14,398 matches
-
autoare acordă un loc pentru splendida temă a copilăriei, încă din primele volume, retorica celor două este diferită. Ileana Mălăncioiu adoptă o retorică a gravului, spre deosebire de Ana Blandiana, care adoptă o retorică a extazului, a bucuriei reîntoarcerii și regăsirii timpului pierdut al copilăriei, singurul timp autentic și demn de a fi readus în prezent. Astfel volumele de debut ale Anei Blandiana, sunt pline de freamăt, dar și de bucurie, de dorință de luptă, ele stând, fără îndoială, sub semnul identificării poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dominat de evenimente tragice, precum moartea surorii sale, căreia chiar îi dedică volumul Sora mea de dincolo. "Poetica regăsirii" este numită metaforic creația Anei Blandiana, poeta rezervându-și aproape în fiecare poem dreptul de a-și mărturisi dragostea pentru copilăria pierdută, într-o limbă și într-un limbaj proprii. Increatul, nunta, sunt teme des întâlnite în literatura română și des întâlnite și în poezia acestei poete. "Atrasă de ceea ce Goethe numește fenomenul originar, de prototipurile existenței, stăpânită de nostalgia increatului, poeta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literare în străinătate, Memorialul, sentimentul că nu mai am destul timp pentru ceea ce am de scris. A.-I.P.: Rețin faptul, din scrierile dumneavoastră, că, totuși, ați iubit copilăria, că o iubiți în continuare. Reprezintă ea, pentru dumneavoastră, un paradis pierdut, ale cărui chei doar poezia le deține? Vă place să vă reîntoarceți, în copilărie, prin poezie? A.B.: Copilăria mea nu a fost un paradis. Dacă e adevărat că fiecare venim din copilăria noastră ca dintr-o țară, atunci țara
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai multe portative........108 Florin Faifer, Seducția spiritului efervescent.....................119 Emanuela Ilie, Un cărturar autentic....................................123 Grigore Ilisei, Comorile vechimii scrisului românesc într-o lumină nouă......................................................127 Ioan Milică, Povești cu tâlc.................................................131 Ilie Moisuc, Elvira Sorohan în căutarea autorului pierdut.........................................................134 Dan Gabriel Onțeluș, Excelența caracterului (elogiu Doamnei Elvira Sorohan)..............................147 Antonio Patraș, Saloanele criticului. În dulcele stil clasic...................................................149 Gabriela Petrache, Să scrii despre Elvira Sorohan............155 Lăcrămioara Petrescu, Elvira Sorohan arta comunicării......................................................158 Daniela Petroșel, Un ironist în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a ICR într-un abuziv produs de export: Dacă cineva ar dori să știe căror cărți din literatura română actuală le-aș rezerva un loc privilegiat în biblioteca valorilor literare preferate, i-aș răspunde fără ezitare: în primul rând, Dimneață pierdută, de Gabriela Adameșteanu, o bună parte din cărțile lui Petru Cimpoeșu, Ambasadorul invizibil al lui Nichita Danilov și alte câteva. Hélas! În nici un caz ultima carte a lui Dan Lungu, În iad toate becurile s-au stins, din care el
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
unele din compozițiile lui Cantemir, intitulat Istanbul, Dimitrie Cantemir (1673-1723), "Le Livre de la Science de la Musique" et les traditions musicales Sépharades et Arméniennes. Vă invit să faceți la fel. Va fi o experiență sinestezică reușită. Elvira Sorohan în căutarea autorului pierdut Ilie Moisuc Introducere Lucrarea noastră își propune să înfățișeze modul în care noțiunea de autor este asumată în câteva dintre cărțile de critică și istorie literară ale doamnei profesoare Elvira Sorohan 1 în încercarea de a schița liniile unei poetici
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
contemporanii Cărtărescu (apreciat ca scriitor, dar sancționat moral drept un "Casanova postmodern" pentru De ce iubim femeile), Petru Cimpoeșu (primul în topul Doamnei Profesoare), Matei Vișniec (interesant, dar prea tehnic), Nichita Danilov (imaginativ, deși prea pletoric), Gabriela Adameșteanu (admirabilă în Dimineață pierdută, nu însă și în Provizorat, unde face concesii gustului actual pentru sordidele amănunte de alcov) sau Marta Petreu (care a avut un moment de geniu în romanul memorialistic Acasă, pe câmpia Armaghedonului), cum și de autori ce frecventează literatura doar
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
