KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...295 296 297 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

a înjura în gura mare, pe stradă și de a trânti la loc ușa când, spre marea mea surpriză, am observat un urcior mare. Așezat pe treapta de sus. M-am uitat la el o vreme, după care m-am aplecat, destul de bănuitoare. Era plin ochi cu margarita de căpșune cu gheață și părea că fusese adus de la barul Finca Tapas 1 de pe Pentonville Road. Am cochetat cu ideea de a înșfăca urciorul și de a mă strecura înăuntru, unde aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
cei de la Cheers să-i spună să se întoarcă - el lucrează într-un bar în Mexic - în timp ce ține un vas pentru cocktail în mână. Zice: „O secundă, băieți, să termin treaba cu margarita asta“. După care pune jos receptorul, se apleacă către fata care stă la bar și zice: „Deci, Margarita, ce faci diseară?“. Mai ești supărată pe mine? adăugă el, pufnind, amuzat. Proastă sincronizare, zisei eu. Ar fi trebuit să aștepți până terminam cu râsul ca să mă întrebi asta. Oi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

râului rămase pentru moment pustiu. Așteptă răbdător în liniștea râului, atât de nemișcat, încât dacă ar fi stat cineva să-l privească, l-ar fi putut crede mort. Privi spre înaltul cerului fără nici un nor, spre coroanele copacilor ce se aplecau peste apă și își aminti de ziua când petrecuse zece ore într-o groapă, privind cerul tot așa și auzind înspăimântat vocile vietnamezilor care îl căutau în desișuri. Nu le înțelegea cuvintele, dar știa că vorbeau despre moartea lui cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
clipe să privească liniștea lagunei și se amuză să studieze strădaniile unei furnici isula de a găsi o cale să traverseze un firicel de apă. Până la urmă, insecta se cățără pe un fir subțire de iarbă pe care briza îl apleca peste cursul minuscul și se lăsă să cadă de cealaltă parte. Își continuă drumul: neobosita ei explorare în căutare de hrană. — Și la întoarcere...? o întrebă el cu voce joasă. Cum o să te descurci dacă vântul nu te mai ajută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cursul minuscul și se lăsă să cadă de cealaltă parte. Își continuă drumul: neobosita ei explorare în căutare de hrană. — Și la întoarcere...? o întrebă el cu voce joasă. Cum o să te descurci dacă vântul nu te mai ajută să apleci firul de iarbă? Sau îți închipui că ai reuși de una singură? Îți faci iluzii! Te dai mare! Selva fu năpădită de miros de pește fript, care îl făcu să se ridice de pe jos și să grăbească pasul... „Binecuvântează, Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
mare procentaj de nebuni pe cap de locuitor din toată lumea. Doi locuitori, două feluri de nebuni. — Oare om fi într-adevăr? Sau ei sunt cei nebuni, cei care sunt de cealaltă parte? Întârzie cu răspunsul. Privi copacii înalți care își aplecau ramurile apărând parcă luminișul și oferindu-le florilor și fluturilor umbra lor; urmări cu privirea zborul liniștit al unui stârc; simți pe obraz adierea, prea caldă; auzi strigătul curcilor în călduri; aspiră parfumul greu și istovitor al selvei; observă cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
putut face așa ceva? Sunt civili. Oameni lipsiți de apărare! Copii și bătrâni... — Dumnezeule, Dumnezeule! repeta soldatul. Blestemații...Porci de asasini...! — Vor plăti pentru asta! exclamă el. Îi voi urmări până în fundul iadului... Sergent! Strânge oamenii. Mergem după ei. Sergentul se aplecă, adună un pumn de cartușe de mitralieră și i le arătă din palmă. — Sunt de-ale noastre, șopti el. Se înnopta când părăsi marea lagună, pătrunzând în încâlcitul labirint de canale năpădite de gigantice tăvi verzi - nuferii Victoria regia - și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
încât dacă greșise cu mult, el va fi acela care va deveni pradă. Puțin câte puțin începu să zărească din nou profilul caiacului, apoi apa și în sfârșit silueta nemișcată. Ridică brațul foarte încet, se propti bine în genunchi și, aplecându-și trupul cu mare grijă ca să evite răsturnarea ambarcațiunii, aruncă arma cu toate puterile. Caiacul se clătină și a trebuit să se prindă de margini ca să nu se prăbușească într-o apă agitată de loviturile disperate de coadă ale caimanului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
