plecat de acasă nu ajunsese nici la jumătatea drumului spre destinație. Când a trecut
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
mărturisesc... E totuși așa. E adevărul... El se cere explicat. Cu atât mai mult cu cât explicațiunea pe care aș da-o (și pe care, în momentul acesta când, fără să vreau și fără să-mi dau seama am ajuns, alunecând, atât de departe pe linul, înșelătorul povârniș al confesiunilor) nici nu poate forma decât un lucru instructiv și util, ca tot ce se raportă la procesul elaborărei ideilor noastre și la întreg misterul actelor noastre. De ce n-am devenit dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
atitudinei mele, în împrejurările aceste, îmi scapă; iar explicațiunea mea nu e decât o simplă ipoteză. La otelul unde am descins, domnește o liniște de sanatoriu, poate și din cauza orelor înaintate. Ușile se deschid și se închid fără zgomot; ascensorul alunecă discret ca o umbră stranie. Când adresezi cuvântul, pentru orice lucru, cuiva în hallul cu lumina slabă și tristă sau în lungile coridoare înguste, îți vine să-i vorbești în șoapte. În localul unde, puțin mai târziu, am intrat pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
calculator, Ovi introducând doar sigla firmei lui. La vernisaj nu am fost onorat de prezența lui Marius Aron, directorul de la Teatrul Arcadia, care a avut un mic necaz. Venea spre teatru cu o ora mai devreme de vernisaj, când a alunecat intr-un loc mai noroios si si-a luxat piciorul destul de rău, astfel că a trebuit să meargă la spital urgent. Până la urma s-a făcut bine, dar a cam șchiopătat vreo săptămână bună după aceea. Deschiderea vernisajului a făcut
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
la cireșe. De data aceasta Mama lui Tony nu m-a mai lăsat să mă sui în cireș. Bine-nțeles că n-am putut ascunde rănile, dar am reușit să minimalizez întâmplarea spunând că la urcare într-un cireș am alunecat și am căzut peste o tufă de „mălaiul cucului” care era cu țepi și mi-a lăsat urmele de pe spate. Exista cu adevărat acel cireș și acea tufă dar cireșele erau amare și noi îl ocoleam. Adevărul l-au aflat
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
accidentat o colegă de clasă la ora de educație fizică desfășurată în curtea școlii. Era o zi splendidă de început de primăvară, fără vânt. Curtea fusese făcută prin săparea dealului din spatele școlii iar la marginea săpăturii pentru ca dealul să nu alunece în curte, a fost construit un zid masiv din piatră. Am desenat o țintă pe zidul respectiv, am pus mâna pe o piatră, căci se găseau destule împrejur și am vrut să arunc la țintă. Eram concentrat, cu ochii la
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
de tufe și pomi de o culoare verde- albăstrui, în lumina soarelui de dimineață, pe care le cunoșteam doar din imaginile văzute în cărți sau reviste. Locomotiva șuiera din când în când, ca să te trezească la realitate atunci când gândurile îți alunecau într-o lume de vis privind fix la peisajul înconjurător. Deodată am văzut orașul. Casele de diferite dimensiuni, turnurile de apă, coșuri de fabrică, o imensitate față de ce văzusem până atunci. Trenul intră în gara Timișoara Sud unde se oprește
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
amintirile În valurile Lethei nu mai sînt primejdioși. Nu vor mai ști că au trăit; fără memorie, vor fi fără destin. Dacă aș uita totul, aș fi și eu fără destin. Lethe, această apa rece care, după cîte se spune, alunecă Încet și În liniște, fără un murmur, În străfundurile pămîntului, e rîul În care aș vrea să mă scald ca să devin liber. Căci de prea mult timp nu, fac decît să-mi aduc aminte și să-mi fie frică. Văd
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
fos teamă? Tresărea la gândul că ar putea să păcălească acea iluzie a fericirii pe care o căuta cu disperare ca un cerșetor cu sufletul gol, ca o pasăre neobosită în zbor. Suferea... Undeva în prăpăstiile și hăul din ea aluneca ceva ca niște pietre, lovind-o crunt, lăsând zăpezile imaginare să se așeze strat după strat, înghețându-i sufletul. Casa în care locuia îi părea goală și pustie iar visele de demult erau ca niște bariere. Numai ungherele unde se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ar mai putea retrăi încă o dată trecutul. Era chinuită de ceva bolnăvicios, avea un tremur nervos și chiar avea frisoane în tot corpul. Simțea săgeți ce i se înfingeau ritmic în inimă, iar undeva în sufletul ei, în străfundul lui, aluneca ceva ce o chinuia fără milă, fără cruțare, lăsând amintirile s-o doară, să se așeze rând pe rând în straturi grele până la epuizare definitivă, înghețându-i inima de mamă pribeagă. În mod paradoxal puterea întunericului este cea care scoate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-i treaba mea... Dacă-i pân’ acolo...văd eu ce fac. N-o fi dracu mai negru decât o sprânceană. - Așa crezi tu! De aici pornesc toate neajunsurile și necazurile într-un cuplu, fie el cât de stabil și tot alunecă în jos. Dar tu? Aluneci conștient? Își imagina despre el că luase o hotărâre care nu era bună. Credea că fugise de responsabilitățile de acasă ca un adolescent și acum nu mai vroia să dea socoteală nimănui. - Sunt deja divorțat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pân’ acolo...văd eu ce fac. N-o fi dracu mai negru decât o sprânceană. - Așa crezi tu! De aici pornesc toate neajunsurile și necazurile într-un cuplu, fie el cât de stabil și tot alunecă în jos. Dar tu? Aluneci conștient? Își imagina despre el că luase o hotărâre care nu era bună. Credea că fugise de responsabilitățile de acasă ca un adolescent și acum nu mai vroia să dea socoteală nimănui. - Sunt deja divorțat, adăugă el cu același calm
