7,814 matches
-
poftă, plăcere și bucurie, încât mama mă ruga stăruitor să nu mai citesc ca să nu-mi șubrezesc sănătatea. În satul meu muriseră doi elevi din ultima clasă de liceu dintr-o răceală neîngrijită ce i-a dat în tuberculoză și biata mea mamă se gândea cu groază să nu mi se întâmple și mie ceva asemănător. I-am explicat mamei că nu cititul era cauza morții celor doi școlari, ci boala netratată corespunzător. Mă bucuram nespus de mult când erau zile
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
mult înaintea mea, tata dă să mă scoale să nu pierd trenul de la ora șase dimineața. Abia atunci îi spun tatei că nu dorul de ei mă adusese, ci fusesem trimis după taxa restantă... Vai și iar vai de inima bietului meu tată, care în această nenorocită împrejurare îmi spune că în casă nu are bani nici pentru o cutie de chibrituri - degeaba are în gospodărie grâu, porumb, un porc și un juncan pe care le-ar vinde bucuros, dar nimeni
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
sunt unul dintre vizitatorii de la Buciumeni din august trecut. O bucurie imensă pe măsura împrejurărilor în care ne aflăm! L-am luat la mine în pluton și am continuat viața de ostași. Zilnic instrucție și iar instrucție. Mult amar pe bieții oameni. Unii oameni încep să nu mai semene a oameni normali și devin adevărate brute cu chip omenesc. Îmi amintesc de un sergent instructor din batalionul nostru pe nume Biberi - o mână de om, mic de statură, dar pătimaș în
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
însă toată avuția țării rămăsese dincolo în mlaștinile de la Iaska. Doar câteva zile de răgaz și intrăm într-un nou dispozitiv de apărare pe Nistru. Vremea se mai îmbunătățise, dar gerul persista. La vremuri grele și natura se răzvrătește împotriva bietului om, care, în final, nu este decât o mică piesă al unui uriaș angrenaj ce macină și distruge totul în jurul său!... În Duminica Floriilor mă întâlnesc cu cumnatul meu - aflat la o unitate vecină cu noi. Îi aduc vești proaspete
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
vină rău și să-l alarmez și mai mult pe tata! Aflu vești de la cei dragi și din sat. După o jumătate de oră simt că mi-e rău, pretextez că trebuie să merg la tratament și astfel expediez pe bietul meu părinte. Abia ajung eu însoțit de ostașul care ducea pachetul cu bunătăți și mă sprijinea. M-am lăsat încet pe patul de suferință, sunt ajutat medical să-mi revin, iar tata a plecat cu imaginea mea de om pierdut
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
țări, de parcă noi am fi stârnit războiul și noi am fi săvârșit toate ororile războiului! Rusia ne urăște și urmărește desființarea noastră ca popor și ca stat! Prin noiembrie 1944 revin pentru câteva zile la Priponești. Atunci mi-a spus, bietul meu tată, că așa cum mă văzuse el la Spitalul Militar din Galați, eram un om pierdut și numai o minune mai putea să mă readucă la viață! Cu ajutorul Celui de Sus minunea se înfăptuise. Tot atunci am observat lipsa cărților
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
după îmbolnăvire. Cam în același timp cu mine se îmbolnăvește și cel căruia, deși nu-i făcusem nimic, mi-a cauzat atâta rău! Proaspăt pensionar de boală, de Crăciun mergem la copii la București. La revenirea în Bârlad aflu că bietul meu neprieten sfârșise în chinuri groaznice, măcinat de un cancer. Încet, dar sigur, îmi revin la o stare de sănătate tot mai bună. Timpul trece pe lângă noi fără probleme deosebite. Ajungem la seara zilei de 4 martie 1977, o zi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
fi introdus în seria Max Frisch - Friedrich Dürrenmatt. În Marea trăncăneală a lui Mircea Iorgulescu, paiațeria caragialiană capătă conotații politice. Lumea lui Caragiale împrumută chipul totalitarismului, e stăpânită de frică și aflată sub permanentă supraveghere polițienească, o lume în care bietul Pristanda întrupa ideea cea mai pură de represiune, amărâtul de Spiridon lua înfățișarea unui securist, îmbrăcat în haină de piele și purtând ochelari negri, iar farsa carnavalească din piesa cu subiect erotic de mahala își găsea finalul potrivit în crima
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
