8,186 matches
-
care au avut loc în toamna aceea pe Elsinore Lane, iar atunci când cartea a fost supusă verificării de echipa de avocați de la Knopf, fosta mea soție s-a numărat printre cei ce au protestat împotriva cărții, ca de altfel, destul de ciudat, și mama mea, care n-a fost prezentă la fața locului pe parcursul acelor săptămâni înspăimântătoare. Dosarul pe care mi-l întocmise FBI-ul - începând din noiembrie 1990, la vremea controversei care precedase publicarea romanului American Psycho, și rămas în continuare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai închisă la culoare decât de obicei. Stafia ce pășea prin camera de zi se opri când observă aranjamentul straniu al mobilei. Canapeaua secționabilă, scaunele Le Corbusier și mesele, toate fuseseră rearanjate pentru petrecere, însă acest nou decor îmi apărea ciudat de familiar. Am vrut să văd de ce, dar sunetul aspiratorului combinat cu lătratul lui Victor au forțat stafia să se îndrepte degrabă spre bucătărie. Casa fusese menționată sub numele de McVila în articolul din Talk: 3000 de metri patrați, situată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
extaziați. Mă așteptam ca Robby să mă găsească instantaneu mult mai interesant decât ar fi crezut înainte. O tăcere stânjenitoare puse stăpânire pe bucătărie. Toată lumea îmi ascultase povestea. Jayne ținea în mână un pahar de margarita spart și mă privea ciudat. Am remarcat pe rând că și ceilalți - Sarah, Marta, Robby, chiar Victor - mă priveau ciudat. Robby, arătând cu totul confuz, spuse în sfârșit ceva, calm și cu atât de multă demnitate de cât era capabil. - Cine a zis că vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
crezut înainte. O tăcere stânjenitoare puse stăpânire pe bucătărie. Toată lumea îmi ascultase povestea. Jayne ținea în mână un pahar de margarita spart și mă privea ciudat. Am remarcat pe rând că și ceilalți - Sarah, Marta, Robby, chiar Victor - mă priveau ciudat. Robby, arătând cu totul confuz, spuse în sfârșit ceva, calm și cu atât de multă demnitate de cât era capabil. - Cine a zis că vreau să merg ca... Vampirul Sângeros? Pauză. Voiam să fiu Eminem, Bret. - Doar pentru că tatăl tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a o întinde pe birou, când m-a întrebat: Ce știe Jayne despre noi? M-am îndepărtat un pic, dar ea zâmbi larg și mă menținu pe poziție cu picioarele. - De ce întrebi? am zis. De ce întrebi asta acum? - Mă privea ciudat astă-noapte. M-am lipit din nou de ea, sărutându-o pe gât și partea din față a brațului - i se făcuse pielea de găină. Chestie de iluminare. Nici nu te mai gândi. Aimee mă evită din nou. - Am avut impresia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în haină și am ridicat cele câteva povestioare pe care studenții le lăsaseră în coșul de lângă ușă. Se lăsase liniștea. Aimee părea să se gândească la altceva, aprinzându-și o țigară. - Da? Ce mai e? am întrebat. O să întârzii. - E ciudat c-ai crezut că seamănă cu Patrick Bateman, zise ea. - De ce? - Pentru că eu m-am gândit mai mult la Christian Bale. Am rămas tăcuți multă vreme, deoarece Christian Bale era actorul care îl jucase pe Patrick Bateman în versiunea cinematografică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ceva ce semăna a scheunat disperat, apoi a încetat brusc, auzindu-se doar liniștea. Am așteptat. Forțându-mi ochii, printre pleoapele mijite, am deslușit conturul lui Victor traversând câmpul și n-am putut să nu mă bucur când câinele - acum ciudat de calm - trecu pe lângă mine, intrând în bucătărie. Dar pe urmă ceva mă obligă să pricep că nu eram singur. Mă simți? mă întrebă. - Dispari, am șoptit. Eram prea terminat ca să rabd una ca asta. Dispari... A venit vremea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu melcii pe-aici. Stăteam acolo, zgâindu-mă la grădinar. - Prea mare pentru o râmă, hm? am oftat eu. Asta chiar îi pune capac. Foarte încurajator. Grădinarul se ridică în picioare, privirea fiindu-i acaparată de brazdă, nedumerit. - Și miroase ciudat... - Poți să mă scapi de ea? am întrebat, întrerupându-l. - E foarte ciudat... mormăi el, ca și tine, mă înștiință expresia feței lui. Poate e câinele ăla care vă face atâtea necazuri. Dădu din umeri, neputincios. - Nu m-ar mira
