7,473 matches
-
fraze ca refren. Multe amănunte sunt inutile și plicticoase, unele personaje n-au nimic magic și nu-și află locul în arhitectura istoriei (secretara lui Harriet, Mary, cuplul de homosexuali în proprietatea cărora se află falsele documente ale lui Chatterton, poeta Agnes Slimmer din secolul XIX). Sarah Tilt e critic de artă (așa zisă prietenă cu Harriet) și scrie un "studiu despre imagini ale morții în pictura engleză", intitulat provizoriu Arta de a muri. Întrucât abia dacă aflăm câteva lucruri despre
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pentru mângâiere, pentru liniștea lui, cel care e "de unul singur" (telefonul mort...), ca să-și aștearnă tandrețea, marea obsesie a scrisului lui. 3.3. Fleur Adcock: Convenția sentimentului în poem Născută în 1934, în Noua Zeelandă, Fleur Adcock se numără printre poetele care nu se tem de propria biografie sau feminitate. Ea mărturisește că-și folosește propria viață ca suport narativ, își descrie afectivitatea fără ascunzișuri, fără nici cea mai mică dorință de a-și masca identitatea. Având în vedere că poeții
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trebuie să vedem în Fleur Adcock un paradox: e aspră în relația cu ea însăși (și cu lectorul), dar generoasă în dezvăluiri. O putem cunoaște bine din text. Lectorul o descoperă cu admirație dincolo de arta cuvântului pe femeia ce dublează poeta. Nu că versurile ei nu ar fi misterioase. Adcock se folosește de rime ascunse, o muzică insidioasă și mai ales de ritm, ritmul vorbirii îmbinat cu accente dramatice gâfâite. Verbul este suspansul sentimentului și descoperim într-un sfârșit că sentimentul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai ales de ritm, ritmul vorbirii îmbinat cu accente dramatice gâfâite. Verbul este suspansul sentimentului și descoperim într-un sfârșit că sentimentul e mai puțin îndreptățit decât poemul la atenția lectorului. Am putea-o descrie pe Fleur Adcock drept o poetă cu o sensibilitate aspră și cuvinte la fel de necruțătoare. Iubirea este și nu este reală. Incident închipuie un "tu" și un "eu" întinși în nisipul cald. Ea adoarme și "visează că se prăbușește". În vis, poeta cu ironie Desperado trăiește "toate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe Fleur Adcock drept o poetă cu o sensibilitate aspră și cuvinte la fel de necruțătoare. Iubirea este și nu este reală. Incident închipuie un "tu" și un "eu" întinși în nisipul cald. Ea adoarme și "visează că se prăbușește". În vis, poeta cu ironie Desperado trăiește "toate miturile peșterii", "toate / miturile tunelului, turnului, fântânii", presimte spaima morții. Când se trezește, moartea e doar la un pas: Fluxul e cât pe ce s-o înghită, pe când "el" se uită, fumează și așteaptă sfârșitul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trezit brusc; de jur împrejur apă. Mi-era părul ud leoarcă, iar tu pe nisipul cenușiu așteptai să mă înghită Fluxul: priveai și fumai. Moartea există în egală măsură pentru adult și copil. Copilul întreabă inocent, "Am să mor?" iar poeta răspunde prompt, " Da". Știe că orice copil presupune că va fi "veșnic", se bucură de "optimismul lui copilăresc", dar refuză să-i ascundă adevărul, chiar dacă e vorba chiar de de fiul ei: "Am să mor?" mă întrebi. Și încep să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e mândră de incisivitatea versului ei. Advice to a Discarded Lover (Sfat dat unui iubit părăsit) descrie o "legătură sfârșită" în imagini cum ar fi cadavru, descompunere, viermuială. "Văd / în tine viermi scoțând capul", i se spune iubitului abandonat, iar poeta recunoaște că a ales "o comparație din cale-afară de dezagreabilă". Dezagreabilul e un element tipic Desperado. E poate în primul rând o chestiune de stil. Poetul Desperado e la fel de interesat de emoție ca orice alt poet, doar că el alege
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
împărăția" îndrăgostiților ca pe "un vid, o ne-apropiere", "tăcere" și "necunoaștere". Singurătatea e stindardul Desperado. Poemul începe să existe abia când lectorul acceptă să împărtășească dezagreabilul perceput de poet. Pentru Fleur Adcock acest sentiment e însoțit și de dezrădăcinare. Poeta nu e nicăieri acasă. În casa iubitului e nemulțumită. Pe plajă, lângă el, visează că se prăbușește și se trezește muiată în marea ce urcă, la fel ca atunci când, în versurile lui Eliot, "voci omenești ne trezesc și ne înnecăm
