8,186 matches
-
actuale nu se confundă nici cu celelalte limbi "oïl" vorbite în jumătatea de nord a Franței, care n-au dispărut total, și care sunt considerate oficial limbi regionale, împreună cu alte limbi romanice din afara grupului "oïl" și cu alte limbi neromanice. Franceza are foarte multe variante regionale. Principalele variante și grupuri de variante sunt următoarele (reprezentate pe harta de mai sus): Fiecare dintre cele de mai sus se subîmparte în alte variante regionale, de exemplu în cea din sudul Franței este o
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
o limbă diferită de latină, cel mai important fiind Jurămintele de la Strasbourg, și primul text literar, "La Cantilène de Sainte Eulalie" (Cântarea Sfintei Eulalia) (880-881). În secolul al IX-lea se diferențiază net dialectele "oïl" de cele "oc". În perioada francezei vechi (secolele X-XIV) se scrie în mai multe dialecte "oïl", dar în ele trăsăturile comune sunt relativ numeroase. Deși primele opere literare nu sunt scrise în acesta, unul dintre dialecte, numit "françois", vorbit în regiunea din jurul Parisului, corespunzătoare aproximativ domeniului
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
parte și cu împrumuturi din multe limbi străine. Din această perioadă au rămas opere literare importante: "La Chanson de Roland" (Cântecul lui Roland), "Roman de Renart" (Romanul vulpoiului), romanele cavalerești ale lui Chrétien de Troyes etc. În secolele XIV-XVI (perioada francezei medii), limba evoluează, printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
de la langue française" (Apărarea și slăvirea limbii franceze) a lui Joachim Du Bellay, o pledoarie pentru impunerea limbii franceze în locul latinei în toate domeniile culturii scrise. În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație și în justiție, impunând franceza în aceste domenii prin Ordonanța de la Villers-Cotterêts (1539). Secolele XVII (cel al clasicismului) și XVIII (Epoca Luminilor) sunt perioada francezei clasice și de trecere la franceza modernă. În secolul al XVII-lea, limba literară este standardizată în contextul mai general
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
latinei în toate domeniile culturii scrise. În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație și în justiție, impunând franceza în aceste domenii prin Ordonanța de la Villers-Cotterêts (1539). Secolele XVII (cel al clasicismului) și XVIII (Epoca Luminilor) sunt perioada francezei clasice și de trecere la franceza modernă. În secolul al XVII-lea, limba literară este standardizată în contextul mai general al autoritarismului ce caracterizează regimul, normele impunând un lexic „purificat”, relativ sărac, dar o structură gramaticală fixată în mod rațional
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație și în justiție, impunând franceza în aceste domenii prin Ordonanța de la Villers-Cotterêts (1539). Secolele XVII (cel al clasicismului) și XVIII (Epoca Luminilor) sunt perioada francezei clasice și de trecere la franceza modernă. În secolul al XVII-lea, limba literară este standardizată în contextul mai general al autoritarismului ce caracterizează regimul, normele impunând un lexic „purificat”, relativ sărac, dar o structură gramaticală fixată în mod rațional, iar în secolul al XVIII-lea
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
lexic „purificat”, relativ sărac, dar o structură gramaticală fixată în mod rațional, iar în secolul al XVIII-lea și lexicul ajunge să țină pasul cu necesitățile limbajelor de specialitate. Este perioada în care, datorită prestigiului culturii pe care o poartă, franceza este limba de comunicare internațională a elitelor politice și intelectuale, dar încă nu se impune majoritar în vorbirea curentă din provinciile Franței, unde domină idiomurile locale. În secolul al XVIII-lea, franceza intră în perioada sa modernă. Revoluția franceză de la
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
internațională a elitelor politice și intelectuale, dar încă nu se impune majoritar în vorbirea curentă din provinciile Franței, unde domină idiomurile locale. În secolul al XVIII-lea, franceza intră în perioada sa modernă. Revoluția franceză de la sfârșitul secolului face din franceză o limbă națională, pe care caută să o impună în mod autoritar în toată Franța. În această perioadă, franceza continuă să câștige teren, deși nu în măsura dorită de autoritățile revoluționare. Impunerea francezei ca politică de stat se intensifică în
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