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o râmă, hm? am oftat eu. Asta chiar îi pune capac. Foarte încurajator. Grădinarul se ridică în picioare, privirea fiindu-i acaparată de brazdă, nedumerit. - Și miroase ciudat... - Poți să mă scapi de ea? am întrebat, întrerupându-l. - E foarte ciudat... mormăi el, ca și tine, mă înștiință expresia feței lui. Poate e câinele ăla care vă face atâtea necazuri. Dădu din umeri, neputincios. - Nu m-ar mira, am zis eu. E capabil de orice. Plus că are probleme de atitudine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atunci când copiii mi-au cerut bomboane și popcorn și Coca-Cola le-am cumpărat ce-au vrut ei fără să stau pe gânduri deși Jayne mă avertizase să n-o fac. I-am lăsat să-și aleagă locurile în sala cavernoasă, ciudat de pustie pentru un matineu de sâmbătă și mi-era teamă că alesesem un film nepopular, însă Robby - care era obsedat de filme - nu s-a plâns. M-am gândit din nou cât se chinuise Jayne să-l convingă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
verificând e-mail-urile primite. Unul de la Jay, altul de la Binky, informându-mă că oamenii lui Harrison Ford erau încântați de interesul meu pentru proiectul lor și doreau să știe când puteam să mă deplasez la Los Aangeles, și mai era unul ciudat de la Gary Fisketjon, editorul meu de la Knopf, care îmi scria că un detectiv de la Midland County Sheriff’s Department îi telefonase la birou ca să-l întrebe cum putea să mă contacteze, iar Gary spera că nu comisese o gafă dându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nadine? - Nu știe nimeni. Răsufla greu, înfiorată. Asta-i chestia. Nimeni nu știe nimic. - Ei bine, poate dacă vorbim cu ei, cu Ashton și... - Mint. Or să te mintă în față... - Dar dacă... - Nu crezi că băieții noștri se poartă ciudat? întrebă ea, oprindu-mă. - În...ce fel? - Nu știu... Pentru că recunoscuse asta, credeam că se va relaxa și va deveni mai puțin misterioasă, dar mâinile ei fremătânde continuau să crâmpoțească șervețelul Kleenex. Sunt secretoși ...și...și...inabordabili? Formulă asta ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mi-era aproape imposibil să-mi mențin o voce echilibrată. - Unde ești? M-am mutat lângă fereastră. N-am ajuns să te mai întâlnesc după ce-ai fost prima oară în biroul meu. - Ba m-ai văzut. Vocea era acum ciudat de intimă. Pauză. - Nu...vreau să zic, unde te-aș fi putut vedea? - Ai primit manuscrisul? - Da. Da, l-am primit. Unde ești acum? Cine știe de ce m-am întins după un pix, dar mi-a căzut din mână din cauza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
chestia pe care ai văzut-o azi-noapte pe hol? Am început s-o scald. - Hm...nu...nu....era ceva ce creasem...altceva. Mi-am dat seama că în întrebarea lui Miller se încropea undeva o teorie și într-un fel ciudat de liniștitor am mai realizat că în sfârșit aveam de-a face cu cineva căruia îi păsa cu adevărat. Miller continua să mă studieze. Încă nu-mi dădusem jos ochelarii de soare. - Nu sunt sigur... am început anevoie. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
casă? Ai cui sunt? Da, am doi, am zis. De fapt numai unul e al meu. Miller și-a ridicat brusc privirea spre mine. N-a zis nimic, dar mă privea intens, evident tulburat. - Ce? am întrebat. Ce e? - E ciudat, zise Miller. Nu simt c-ai avea. - Ce anume nu simți? - Că ai avea un copil. Mă durea pieptul. Mi-am amintit cum mă ținea de mână Robby în mașină, după școală, și cât de tare mă strângea noaptea trecută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lăsați la Fortinbras Mall de Nadine Allen în dimineața zile de 10 noiembrie (conform celor declarate de Nadine, Robby avea un ghiozdan în spate) și cumpăraseră bilete la un film care începea la douăsprezece. Robby, conform celor declarate de un ciudat de calm și de senin Ashton, îi șoptise că trebuia să meargă la toaletă și ieșise din sală. Nu s-a mai întors deloc. Nu l-a văzut nimeni prin Mall. Nu l-a văzut nimeni în întregul Midland County
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de un câine și existau mult prea multe dovezi - piciorul meu sfâșiat, sângele de pe treptele care duceau la camera lui Robby, managerul adăpostului canin de la subsolul hotelului Four Seasons confirmând că Victor fusese „instabil și irepresibil“, „comportându-se atât de ciudat“ încât trebuia să fie evacuat - ca relatarea mea să nu fie crezută. (Apărând verosimilă fiindcă nu menționasem contribuția lui Terby.) Însă atunci când am explicat ce se întâmplase pe stradă în legătură cu accidental dintre Range Rover și 450 SL - am fost tratat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vor veni și pe la noi. Nu știu dacă te vor interesa cele ce am scris, dar m-am uitat de două ori la geamurile cele cu Însemnele despre care am scris și mie mi s-a părut ceva cel puțin ciudat. Să știi că Ghelemé este plin de asemenea date și amintiri; când era tânăr, stătea În casă cu ai lui, care vorbeau numai de astea. Nu am mai avut răbdare să-ți Înșir toate până vei veni, iară. La revedere
