7,950 matches
-
nu rămâne munca omului detot uitată. Slabe mângăieri, nu-i așa? îmi vei zice, iubite cetitor. Așa este, dar tot e ceva, căci e o dovadă că sămânța aruncată într-un pământ cât de ingrat, pe ici, pe colo tot răsare, și trebuie să ne mulțămim și cu atâta, într-o țară unde nimene nu cetește și unde trebuie mult curaj și abnegațiune de a te supune unei asemenea munci sterpe. Astăzi cupoanele sunt în onoare, nu rimele; iar cărțile românești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
limbă decât aceea a lui Homer? Vedeți, nu trebuie să alergăm departe pentru a ne convinge ce poate produce un popor cu iubire de tradițiunile sale. E lucru dovedit că, precum o plantă fără lumină și apă nu poate să răsară și să ajungă la plenitudinea dezvoltărei sale organice, așa și din sânul unui popor, nu pot să nască și să se dezvolte talentele decât cu condițiunea de a nu fi de a început lipsite de căldura, de simpatia binefăcătoare, neapărată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
orice lucrare iesă dintr-un cap românesc și să o aruncăm necetită în coșul hârtiilor netrebnice, căci se poate întâmpla să aruncăm în gunoaie și mărgăritare. Dar pe lângă public, care este marele factor dătător de viață al acestor odrasle ce răsar din munca intelectuală, vine în al doilea plan statul, care e dator și el să nu lase să cază în drum talentele născânde. Să sperăm că și conducătorii statului, de orice coloare politică vor fi, vor înțelege că sacrificiile făcute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
care țârâiau mocnit în iarbă. "Ce mare sărbătoare, ce bucurie a cuprins lumea, de s-au pus toate stihiile pe chef?..." gândii eu. Când iată că din fiecare gură de meterez, din fiecare crăpătură de zid, de sub fiecare piatră răsturnată răsăriră sumedenie de oameni, cu feliurite chipuri, în feliurite costume, care, după ce au intrat în joc, au început și dânșii să-mi facă aceleași schime, aceleași semne. Erau plăieșii 190, arcașii, pușcașii, vechii păzitori ai cetăței, care s-au deșteptat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
îmi vine întocmai ca glasul ritmic al mărei, freamătul mișcării, vuietul vieței acestui furnicar omenesc. Dincolo de oraș, pe al doilea plan, se rădică capricioase dealurile înconjurătoare, acoperite cu vii și livezi, presurate cu monastiri vechi: Galata, Cetățuia, Hlincea, Măgura, care răsar din bogăția frunzișului, albe, sclipitoare, marture vii ale unor timpuri asfințite. Apoi mai departe, tocmai la orizon, se profilează un șir de alte dealuri mult mai mari, aproape cât niște munți, peste care se întinde, cât cuprinzi cu ochii, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
întăi m-a împins pe câmpul literilor unde mi-am rătăcit pașii tinereții și unde am întâlnit mulți spini și puțini trandafiri. Iată povestea încuscrirei mele cu arta. Eram un copilandru de 16 ani și viitoarele musteți întârziau de a răsări, în ciuda nerăbdărei mele. Peste drum de casa noastră părintească din Folticeni locuia un medic, Ion Diaconovici, bucovinean de origină, care, neavând copii, înfiasă o nepoată a sa din Cernăuți. Ea trebuie să fi fost cu vreo 7-8 ani mai mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
primul rând necesităților ei din anul următor, când pornirea În vegetație și fructificarea vor cere multă energie. Cartoful va apela la o polimerizare avansată, formând amidonul, tot pentru la anul când, din fiecare tubercul mai precis mugure al acestuia, va răsări o altă plantă. Cerealele, care nu se Înmulțesc vegetativ, vor acumula tot amidon, dar În semințe, ca rezervă pentru urmași. Plantele perene, ca pomii, Îl depozitează În tulpină și rădăcină; e premisa faptului remarcat de oricine: pomii Înfloresc Înainte de a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
duce, am Încercat să-mi potolesc foamea cu un “hot dogs” ale cărui ingrediente erau invers proporționale cu prețul - deh! ultima șansă, la gară - mai să-mi fie smuls din mână de un copil de o etnie incertă sub jeg, răsărit ca din pământ; n’ați pățit așa ceva cumpărând un suc ori o Înghețată? Și, apoi, În tren, alții, până la Buzău. Dar ce e real și ce e fals În toate acestea, mai precis În ceea ce se vede? Desigur, există oameni
