10,418 matches
-
bine stabilit: exilium-ul care e o pedeapsă mai gravă decât relegatio, potrivit logicii raționamentului judiciar, ar trebui să impună alungarea în locuri mai îndepărtate și mai neprielnice decât cere relegatio. Într-adevăr, cum se știe121, relegatio este o formă mai blândă de exilium. Aceasta poate fi: relegatio ad tempus, de la jumătate de an la 10 ani, relegatio perpetua, relegatio pe continent sau relegatio ad insulam. Relegarea 122 lui Ovidiu nu este ad tempus, ci perpetua 123, dar, potrivit aceleiași aserțiuni a
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu din punct de vedere strict juridic. El declară că Tomis este "impar delicto suo": Tutius exilium pauloque quietius oro, Ut par delicto sit mea poena suo124 și cere, prin urmare, să fie transferat într-un loc "de pedeapsă" mai blând și se pare că acest lucru era pe cale să se împlinească, când precipitarea evenimentelor, cum se va vedea, i-a răpit și această speranță. Tomis e atât de odios încât poetul i-ar fi preferat orice alt loc, chiar și
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care reproduc, ca un ecou, părerile celor care l-au trimis în exil: crima, oricare ar fi aceasta, nu a comis-o. De altfel, dacă comportarea sa nu ar fi fost totuși scuzabilă, pedeapsa cu relegarea ar fi fost prea blândă. Însuși autorul pedepsei, Augustus, când a decis care-mi sunt greșelile (crimina), a văzut bine el care observă totul cu atenție prostie, imprudență (stultitia). Așadar, dacă ar fi să privim lucrurile din perspectiva cealaltă (altera pars), a acuzării în sine
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a împrospătat poetului memoria oarecum labilă privitoare la datoriile pe care le avea deja față de acesta, cerându-i să-și ducă la bun sfârșit opera și, mai precis, să-i obțină un loc de exil mai puțin îndepărtat și mai blând. În prima scrisoare către Sextus Pompeius, Ovidiu declară că-i datorează viața. Acesta își va completa meritele față de poet, dacă îl lasă să-i scrie numele în clar. Altfel, poetul chiar cu riscul de a greși, nu poate să nu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu, blândețea lui Augustus este aproape un clișeu, este "recunoscută" și "elogiată" cu termeni care-l lasă pe cititor perplex: Augustus nu este un Creon, un Antifate, un Falaris, un Busiris (poate, un Metellus)432, dar este zeul cel mai blând și mai cumpătat. Chiar și numai gândul, deși îndepărtat de Ovidiu, de a-l compara pe Augustus cu asemenea tirani sau cu ființe monstuoase de o cruzime proverbială, nu-l putea măguli pe Împărat și pe susținătorii săi: poate astfel
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu sune neverosimil cititorului de azi. Nu pot încheia aceste rânduri liminare înainte de a mulțumi și Doamnei Marina Mureșanu Ionescu, distinsa traducătoare a capitolelor datorate Doamnei Durandin și a celor comune, dar mai ales cea care ne-a determinat cu blândă energie să facem toate demersurile necesare pentru existența versiunii în limba română. Nu mai puțin, datorăm gratitudinea noastră Doamnei Anca Untu Dumitrescu, director al Editurii Institutul European Iași, și colaboratorilor D-sale, în primul rând Doamna Elena Uzier, pentru generozitatea
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
neglijată a unui intelectual cufundat în cărți să se îndrăgostească de un prieten vechi al familiei, infinit mai sensibil la farmecul feminin. Mai greu de admis e durata acestei relații ilicite, de pe urma căreia rezultă și un copil, spre bucuria soțului blând și neștiutor, cum neverosimil pare și actul suicidar survenit intempestiv, fără a coincide neapărat cu momentul aflării adevărului (neprecizat). Oricât de pur ar fi idealul uman întruchipat de intelectualul lovinescian, atitudinea soțului înșelat e totuși prea exagerată ca să pornească, așa cum
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
