9,175 matches
-
poate, Îmi spuneam, să fie numai transparența ideii, pentru că În timp ce-mi vorbea Îi vedeam mișcările atent, i le urmăream să nu-mi scape nici un amănunt al ființei, mîncarăm amîndoi, iar cînd să plec se ridică În picioare... Doamne! rochia - Îi stătea la fel, nemișcată, mă privi fix, - În sfîrșit! - Își ridică brațele, mi le Încolăci după gît, ne sărutarăm prelung, un fel de uitare, nu-mi dau seama... Eram În martie 1949. Începuseră muncile de primăvară, Lung privea (de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
lor vreo pedeapsă, nu făcuseră nimic. Nu se va pricepe niciodată. Timpul se mișca Încet, foarte Încet. Într-o zi, cînd trecui pe micul bulevard din fața porții, Anna Viaceslava, uitată din vremea războiului, veni către mine, visam desigur, purta aceeași rochie din vremea refugiului, uniforma ei de elevă, din Cracovia, dar nu era ea sau poate uitase că este ea, ori de mine uitase, căci trecu la un pas, nici-un semn să-și dea seama că eram eu deși mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
procese, nu ca noi muritorii de rînd, răspunse rîzÎnd, cu dinții descoperiți În străluciri de sidef. - Așa e! Eram s-o iau de braț, cuprins de o bucurie necunoscută, dar Îmi revenii, controlîndu-mă. Nu știu ce gîndea, era, În orice caz, veselă, rochia-i de mătase i se foia pe trup odată cu mișcările umerilor. După cîțiva pași, În fața cofetăriei din centru cu mesele din tablă și scaunele de răchită, scoase pe trotuarul larg, aflate sub lungi copertine colorate, se opri și spuse scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
verii, dar binevoitoare, cu vădită politețe profesională (Îmi reașeză, În scurtul interval de timp cît zăbovirăm acolo, Încrederea În posibilitățile morale de civilitate, a căror erodare dirijată Începuse sub ochii noștri de cîțiva ani). Fata avea mișcările grațioase, purta o rochie de serviciu bleumarin, cu un șir de nasturi albi În față, gulerul răsfrînt pînă spre umeri, calota albă, amintind pe a infirmierelor, și șort asemeni alb, cu margini dantelate. Ne servi cu o ușoară solemnitate, ținînd ca de un ritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ca și cum eu aș Întreba-o dacă are cazier judiciar, observai zîmbind. Căldura răsfrîntă de asfaltul trotuarului larg din partea asta a străzii moleșește trecătorii, care-și pierduseră voiciunea. Tinerețea anotimpului Își lumina vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile În diversitatea lor coloristică dînd impresia unei abundențe comerciale, contrazisă Însă de primele vitrine, pline numai cu stămbării colorate; cît despre rochia de mătase albastră a profesoarei era dinainte de război, croită din material cumpărat atunci și păstrat de maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
trecătorii, care-și pierduseră voiciunea. Tinerețea anotimpului Își lumina vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile În diversitatea lor coloristică dînd impresia unei abundențe comerciale, contrazisă Însă de primele vitrine, pline numai cu stămbării colorate; cît despre rochia de mătase albastră a profesoarei era dinainte de război, croită din material cumpărat atunci și păstrat de maică-sa, grijulie pentru fata care la vremea aceea intrase la facultate. - În rezumat, spusei reluînd Începutul discuției, peste vreo săptămînă sînteți pe plajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
jignite. - Cum să nu fie adevărat? Atîta lume vorbește! - Și, totuși, dacă nu-i adevărat? Lumea vorbește vrute și nevrute, asta e lumea. - Nu se poate să nu fie adevărat. Să-ți dau un exemplu, rosti una din ele, Îmbrăcată Într-o rochie maro cu dungi verticale subțiri, galbene și verzi. De dumneata, de ce nu vorbește nimeni? Vezi? Mai spuse două, trei cuvinte dar nu se auziră. Profesoara Își aminti deodată de ceva - de adevăratul scop al venirii ei aici, nerostit - și surîse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
indiferentă, era una din posibilitățile de nesluțire, de a-ți menține identitatea. Frunzărea revistele pentru așezarea unui melancolic echilibru; erau acolo fotografii Înfățișînd obiceiurile unei lumi uitate, parcă nu existase, moda unei vremi revolute, domni În fracuri, doamne În strălucitoare rochii de bal: lumea aceea se pierduse. Ana cea mică - fiica Anei - acum În vîrstă de 17 ani, le răsfoia În vacanțe, cu lacomă curiozitate, Îi rămăsese ochii pe o rochie de lamé - un verde deschis - purtată de o actriță franceză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