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și se trezește muiată în marea ce urcă, la fel ca atunci când, în versurile lui Eliot, "voci omenești ne trezesc și ne înnecăm" (The Love Song of J. Alfred Prufrock Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock). Chiar copiii poetei se îndreaptă spre moarte, iubirea e o pasăre neînsuflețită. O față a dezrădăcinării este despărțirea. Adcock se pricepe ca nimeni altul la renunțări: Cu o jumătate de oră înainte de zborul meu a venit spre mine în barul aeroportului ducând în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vorba în fond de actul foarte Desperado de a pune capăt convenției sentimentului. The Soho Hospital for Women (Spitalul Soho pentru femei) e o imagine parcă din poemul lui Auden despre cancer (Miss Gee), doar că în poemul lui Adcock poeta învinge. Se simte "beată de libertate", după ce a asistat la iradiere, teste, doctori și studenți, "surâsul expert", curaj și lașitate. Dumnezeu i-am mai dat o bucată de viață și poezia ei se umanizează. The Chiffonier (Șifonierul) e chiar mai
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
doar fiindcă te bucură pe tine să mi-l dai. Trebuie să pun pe hârtie asta cât mai ești aici: nu șifonierul, eu o vreau pe mama. Diferența dintre versurile agreabile și cele dezagreabile e mare. Fleru Adcock e o poetă morocănoasă, care refuză dulcețurile sensibilității. Ea îl mustră pe lector și scrie fiecare vers de parcă ar fi ultimul adică întărindu-se pentru ultimul poem, gonind superficialul printr-o concentrare a inteligenței. The Keepsake ( Amintirea) amintește de poemul lui Eliot Portrait
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în paralel o folosește pentru a arăta că oricine o poate mânui. Jocul acesta tehnic nu merge bine deloc cu ideea poemului moartea unui prieten apropiat dar lui Adcock îi place să-și șocheze lectorul, să-l ia prin surprindere. Poeta respinge compasiunea, fie a autorului pentru eroi, fie a lectorului pentru text. Dorește totuși o comuniune a lecturii cu creația, așa cum o doresc toți autorii Desperado. Ajunge la această comuniune pe ocolite, deconstruind rima, sentimentul, tandrețea, orizontul de așteptare. The
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sentimentul, tandrețea, orizontul de așteptare. The Telephone Call (Telefonul) e o excelentă descriere a felului cum vede Adcock rolul poetului. Poemul e o loterie care nu oferă milionul de lire, ci experiența acestui milion. Nu e pentru prima oară că poeta ne șoptește că speranța poemului e mai bună decât orice bucurie reală, că lectura e mai presus decât viața: M-au întrebat "Ești așezată? Da? Aici Loteria Universală", au zis. "Ai câștigat, Premiul Special Ultra-super Global. Ce-ai face cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în final contrazice așteptările lectorului. Suspansul e tot intervalul cât se contruiește emoția. Finalul dezumflă așteptarea: "Operăm cu experiențe". Eroul poemului ca și lectorul aștepta o avere, o viață de lux și plăcere. Nu primește însă decât "o zi bună". Poeta amuțește. Împărtășim frustrarea eroinei (mai mult durere, de fapt durere pentru toate șansele ratate în viață), dar poeta refuză să compătimească. Noi o facem (lectorul trebuie să ajungă la o comuniune cu textul), dar e pe riscul nostru. Toate poemele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
experiențe". Eroul poemului ca și lectorul aștepta o avere, o viață de lux și plăcere. Nu primește însă decât "o zi bună". Poeta amuțește. Împărtășim frustrarea eroinei (mai mult durere, de fapt durere pentru toate șansele ratate în viață), dar poeta refuză să compătimească. Noi o facem (lectorul trebuie să ajungă la o comuniune cu textul), dar e pe riscul nostru. Toate poemele lui Adcock sunt astfel de riscuri solitare, acte de bravură ridiculizate. Din ce în ce mai multe romane Desperado se apleacă asupra
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ești așa de frumoasă". Acesta este complexul Faust al poeziei Desperado, iar pentru Fleur Adcock el poate fi ilustrat de poeme cum ar fi Kissing (Sărut). Maternitatea a fi mamă dar și bunică e de asemenea o temă predilectă a poetei. Încearcă de obicei să fie neutră, desființează sentimentalismele, însă nu poate ascunde că, mai mult decât orice, copiii îi stârnesc emoție. În Counting (Numărătoare) își amintește momentul nașterii. Cuvintele sunt albe sau ironice. Cu cât tonul e mai uscat, cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ideea atât de clară? Doar atât trebuia să văd în vers? Ei bine, în poezia Desperado răspunsul e întotdeauna, Nu. E bine să ne întrebăm în fiecare poem, Ce pune la cale limpezimea textului de După Modernism? 3.6. Ruth Fainlight: Poeta verticală Ruth Fainlight e printre poeții Desperado de primă mărime. Poemele ei sunt deschis autobiografice, dar sensul lor ține de intensitatea narațiunii și nu neapărat de faptul că dezvăluie viața poetei. Puternice, voluntare și în același timp pline de un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cale limpezimea textului de După Modernism? 3.6. Ruth Fainlight: Poeta verticală Ruth Fainlight e printre poeții Desperado de primă mărime. Poemele ei sunt deschis autobiografice, dar sensul lor ține de intensitatea narațiunii și nu neapărat de faptul că dezvăluie viața poetei. Puternice, voluntare și în același timp pline de un lirism delicat, versurile lui Fainlight afirmă fără echivoc; poeta nu se sfiește lucru rar pentru poezie, azi să vorbească în nume propriu. Poemele ei amestecă proză, poezie și dramă. Fainlight sfidează