domină idiomurile locale. În secolul al XVIII-lea, franceza intră în perioada sa modernă. Revoluția franceză de la sfârșitul secolului face din franceză o limbă națională, pe care caută să o impună în mod autoritar în toată Franța. În această perioadă, franceza continuă să câștige teren, deși nu în măsura dorită de autoritățile revoluționare. Impunerea francezei ca politică de stat se intensifică în cursul secolului al XIX-lea prin intermediul școlii, momentul decisiv fiind instituirea învățământului primar public, gratuit și obligatoriu. De atunci
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
Revoluția franceză de la sfârșitul secolului face din franceză o limbă națională, pe care caută să o impună în mod autoritar în toată Franța. În această perioadă, franceza continuă să câștige teren, deși nu în măsura dorită de autoritățile revoluționare. Impunerea francezei ca politică de stat se intensifică în cursul secolului al XIX-lea prin intermediul școlii, momentul decisiv fiind instituirea învățământului primar public, gratuit și obligatoriu. De atunci, extinderea treptată a duratei școlarizării duce la utilizarea francezei de către toți locuitorii, în detrimentul idiomurilor
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
dorită de autoritățile revoluționare. Impunerea francezei ca politică de stat se intensifică în cursul secolului al XIX-lea prin intermediul școlii, momentul decisiv fiind instituirea învățământului primar public, gratuit și obligatoriu. De atunci, extinderea treptată a duratei școlarizării duce la utilizarea francezei de către toți locuitorii, în detrimentul idiomurilor locale. În secolul al XX-lea, franceza contemporană pierde teren pe plan mondial în favoarea limbii engleze, dar continuă să fie una din limbile de comunicare internațională, căutându-se printr-o politică lingvistică oficial adoptată să
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
o politică lingvistică oficial adoptată să se limiteze pe cât posibil influența englezei asupra ei, și să se mențină răspândirea pe care o mai are în lume. Aspectul sonor al limbii franceze prezintă următoarele caracteristici generale: Majoritatea determinanților abstracți folosiți în franceză au corespondenți exacți în română. Aceștia sunt articolul hotărât, articolul nehotărât, adjectivele pronominale și numeralul, atunci când este folosit ca determinant. Doar funcția articolului partitiv este îndeplinită prin alte procedee în română. Altă deosebire între determinanți în cele două limbi este
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
articolului partitiv este îndeplinită prin alte procedee în română. Altă deosebire între determinanți în cele două limbi este că adjectivele pronominale posesive și demonstrative franceze au forme cu totul deosebite de pronumele corespunzătoare. Aproape toate părțile de vorbire nominale din franceză se regăsesc și în română. Este vorba de substantiv, de adjectivul calificativ, de numeral în general și de pronume: personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât. Doar pronumele adverbial nu are corespondent exact în română. Ca în limbile romanice în
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
este indicat numai de acordul cu alte cuvinte (de exemplu pronumele personale de persoana a II-a), altele sunt neutre, anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „aceasta”). Franceza modernă, ca și celelalte limbi romanice, în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. O diferență importantă între cele două limbi este că în franceză formele temporale sunt mai numeroase. Dat fiind că ortografia limbii franceze este în foarte mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
constitui singură o propoziție neanalizabilă. La fel pot fi folosite și unele cuvinte considerate în mod tradițional adverbe. Astfel de cuvinte mai pot avea și alte două funcții nesintactice, cea de modalizator și cea de conector logic. Spre deosebire de română, în franceză sunt rare adjectivele folosite cu aceeași formă și ca adverbe. În schimb sunt foarte frecvente adverbele, mai ales de mod, derivate din adjective. În franceză, toate atributele substantivale și pronominale, precum și toate complementele exprimate prin substantiv sau pronume accentuat sunt
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
alte două funcții nesintactice, cea de modalizator și cea de conector logic. Spre deosebire de română, în franceză sunt rare adjectivele folosite cu aceeași formă și ca adverbe. În schimb sunt foarte frecvente adverbele, mai ales de mod, derivate din adjective. În franceză, toate atributele substantivale și pronominale, precum și toate complementele exprimate prin substantiv sau pronume accentuat sunt formate cu prepoziții, înlocuind complet declinarea. Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare sunt asociate cu un anumit mod verbal la care se folosește predicatul propoziției subordonate
