8,695 matches
-
fiindcă m-am luat de soră-ta, am zis eu. Aș fi făcut-o atunci, Însă mi-ai spart gura Înainte să pot vorbi. Tomás și-a coborît privirea, rușinat. L-am observat pe acel uriaș timid și tăcut care rătăcea prin sălile de clasă și pe coridoarele colegiului ca un suflet fără stăpîn. Toți ceilalți băieți - eu În primul rînd - se temeau de el și nimeni nu-i vorbea și nu Îndrăznea să-i Întîlnească privirea. Cu ochii plecați, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
El Însuși. Precum spuneam, căpetenia siguranței orășenești, abia sosit dintr-o razie triumfală Într-un local ilegal de pariuri și curse de gîndaci amplasat pe strada Vigatans, a fost informat de cele Întîmplate de angoasata mamă a unuia dintre băieții rătăciți din ospiciu, presupusul creier al evadării, Pepet Guardiola. Așa stînd lucrurile, notabilul inspector, care, pe cît se pare, vîrÎse În el la cină douăsprezece cafele cu coniac Soberano, s-a decis a intra În joc. După ce a studiat circumstanțele agravante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai putredă ca cele ce s-au dus, Când geamul tău, în spaima nopții, ca un prelung final, Voi repeta că anii trec mereu mai greu, și mai brutal. Va bate ploaia... și târziu, la geamul tău voi plînge-ncet... Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, - Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus... În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus. Plumb de iarnă Ninge secular, tăcere, pare a fi bine, Prin
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
-Când... -Poate: -Poate... -Of ! Fereastra e-o poemă de plumb, și de scântei... O zi de promoroacă în cameră pătrunde... Sirenele de muncă vibrează, plângător; Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței, Și de fior... -Unde... Unde ?! * Nocturnă Fug rătăcind în noaptea cetății, În turn miezul nopții se bate rar; E ora când cade gândul amar- Tăcere... e ora lașității... Te pierzi în golul singurătății O, suflet, mereu de lume fugar; E ora când Petru plânge amar- Ascultă.. e ora
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
triste, îndoliate. Su singur, cu umbra, iar am venit, O, statui triste și dărâmate, - Pansele negre, catifelate, Vise, ah, vise, aici, au murit. În haine negre, întunecate, Eu plâng în parcul de mult părăsit... Și-a mea serenadă s-a rătăcit În note grele, și blestemate... Noapte Se-ntind bulevarde-n noapte de vară, Pe arbori, electrică lumină - La gară zvâcnește o mașină Și-n gol, tresar signale de gară. Pe cer de safir, comori de avari... Tăcerea în gol vibrează
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
îmbătrînit, ca și ele, Și-asemenea inima mea plânge - Din treacăt, tuturor, în perdele, Le pun cîte-o roză de sânge. Fanfară Ce tristă operă cânta Fanfara militară Târziu, în noapte, la grădină... Și tot orașul întrista, Fanfara militară. Plângeam, și rătăceam pe stradă În noaptea vastă și senină; Și-atît de goală era strada - De-amanți grădina era plină. Orașul luminat electric Dădea fiori de nebunie - Era o noapte de septembrie, Atât de rece și pustie! Și tot orașul întrista Fanfara militară
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
cum omul a devenit concert... Nervi de toamnă Iarbă de plumb și aer tare... Pudrat pe-o eczemă ce fața mi-o sapă; Pe câmp, cu-o umbră de cugetare - Violet, corbi, și-oglinzi de apă. - O, tu care vei rătăci ca mine În culori închise, și amețit la pas, - Dus de frumos, de mai bine... Demult, într-o toamnă, s-a stins un glas. Toamnă Clavirile plâng în oraș... Afară o vreme de plumb Și vântul împrăștie ploaia, Tomnatice frunze
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
exotice magazine. Subsolul, plin de galerii și prăvălii de tot felul, mai ales de îmbrăcăminte, pe care nimeni nu pare să o cumpere, coboară spre stația de metrou din centrul orașului. De aici poți ajunge în toate colțurile Sydney-ului. Mă rătăcesc prin mulțime, undeva pe un peron un chinez bătrân cântă la un fel de chitară. Melodia se strecoară prin vacarmul trecătorilor ca apa unui pârâiaș. Mă întoarce din drum. Mă uit la trecători, aleargă absenți pe lângă omulețul pe a cărui