congelatorului pe care și-l dorea desființat conform modelului doamnei doctor care, când ți-e lumea mai dragă și e cald afară, scoate din priză aparatele pe care lumea modernă le-a inventat tocmai pentru a feri de temperaturile înalte bietele alimente. Cu această întrebare în minte, după ce a tămâiat tot palierul (spre disperarea doamnei doctor și întru încântarea subsemnatei), ne-a adus (d-na Rozica) un castron cu piftie pe care să-l mâncam, să ne ție de foame la
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
stradă, foarte multe persoane erau de vârsta a treia, bătrâni plictisiți care găsesc în jocurile de noroc un mijloc perfect pentru scurgerea timpului. O lume plictisită într-un spațiu fals, iată încă una din imaginile oferite de America mie, un biet vizitator, venit de pe vechiul continent. Ne-am continuat drumul și pe la ora 4 dimineața eram în paturi acasă la Marieta și Cucu. A doua zi am pornit să explorăm New Yorkul, orașul pe care orice om din lumea asta visează
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
persoană bântuită de stafii și chinuită de probleme paranormale, care strică cheful când deschide gura, și asta o face cam des, pentru că de când a apărut printre noi vrea să fie în centrul atenției, deci, în jurul prânzului s-a auzit i-hă-itul bietului măgar de origine turcă, Ionel. Pictorița mai sus amintită, aflându-se în preajma administratorului întors ușurat de la Suceava, că de acum e în regulă cu carnetul de sănătate, pictorița deci, are dintr-o dată o revelație înspăimântătoare: „Vai de mine, dar
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
carnetul de sănătate, pictorița deci, are dintr-o dată o revelație înspăimântătoare: „Vai de mine, dar îl lăsați pe măgar să ragă mâine când va fi așa o adunare aici? Va fi neplăcut. Ar trebui să-l mutați în alt loc.”. Bietul administrator, abia scăpat de o spaimă, se vede în fața unei noi ecuații pe care, volens-nolens, va trebui să o rezolve. „Nici nu m-am gândit” zise el cu ochii bulbucați de spaimă și recunoscător până la umilință „genialei” îngrozite de
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
înalte, chiar dacă acțiunea se petrece în vârful muntelui, ciorapi lycra deși joacă rolul unei țărăncuțe care aleargă după găini, rochii mulate sau pieptănături pretențioase și nu fac nici un efort pentru a afla măcar un element care să-i fie propriu bietului personaj. 14 iunie 2004 - acasă În scenă nu te afli întâmplător. Dacă ești acolo fie că a vrut regizorul, fie că așa a cerut autorul, indiferent de rolul pe care-l interpretezi (că-i principal, episodic, secundar sau figurație) înseamnă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
spuse fotograful. Ăștia-s toți niște câini și o să ajungă în iad. Mie aduceți-mi o friptură de vită și apă minerală!" Cei cu porcul și țuica s-au ospătat copios, iar șeful delegației, într-un moment de neatenție al bietului fotograf, a înfipt furculița într-o bucată de purcel și i-a spurcat friptura vecinului, care, furios, s-a ridicat de la masă blestemându-și confrații. Aveam să aflu că mulți ziariști din delegație studiaseră prin România sau aveau neamuri ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mea propunere s-a împotmolit. După "revoluție", cele peste 200 de partide răsărite peste noapte, unele "de buzunar", altele "de familie", aveau să primească spații generoase. Pentru "Muzeul diplomației" nu s-a găsit! Că nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremuri"! 1992 Timpul regăsit Întors de un an și jumătate în MAE, așteptam o decizie de plecare la o misiune diplomatică. Fusesem prin mai toate țările europene, în SUA și Canada și nu mă atrăgea nici o destinație "occidentală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
potasiu și am sărit pe fereastră. Odată ajuns În pădure, eram În siguranță; dar eu continuam să merg Împleticindu-mă, cu ochii plini de lacrimi fierbinți, tremurând tot de rușine și scârbă față de mine Însumi, văzându-l În minte pe bietul meu prieten, cu fața lui lungă și palidă și cu cravata lui neagră, plictisindu-se În seră sau mângâind câini cu limba scoasă de căldură, În lipsa unei alte ocupații și străduindu-se să-și explice absența mea. Dar să-mi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
