7,774 matches
-
Cuentos rumanos, Salamanca, 1952; Antologia de la poesía popular rumâna, Salamanca, 1955 (în colaborare cu Luis Cortes); Horia Stamatu, Diálogos (Poemas), Salamanca, 1971; Mircea Eliade, El viejo y el funcionario. En la calle Mantuleasa, Barcelona, 1984. Repere bibliografice: Românii, 315; Chihaia, Mărturisiri, 157-163; Manolescu, Enciclopedia, 589-590. M.P.-C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289148_a_290477]
-
impresia că eul poetului se simte mai confortabil în apropierea tăcerii decât în aceea a cuvintelor. Gânduri despre Nae Ionescu (1994) cuprinde, pe lângă eseul mai amplu care dă titlul volumului și care-și propune să fie „un portret și o mărturisire”, o serie de articole care documentează aspecte periferice ori centrale ale epocii interbelice, din perspectiva temei avute în vedere. Interesul eseistului și istoricului literar pentru Nae Ionescu și grupul „Criterion” (Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu ș.a.) transpare și în Luciditate și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286221_a_287550]
-
în ceruri și orice vei dezlega pre pământ va fi dezlegat în ceruri". Ulterior această taină va fi dată tuturor apostolilor. A patra ipostază și ultima se referă la rolul urmașului său, consacrat prin triplul răspuns a lui Hristos la mărturisirea dragostei pentru Dumnezeu al lui Petru „Păstorește oile Mele’’ „Paște mielușeii Mei’, „Paște oile Mele’’ și pentru a fi definitivă consacrarea lui Petru ca vicar al său, Iisus îl desemnează expres „Și acestea grăind Iisus a zis lui Petre: „Urmează
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
expresiei, strălucirea stilistica fac din cele câteva rânduri ale "Veghii" o creație singulară, chiar printre operele autorului Jocului secund. Și, ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, textura ei complexă și fastuoasa pare să tăinuiască, după propria-i mărturisire, o realitate mai adâncă, de maximă însemnătate pentru autor: Cea mai bună pagina ce-am scris este "Veghea lui Roderick Usher". Nu din cauza perversităților de acolo, ci pentru adevărul care reușește să se exprime [s. n.]2. Cum textul a generat
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
univers. Dar, oare universul nu se află în noi înșine?" Novalis Ca si precursorul său american, Ion Barbu concepe poiesis-ul că un aspect particular al unei realități mai cuprinzătoare, care depășește domeniul strict al literaturii. Într-o "Notă pentru o mărturisire literară" (1932), el afirmă că "[p]oezia întocmai că un fenomen fizic participa de misteriosul vieții [s.n.]".1 Punctul liminar al unei astfel de aserțiuni ar putea fi acel misterium cosmogonicum, la care conduce întreaga construcție speculativa poescă din Eureka
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ne ridicăm obsesiile la nivelul creației]53: O neistovit spectacol, calmă participare! Ești mărirea până la gând, a dulcilor esențe familiare? Vale irizata, hore fericite ale ecourilor, arce protectoare cerești străvăzuta frigiditate a acelor cămări e blând împletita de o alternata mărturisire 54. Momentul de iluminare însoțește actul de plăsmuire a operei, în fapt, participare la Creația continuă caracteristică vieții ("neistovit spectacol") se prelungește în actul lecturii și se exprimă printr-un "catharsis liric"55 ("calmă participare"), care traduce, astfel, exhilarația Sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
produs [s.n.], si nu în cauză 64. Marii artiști ne oferă o viziune cu totul nouă asupra lumii, care, după ce le contemplam opera, devine propria noastră viziune. Acest lucru este posibil pentru că ceea ce ei comunica este o emoție unică ("alternanta mărturisire"), prin intermediul căreia intrăm în relație cu adevărată realitate, cu alte cuvinte, prin actul artistic, i.e., operă de artă singulară, artiștii relevă plenar vocația creatoare a omului.: "L'art" [Artă], spune F. Worms, comentând un pasaj din "Leș deux sources" (1932
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cronologic de Dinu Pillat, Editura Minerva, București, 1984. Barbu, Ion, "Legendă și somnul în poezia lui Blaga" (1929), în Versuri și proza, ediție îngrijita, prefață și tabel cronologic de Dinu Pillat, Editura Minerva, București, 1984. Barbu, Ion, "Note pentru o mărturisire literară" (1932), în Versuri și proza, ediție îngrijita, prefață și tabel cronologic de Dinu Pillat, Editura Minerva, București, 1984. Barbu, Ion, "Opera de artă concepută că un efort de integrare" (1920), în Ion Barbu. Opere, vol. 2, ediție alcătuită de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
