7,663 matches
-
respinge anomalia, neprevăzută în texte, e confruntată cu credulitatea babelor. Remarcabilă, afară de măreția halucinației, este posibilitatea raporturilor sociale ieșite din noua ordine de lucruri. Turburarea autorităților, răsturnarea vieții zilnice sub imperiul miracolului sunt văzute cu un mare simț al evenimentelor fantastice. Apocalipsul cel mai grandios se amestecă cu ironia, în pagini excepționale. DEMOSTENE BOTEZ Fundamentul poeziei lui Demostene Botez este "sentimentalismul", proclamat cu onestitate chiar de poet în subtitluri justificative, ca spre a preântâmpina discreditul cu care critica primește o astfel
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
din casa lui Pașadia alături de înclinarea lui pentru interiorul abject, toate acestea tratate cu un instinct fin al culorilor, documentează asupra hibridității unei societăți. Mateiu Caragiale este un poet și scrierea lui valorează prin ceea ce sugeră. Realitatea se transfigurează, devine fantastică și un fel de neliniște de Edgar Poe agită pe aceste secături ale vechii capitale române. De aceea scriitorul trebuie pus mai degrabă în grupul suprarealiștilor, dată fiind atenția lui pentru elementul inefabil ancestral, aparținând fondului obscur. H. BONCIU Înrâurit
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în special evrei, H. Bonciu aduce în proza lui metode romantice, expresioniste și suprarealiste, witz sarcastic, ridicarea fiecărui moment la o idee, interpretarea metafizică a tragicului cotidian. Prozatorul mânuiește bufoneria realistică și dureroasă, câteodată fără gust, dar nu fără fior fantastic. Dascălul de la școală întreabă pe copilul Ramses dacă nu se trage din Ramses al doilea și, văzîndu-l cu gura plină de acadele, îl pune să le scuipe în palma sa. Apoi, când sună clopotul, bătrânul ronțăie acadelele scuipate de băiat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nenoroc deschis, Știu desfolia elegii de Hinduși, Ori deopotrivă albe mănuși. VLADIMIR STREINU Începând a fi ermetic ca Barbu, Vladimir Streinu evocă acum în puținele poezii timpul romantic dunărean, cu ceva din sălbăticia lui Sihleanu, sau transpune într-un chip fantastic cinegetica lui Odobescu: Am scos din panoplie o veche carabină Să fiu pândar de toamnă pădurilor secrete, Voi împăia o piele în pod sau de perete Ca să-mi răzbun amarnic pe-o singură jivină Totala-ngălbenire ce va să se arate
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care a crezut că poate compensa ariditatea casnică. Nota specifică piesei este interioritatea dramei, constând într-o vulnerare sufletească iremediabilă. Lucreția Petrescu a stârnit entuziasmul lui I. Al. Brătescu-Voinești prin piesa Păcatul. Ticu Archip a scris nuvele cu înclinări spre fantastic și alegoric și piese de teatru (Inelul, Luminița, Gură de leu). O mențiune deosebită se cuvine Georgetei Mircea Cancicov pentru nuvele zugrăvind noua viață a satelor moldovene cu o veselie malițioasă și un simț al grotescului, constatabil în alegerea numelor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cu heruvimi și îngeri: După o moarte - după încă o moarte - am văzut Dinspre cer îngeri coborând, Cu lumina tulbure a ochilor mergeau prin ceață neplânși. Erau mai mulți decât roua - Erau prea mulți pentru un drum. Halucinația, la "ora fantastică", e regimul său normal: O simțeam printre degete, în inimă, pe gene, Când venea în odaie la mine, seara, Răsturnîndu-se pe masa de lucru, alene, Părul ei semăna cu ceara. Felină, depărtată, totdeauna, Mai tristă, mai rece, până când, vai! Prietena
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dimpotrivă, se orientează spre mișcările totalitare, cu formațiuni militare, seduc într-o familie deopotrivă mama și fetele, îndeamnă la furt, caută legături cu prostituatele ori cuceririle în locuri absurde, precum cabinetul unui vagon de căi ferate (Huliganii). Trecând în zona fantastică, autorul urmărește experiențele sexuale cu femeile-vampir și-și exprimă dorinți de împerechere teribile: cu o moartă, cu un copil și cu o bolnavă (la accidentul astrologic). MIHAIL CELARIANU Scriitor dintr-o serie mai veche, Mihail Celarianu trebuie citat aici pentru
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