de faptul că, mai curând sau mai târziu, vor trebui să-i pună întrebarea: Ce spun yubani-i despre șosea? Ajunsese la ultimul fum tras din havană și misionarii - de la părintele Carlos până la ultimul călugăr, de la bucătarul-șef până la Monsenior - se aplecară ușor, nedorind să piardă nici un singur cuvânt. — N-o să fie nici o șosea. Cel puțin atât timp cât trăiesc yubani-i. Încă nu și-au dat seama ce se întâmplă, pentru că se încred în ei înșiși, în forța lor și în slăbiciunea omului alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
alergase niciodată. Piá transpira și gemea în cea mai îndepărtată colibă din sat. Căpetenia tribului și patru femei o înconjurau îngânând descântece, dar pe chipurile lor se oglindea oboseala, iar în tonul glasurilor, convingerea că strădaniile lor sunt zadarnice. Se aplecă asupra ei, ea deschise ochii și șopti ceva. O femeie îi oferi apă într-o tărtăcuță, pe care ea o bău cu lăcomie. Observă că era mai goală decât oricând, mai copilă, mai lipsită de apărare. Slăbise și doar pântecele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
părinte! Arătă spre o colibă. El a spus-o... Coliba mică în care dormea Ulla nu mai era decât o grămadă de cenușă fumegândă. Cadavrul bătrânei era la câțiva metri, cel al băiatului se odihnea sub dărâmături. Părintele Carlos se aplecă asupra unei copile căreia explozia îi smulsese brațul stâng și pierdea sânge încet, fără să scoată un geamăt. — Dă-mi cămașa ta, Inti...! porunci el. Repede! O sfâșie în bucăți și confecționă bandaje grosolane cu care să-i oprească hemoragia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și se putea spune că atât timp cât a durat discursul lui José Correcaminos nu li s-a mișcat un mușchi din trup. Se lăsă o lungă tăcere. Deodată, de parcă s-ar fi pus de acord, toți se întoarseră cu spatele și aplecară adânc capul, țintuindu-și bărbia în piept și închizând ochii. José Correcaminos își ridică privirea spre albi. — Meditează la răspuns, fiecare de unul singur... Libertatea yubani-lor cere ca fiecare să ia hotărârea, fără să țină seamă de ce ar putea gândi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ani, când trenurile erau în armonie cu peisajul, fără să-l distrugă, așa cum îl distrug autostrăzile. Îi privi pe rând, unul câte unul, ca și cum ar fi vrut să găsească un ecou pentru descoperirea lui, dar încă nu-l înțeleseseră. Se aplecă în față. Gândiți-vă! îi rugă el. Ce vrea compania? Să scoată minereul... Ce vor yubani-i? Ca asta să nu însemne distrugerea lumii lor. Un tren nu distruge. Un tren deschide un tunel prin selvă și trece de-a lungul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403

și ea voia să vadă dacă prelata de pânză care acoperea barca era Încă la locul ei. Dacă aceasta ar fi fost smulsă de vânt, Nino trebuia să coboare și să golească barca de apă Înainte să Înceapă lucrul. Se aplecă În afară și văzu cu claritate prora. La Început crezu că e vorba de-un sac cu gunoaie măturat de pe debarcader de reflux. Dar era ciudat de simetric, alungit,, cu două ramuri ce fluturau de-o parte și de cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Pare că a stat În apă multă vreme, Ettore. Dar sunt convins că tu-mi poți spune mai precis cât. Acceptând complimentele doar ca pe un lucru care face parte din Îndatoririle sale, Rizzardi Își Întoarse toată atenția spre cadavru. Aplecându-se deasupra lui, șoaptele mulțimii deveniră și mai șuierătoare. Le ignoră, Își așeză geanta cu grijă Într-un loc uscat lângă cadavru și se Înclină deasupra acestuia. Brunetti se Întoarse pe călcâie și merse la oamenii care stăteau În ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
pe călcâie și merse la oamenii care stăteau În ceea ce devenise acum primul rând al mulțimii. Dacă v-ați comunicat numele și adresele, puteți pleca. Nu mai aveți ce vedea. Așa că puteți pleca toți. Un bătrân cu barbă grizonată se aplecă brusc pe stânga să se uite pe lângă Brunetti și să vadă ce făcea doctorul deasupra cadavrului. — Am spus că puteți pleca. Brunetti i se adresă direct bărbatului. Acesta se Îndreptă de spate, Îi aruncă o privire fără absolut nici un interes

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