e foarte potrivită). Treceți repede degetul peste monedă, având grijă ca dungile sau modelele să se potrivească. Coincidența modelului este una dintre minunile naturii. Minunile naturii Începeau să mă impresioneze la acea vârstă fragedă. Într-una din duminicile lui libere, bietul scamator a căzut pe stradă și a fost azvârlit de poliție Într-o celulă rece, la un loc cu doisprezece bețivani. De fapt, suferea de inimă, boală care i-a provocat moartea câțiva ani mai târziu. Următoarea imagine arată de parcă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prăjit: acesta provenea din misterioasa lui reședință de la subsol, unde avea o nevastă obeză și doi gemeni - un elev de aceeași vârstă cu mine și o micuță auroră Îngălată, cu ochi albaștri sașii și bucle arămii; dar cred că pe bietul moș Ustin Îl enerva Îngrozitor corvoada ascuțirii creioanelor - eu Îl Înțeleg perfect, Întrucât nu scriu decât cu creioane foarte bine ascuțite, am Întotdeauna la Îndemână pahare cu mănunchiuri de B3 și Învârt de o sută de ori pe zi mânerul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
hârtie pepit, eram convins că toate acestea le va vedea și cititorul prin vălul magic al cuvintelor mele, utracennîie rozî sau zadumicivoi beriozî, de pildă. Pe atunci nu-mi trecea prin cap că departe de a fi un văl, acele biete cuvinte erau atât de opace, Încât, de fapt, ele formau un zid În care nu puteai distinge altceva decât niște jalnice rămășițe din poeții majori și minori pe care-i imitam. Câțiva ani mai târziu, Îmi amintesc că am văzut
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cabanița și rămâne într-o cămașă albă, largă, de mătase. Se târăște pe trepte și-și culcă fruntea în poala Doamnei Maria, care, ușor, își retrage picioarele. Ștefan îi vorbește cu pasiune: Frumoasa, inegalabila mea Doamnă... La picioarele tale, depun biata mea inimă însângerată de iubire... Maria, îmbujorată, zâmbește și-l mustră în șoaptă: Inegalabilul meu Domn s-a cam întrecut din "împărtășanie". Ștefane, șăzi binișor... Se uită lumea la noi... Să ne veselim! De aceea, după ospăț, te îmbraci cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a mai tare oaste de pe fața Pământului"! Și, încă, în văzul întregii lumi! E o palmă nu numai rușinoasă, ci mai ales, periculoasă: "Deci, turcii, pot fi învinși!" Și aiasta am dovedit-o noi! Mahomed nu se teme de o biată țărișoară, pe care știe că mai curând sau mai târziu o poate amesteca cu pământul -, se teme, de spiritul izvorât din lupta acestei țărișoare, care, cu un curaj nebun, a ridicat capul și i-a sfidat puterea, dovedind că totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui taică-su. Să-și șteargă întâi mucii, spune el cu răutate. Și ... și cum îți spuneam, Mangopul e un tărâm... Voichița ciupește o coardă cu vibrație acută. Pe tărâmul acela n-oi merge nicicând, principe... Cine-s eu? O biată fată, ostatica lui Vodă Ștefan în Cetatea Sucevei... Nu, Voichiță, nu! protestează Alexandru târându-se la picioarele ei. Ești fiica Radului Vodă, Domnul Țării Românești! Maria va cere Domnului pentru fratele ei să-ți dea slobozenia. Îmi voi lega inelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dar, știu eu? clatină din cap a îndoială. Sunteți prinse de război: soața și fiica lui Radu cel Frumos, vrăjmașul de moarte al lui Ștefan. De ce l-a alungat din tronul Țării Românești?! izbucnește furios Alexandru. Taica e acum un biet pribeag prin Transilvania, își șterge Voichița o lacrimă strivită în colțul pleoapei. Se zice c-ar fi bolnav. Ce rău poate să-i mai facă Marelui Ștefan Vodă? Maria pune mâinile pe creștetul Voichiței cu blândețe: O să-l rog, Voichițo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cheamă! Mă bate la cap! La Mangop n-oi merge nicicând!... Totuși, Alexandru e un tânăr frumos, viteaz, principe de Mangop, nu-i de colea! Nu-l iubesc! se oțărăște Voichița. I-am spus-o! Nu-l iubesc și gata! Bietul băiat, îl căinează Ștefan. Te iubește cu disperare. Ești crudă. Maria mi te-a cerut pentru el, că doar i-i frate... Și... și m-ai dat?! M-ai dat?! țipă ea revoltată. Cred că trebuia să fiu și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l cheamă la el. Allalahh!... se ploconește Duma. Unde dă fericea! cobește Juga. Norocul nostru-i spart în fund... Am hălăduit peste tot în Turchia, continuă Gherasim. Am căscat ochii, am tras cu urechea... Cine să se lege de un biet călugăr-cerșetor ce bate cărările Împărăției, desculț, cu traista în băț doldora de sfinte iconițe, cu așchiuțe din Crucea Mântuitorului, cu oscioare moarte făcătoare de minuni de-ale vreunui "sfânt mucenic" de mine dezgropat... Și cu ciuma? întreabă Ștefan. Ciuma? Molima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]