deci, un nonsens: artă și artist sunt idei cu totul străine de lumea tradițională a indienilor Navajo 41. Lumea lor caută armonia (hozho). Orice boală e semnul unui dezechilibru: ca să însănătoșești un om trebuie să restabilești, prin diferite metode, echilibrul pierdut. Realizarea picturilor de nisip face parte dintr-un proces care mai conține cîntece, rugăciuni, dansuri. În lumea lor, sănătate, însănătoșire, frumusețe, armonie, echilibru, ordine, bine reprezintă o singură idee. Pentru indienii Navajo nu există artă, medicină, religie, morală. Aceste noțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și material; * alte active corporale. Deoarece aceste imobilizări corporale se depreciază fizic și moral, aceasta înseamnă că la sfîrșitul perioadei de utilizare acestea valorează mult mai puțin sau chiar nimic față de momentul achiziționării lor. De aceea, pentru a recupera valoarea pierdută, firmele își amortizează mijloacele fixe aflate în patrimoniu utilizînd, în funcție de natura acestora, unul dintre următoarele regimuri de amortizare: * amortizarea liniară; * amortizarea degresivă; * amortizarea accelerată. Fondul de amortizare reprezintă sursa principală de finanțare a cheltuielilor ocazionate de înlocuirea mijloacelor fixe depreciate
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
e mai independentă. Din păcate, cel mai adesea, succesele politicii monetare în lupta împotriva inflației sînt însoțite de costuri în termenii creșterii economice și ai ocupării. O metodă monetară mai puțin folosită este revalorizarea, prin care se urmărește regăsirea parității pierdute a monedei naționale, întărirea cursului oficial în raport cu alte monede. Această apreciere monetară poate domoli creșterea prețurilor, deci cursul de schimb poate fi utilizat ca ancoră anti-inflaționistă. Riscurile sînt deteriorarea balanței comerciale, prin reducerea exporturilor și creșterea importurilor, dar și provocarea
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
bine, dar sfîrșește rău, ieșirile din această politică fiind problematice. Pe termen scurt, eficacitatea se poate constata frecvent și pot fi date numeroase exemple în acest sens. Dar la ridicarea blocajului, creșterea prețurilor se accelerează, parcă dorind să recupereze terenul pierdut. Astfel, în țările care utilizează acest tip de politici, pe termen lung, ratele inflației nu sînt mai reduse decît în alte părți, ceea ce sugerează ineficacitatea acestora. Politica de control al prețurilor și cea de control al veniturilor complementare. Un control
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
teoretic și istoric marcat de flexibilitatea prețurilor, adoptă prima soluție. Monetariștii, confruntați cu rigiditatea, cu vîscozitatea prețurilor în a doua jumătate a secolului XX, s-au dovedit, din contră, avocații flexibilității schimburilor. Aceasta apărea atunci ca un substitut al flexibilității pierdute a prețurilor interne. Limita esențială care desparte cele două abordări ține de problema elasticității. Balanța de plăți nu se apropie de echilibru decît dacă cererile din țările participante la schimb sînt suficient de elastice la schimbarea prețurilor relative. 18.3
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
sa, asupra unei identități naționale catolice, și o confruntare cu populația de imigranți, tot mai numeroasă, instalată de cîteva generații deja, cu precădere la periferia marilor orașe, unde, consideră Jenni, se poartă din nou, la altă scară, desigur, războaiele coloniale pierdute. Actualitatea știrilor și a dezbaterilor în permanență ocupată de chestiunea integrării "străinilor" dă naștere, în concepția autorului, unor discursuri delirante de ambele părți. Apărătoare activă și creativă în plan internațional a multiculturalismului și a dreptului la diversitate, Franța nu pare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
exact ceea ce indică titlul său: o predică despre căderea Romei, care face ecou celei pe care a rostit-o Augustin în catedrala dispărută din Hippona, pentru a-și consola credincioșii că supraviețuiseră sfîrșitului lumii. Iată cum, într-un cătun corsican pierdut, barul local devine centrul provizoriu al unei mutații profunde, al unei schimbări de lume. Spre surpriza generală, doi dintre cei mai răsăriți fii ai satului, care reușiseră în studiile lor filosofice pariziene, decid subit să le abandoneze și să revină
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se aliniază dorințelor muritorilor și practicilor exclusiviste. Peste toate acestea se evidențiază figura pitorească a domnului de Fontenaille, un alb bătrîn care locuiește în apropierea pensionatului și care se simte încredințat cu o misiune divină, aceea de a regăsi "memoria pierdută" a poporului Tutsi. Frustrările și neîmplinirile propriei vieți se proiectează în fantasme rocambolești și în tentativa de a trasa o legătură istorică între această etnie și Egiptul faraonilor negri, nobilă întreprindere care îl conduce la schițarea portretelor liceenelor tutsi, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
corespondent al puternicei Societăți de geografie din Franța, care îl ia sub aripa sa, mai întîi la Sydney, apoi în țara natală, pe cel numit "sălbaticul alb". Dincolo de dificultățile inerente ale regăsirii treptate, în adîncurile memoriei, a numelui și limbii pierdute, Narcisse-cel-întors-la-civilizație ridică, fără să vrea, o serie de grave întrebări existențiale. Problema identității, a locului său în lume pare a fi cea mai chinuitoare. După ce și-a petrecut săptămîni și luni agățându-se cu disperare de orice gînd de salvare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
