7,466 matches
-
T.S. Eliot. De obicei o convenție literară o devorează pe cea anterioară, caută să se diferențieze. Nu și convenția Desperado. Acești autori contemporani cu noi rescriu, regândesc literatura întreagă mereu altfel (ceea ce face ca mișcarea să fie atât de variată, paradoxală și imposibil de definit în câteva trăsături). Afterwards (Mai apoi) descrie "împărăția" îndrăgostiților ca pe "un vid, o ne-apropiere", "tăcere" și "necunoaștere". Singurătatea e stindardul Desperado. Poemul începe să existe abia când lectorul acceptă să împărtășească dezagreabilul perceput de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Cred că dintre cele patru alternative pe care le menționezi, aș alege muzica. LV. Pomenești în poemul The Demonstration (Demonstrația) cuvântul "franchețe". Lectorul este impresionat de fervoarea cu care te "deschizi" (termenul îți aparține). O faci, din nou în mod paradoxal, discret și vehement în același timp. Ai vigoarea fragilității, care e mai cruntă decât forța celui puternic. Derivă oare această vigoare din onestitatea ta în fața paginii albe? RF. Sper că sunt o persoană onestă în viața de toate zilele; onestitatea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ceva: noi toți tânjim să ne întoarcem undeva "acasă". LV. Printre multe altele, poetul Desperado e propriul lui curent, iar poeții Desperado pot fi recunoscuți tocmai prin faptul că nevoia fiecăruia de a fi altfel decât toți ceilalți îi pune, paradoxal, exact în aceeași categorie. Unii recurg la biografic minimal, e drept pentru a da volumelor o coerență narativă și căldură umană. Am găsit un astfel de indiciu personal în The Waiting House, unde scrii: ... ai să-mi dai visele tale
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cele menționate anterior, înseamnă că durerea nu este de cauză coronariană sau este instalat infarctul de miocard; * semne de acompaniament: transpirații, anxietate marcată (senzația morții iminente), dispnee inspiratorie, tahicardie, creșterea TA, senzație de constricție toracică, etc. Ascultația cordului decelează dedublarea paradoxală a zgomotului II, apariția zgomotelor III și IV și suflu sistolic. Palpitațiile, amețelile, fatigabilitatea nu sunt caracteristice durerii anginoase. * Durerea în infarctul miocardic localizare frecvent precordial, cu sediul asemănător anginei pectorale și iradiere caracteristică; intensitate atroce, șocogenă; durată peste 30
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
Napoleon) și de aceea poate încălca normele morale. Astfel își dezvoltă forțele creatoare cumulate cu ale altor oameni extraordinari, pentru progresul societății. Tânărul student Rodion Raskolnikov, înalt, frumos, inteligent, instruit, cu talent literar, cu gândire filosofică, cinstit, generos, milos, comite, paradoxal, o crimă. Fiind într-o stare de disperare, nevoit să-și amaneteze obiectele dragi cu valoare sentimentală un inel de la sora sa Dunia și ceasul de argint de la tatăl său, pentru că nu-și putea plăti taxele la facultate și era
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
cu duioșia, cu puterea îndurării, i-a îndrumat pașii și l-a vegheat să renască omul ucis de el prin crimă. Paul Evdokimov, filosof teolog rus de expresie franceză, a caracterizat-o sugestiv pe Sonia: este figura limită cea mai paradoxală și cea mai îndrăzneață a castității. Manka, Tamara, Katka, Jenia, Liubka, Niura, Pașa, Zoia, Vera, Sonka Alexandr Kuprin, Bordelul Scriitorul rus Alexandr Kuprin (1870-1938) este autorul unor romane realiste printre care: Duelul, Gambrinus, Iama. Romanul Iama / Bordelul este o radiografiere
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Tertulian. Bossuet și Nicole, vom vedea mai târziu, în ciuda apartenenței lor diferite, unul la catolicism, celălalt la jansenism, vor avea, referitor la acest subiect, un punct de vedere identic. Sfântul Augustin (354-430), cartaginez ca și Tertulian, se întreabă cu privire la caracterul paradoxal al plăcerii pe care-l creează spectacolul tragediei. Cum poate simți omul plăcere la vederea nefericirii? În Cartea III a Confesiunilor sale, el vede în asta, ca și Platon, o plăcere nesănătoasă, cu tentă de masochism, o complezență secretă a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi falsifică utilizarea. Plantarea acompaniază destinul amândurora: ea este restrânsă sau desfășurată în legătură directă cu importanța picturii sau a iluminatului. Elementul cel mai puțin necesar, pictura, încurcă deci serios dezvoltarea celorlalte două elemente, care îi sunt superioare. Aceste relații paradoxale își află desigur sursa în însăși concepția formei reprezentative." Appia nu păstrează pe scenă decât elemente mobile, care pot fi combinate diferit în funcție de regie, scări, planuri înclinate, volume orizontale sau verticale. Aceste plantări, cărora lumina le permite să fie modulate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceea ce înseamnă un singur lucru: dansând." Păpușarul cunoaște deci, la perfecție, după părerea lui Kleist, toate secretele dansului. Dansatorul nu poate atinge perfecțiunea marionetei. Există mai multă grație într-un manechin mecanic, decât în edificiul corpului omenesc", afirmă în mod paradoxal dansatorul. În dorința-i de a face din actor un fel de marionetă, Oskar Schlemmer recurge la măștile impersonale și geometrizează toate formele, cubul scenei, pe care-l tapițează cu negru și-l acoperă cu ecrane transparente sau cu oglinzi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