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cu șapte coline Văd mici stele pealee trecând, Și-n liceul, cu mândru renume, “Miron Costin” noi cântăm din priviri. Din locașul unde nici teii nu mai dorm, Risipiți fără teamă, prin zări mergând, Noi vedem anii grei ai zidirii Răsărind din dragi și înțelepte-ndrumări. Refren Iubite cetitoriu, Biruit-au gândul să ne-apucăm de-această trudă, să dăm lumii la vedere feliul nostru, urmașii marelui cărturar. De unde este începătura cestii școli, carea-a fost mărsul și creșterea ei, care-au fost
IMNUL LICEULUI TEORETIC MIRON COSTIN – IAȘI. In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Genovica Vulpoi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1826]
-
își modificau culoarea și semnificația. În loc de Moș Crăciun, a apărut Moș Gerilă, în loc de Sărbătorile Crăciunului au apărut vacanțele de iarnă, iar Revelionul, a devenit acum „masă tovărășască”. Nimeni nu îndrăznea să vorbească de Nașterea Domnului sau să cânte „steaua sus răsare” ori „trei păstori se întâlniră”. La biserică, chiar în zilele marilor sărbători, era văzut adesea printre credincioși câte un cetățean cu haină lungă de piele, care nota într-un carnețel numele cunoscuților văzuți în biserică (caz concret, tatăl unui coleg
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
-n frig Hristos În ieslea cea săracă, Și boul cum sufla milos Căldură ca să-I facă, Drăguț un miel cum I-au adus Păstorii de la stână, Și îngeri albi cântau pe sus Cu flori de măr în mână. Și-auzi! Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă, Și vin mereu, s-opresc în drum, S-aud acum în tindă Noi stam cu ochii pironiți Și fără de suflare; Sunt îngerii din cer veniți Cu Ler, oi Domnul mare! Și până nu tăceau
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Să te poți concentra fără nici un fel de deranj exterior. Să rămâi singur - doar tu și scornelile tale. Să te simți bine scriind. Senzație identică plonjatului într-un puț, unde începi să interceptezi voci care vin din trecut. Voci care răsar din toate părțile și în ele începi să deslușești un început de sens. Asceții se izolau în peșteri, deprivare senzorială se chema ceea ce făceau ei, până când începeau să audă vocile astea. Îmi zicea cineva că, dacă s-ar duce în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Mama a pus în curte o groază de flori. Și-ntr-o roabă a pus. Io nu știu cum le cheamă pe toate. Acuma s-au ofilit, dar vara e foarte frumos. Și cel mai frumos e seara, când e lună plină. Răsare pe dealul din fața casei. Io am zis prima dată că e o minge care se plimbă pe deal. Io, când e lună plină, nu pot să dorm. Tu poți? Toată viața mea am dormit destul de puțin. Noaptea mă sculam și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
iarnă am dat aici peste o babă stafidită, care povestea cum a lovit-o o mașină, cum a confundat-o șoferul cu o pisică. Era sub mașină și oamenii comentau, mă, e câine! După care unul, când a văzut-o răsărind de sub cauciucuri, a concluzionat: nu e om, ți-am zis io că e pisică?! Nu știu de ce îmi aduc aminte de baba aia. Tot pe aici făceam caravane pe biciclete, veneam în parcări să adunăm cutii de bere goale. Cutii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și făceau o ocupație din mutatul mobilei. Periodic, reamenajau cei câțiva metri pătrați pe care li-i dăduse statul. Știu io, poate țăranul român, alde Tatomir ăsta, avea parte mereu de o schimbare de decor, mai pica o frunză, mai răsărea o floare. Peisajul se schimba. Aici, la bloc, era invariabil același decor antipatic. Și poate așa găzdoii reușeau să se implice și ei în mediu. Relația lor cu mediul, câteva fotolii răsucite prin casă. Pentru că și mutările mobilei aveau o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Reînvie-n mine tot trecutul Plin de tinerețe și avânt Glasul celor ce și-au dat tributul Iarăși ne trimite-al lor cuvânt Peste soarta noastră neclintită Orișice furtuni se vor zdrobii Luminând a neamului ursită Soarele din nou va răsării Români fiți gata când veți auzii Semnalul care vă va dezrobii Refren: Tot ce e românesc nu piere Și nici nu va pieri Oricât vom îndura jurăm să fie așa Căci tot ce-i românesc nu piere Și nici nu
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Acolo te simți în „vârful Moldovei” și își dorești să zbori măcar pentru câteva clipe peste această lume de vis. Această zonă este un loc perfect pentru o minivacanță. Să alegi o cameră cu vedere spre lac, pentru că dimineața, când răsare soarele, ai să vezi un tablou colorat. La prânz, îți poți face un traseu pe care să-l urmezi pe jos, pentru a explora împrejurimile. Seara, după cină, te poți distra cu prietenii. Îți va fi greu să te desparți