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mare estem la noi, toți Și eu, atunci, l-am alinat, zicând cum că: nu e mare foame, de vreme ce avem apă și scoarță de brad, iar alții au dus-o mai rău decât noi, de pildă cei ce au fost rătăciți de soarta lor pe Apa sărată a mărilor și pe țărmuri de mare, pustii și seci, fără de izvoare, fără de verdeață... Ci aceia se află, în adevăr, în disperată situație, fiindcă nu le este nimeni prin preajmă, să le brâncească restriștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cercetându-mă prin întunecime, s-a interesat, întrebându-mă cu voce firavă: ce faci, Bade Ștefane, că nu ai astâmpăr? Iar eu i-am răspuns că Ali Străilaș se teme să nu ne întreacă foamea și să facem precum corăbierii rătăciți de soartă pe mare, care răbdând ei, dincolo de puterile omenești și răzbiți fiind de nemâncare, se hotărăsc a-l trage, pe cel mai gras dintre ei, la sorți și omorându-l îl taie și-l mănâncă, așa izbutind să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu o imensă politețe, ceremonioasă și comică, bălăbănindu-și lent încărcăturile uriașe, nepăsătoare la răcnetele zidarilor de jos, angrenați totdeauna în competiții stahanoviste simulate, maimuțărindu-l pe Taylor, americanul ăla caraghios, care nu știe că pe la chindii, proletari în salopete, rătăcindu-se unul de altul, trebuie să dispară discret, care-ncotro, pentru a se reîntâlni în jurul halbelor de votcă. Atracția cârciumilor mereu pline, devansând interesul față de orice altă întrecere, plonjează totul într-un deșert dezolant, cu dune din cărămidă spartă, betoniere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
analize temeinice, la despicarea firului în patru sau la divagații de reflecție, își scapără imaginația, care li se aprinde pălălaie, închipuindu-și că tocmai muncitorul lat în spate ar fi cel cu păcătosul gând de a-i răpi fecioria tinerei rătăcite printre ruine. Ridicându-și cu hărnicie mâinile lor de mame, de soții, de surori sau de simple tovarășe de muncă, iau parte fermă și fățișă pramatiei, ce rămăsese zbătându-se în căngile de oțel ale campionului de lupte greco-romane, crezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
utilitatea nu poate fi îndeplinită tocmai în asemenea dificile momente!), populând suplimentar, cu fantasme, primejdii și vătămări, penumbrele mirosind a dărâmătură și a urină proletară, Mircea practică, plin de fervoare, intuiția galeriilor, ce păreau aidoma unor hățișuri de cărămizi sparte, rătăcind pe versante de tencuială sfărâmicioasă, care se afundau în întuneric. Prin albia secată a unei cișmele de răspântii de altădată, având siluetă de fontă grea și muștiuc din bronz, strivite prin căderea peste ea a unui perete masiv, tânărul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dar l-au luat cu forța pe tata, urcându-l într-un Willis, o mașină militară, captură de război. Înșfăcat de soldații cu steaua roșie la bonetă, nu l-am mai văzut pe tata niciodată. Niciodată! Am rămas în București, rătăcind pe străzi străine și întunecate, neștiind al cui sunt, nici de unde sunt. Din toamnă, trebuia să merg la școală. Am rătăcit pe străzi, până m-a cules, târziu, în noapte, o doamnă cu pălărie. Ce știam eu? Orice tanti cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
soldații cu steaua roșie la bonetă, nu l-am mai văzut pe tata niciodată. Niciodată! Am rămas în București, rătăcind pe străzi străine și întunecate, neștiind al cui sunt, nici de unde sunt. Din toamnă, trebuia să merg la școală. Am rătăcit pe străzi, până m-a cules, târziu, în noapte, o doamnă cu pălărie. Ce știam eu? Orice tanti cu ifose și cu pălărie nu putea fi decât o doamnă. Această doamnă, doamna cu pălărie, care s-a aplecat cu milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
iar femeile au fost și ele ridicate, ulterior, evaporându-se cu toții în neant. Una dintre acestea trebuie să fi fost chiar mama mea. Astfel se explică faptul că nu m-a mai căutat nimeni, atunci, rămânând stingher în București și rătăcit în viață. Am plecat din Pleșești, cu simțământul că de acolo mă trag, dar și cu senzația că e posibil să greșesc. Trase cu sete din țigară și începu să declame răsunător: "Astăzi chiar de m-aș întoarce / A-nțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vom ști că se află mai mult spirit într-o stâncă mare decât în pietricica umilă în talie. Se opri o secundă, pe urmă reluă cu glas nostalgic: Ție