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
diferențe esențiale în procedeele (topică, prozodie, construcții) prin care se exprimă rolul de temă și de remă al diferitelor părți ale propoziției și prin care se scoate în evidență una sau alta dintre ele. Privitor la propoziția interogativă, specific pentru franceză este că o anume întrebare totală sau parțială poate avea de cele mai multe ori nu o singură construcție, ci două, trei sau patru. Pentru propoziția negativă este caracteristic faptul că în limba standard aceasta se bazează totdeauna pe cuvântul negativ "ne
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
numai propoziții coordonate și corespondenta ei românească nu prezintă diferențe esențiale, însă cea cu propoziție/propoziții subordonată/subordonate diferă în mai multe privințe. Una este folosirea modului la care se exprimă predicatul subordonatei, dar și a timpului acestuia, deoarece în franceză concordanța timpurilor este mai puțin suplă decât în română. Altă deosebire între cele două limbi este că procesul subordonat se exprimă cu verbul la infinitiv mult mai frecvent decât în română, uneori putând fi exprimat numai prin propoziție subordonată, alteori
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
medievală, pentru mai mult de o mie de ani, latina a fost o "lingua franca", fiind limba învățată și vorbită pentru conducerea afacerilor Bisericii Romano-Catolice și soluționarea problemelor de ordin științific, cultural și politico-juridic. Mai târziu a fost înlocuită de franceză, în secolul al XVIII-lea, și de engleză la sfârșitul secolului al XIX-lea. A rămas limba formală a Bisericii Romano-Catolice chiar și în ziua de astăzi, ceea ce include și statutul său de limbă oficială a Vaticanului. Limbile romanice nu
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
în vecinătatea imediată a etrusce, neindoeuropeană, însă de la care latina a suferit influență culturală. În zilele noastre limbile italice sunt reprezentate de limbile romanice, izvorâte din latină: italiana, româna (cu cele patru dialecte ale sale: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân), franceza, occitana, francoprovensala, catalana, spaniola, portugheza, sarda, retoromana... Se includ aici și limbile, acum stinse: dalmata și mozaraba. Se numește "latină arhaică" ("prisca latinitas") latina folosită de la origini până la începutul secolului I î.Hr. Conceptul de latină veche ("prisca latinitas") este tot atât de
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
la Londra, având rădăcini scoțiene și evreiești. A crescut în Camden (Londra), la vârsta de trei ani mutându-se în Kilburn. A urmat Malorees Junior School, iar apoi Camden School for Girls unde s-a remarcat la discipline precum engleza, franceza și matematici, în cele din urmă absolvind cu ""first class honours degree"" (cea mai bună performanță în învățământul britanic) Universitatea din Birmingham, clasa Drama și Arte Teatrale. În 1996 avea sa se întoarcă la Londra pentru a se îngriji de
Tamsin Greig () [Corola-website/Science/317075_a_318404]
-
istoria Cupei Mondiale. După mai multe speculații apărute după Cupa Mondială, printre care și o ofertă din fotbalul american, Lomu decide să rămână în Noua Zeelandă. În octombrie 2009 Lomu a anunțat revenirea sa cu echipa Marseille, în liga a treia franceză.
Jonah Lomu () [Corola-website/Science/317078_a_318407]
-
Austro-Ungaria pentru a se unii cu Regatul Șerbiei, iar imediat dupa întreaga Șerbie va deveni o parte din Regatul Iugoslaviei. Trupele armatei sârbe au invadat întregul Banat în septembrie-octombrie 1918, stabilindu-și sediul la Timișoara. Comisiile aliate de control (americană, franceza) s-au deplasat la Timișoara pentru a dialogă la fața locului cu reprezentanții tuturor popoarelor conlocuitoare, după care au redactat un raport final prin care i se cerea armatei sârbe să se retragă din teritoriul ocupat nejustificat. Șerbiei i s-
Istoria Serbiei () [Corola-website/Science/317188_a_318517]
-
De exemplu în limba maghiară este proprie și substantivului care exprimă un obiect posedat, precum și postpoziției. Persoana reală nu coincide totdeauna cu cea indicată morfologic, și cazurile de non-coincidență pot fi diferite în diverse limbi. În unele limbi, ca româna, franceza sau limbile slave, și în comunicarea politicoasă se folosește persoana a II-a, diferența față de comunicarea nepoliticoasă fiind numai utilizarea pluralului și către o singură persoană, uneori, ca în română, recurgându-se la pronume personale specifice. În alte limbi însă
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]