diametrului transversal al cutiei toracice. Dacă un hemidiafragm este paralizat datorită unor leziuni a nervului frenic, acestă porțiune a diafragmului se mișcă mai mult în sus decât în jos în cursul inspirului atunci când presiunea intratoracică scade; aceasta se numește mișcare paradoxală a diafragmului. La fel de importanți pentru procesul normal de inspir sunt mușchii intercostali externi (inspiratori), inervați de nervii intercostali care pleacă de la măduvă cam de la același nivel. Inserția lor anterior pe coasta inferioară și posterior pe coasta superioară determină efectul de
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
o agilitate surprinzătoare, uneori se materializează, alteori se volatilizează, sustrăgându-se continuu rețelelor prea rigide ale indicatorilor stabili și generali - de vreme ce, asemenea altor domenii În Întregime umane, precum conștiința sau arta, și acest domeniu, al cărui statut este incert și paradoxal, riscă să eludeze cercetarea noastră. 2. CATEGORIA DE RELIGIETC "2. CATEGORIA DE RELIGIE" Totuși, definirea religiei este o sarcină pe cât de ingrată, pe atât de inevitabilă. De altfel, Spiro a remarcat, pe bună dreptate, că „după cum o definiție nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sfatului, Bulè. Templele Însele deveneau locuri menite exercițiului dreptății. Dar dacă zeii Își aveau casa În cetate și celebrarea cultelor lor contribuia la cimentarea structurii sociale, distanța ireductibilă care Îi despărțea pe nemuritori de muritori se accentua, erodând, În mod paradoxal, concetățenia dintre oameni și zei pe care Însăși polisul părea să o realizeze. Cetatea năzuiește mai mult să exorcizeze decât să invoce intervenția divină, reclamată numai În legătură cu cel care Îi este potrivnic ei sau În situații critice deosebite. Efortul constant
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
RELIGIA GREACĂ ÎN ITALIA ȘI RELIGIA ROMANĂ" 1. Protoistoriatc "1. Protoistoria" a) Indo-european, italic, roman Așa cum o spune chiar numele, religia romană este, Înainte de toate, religia unei cetăți, nu a unui trib, a unui popor, a unui regat. În mod paradoxal, această religie, restrânsă la o cetate, devine religia dominantă a regiunii și dobândește trăsăturile unei religii universaliste care Îmbrățișează toate popoarele, În analogie cu expansiunea politică, economică, militară pe care o cunoaște Imperium Romanum. După cum am precizat când am vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pusă În legătură cu aceea, supusă unor transformări continue, a unor instituții grecești ca dreptul la azil, formele de constituire, legile scrise, progresele pe plan militar (cavaleria grea) și economia financiară. Povestea lui Demaratos ne Învață cât au fost de numeroase și paradoxale relațiile dintre Roma și civilizația greacă, „deja” din epoca arhaică 1. Demaratos, originar din Corint, se stabilește la Tarquinia aducând cu sine multe bogății, discipoli și meșteșugari. Se căsătorește cu o femeie din Tarquinia, iar fiul lui devine regele Romei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poruncea (Henning, 1951, p. 46: „un protest Împotriva monoteismului”), un protest care Încerca să dea un răspuns satisfăcător problemei răului. Contează mai puțin - bineînțeles, doar din acest punct de vedere - dacă se schimbă complet termenii acestei formulări, interpretând În mod paradoxal ceea ce se definește ipotetic prin „monoteism” gathic ca pe un protest Împotriva dualismului (Kellens 1991a, p. 53): Într-o asemenea răsturnare, chiar și eronată, rămâne valabilă, de fapt, ideea valorii inovatoare a Învățăturii lui Zoroastru. 5. Cele două existențetc "5
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Burjoji Paymaster (1954) (Kulke, 1978, p. 233; cf. supra). Strălucirea de neînchipuit a antichității persane, figura lui Cirus și Darius, epopeea sau, mai bine zis, mitul marelui imperiu universal al Ahemenizilor devin ingrediente puternice ale unei ideologii care, În mod paradoxal, Îi apropia pe parsi mai mult de protectorii sau prietenii lor occidentali și europeni decât de vecinii lor indieni, hinduiști sau musulmani. Politica dusă de Coroana britanică, pe de o parte, și, pe de altă parte, propaganda politico-culturală a ultimului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Pann), pentru ca să vină la rând sfâșierea modernă, alternând negațiile, „demistificările”, anxietățile și freneticele elanuri, aici modele fiind (după cum remarca Mircea Vulcănescu) Mihai Eminescu, Vasile Pârvan și îndeosebi Tudor Arghezi. Inegal în plan estetic, mizând prea mult pe efectul contrastului, al paradoxalului, volumul Pregătiri pentru călătoria din urmă cuprinde și texte ce vexează bunul gust. Țelul duhovnicesc este doar în parte atins, „ispita literarului” determinând abaterile de la dreapta credință (Mircea Vulcănescu). Dar S. ajunge curând să își renege manifestările avangardiste, să le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