roman de inițiere și formare, o carte scurtă, densă, lucidă, plină de o energie subterană, ce irigă intens frazele precise, sculptate în filigran, cu o finețe lingvistică aparte, în care fiecare cuvînt e cîntărit, dorit, parfumat cu iz de lume pierdută. Căci ne aflăm într-un univers pe ducă, unde un mod de viață, cel a țără nimii autentice, se stinge, distrus de exodul rural, golit de substanță vitală, chircit în nostalgii păguboase. Un ținut în care nimeni nu vorbește pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
s-au întins pe durata a sute de ani, nu au fost și nu sunt povestite din generație în generație. Poate pentru că prăbușirea reperelor tradiționale și a codurilor societale nu a putut fi niciodată cu adevărat remediată, iar modelul civilizațional pierdut nu a fost pe deplin înlocuit cu altul la fel de viabil. Dar cine, dintre noi, are puterea sau căderea de a măsura responsabilitățile istorice? 3. Cronici diverse Fabulosul destin sau nevroza Amélie Nu e vorba despre delicata Amélie Audrey Tautou și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a romanului se sprijină pe pilonii teamă / rușine și pe tot ce gravitează în jurul acestora, în sfera semantică a culpabilității și ispășirii. În plan simbolic, romanul se dorește a fi o dublă curățire: la nivel național, e vorba de onoarea pierdută a micuțelor țări baltice, ocupate succesiv de Armata roșie, de nemți și iarăși de ruși, privite cu ostilitate de Moscova și neglijate de Europa de Vest după eliberare. În scopul unei cît mai precise redări a faptelor și atmosferei, Sofi Oksanen a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și copiii săi, prin multe alte cutremurătoare mărturii, spre momentul acela de ruptură crîncenă, în care, în urma unor decizii arbitrare și total desprinse de realitatea locului, o frontieră a trecut prin sufletele oamenilor, lăsîndu-i pe veci neîmpliniți, în căutarea jumătății pierdute, asemenea rătăcitorilor lui Platon. Iar scenele ce evocă gulagul siberian, de un realism copleșitor, nu au nimic de invidiat unor texte similare, nici măcar marelui Soljenițîn. Camionul cu "nacialnicul" a trecut la vreo săptămînă de la venirea noastră și ne-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
subversivă și totuși salutară care îi este constitutivă: "A trăi este o imposibilitate de care nu încetez să mă pătrund de vreo patruzeci de ani încoace..." (DR) În felul său sucit, oblic, răsturnat, Cioran a făcut enorm pentru reconstituirea unității pierdute a ființei, tocmai confruntînd-o cu o scindare, cu această fragmentare ontologică în care omul încearcă să opereze alegeri, în vreme ce esențialul rezidă în acceptarea și integrarea tuturor acestor aspecte aparent ireconciliabile. Dacă aforismele cioraniene își ating atît de bine ținta, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
asupra vreuneia din dimensiunile binecunoscute și explorate ale dureroaselor sale confruntări cu divinul, cu fantomele istoriei, sau cu o omenire în declin, căci cei ce se încăpățînează să vadă în Cioran doar nihilistul tenebros, ce stinge candela în urma unei lumi pierdute, uită că acest teoretician al descompunerii a fost o ființă vioaie, care se lăsa cu voluptate pradă unor conversații frivole, care înjura cu aplomb (în românește!) și rîdea ca un copil. Vom adăsta, deci, fugitiv asupra uneia din cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în ambele manifestări ale modernității socială și culturală motive de îndoială în susținerea proiectului modern. Chiar dacă acestea există, iar unele intenții ale Iluminismului sunt lecturate ca fiind "fragile", Habermas consideră că proiectul modernității nu poate fi declarat drept "o cauză pierdută", eforturile gânditorilor iluminiști în direcția dezvoltării unei științe obiective, a unei moralități universale și a unei arte autome, care să conducă la "îmbogățirea vieții cotidiene" trebuie revalorificate, în ciuda distrugerii acestui optimism în urma evenimentelor istorice nefericite ale secolului XX. Concluzia habermasiană
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pregătite. Funcționarul care trebuia să alcătuiască procesul verbal i-a atras atenția că afară mai este lume care așteaptă. Tovarășul Lascu, însă, n-o grăbi cu nimic. Magdalena Ursu a început să citească propozițiile așternute pe hârtie. Era atât de pierdută, încât rândurile îi fugeau prin fața ochilor și făcea mereu greșeli. La un moment-dat sună telefonul. Tovarășul Lascu ridică receptorul și ascultă. N-a spus decât câteva cuvinte și a întrerupt convorbirea. Magdalena s-a zăpăcit atât de tare, încât a
Audiența by Gheorghe Schwartz () [Corola-journal/Imaginative/7738_a_9063]
-
scria yoghina, vibrații negative. O coborîse într-atît în noroi, încît se gîndise chiar să rămînă cu el. Dar ea nu căuta, de fapt, nici plăcerea, nici dragostea. De aceea, n-avea să-l mai vadă. Pleca să-și recupereze echilibrul pierdut. Dani avea s-o mai vadă pe yoghină o singură dată. Mulți ani mai tîrziu, într-un scandal legat de marele Guru. Într-o secvență dată la știri dintr-un film făcut, pare-se, de secta Absolutului, o yoghină dansa
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]