mărturisește: "Am fost surprins cînd termenul de lumină obscură [s.n.] l-am găsit la Paul Valéry, în legătură cu poeziile lui" (I. Valerian, "De vorbă cu d-l Ion Barbu, în Versuri și proza, p. 136. 1 Ion Barbu, " Note pentru o mărturisire literară, 1932", în Versuri și proza, 1984, p. 144. 2 Ion Barbu cunoaște acest text poesc pentru că îl comentează sumar, în conferința despre Jean Moréas. Vezi Barbu, "Jean Moréas (Jean Pupadiamantopulos)", Conferința, 1947, în Versuri și proza, 1984, pp. 201-208
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
March", Selected Prose Poems, Essays & Letters, 1956, p. 87: "Yes, yes, I know: we are all only empty forms of matter - empty and yet sublime, because we have invented God and our own souls". 81 Ion Barbu, "Note pentru o mărturisire literară", în Versuri și proza, 1984, p. 144. 82 Ion Barbu, "Rînduri despre poezia engleză", în Versuri și proza, 1984, p. 150. 83 Vezi capitolul "L'intuition comme méthode", în Gilles Deleuze, Le bergsonisme, 2004, pp. 1-28. 84 În "L
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ar fi urmat să vâneze presupuși teroriști, și în același timp să fie trimise tot acolo efective ale armatei, anunțate că teroriștii au ocupat stadionul. Iliescu ar fi refuzat să provoace această baie de sânge. Nobil din parte-i, dar mărturisirea dlui Voican dovedește mai clar decât multe altele că și Iliescu, și cei din preajma lui, civili și militari deopotrivă, știau prea bine că "teroriștii" sunt o ficțiune criminală și un spectacol regizat. Această violentă parturiție a revoluției oficiale va culmina
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, pe care o părăsește după doi ani (în 1951), fiind trimis la Școala de Literatură „Mihai Eminescu” din București. După absolvirea acesteia, lucrează în redacția revistei „Contemporanul”, apoi „se perindă” (după propria-i mărturisire) prin redacțiile altor publicații: „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Viața militară”, „Cravata roșie”, pentru ca, începând din anul 1965 până în 1990, să fie redactorul-șef al revistei „Familia” din Oradea. A debutat publicistic în 1949, în ziarul „Lupta Ardealului” din Cluj. Editorial, debutează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
studiilor sale s-a concretizat în cartea Lovineștii (2001), unde cu franchețe declară că nu formulează aprecieri critice, dorința sa fiind doar aceea de a alcătui o cronică a acestei celebre familii care a dat cinci scriitori. Accentul cade pe mărturisirile obținute de la urmași ai familiei, de la notabilități ale orașului, chiar de la oameni modești. Sunt aduse date necunoscute sau mai puțin cunoscute, care concură la evocarea epocii, a ambianței, a casei Lovineștilor. Un capitol substanțial este acela privindu-i pe Profira
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286774_a_288103]
-
Vieața nouă” din 1919 îi găzduiește prima încercare literară, poemul în proză Fantezia florilor. Mult mai târziu, în „Revista Fundațiilor Regale” (1935-1938), își va publica însemnările de călătorie pe care le adună în volumul Note din Grecia (1938), socotit „o mărturisire de credință clasică” (G. Călinescu), umanistă, exprimată încă din mottoul din Renan: „Il y a un lieu où la perfection existe...”. Călătorul admiră măreția, armonia, echilibrul, perenitatea artei eline: „Arta grecească, radioasă arătare ce se înfățișează de pretutindeni pelerinului pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
adevărul din interes estetic sau patriotic. Nu vom spiritualizà, nici eufimizà istoria - cum a făcut Ranke - ci vom expune adevărul în toată realitatea, căci istoricul este în primul rând un preot al religiei adevărului" (Ursu, 1924, p. 17). Dincolo de această mărturisire de credință alethică și de slujire exclusivă a "cultului adevărului", operele istoriografice ale interbelicului relevă că istoricii se închinau simultan și idolului națiunii. Inclusiv I. Ursu, câteva pagini mai încolo, cade în cursa excepționalismului românesc: Nu se cunoaște un popor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o lume măcinată de boală și de moarte. Un elogiu adus femeii se constituie nu doar acest cuvânt înainte al naratorului, sub vocea căruia se întrezăresc crezurile autorului, ci și introducerea făcută zilei a patra a povestirilor: asistăm la o mărturisire apreciativă, laudativă chiar, încărcată de devoțiune profundă față de eternul feminin. Femeia se transformă în deziderat, devine unica cale de a accede la profunzimea lucrurilor, de a se împlini pe plan 124 Giovanni Boccaccio, op. cit., p. 6. 125 Janet Levarie Smarr
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