la construcție. Adrian Marino e mai ales un eseist, curios și malign, mare scotocitor de cărți, cu un stil intelectual și acut, încă de pe acum, de excursie livrescă. G. Mărgărit, înclinat mai mult spre lirică, pune în articole critice intuiție fantastică și expresie amănunțit plastică. G. Ivașcu s-a dedicat tehnicii jurnalistice. REFERINȚE CRITICE ă...î Nu se poate să nu recunoaștem în această lucrare un caracter de monumentalitate nu numai tehnică, iconografică, informativă, într-un cuvânt, nu numai de muncă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sălbatică și senzuală, coborâtă parcă din Cântarea Cântărilor, din care autorul și citează. A. e un poet al iubirii cotropitoare, dezlănțuite, de care sunt animate unele personaje feminine enigmatice, ca Tuța din povestirea omonimă. De aici, echivocul, îmbinarea realului cu fantasticul, ce amintește de Hanul lui Mânjoală a lui I. L. Caragiale, și alternanța spirit primitiv-rafinament. Picioarele „desculțe” constituie un simbol și un laitmotiv al povestirilor, punând încă o dată în lumină opoziția. Elogiul femeii fascinante, stăpânite de eros, ce deține parcă o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285215_a_286544]
-
dat conceptului de G. R. Hocke), care, deconcertând prin asociațiile insolite și dezinvoltura (auto)producerii textului, provoacă realul să ia chipul anamorfozelor memoriei. Compozițiile sunt muzicale, contrapunctice, folosind laitmotivul. Decupajul în contingent alternează cu plăsmuirile imaginației deformante, normalitatea / anodinul cu fantasticul, suavitatea arcadică cu violența expresionistă, utopia cu demistificarea ei amară sau ironică - adevărat „bâlci cosmic”, observă Radu G. Țeposu, constatând „incoerența ontologică” a lumii acestor texte. O tensiune între poli opuși, între materie și spirit, îmbrățișare și ironizare a cosmosului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
Vaneigem, pentru care schimbarea vieții de zi cu zi în marile orașe occidentale a fost un obiectiv fundamental. În critica mediului studențesc realizată de către situaționiști se regăsește și atitudinea dominantă în legătură cu critica vieții cotidiene: "Mizeria cotidiană își găsește compensația imediată, fantastică, în principalul său opiu: marfa culturală. În spectacolul cultural, studentul își regăsește în mod firesc locul de discipol respectuos. [...] El confirmă pe deplin analizele cele mai banale ale sociologiei americane referitoare la marketing: consum ostentativ, instituirea unei diferențieri publicitare"380
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
contureze desprinderea de modernism și intrarea într-un stadiu discursiv nou, în care, cel mai adesea, a fost etichetat drept postmodern. Baudrillard critică absolutizarea economicului și a procesului său dialectic, obsesia marxistă care a transformat latura economică într-o instanță fantastică, ridicând-o la nivelul unui principiu de realitate. Atât Marx, cât și Freud se fac "vinovați" de nesesizarea îngustării și a separației (la coupure) teoretice pe care au provocat-o. Cei doi gânditori au fondat adevărate simptomatologii critice care, într-
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
grijă de client”. În aceeași zi, ceva mai târziu, am avut ocazia să-l cunosc pe vicepreședintele departamentului de vânzări. „M-a impresionat managerul dumneavoastră de producție”, i-am zis. „Puține companii se pot lăuda cu un astfel de record fantastic al livrărilor la timp.” Spre surprinderea mea, el mi-a răspuns că, după părerea lui, acest record era unul mult prea mare. „Nu cred că Înțeleg cum ar putea să vă sporească vânzările o creștere a livrărilor Întârziate”, am comentat
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
biroul meu cu scopul de a mă felicita pentru o treabă bine făcută În Los Angeles. „Doamne, probabil că ai excelat”, a spus el. Se pare că președintele distribuitorului Îl sunase pe președintele nostru pentru a-l felicita pentru treaba fantastică pe care o făcuse omul lui. Deoarece nu identificase cine era „omul lui”, președintele nostru a presupus că era vorba despre mine. L-am informat că Al era cel care făcuse ca ziua să se termine cu bine, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
cu Priap, într-o atmosferă arcadică și pastorală; în Fasti, II, 193-194 (și nota 325) apar Faun-Lupercus; cunoscutul episod al bătăliei Fabiilor pe Crémera (asupra căreia vom reveni) începe cu trimiterea la altarele lui Faun (și aici, se prea poate, fantastica imaginație etimologică a lui Ovidiu, pe lângă o legătură mitologică Lupercus-Fabianus, încerca să stabilească una pseudo-fonetică: Faun-Fabianus-Fabius). Prin urmare, referirea la Lupercus, la Luperci, la Faun-Pan, care ar părea pur și simplu de natură mitologică, fără legătură cu viața trăită de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
1739-1742. 345 ibid. 346 Despre M. Verrius Flaccus, a se vedea și A. ROSTAGNI, op. cit., II, p. 220-221. 347 Cfr. GIULIO GIANNELLI, La repubblica romana, Milano Vallardi, 1944, p. 33. 348 Conform lui Ovidiu, se pare că, printr-o etimologie fantastică analogă, și Circus Maximus s-ar referi la cognomen Maximus al domus Fabia. 349 WADE C. STEPHENS, Two stoic heroes in the Metamorphoses: Hercules and Ulysses, în "Ovidiana" cit., p. 273-282. 350 SENECA, De const.sap., 2, 1, citat de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