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și fața lui exprima asta. Carlina își permisese să-i studieze trecutul ajungând la concluzia că acest tip de om avea nevoie de ajutor pentru a depăși un prag greu din viața lui. După toate încercările ei, Leon continuă să alunece vizibil, conștient într-un gol degradant. Carlina pierduse orice speranță, toate așteptările și promisiunile lui rămânând o iluzie, o bârfă a lumii în care trăia. Leon nu luase în calcul și faptul că poți primi ajutor în viață de la cine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
persoanele de la țară, ca pe niște persoane fără de importanță. Bărbatul însoțit de femeia plină de bijuterii pierduse rând pe rând banii, bijuteriile doamnei, iar acum ajunsese la bolidul negru parcat în fața hotelului. Noaptea fusese ca o mătase neagră pentru el, alunecându-i printre degete. În următoarea clipă se ridică brusc de la masă, supărat că pierduse, dându-și un pumn în cap și aproape strigând: - Sunt un idiot! Un prost...am pierdut! Incredibil, dar adevărat! Toate pierderile aceste se datorau încrederii, curiozității
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mirosul cămășilor și izmenelor purtate fără întrerupere trei și patru săptămâni.” Incipitul românului Lumea în două zile stă sub semnul unei referențialități mitice. 21 decembrie, solstițiul de iarnă, presupune o misterioasă legătură între planul terestru și cel cosmic, timpul individual alunecând în cel universal: ,,(...) influență oculta a lungii nopți magnetice”. Oglindă, creatoare de ficțiune, protejează somnul, uitarea, eroul putând intra în mit: ,, ( ...) gheață Lacului întins crapă cu un bubuit înfundat și peștii tresăriră în malul veșnic.” Dezghețul lacului induce drame existențiale
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
în București 4 000, iar ei la țară 8 500, pentru că au luat și pe o prietenă a lor care ajută la menaj. Mi-a povestit cum dumineca trecută era să cadă în cap din podul casei de la țară - a alunecat scara pe ciment - mi-a arătat o imensă tăetură la cot, prin cădere ar fi trebuit asta să se întâmple la cap. A spus amuzat, înduioșat și melancolic „Elle va se tirer de l’affaire, la gosse“. I-am citit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de antilopă, împachetate în hârtie fină. Mă uitam la stânga, la dreapta, plictisită de peisajul fără pomi, vălurit... Tata spunea - vorbea tot timpul, mai ales cu vizitiul - „Ai grijă la Valea Șearpelui! Totka e tare de gură, ține-l bine!“. Eu alunecam și mă săltam înapoi pe pernele de piele și tata îmi spunea, pe jumătate mândru de mine, pe jumătate sever: „Nu te astâmperi?! Stai odată’n loc!“ Și eu răspundeam intimidată: „Alunec!“ Apoi așteptam, plictisită și plină de dispreț față de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
e tare de gură, ține-l bine!“. Eu alunecam și mă săltam înapoi pe pernele de piele și tata îmi spunea, pe jumătate mândru de mine, pe jumătate sever: „Nu te astâmperi?! Stai odată’n loc!“ Și eu răspundeam intimidată: „Alunec!“ Apoi așteptam, plictisită și plină de dispreț față de celelalte „moșii“ pe care le străbă team. Îmi închipuiam că noi suntem cei mai mari boieri din România și că saluturile proprietarilor și ale țăranilor erau un omagiu firesc, fiindcă numai noi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Suze. Are același nas delicat și aceiași pomeți înalți, dar parcă s-a mai rotunjit la față, parcă e mai delicată ca niciodată. Și e tot subțire ca întotdeauna, dar parcă s-a mai împlinit cumva... aproape că... Privirea îmi alunecă asupra corpului ei și se oprește brusc. Ia stai așa. Nu. Categoric nu... Nu se poate. — Suze? — Suze, nu cumva... Înghit în sec. Nu cumva... ești însărcinată? — Nu! răspunde cu indignare. Normal că nu! De unde și până unde ți-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu mânecile evazate de șifon. Pe-aia n-ai încercat-o, nu? A, spun, uitându-mă surprinsă spre rochie. Nu. Car rochia înapoi la cabina de probă, mă extrag din fusta înfoiată și îmi pun rochia. Îmi strânge blând talia, alunecând lejer peste șolduri și cade pe podea cu o trenă ușoară, vălurită. Tăietura de la gât mă avantajează la față, iar culoarea mi se potrivește perfect cu pielea. Mă simt foarte bine cu ea. Și îmi stă foarte bine. Hei, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]