de tip nou modifică schizofrenia și melancolia actuală, Întreține nevrozele sau le anulează când aceste nevroze semnifică o adaptare, că omul de tip nou trăiește Într-un stil care Îi este specific și moare - sau se omoară - În felul lui. Paradoxal, dar nu inexplicabil, este doar că nu Îl putem totuși defini cu destulă siguranță, că nu avem, Încă, un bun portret al său. Istoria deteriorării sufletului contemporan românesc este un fenomen de o complexitate prea mare pentru a Încerca o
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
sacerdotale, o scriere care datează din epoca postexilică. 5. Dumnezeul Bibliei este alergic la cai Anterior am menționat un element interesant în această povestire: înfrângerea unei armate de care și cai. Se pare, spunând-o într-un mod mai curând paradoxal, că Dumnezeul Bibliei este alergic la cai. În acea epocă, calul era înainte de toate un animal de război ce reprezenta puterea militară. Dumnezeu este alergic la cai și preferă măgarul, animal mai obișnuit și cu siguranță mai puțin scump. Numeroase
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
activități: „hotărârea“, ca esență a libertății (aleg, decid, hotărăsc), se soldează de fiecare dată cu „hotare“, cu tăieturi în stofa posibilului, care prin succesiunea alegerilor noastre ne alcătuiesc viața și dau existenței noastre un chip. Acest gest lingvistic unic și paradoxal, care surprinde comportamentul libertății ca traiectorie a unui destin, este descris în capitolul Despre hotar și hotărâre. O carte dedicată libertății ar fi putut de aceea să preia titlul acestui capitol. Dar pentru că omul nu se odihnește niciodată într-un
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
secvenței „de depășit-de atins“ asupra limitei interioare. * Dacă moartea este latura egal distribuită a „naturii din noi“, care se manifestă ca revanșă a limitei interioare în fața oricărei depășiri, înseamnă că destinul, ca celebrare a secvenței „de depășit-de atins“, este răspunsul paradoxal la întâlnirea iminentă cu limita de nedepășit a morții. Ca soluție a libertății, destinul este o încercare de a înfrânge democrația morții, deci gândul că în fața confruntării cu aceeași limită absolută toate viețile devin egale. Datorită destinului oamenii ajung inegali
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui este prima modalitate prin care ființa poate fi ridicată la nivelul cunoașterii. Reperul este limita introdusă într-un scenariu gnoseologic. Însă în cazul corpurilor mari, când limita nu mai poate fi percepută direct, ne aflăm în situația incomodă și paradoxală de a transforma în reper limita unui obiect care cade în afara percepțiilor noastre și care abia urmează să fie cunoscut, prin străbaterea suprafeței care desparte de limitele lui. Grecii au făcut experiența acestei cunoașteri, în care străbaterea apare ca element
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
împlinit, ca obstacol. Obstacolul este deci însăși marea ca spațiu lipsit de repere. În aceste condiții, țărmul ca limită ultimă este țelul nevăzut al unei străbateri care face din chiar acest nevăzut propriul ei reper. El pune în joc cunoașterea paradoxală a unui obiect care este recunoscut în absența cunoașterii lui și care presupune ca prealabilă o cunoaștere ce abia urmează să aibă loc. Ne putem oare imagina cu adevărat cercul vicios la care erau condamnate primele călătorii planetare, unde necunoscutul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de depășit, ci de atins. Determinarea limitei ca „dincolo“ explică de ce depășirea, la rândul ei, nu viza niciodată limita, ci doar obstacolul care desparte de atingerea ei. Depășirea însemna deschiderea căii către atingerea unei limite greu accesibile și, în mod paradoxal, ea devine astfel o modalitate supremă de afirmare a limitei, strădania de a o atinge, și nu de a o contesta. Depășirea ca transgresare a limitelor nu avea la greci nimic din conotațiile eroice pe care noi ne-am obișnuit
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sfârșit ca formă zburătoare, care-și dizolvă ființa în traiectoria propriei mișcări. În toate aceste cazuri e zvonul infinitului care se naște din finit și care-l preia pe acesta în nașterea sa. Sculptura lui Brâncuși e cazul unic și paradoxal în care voința de limitare se neagă dinăuntrul maximei ei exersări. Ea a devenit voință de dezmărginire. HEIDEGGER, OPERA DE ARTĂ ȘI LIMITA Când este vorba de Heidegger și problema operei de artă, se invocă îndeobște Der Ursprung des Kunstwerkes
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]