la „lichidele cîmpii”... unde sufletul proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin aer trece o „dulce armonie”, valurile „intoană” un fantastic, melancolic concert, blonda dimineață „despică p-orizonte troienele de ceață”... Iată un vers superb. Ce urmează este de o trivială banalitate, Însă acest vers izolat arată o imaginație inspirată. În acest cadru marin, unde Își dau Întîlnire parfumurile naturii magice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge; Pare că-l sfîșie guri Însetabile. Hainele-i suge; Baba p-o cavală iute cu fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă, pletele-i fîlfîie Pe osăminte; Barba Îi tremură, dinții se cleatină. Muge ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul romantic află, aici, un teren liber. Nagodele cu lungi și strîmbe rituri, șase legioane de diavoli trec cu „turbilioane de flăcări infernale”, călare pe cavale cu perii vîlvoiați. Mii de spaime sar, la semnul babei, și defăimează pe tiranul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moliciunile de orient, celălalt reprezintă spiritul migrator, evaziunea, deschiderea imaginației. E spațiul singurătății mîndre, al melancoliei ce trece prin vecinătatea marilor mituri. Deplasîndu-se spre zona alpină, fantezia lui Bolintineanu caută locurile Închise și Încearcă o penetrație dincolo de linia vizibilului, realului. Fantasticul pătrunde În poem și, odată cu el, o mitologie autohtonă neguroasă, aceea pe care o complică pînă la absurd În Traianida. În locul desfătării, mai viu este acum blestemul, mai puternică este conjurația spiritelor negre. Curios, poezia capătă mai multă substanță din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
odată cu el, o mitologie autohtonă neguroasă, aceea pe care o complică pînă la absurd În Traianida. În locul desfătării, mai viu este acum blestemul, mai puternică este conjurația spiritelor negre. Curios, poezia capătă mai multă substanță din contactul cu acest obiect fantastic. În fine, privirea cedează auzului Întîietatea. Vuietul universului În fierbere și galopul nebun al cavalelor stăpînesc acum poemul. * Erosul, În schimb, este pretutindeni același În poezia lui Bolintineanu, la sud sau la nord. G. Călinescu credea că Bolintineanu atinge, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tradițională a meditației și a lecturii. La Alecsandri, ea sugerează locul privilegiat al scrisului: „Așezat la gura sobei noaptea pe cînd viscolește. Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pîlpîiește, Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecînd În zbor fantastic a poveștilor minuni.” Inutil de tras, din aceste reverii de iarnă, o idee mai fermă despre nașterea poeziei. Ce se poate spune este că Alecsandri notează starea de a face poezie și elementele exterioare ce contribuie la realizarea ei. El
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și de jaduri prețioși. Mari lanterne transparente, de o formă mult bizară, Răspînd noaptea raze blînde pe balauri fioroși. O deschisă galerie, unde-a soarelui lumină Se strecoară-n arabescuri prin păreții fini de lac, Prelungește colonada-i pe-o fantastică grădină Ce mirează flori de lotus În oglinda unui lac. Ochiul vesel Întîlneștc, pe colnice-nverzitoare, Turnuri nalte și pagode, unde cîntă vechiul bong, Și auzul se resimte de vibrări asurzitoare, De răsunetul metalic al tam-tamului de bronz.” Peisaj static, decorativ
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru sărbătorile naturii, unirea mistică dintre soare și pămînt, procesul fecundității, integrarea elementului uman (Într-un chip, e drept, decorativ!) În ritmurile cosmice ale materiei etc. * Alecsandri cîntă, ca toți poeții romantici, umbrele nopții, fără Însă un simț deosebit al fantasticului. Noaptea lui este un vast tablou animat: insule de nori, foc tainic pe deal, adunare - În jurul lui - de păstori, Împresurare liniștită, răcoroasă a lucrurilor. Elementul nocturn este, cel puțin În Pasteluri, sărac. Imaginația surprinde doar somnul nepăsător al firii: „Acum
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
solar. Noaptea nu-i decît o scurtă odihnă. Pămîntul intră atunci sub vraja luminii stelare și poetul găsește argumentele necesare pentru a exprima starea lui de Încîntare. Romanticii pîndeau și momentul altei cumpene (miezul nopții) pentru a coborî În inima fantasticului negru. Alecsandri nu-i ocolește nici el, deși nu manifestă un interes special pentru tenebrosul, miticul din natură. În Doina, unde se inspiră mai direct din mitologia populară, apar cîteva scene de vrăjitorie neagră. Baba Cloanța duce În spate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]