stânga să se uite pe lângă Brunetti și să vadă ce făcea doctorul deasupra cadavrului. — Am spus că puteți pleca. Brunetti i se adresă direct bărbatului. Acesta se Îndreptă de spate, Îi aruncă o privire fără absolut nici un interes, apoi se aplecă din nou, interesat doar de doctor. O femeie bătrână smuci nervoasă de lesa terierului ei și plecă, vizibil revoltată de Încă o dovadă a brutalității poliției. Oamenii În uniformă se plimbară Încet prin mulțime, făcându-i cu blândețe să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
rugăciune pe care urma să le primească tânărul În dimineața aceea. — Sărmanul nefericit. E-un tânăr arătos și e-ntr-o stare fizică excelentă. Aș spune că a fost atlet sau cel puțin cineva care se Îngrijea foarte bine. Se aplecă din nou deasupra cadavrului și, cu un gest ce păru straniu de patern, Își trecu mâna peste ochii tânărului, Încercând să-i forțeze să se Închidă. Unul refuză să se miște. Celălalt se Închise preț de-o clipă, apoi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
tânăr și vârî o mână În buzunarul pantalonilor. Pe fundul lui găsi câteva monede și le așeză lângă cadavru. În celălalt se afla un inel de metal simplu pe care erau prinse patru chei. Fără să fie rugat, Rizzardi se aplecă să-l ajute să miște cadavrul pe-o parte, așa Încât Brunetti să-l poată căuta În buzunarele de la spate. Unul conținea un dreptunghi galben ud, un bilet de tren, evident, iar celălalt, un șervețel de hârtie la fel de ud. Clătină din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
albastru cu alb ale carabinierilor. Era un dreptunghi aproape anonim, lipsit de orice Însemn ori girofar, singurul semn distinctiv fiind o tăbliță de Înmatriculare pe care scria „AFI Oficial“. Portiera șoferului se deschise și coborî un soldat În uniformă. Se aplecă și deschise portiera din spatele lui și-o ținu așa până ce coborî o femeie tânără Îmbrăcată În uniformă verde-Închis. De-ndată ce aceasta ieși din mașină, Își așeză pe cap chipiul și se uită În jur, apoi către secția carabinierilor. Fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
brusc, se uită În jur, surprinsă parcă să se afle unde era și alergă spre o chiuvetă lipită de peretele din spate. Vomă violent și icni de mai multe ori până să se calmeze, stând cu brațele sprijinite pe chiuvetă, aplecată deasupra ei, gâfâind. Îngrijitorul apăru cât ai clipi lângă ea și-i dădu un prosop alb de bumbac. Ea Îl luă cu o Înclinare din cap și Își șterse fața cu el. Cu o blândețe ciudată, bărbatul o luă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
și deschise portiera din spate a mașinii. Ea trase fusta uniformei sub ea și se strecură pe banchetă. Brunetti Întinse o mână hotărâtă și-l opri pe șofer să Închidă portiera după ea. — Mulțumesc că ați venit, doctore, zise el, aplecându-se, cu o mână pe capota mașinii, ca să-i vorbească. Cu plăcere, spuse ea și nu se sinchisi să-i mulțumească pentru c-o dusese la San Michele. — Abia aștept să vă revăd la Vicenza, zise el și-i așteptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Zâmbetul lui fu curtenitor. — Poate voi afla mai multe despre motivul uciderii lui. Ea se Întinse Înaintea lui și trase portiera. Brunetti nu avu de ales decât să se ferească de greutatea ei În mișcare. Portiera se trânti, ea se aplecă peste spătarul scaunului și-i spuse ceva șoferului, și mașina se urni din loc. El rămase unde era și-o privi cum intră În traficul ce curgea afară din Piazzale Roma, de-a lungul drumului Înclinat ce ducea la digul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
dintr-o carte ce-i stătea deschisă În poală. Când intră În cameră, aprinse imediat becul veiozei de deasupra ei. — Vrei să orbești? Întrebă el, probabil pentru a șapte suta oară. — O, papà, văd destul cât să citesc. Brunetti se aplecă spre ea și-o sărută pe obrazul pe care ea i-l Întinse. Ce citești, Îngeraș? — E-o carte pe care mi-a dat-o mama. E fabuloasă. E despre o guvernantă care merge să lucreze pentru un om și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Jane Eyre, zise ea, pocind numele, să se poată căsători cu Mister Rochester, nume pe care-l schimonosi la fel de tare. Fu pe cale să mai pună o Întrebare, dar fetița se Întorsese la incendiu, așa că intră În bucătărie, unde Paola era aplecată peste ușa deschisă a mașinii de spălat. — Ciao, Guido, zise ea, Îndreptându-se de spate. Cina În zece minute. Îl sărută, se Întoarse la aragaz, unde cepele se arămeau Într-o baltă de ulei. — Tocmai am avut o discuție literară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]