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și ochii ce te urmăreau din toate părțile îmi dădeau sentimentul că icoanele erau în realitate niște ferestre, iar în spatele lor se aflau însăși cei imortalizați etern în ulei. Ce om bun și ce glas duios avea părintele... Tot îmi răsare în minte imaginea mustăcioasă a bunicului când mi-a dăruit o tavă mică de plăcinte, pentru a lucra cot la cot cu bunica. Nu era atât de arțăgos pe cât voia să fie crezut. În fiecare toamnă îl băteam la cap
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
În această aproa pe jumătate de veac de toată gama cromatică a succesi velor frumuseți ale epocii: de la ultimele figuri melancolice ale delirului romanțios de dinaintea războiului celui mare până la femeia iubeață, fără complicații, amantă confortabilă și cu coc la ceafă, răsărită În iureșul voluptuos de după război; și până, În sfârșit, la acea up to date, apariție lilială Înspre chindiile vieții mele, impertinent de juvenilă cu trupul ei adolescent, picioarele subțiri și călcâile ca nuca, versatilă În ochii lumii, onestă, gravă și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
două mă urmează, se apropie sfîrșitul terenului după care vine o rîpă, jos satul Severinovca cu spitalul de campanie unde trebuie să fiu deja în aer, ori avionul tot nu vrea să ridice coada. În acest moment, din stînga terenului răsare o vacă venind calm spre mine! Rănitul de pe targă, al cărui cap este la piciorul meu drept și care se uită mereu la mine, nu trebuie să vadă decît un surîs pe fața mea. Nu rămîne nici o posibilitate să evit
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
ar bâzâi tâmpește când vrei să te culci. Și cum să nu-l deranjeze: el să facă frumos în fața unui căcănar! Ca și când s-ar pregăti să pornească în viteză cu mașina într-o mare cursă și deodată, în mijlocul drumului, ar răsări un pom uscat. Nu, așa ceva îl încurca, îi punea piedică prostește, drept care a stabilit: urgența numărul unu - să-l termine pe prim, pe Boromir. Șeful Securității, unul Novăceanu, era subalternul său direct și Cameniță i-a prezentat chestia fără ocolișuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o rădăcină puternică de plantă care, după ce a fost tăiată tulpina, izbucnește la suprafață printr-o nouă plantă. Da, viața lui veche, pe care voise s-o taie, s-o desființeze, s-o anuleze, s-o îngroape, s-o reteze, răsărea în viața aceasta nouă a sa, sufocându-l, împiedicându-l să mai ducă o existență normală. Irina era preocupată de aceste evadări abătute ale tatei, era preocupată fiindcă nu izbutea să înțeleagă ce face el în aceste peripluri, la ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
schimbase, se mai cizelase, părul îi albise la tâmple, îi dispăruseră acea furie, acea cruzime de animal, acum în ochii lui mai puteai zări câte ceva, ceva ce uneori semăna cu îndoiala, cu golul fără margini, acum pe obrazul lui mai răsărea câte un zâmbet cu o licărire de omenie în el. Vlad se înfățișa periodic la chemarea lui Cameniță, scria disciplinat declarațiile, dar Cameniță nu mai avea ferocitatea, înverșunarea de odinioară; acum părea cu gândul în altă parte, adeseori era plictisit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un biet pensionar, îi căuta înfuriată, dar, oricâte forțe aruncase în joc, nu izbutea să-i descopere. Da, Cameniță le scăpa printre degete, parcă ar fi fost de fum, parcă ar fi fost invizibil și mai peste tot prin țară răsăreau ca niște ciuperci după ploaie manifestele pensionarului, iar tovarășul Cameniță scăpa, scăpa de cei ce voiau să-l prindă, scăpa și se întorcea acasă, în satul lui de lângă Serenite, se întorcea cu zâmbetul pe buze, liniștit, împăcat, invincibil. În decembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se mai află încredințate și altor publicații. George Enescu (1881-1955) SĂ VALORIFICĂM PERMANENT MOȘTENIREA ARTISTICĂ ENESCIANĂ - PLEDOARIA ELITEI INTELECTUALE IEȘENE Înainte de a fi exponentul cel mai strălucit al poporului român în lume, George Enescu rămâne expresia vie a talentului muzical răsărit în acel colț de Țară din Moldova lui Ștefan cel Mare care a dăruit neamului nostru personalități de excepție, precum Eminescu, Kogălniceanu, Iorga. Dacă există în vocabularul sufletesc universal un cuvânt intraductibil precum “dorul” de plaiurile natale, este bine să
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]