se dovedește mai degrabă ridicolă, ca... Mița Baston (oare Ploieștiul nu a devenit, grație lui Caragiale, un Napoli al românilor?), căreia îi împrumută doar limbajul, nu și puseurile belicoase de republicană gata să recurgă la "vitrion". Igeea e o Mița blândă, femeie dedată mai curând la visare decât la acțiune, soție și mamă devotată, așteptând cu înfrigurare să se supună voinței bărbatului. De aceea, înduioșată în fața "suferinței" junelui amorez, ea refuză totuși să dea curs pasiunii dincolo de limitele admise de gelozia
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a păcătuit mai mult, sau că are de gând să păcătuiască"). Și rău face, pentru că, în cele din urmă, "zvonul" se confirmă. Înfuriat, soțul trădat cere satisfacție, însă înțeleptul Helios îi temperează avântul vindicativ și-i sugerează aplicarea unei pedepse blânde, mai potrivită cu natura plină de slăbiciuni a oamenilor (cum firea femeii e înclinată spre înșelăciune, bărbatului nu-i rămâne decât să-și accepte, cu resemnare, statutul de încornorat). Cu toate că Vulcan îi ține captivi pe cei doi vinovați în niște
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dar: aștepta pe altcineva și, în plus, "era și cinstit: nu voia s-o aibă fără dragoste". Reîntâlnind-o acum, după ani, o găsește totuși ispititoare ca "o știmă a lacului", iar femeia, încurajată de dorința bărbatului și de lumina blândă a lunii "se aplecă deasupra lui, cu ochii mari, negri, poruncitori, cu buzele roșii, deschise, ademenitoare", astfel încât "nici nu-și dădură seama când gurile lor se împreunară, într-o strângere tăcută și adâncă". Odată refăcută legătura cu trecutul, Marta trece
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
din coșmar, "dar peste dânsa se înălțau alte voințe mai puternice". Nu peste mult timp, în chiar noaptea împăcării, aceleași "voințe" străine îi vor dicta fapte necugetate ("sângele i se îngrămădise în ochi", "omul peșterilor se deșteptase în el"), căci blândul Andrei își zărește iubita (tot în oglindă!) răspunzând amantului la scrisoarea primită în cealaltă cameră, fără să știe că e privită. Doar "firea lui slabă", de moldovean sfios, îl determină să "se mistuie în el" și să nu reacționeze pe
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
iubirea "e egoistă și nu merge decât spre scopul unic al realizării ei proprii". Cu acești susținători fanatici ai amorului-pasiune nu este de acord Mia Sterian, femeie cuminte, cu suflet "curat românesc", trecută de 40 de ani, de o frumusețe blândă, strălucind "prin rezervă și demnitate". Mia aduce discuția într-un orizont etic și reabilitează atât dragostea ("sentiment multiplu și nuanțat" ce "ne poate rezerva și surpriza omeniei"), cât și imaginea femeii ("născută soră de caritate", "rezervor imens de sacrificii"). Consimțind
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
nevoie. Altfel spus, atunci când se decide să-i ceară mâna, Andrei îi oferă iubitei sale, o dată cu iertarea, șansa de a deveni cu adevărat o "icoană" și de a intra în literatură. Dar cartea nu se încheie deocamdată așa, ca o blândă și consolatoare melodramă. Trebuie semnalat totuși faptul că, în ultima variantă a romanului, prozatorul îngroașă până la neverosimil dramatismul confruntării, rezolvate altminteri firesc, cu eșecul caraghiosului proiect matrimonial și destrămarea iluziei mincinoase. În final, Diomo aduce lui Lulù vestea că aventurile
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
1940-1990, Joseph F. Harrington și Bruce J. Courtney • Relațiile Austriei cu România între 1945 și 1955, Paul Ullmann • Originile alianțelor, Stephen M. Walt • Teorii ale relațiilor internaționale, Stephen M. Walt • Dunărea. Geopolitică și negociere. Studiu de caz, Ciprian-Beniamin Benea • Puterea blândă. Calea către succes în politica mondială, Joseph S. Nye, Jr. În curs de apariție: Neorealism și neoliberalism. Dezbaterea contemporană, David A. Baldwin LIBRARII în care puteți găsi cărțile editurii Institutul European (selectiv) ALBA-IULIA Librăria Humanitas, str. 1 Decembrie 1918, bl.