femei cu inițiativă și care știu de altfel „să urzească cu amănunțime planuri”155 să pornească singure în expediția salvatoare. Prin cuvintele Filomenei ele își recunosc statutul în epocă: „cât de greu se pot conduce fără ajutorul unui bărbat” 156 . Mărturisirea defectelor sau, mai curând, a slăbiciunilor feminine nu vine să știrbească cu nimic frumusețea morală a acestor tinere, distincția lor, ci doar e o scuză în încercarea de a găsi protectori: „Noi suntem schimbătoare, îndărătnice, bănuitoare, slabe de înger și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pentru prima oară analiza psihologică 236, un personaj feminin cu preocupări de cercetare a propriilor trăiri 237, a celor mai intime abisuri sufletești, și care mai are și preocupări intelectuale, așternând pe hârtie tot ceea ce constituia până atunci o interdicție - mărturisirea unei iubiri în afara căsătoriei. Autorul este un fin cunoscător al femeii, al dramei ei domestice, al moravurilor epocii sale și proclamă curajos egalitatea dintre sexe: „De cele mai multe ori, bărbații înșiși iubesc, deși au nevastă: nu li se aduce prin urmare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fel, deoarece Seinte Loy, potrivit legendei, a refuzat să jure într-o împrejurare când regele Dagobert i-a cerut aceasta.477 Stareța nu crede așadar cu sfințenie în nimic, nu are convingeri puternice în ceea ce privește vocația monahală, se retrage din fața oricărei mărturisiri vădite de credință. Se dovedește, în schimb, extrem de manierată („La mese-avea aleasă-apucătură:/ N ar fi scăpat un dumicat din gură/ și nu-ntingea adânc cu deștu-n zeamă;/ Iar când ducea sub nas băga de seamă/ Un strop să nu cumva
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit,/ Căci eu sunt jalea, jalea-s eu.” 642), prilej pentru poet de a-l interoga în legătură cu pierderea suferită și de a-l provoca la confesiune. Mărturisirea devine o adevărată terapie, naratorul știa că doamna murise, dar îi oferă cavalerului șansa de a se destăinui, este delicat, sensibil, plin de compasiune. Naratorul își ascunde voit cunoștințele pentru a-l lăsa pe partenerul său să povestească. Cavalerul se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
răgaz Al. Vlahuță să discute cu poetul „în lungile plimbări împreună”? Lăsând deoparte acestea, nu putem însă, să nu remarcăm cum îl reține Al. Vlahuță pe Eminescu poetul. El este printre primii care au citit finalul Satirei IV ca o mărturisire a autorului, Eminescu însuși, că a înnebunit. Poemul fusese tipărit în septembrie 1881, iar în „Convorbiri literare” versul ultim este: „Ah! organele ’s sfărmate și maestru e nebun!” în toate cele 11 ediții ale sale Titru Maiorescu păstrează aici nearticulat
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
dilema lui Eminescu „cercul vicios al ziaristicii” sau „iubirea casnică” dar tăindu-i baza, punerea în ecuație, iar apoi căutând expresii „proletare” precum muncă, salahorie etc. (putea alege și altele, Eminescu se compară chiar cu „uvrierii apusului” undeva) rotunjind oarecum mărturisirea de la cei „șase ani” (cât a lucrat poetul la „Timpul” până în 1882) la „opt ani” ( unde se include și activitatea de ziarist de la „Curierul de Iași”, din 1876 începând) dar căutând să fie cât mai convingător prin scoaterea din context
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Nimic nu este atât de greu ca a nu te înșela pe tine însuți.“ Era motivul pentru care a continuat să creadă că „o spovedanie trebuie să fie o parte a vieții noi“. Rezultatul pe care l-a urmărit prin mărturisirile sale trebuie să i fi apărut însă nesatisfăcător deoarece interlocutorii săi au socotit că însemnătatea pe care o acordă acestor episoade și vinile pe care și le atribuia erau cu totul disproporționate în raport cu faptele.93 În anul 1935, bursa de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sale vieți. Ca și cum deciziile sale nu ar fi spus totul în această privință, el a lăsat și o notă testamentară. Aceasta începe cu observația că biografia lui „n-are conținut în bună parte din voință proprie“ și se încheie cu mărturisirea: „Mi-am trăit viața în idee, fără rest, spre deosebire de alții care și-o sfârșesc cu un rest și care astfel merită să fie regretați. Sunt în ceea ce am publicat.“ 2 Monotonia traiului lor devenise proverbială. În cea de-a doua
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
faptul că o interpretare ireproșabilă a Tractatus-ului este, în genere, posibilă. Aceasta deoarece devine tot mai conștient că în textul lui Wittgenstein și în ceea ce a spus acesta, cu diferite prilejuri, despre Tractatus, există afirmații greu de împăcat. Nu lipsesc mărturisiri semnificative în această privință ale unora din cei care și-au consacrat viața studierii filozofiei lui Wittgenstein. Norman Malcolm, fost student și unul dintre prietenii lui Wittgenstein, se referea într-o scrisoare din ultimele luni ale vieții sale la critica
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]