îți zic, Albert, neștiutul meu frate: strămoșii mei cei din stele, rătăciți fără de întoarcere, au izvodit cândva o rostire astfel de concis alcătuită, încât împărtășește, cu iscusință de pravilă și cu viers de descântec, nevăzuta legătură dintre miezul lucrului și spiritul său. Un fulger negru scăpără subit din ochi de Fată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ca și cum graiul de felină al Fetei i-ar fi stimulat precauțiile, O'Piatră se afundă într-o muțenie atât de neclintită și de îndelungată, încât Profesorul crezu că nu-i va fi dat niciodată să mai asculte cuvintele pravilei strămoșilor rătăciți din stele. Într-un târziu, însă, Vânătorul tuși, dregându-și vocea, de câteva ori, urmându-și rostirea: Albert, m-ai ascultat când am spus că o piatră mai mare dispune de mai mult spirit decât o piatră pipernicită. Vânătorul tuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
câteva ori, dar nu față de toți turiștii îngrijorați, ci numai aparte, când în apropiere se afla numai soția marelui absent. Manechinul gonflabil se repezi și el cu reproșurile: Lumea vă caută de ore bune, ca pe un copil care se rătăcește în Galaxia Andromeda și, când colo, domnia-ta, de unul singur, o porniseși, hai-hui, prin pădure, prin brădui... Flăcăul cel blond își jucă mușchii de pe torsul cu bicepși arătoși și privi în juru-i să vadă ce efect au spusele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
haine? Nu i-aș fi dat, dar așa... Și-n momentul când plecam, ea spunea: „Mergem acolo, vezi, atât. Uite, ăștia-i ai și ține-i la tine. Poate, să nu faci o prostie, te ia miliția, te-mbeți, ne rătăcim unul de altul, să am cu ce veni acasă“. Și-i dădeam. Banii ăia, dacă ea vedea ceva, socotea din ei, cumpăra din ăia. Femeia aia cu apartamentul vândut e aia de acuma. De ea am rușine... Aia a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Cântec de început... Că un cântec începe viață Și dăinuie peste munți și vai, Rătăcind mai rar pe câmpii, Unde notele se mențin în aceeași tonalitate, Păstrând linia melodica a unei ape curgând... O cheie sol apare de fiecare dată Și un diez... Dar unele partituri rămân însemnate În portativul amintiților Precum sunetul chitarei în
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93407]
-
atât față de vodă cât și față de țară? Mă întreb cum de i-au trecut prin minte așa gânduri? „ Ispite sunt multe, fiule, și oameni slabi de înger pe toate drumurile. Așa că nu-i de mirare că printre ei s-a rătăcit și un diac, fie el și domnesc.” Între timp, găsesc un hrisov din 15 aprilie 1628 (7136), prin care Miron Barnovschi voievod dăruiește mănăstirii Nicoriță Sfântul Ioan cel Nou din Tătărași mai mulți robi țigani. Un altul, din 5 iulie
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
haina era a lui Gaston. Asta a fost tot. Polițiștii au refuzat să-i mai pună întrebări lui Endō, care se afla încă într-o stare critică. Oare a încercat Gaston să se târască afară din mlaștină și s-a rătăcit pe drumul de munte în căutarea unui ajutor pentru Endō? Sau a plecat după Kobayashi? Era un mister atât pentru polițiști, cât și pentru Takamori și Tomoe. Nimeni nu a văzut vreun străin care să semene cu Gaston pe nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gesturilor ei încetinite, aeriene și buzele pline pe care și le mușca leneș, inconștient, care-i dădeau un aer de copil veșnic îmbufnat”... Aha... așa zici tu... buzele ăleia, ca și gingiile, îs mai degrabă vinete-cenușii, ca și unghiile. „Noaptea rătăcea ca un abur printre lucruri, fiecare obiect îmi amintea de carnea ei pe care o știam fără s-o fi atins vreodată, era acolo, o simțeam în jurul tâmplelor, îmi cuprindea omoplații, mă învăluia, voiam să dispar în sângele ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tratate, în sinteze și cercetări... Ce-i normalitatea? De unde până unde? Cum o măsori? Aici e teritoriul „normalității”, faci puțin la dreapta și-ai trecut în Valea Plângerii? E vreo barieră, te fluieră vreun jandarm, nu pe-colo, te-ai rătăcit, omule...? Și dacă nebunul meu cu acte are dreptate? Dacă el are dreptate? Dacă ar apărea acuma Mesia, dac-ar veni Isus în blugi și-n tricou mototolit, cu mânecile tăiate, neras, cu tatuaj pe-un umăr, o sirenă c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]