Relația Uniunea Europeană-Rusia. Problemă energetică by Paula Daniela Gânga () [Corola-publishinghouse/Science/1034_a_2542]
-
meșteșug excelent de prelucrare a informației culeasă din dreapta și din stînga, din cer și de pe pămînt, pusă în ecuație numai după priceperea ei. Imagini difuze la origine, derutante altele, căpătau lămurire și chip pe parcurs. Interogările obsesive, șoaptele mîngîioase, admonestările blînde, iertările, toate în regimul exorcizării, cum nici pe departe nu se pricepea baba Maranda, o conduceau pe calea cea bună, așa cum Maica Bătrînă din balada de curte feudală își descoperea fiul părăsit pe cîmpul de luptă doar smulgînd firul din
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cu teoria omorului simulat și transpus în schemă ritualică, trecînd la analiza, cu acuratețe, a paradigmelor timpului mioritic („Dac-o fi să mor”, „Frate, cum îți vrei moartea?”), continuînd cu „testamentele”, „metaforele”, „cîntarea orfică” din unele Miorițe (ca post-scriptum al „blîndei liniști”), restaurarea conceptului blagian de „spațiu mioritic” (pe motiv că poema nu este doar un singur text în variante, ci o pluralitate larg diseminată și intens trăită). Multe alte aspecte sunt de reținut, de pildă, redescoperirea mitului zalmoxian, tipologiile feminine
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
piatră, frumoase și curate, iar drumurile erau drepte și pietruite. Erau tare harnici și gospodari sașii. Tăiau câte doi, trei porci pe an. Îmi amintesc de o bătrână săsoaică, „buna” o numeam noi, o femeie cu adevărat bună la suflet, blândă și duioasă, care avea grijă de noi, copiii, ca o adevărată mamă. Mă îmbia cu bunătăți, piersici, caise, dulceață de nuci verzi. Îmi dădea să mănânc jambon și cârnați de casă: „Muncă, ast bun, muncă!” zicea, și eu mâncam și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
din niște scânduri și să le îndrept cu ciocanul pe o piatră netedă. Am făcut eu treaba asta mai multe zile, după care m-a pus să vopsesc cercevelele ferestrelor și ușile. Nu știam cum, dar el, un om foarte blând și cumsecade, mi-a arătat cu răbdare și astfel, am mai învățat ceva. Și să nu spuneți că nu mi-a prins bine! Mi-am zis mai târziu că e bine să înveți de toate, meserii, sporturi, să-ți ții
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
nu te tai, mă iubești, te tai, nu mă iubești, nu te tai, mă iubești! Ospătărița care ne-a servit a strigat la ei: - Lăsați băieții în pace, sunt de-ai mei! Și indivizii s-au întors la masa lor, blânzi, de parcă nu se întâmplase nimic. Dar șușoteau ceva între ei și aruncau priviri sumbre spre noi. Noi n-am mai stat mult, terminasem de consumat fripturile, romul și vinul. Am plecat repejor spre casa lui Țuți, care nu era prea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe Epuroi a lui Nicoară a Șchiopului!” Ce să vă mai spun, era un vacarm și o veselie și nimeni dintre noi nu se gândea că pleacă la o treabă serioasă cum ar fi armata. La poartă erau doi gradați blânzi și buni, precum primise ordin să se poarte. Și așa blânzi cum erau, au scăpat o țigăncușă de oraș, frumoasă foc, s-a strecurt pur și simplu pe sub brațul unuia dintre gradați și a „zburat” direct în brațele largi ale
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
spun, era un vacarm și o veselie și nimeni dintre noi nu se gândea că pleacă la o treabă serioasă cum ar fi armata. La poartă erau doi gradați blânzi și buni, precum primise ordin să se poarte. Și așa blânzi cum erau, au scăpat o țigăncușă de oraș, frumoasă foc, s-a strecurt pur și simplu pe sub brațul unuia dintre gradați și a „zburat” direct în brațele largi ale unui „coleg”, oacheș și el. Atunci nu s-a mai putut
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
noștri, mari amatori în ale cântatului și ale petrecerilor cu muzică și dans. Ne împărțeam melodiile, fiecare era tare pe terenul lui. La melodiile tale, Gică, muzică ușoară veche, din perioada interbelică sau romanțe, timbrul tău de bariton se auzea blând și suav și ne mângâia sufletele. La petrecerile noastre - patroane și onomastici - cântam în duet sau pe trei voci sau, pur și simplu, cu toții, în cor, cu sau fără voce, neafoni și afoni, nu mai conta. Dar armonia melodiei se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
am întrebat pe om: - Se spune că măgarii sânt încăpățânați ca niște catâri, cu care, dealtfel, sunt rude bune. Vă mai face câteodată vreo figură? - Apăi, domnule, ceea ce se spune despre ei nu-i chiar cu totul adevărat. Sunt animale blânde și supuse, îmi fac treaba cu ei, foarte rar se încăpățânează, stând țepeni, pe loc. Cu cât îi bați, cu atât se încăpățânează mai tare. Trebuie luați cu vorba dulce, că altfel nu dai de capăt cu ei. Dar ai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
moșul, cunoaște regulile nescrise ale pescuitului sportiv mult mai bine decât mulți alții ca noi, oamenii. Și așa a și fost, nu ne-a stânjenit cu nimic. După ce ne-am liniștit și în privința noului și neobișnuitului nostru amic, atât de blând și prietenos, m-am asigurat că peștele nu mușcă încă și am scos sticla cu vin, oferindu-i, după obicei, primul pahar celuia din stânga noastră, respectiv, lui moș Bâcu. - Apăi, domnule dragă, eu vă știu, erați trei și acum sunteți
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu cârdul și nici singur. Și atunci, am înțeles. Temerea noastră se adeverise sau, pur și simplu, pentru a nu-l pierde, stăpânul lui îl tăiase. Mare păcat! Și ceva mai târziu, peste vreo doi ani, ne părăsea definitiv și blândul și înțeleptul moș Bâcu, decanul tagmei noastre. Țin minte că la înmormântarea lui au venit aproape toți pescarii din urbea noastră. Purtau în picioare cizme de cauciuc, în spate rucsacul, și pe un umăr, husa cu sculele de pescuit. A
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]