moda unei vremi revolute, domni În fracuri, doamne În strălucitoare rochii de bal: lumea aceea se pierduse. Ana cea mică - fiica Anei - acum În vîrstă de 17 ani, le răsfoia În vacanțe, cu lacomă curiozitate, Îi rămăsese ochii pe o rochie de lamé - un verde deschis - purtată de o actriță franceză, aflată Într-un grup de cineaști la o ocazie festivă; se imagina Îmbrăcată În strălucitoarea rochie pariziană, se visa, cu alte cuvinte, În mijlocul acelei lumi trecute pentru cei de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
17 ani, le răsfoia În vacanțe, cu lacomă curiozitate, Îi rămăsese ochii pe o rochie de lamé - un verde deschis - purtată de o actriță franceză, aflată Într-un grup de cineaști la o ocazie festivă; se imagina Îmbrăcată În strălucitoarea rochie pariziană, se visa, cu alte cuvinte, În mijlocul acelei lumi trecute pentru cei de aici, dar Încă actuală pentru civilizația lumii apusene de pe continent. Rochiile, croiala și eleganța acestora, erau, implicit - simțea ea - expresia unei lumi libere, care trăia după pofta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
franceză, aflată Într-un grup de cineaști la o ocazie festivă; se imagina Îmbrăcată În strălucitoarea rochie pariziană, se visa, cu alte cuvinte, În mijlocul acelei lumi trecute pentru cei de aici, dar Încă actuală pentru civilizația lumii apusene de pe continent. Rochiile, croiala și eleganța acestora, erau, implicit - simțea ea - expresia unei lumi libere, care trăia după pofta inimii, simțea că lucrurile stau așa, fără să-i spună cineva, fără să ceară părerea cuiva. În felul acesta, o lume paralelă, interzisă, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
neschimbată de douăzeci de ani. Asta dovedește că oricîte ar trece peste noi, temeliile ne rămîn aceleași. Nici nu s-ar putea altfel. Deschisei poarta; doamna Pavel, care pîndise clipa, veni din fundul curții spre noi (era Îmbrăcată cu o rochie albastră, fără desene, cu bentițe albe la guler și mîneci, pe care o purta la ocazii „rare”, ca și alte două asemenea), și scutindu-mă de sarcina prezentării, le Îmbrățișă și sărută pe amîndouă; - ai fi crezut că se cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mai veni aici, mai ales că auzise o mie de lucruri despre orașul acesta, Între legende și realități. Ana, pe de altă parte - care cunoștea orașul căci făcuse liceul aici, la internat - privea neutru În juru-i, atentă la mersul și rochia ei deux-pèices care trebuiau să armonizeze În mișcare o anume suplețe ce o avea Încă, deși vîrsta Îi era trecută de patruzeci de ani. Mă ținea din cînd În cînd la braț, mă făceam a nu observa această intimitate publică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
primului război, lumini și pocnete de artificii, și va pleca zîmbind, va zîmbi nu vremii acesteia ci timpului acela, iar noi...”. Noi suntem acum aici: doamna Pavel, Încovoiată de durere pe fotoliul de la căpătîi, alături, În picioare Marga Popescu În rochie neagră, apoi trei doamne din cele ce veneau la rînduitele sindrofii, doi bărbați de pe vremea domnului Pavel, singurii care-au rămas, dar el doi bani nu dădea pe Întristata noastră prezență, Îi era Însă milă de doamna Pavel, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dumneata. Știu că n-ai nimic Împotrivă... si chiar dacă ai nu-mi pasă! Intrînd, atinse cu umărul două frunze ale ficusului ornamental de lîngă ușă, care se mișcară: primul lor semn de Înviorare În primăvara aceea. Era Îmbrăcată cu o rochie, bleumarin Închis, ușor sobră - Între sobrietate elegantă și uniformă școlară, - cu două dungi oblice, roșii, cu subțiri tivituri albe, dinspre umărul stîng pînă spre mijlocul Încins cu un imaginar cordon alb, făcînd parte din croiala rochiei. De bună seamă părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Era Îmbrăcată cu o rochie, bleumarin Închis, ușor sobră - Între sobrietate elegantă și uniformă școlară, - cu două dungi oblice, roșii, cu subțiri tivituri albe, dinspre umărul stîng pînă spre mijlocul Încins cu un imaginar cordon alb, făcînd parte din croiala rochiei. De bună seamă părea mai tînără, observai, - Împrumuta fără să vrea ceva din adierea adolescentă a elevelor sale. După ce-i sărutai mîna, uitîndu-și de protocolul vag dintre noi mă Îmbrățișa și sărută; nu mă așteptam. O sărutai la rîndu-mi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Însuți ești, căci semănați de la naștere, din care cauză nu poate rosti judecățile definitive; ai spune dacă n-ai cunoaște adevărul, că sunteți unul și același, neputîndu-se bănui că el este altceva și anume oglinda ta În eternitate. Își scoase rochia de vară Înflorată (oare cînd și-o făcuse?) și trupul i se ivi ca-n amurgul altei lumi; părul Îi cădea acoperindu-i umerii ca de marmură, albi. Venea din mitologie, eram sigur, sau poate numai se părea Închipuirii mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