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
primă mărime. Poemele ei sunt deschis autobiografice, dar sensul lor ține de intensitatea narațiunii și nu neapărat de faptul că dezvăluie viața poetei. Puternice, voluntare și în același timp pline de un lirism delicat, versurile lui Fainlight afirmă fără echivoc; poeta nu se sfiește lucru rar pentru poezie, azi să vorbească în nume propriu. Poemele ei amestecă proză, poezie și dramă. Fainlight sfidează compasiunea. Ea este o fire complicată, tandră și aspră, de care ne atașăm tocmai fiindcă scrie extrem de incomod
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu se sfiește lucru rar pentru poezie, azi să vorbească în nume propriu. Poemele ei amestecă proză, poezie și dramă. Fainlight sfidează compasiunea. Ea este o fire complicată, tandră și aspră, de care ne atașăm tocmai fiindcă scrie extrem de incomod. Poetei îi place mult demitizarea (A Fairy Story Basm), aplicată atât imaginației, cât și realului. Adevărul are întotdeauna două fețe; cum spune poeta, finalurile fericite au "urmări nebănuite". Făt Frumos, care ucide balaurul și salvează prințesa, nu se mulțumește cu o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
compasiunea. Ea este o fire complicată, tandră și aspră, de care ne atașăm tocmai fiindcă scrie extrem de incomod. Poetei îi place mult demitizarea (A Fairy Story Basm), aplicată atât imaginației, cât și realului. Adevărul are întotdeauna două fețe; cum spune poeta, finalurile fericite au "urmări nebănuite". Făt Frumos, care ucide balaurul și salvează prințesa, nu se mulțumește cu o singură prințesă, așa că pleacă iar și iar, în vreme ce Prințesele salvate își comparau Poveștile triste, se lăudau cu cât suferă, Exagerau durerea. Se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prea se potrivește cu rima. Rima nu răspunde nevoii lui Fainlight de a contrazice tot ce-i iese în cale, inclusiv dorința lectorului de a citi în versul următor cuvântul potrivit, sunetul pereche. Rima este supărător de previzibilă pentru această poetă care își dorește mai cu seamă să-l contrarieze pe cititor. Finalul poemului de mai sus folosește rima la modul Eliotian, cu ironie distrugătoare: Trebuie ridicat un mormânt superb: Ca amintire pentru aceste prințese, Victime ascultătoare ale destinului lui. Un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ca amintire pentru aceste prințese, Victime ascultătoare ale destinului lui. Un monument care e încă acolo, cu toate că Palatul e demult ruine. Cavalerul a murit pe câmpul de luptă. Legenda lor: înnecată fatalist în sânge De un basm care încă plânge. Poeta este Verticală până în pânzele albe. Poemele dezvăluie o morală perfect verticală și un simț al valorilor și relațiilor care nu admite compromisul. Onestitatea e dusă până la extrem. Onestitatea față de cuvânt, la fel: Sunt eliberată de limbaj, Scap prin cuvinte; Nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ploaia de primăvară") se risipește în cele din urmă: "Știu că mă voi trezi". Ruth Fainlight se trezește pentru a înfrânge spaima. Deadheading the Roses (Decapitarea trandafirilor) e un poem care se luptă cu îmbătrânirea, cu moartea. Când taie floarea, poeta simte că înfruntă "destinul", care transformă "splendoarea" în sămânță, "disprețuind frumusețea / de dragul viitorului". Gestul simplu de a tăia câțiva trandafiri din grădină devine o parabolă a existenței. Ruth Fainlight reinvetează mitul. Gesturi nevinovate, automate, dezvăluie un tipar necunoscut. Foarte hotărâtă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un șoc. It Must (Trebuie) e o conversație despre pierderea tinereții și păstrarea simțului umorului. Un alt poem, Divination by Hair (Ghicitul în păr), pune mare preț pe ironie în acest context. Eroina poemului își smulge firele albe în fața oglinzii. Poeta vede gestul ca "jalnic și ridicol" ("jalnic" amintește iar de Yeats, de Sailing to Byzantium: "Un om în vârstă e jalnic, / O haină-n zdrențe pe un băț..."). Încercarea de a arăta mereu tânăr e o "bătălie pierdută": Știu că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]