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
în acest caz mărturisirea nu-mi face nici o plăcere: chiar dacă e un act de curaj, e despre lașitate ...). Château Smith Haut Lafitte - prima etapă a excursiei - este un adevărat castel-cramă îmbrăcat în verdeață, tronând peste podgorii întinse și pustii. E ciudat să constați că un asemenea latifundiu de mare valoare poate fi „uitat” între dealuri de ipoteticii săi stăpâni, chiar și într-o zi de duminică. Desigur, este o iluzie creată de priveliștea surprinsă de la distanță. Mă uimește via meticulos îngrijită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
urmăresc ce face bucătăreasa. Privește din când în când spre sală și dă comenzi către cineva din fundul bucătăriei. De acolo sunt aduse pâinea, salata, sucurile... și alte bucate care sunt pe terminate. Atmosfera de aici îmi amintește în mod ciudat de bucătăria unui spital civil din Bașkiria, unde am stat internat - ca militar sovietic - câteva săptămâni, după un accident destul de grav... Beau cafeaua și ies, pentru că devin periculos de melancolic. VITALIE CIOBANU: Plecăm să vizităm Expo 2000, mai ales că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
electric, care își are stația de pornire la capătul unei promenade situate la subsolul străzii principale a orașului - un fel de strat de adâncime locuit sau, mai bine zis, garnisit cu diverse utilități: magazine, restaurante, baruri, librării etc. E cumva ciudat să contempli de sus existența unei cavități de sub tine, de parcă cineva ar fi spintecat imensul trotuar ca pe o burtă în sala de operații, dezvăluind clocotitoarea viață a viscerelor subterane, unde mișună o umanitate de gradul doi, o populație de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Tinerii în armuri, pesemne membri ai unui cerc specializat în turniruri medievale, care seacă portmoneele turiștilor germani, luptă din greu și cam stângaci. Totuși, rundele se succed una după alta, cu repeziciune. Favoritul lui Felicitas pierde duelul. Colega noastră, ce ciudat!, pe cât de ironică se arătase inițial față de ideea acestui turnir butaforic, își ia până la urmă rolul în serios și se grăbește să iasă în față (tunsă scurt, cercei în urechi, guleraș alb peste o pelerină gri, largă la poale) pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
meseriaș, seamănă cu un liliac -, aruncă teancuri de manifeste celor de jos, pentru a întreține, am impresia, alături de ecranele televizoarelor (o inadvertență tehnologică lipsită de importanță), atmosfera de show ironic, de platou de filmare de la începutul secolului al XX-lea („ciudat amestec de Tarkovski și Fellini”, îmi spune Vasile). Mă simt în pielea unui personaj invitat să participe într-o zi de duminică, alături de alți concetățeni respectabili, la un eveniment în afara orașului, amestec de mondenitate burgheză și exuberanță democratică, un „meeting
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în cadrul Trenului Literaturii mi-a lărgit mult conceptul de Europa. Până la această călătorie, cel mai la estic punct geografic văzut de mine vreodată a fost orașul Frankfurt. De aceea, imaginea mea despre realitățile din țările de Est era un amestec ciudat de referințe literare, neînțelegeri istorice și diverse informații, mai mult sau mai puțin adevărate, culese din presă. Nici acum, după ce am călătorit în Est, nu pot să afirm că aș cunoaște în profunzime realitățile de acolo. În orice caz, în comparație cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ci înconjurat de fidelii Nichita, Matei, Cezar și Adrian. Romanul, la librăria „M. Sadoveanu”, mi-a fost prezentat călduros de Nina Cassian și bănuiesc că Ali, „protectorul” meu social, nu se afla departe. Probabil că nici Alexandru Ivasiuc, un caz „ciudat”, aflat până azi în controversă morală, și, la unii, chiar profesională. Apropo de Ivasiuc... Cu vreun an înainte, prin ’63 sau ’64, nu mai țin bine minte, amicul Cezar îmi spune, într-una din după-amiezile pe care le „pierdeam” pe
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]