din gară, mă duse În comună și mă lăsă În fața casei Învățătorului. Urcai treptele „micului cerdac” cum Îl numisem cîndva și În canatul ușii deschise de la antreu mă Întîmpină Ana, care văzuse caii oprind; părea Îmbătrînită, era Îmbrăcată Într-o rochie neagră și un batic de aceeași culoare Îi ținea părul În coc și-i deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei de primăvară, ușoara noblețe a stirpei ei. Îi sărutai mîna, rostii banalele cuvinte de rigoare, la fel celorlalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
copil un bătrînel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de spate; era Lung. Toate se amestecară În față-mi, femei sau bărbați, cunoscuți, necunoscuți, anii, vîrstele, că prezența Anei mi se ivi În vălmășagul camerei: Închipuire dreaptă În rochie neagră veghindu-și tatăl. TÎrziu, spre căderea nopții, Lung se afla lîngă mine pe divanul din camera alăturată. - Trec anii, domnule judecător! Vocea lui era tremurată. În clipa aceea Ana trecu pe lîngă noi și mă Întrebă dacă nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În urechi Îmi răsuna vocea căruțașului fără clienți, cu căluțul obosit de hamuri și povara pe care-o trăgea după el. Deodată podelele camerei alăturate scîrțîiră și prin ușa uitată deschisă, Keti apăru În prag zîmbind, Îmbrăcată cochet Într-o rochie lungă, de culoare albastru-Închis, asemeni uniformelor școlărești pentru fete, la vremea ei. - Am venit, spuse simplu. Mi-era dor, nu te-am văzut de mult. Se apropie. Mă sărută, Îmbrățișîndu-mă cu mîinile după gît, apoi vorbi: - Închide fereastra! O Închisei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o lumină de o culoare nemaiîntîlnită și niște porți Înalte În linii zvelte cu dantelării În fier de-o suplă, rară frumusețe. Priveam uimit. Doamna Pavel nu vedea nimic și În clipa aceea, Keti se ivi lîngă mine; purta o rochie albă, lungă, zîmbea, era strălucitoare - În fața noastră, un pod lung, foarte lung, pînă-n depărtări. - Ce e podul acesta?, Întrebai. - Timpul!, Îmi răspunse. Și mă trezii deodată, alături de ea, călător spre porțile asfințitului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Început În Vinerea Mare a anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vis, Păpușile au riduri, Pătrat plin de poezie, Satul copilăriei, Sfârșit. Oricare dintre ele ar merita să fie transcrisă în finalul acestui text de întâmpinare, de încurajare, imperfect. Iată deocamdată Păpușile au riduri: Nu mai știu dacă pietrele acestea/ au rochii sau nu.// Dacă le-am îmbrăcat,/ dacă le-am pus scutece, dacă le-am legănat./ Păpuși de piatră.// Ridic pleoapele./ Păpușile de piatră stau dezvelite./ Ca un scutec inima mea,/ Care nu mai încape pe nimeni.// Fetița aruncă pietre în
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8365_a_9690]
-
împreună istoria „acelui sublim Inel al Nibelungilor din festivalul George Enescu”. Die Walküre Polifonia timpurilor și afectelor Leit-motivul iubirii la violoncel, sunet amplu, nostalgic și profund. Se aude „curajul” la alămuri și corzi grave. Mânecile albastre ale Sieglindei contrastează cu rochia gri metalic, dar rimează cu vocea sa tulburătoare chiar și in registrul acut. Brünnhilde preia melodia infinită ce debutează la clarinet, continuă la corzi, se reîntoarce la clarinet și se abandonează în vocea Petrei Lang. Un solo ca o rugăciune
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
solo-uri, în propria ei interpretare. în primul, intitulat Sepia Longa, Aspectus Brevis, ce pare o parafrază la Ars longa, vita brevis, pe muzică de Gunnar Idenstam, imaginea scenică a fost dominată de contrastul a două culori, roșul sângeriu al rochiei lungi, cu mâneci tot lungi și albul chipului, gâtului și mâinilor, în continuă mișcare, între fâșii de lumină și zone de penumbră. Ceea ce domina desenul de ansamblu al corpului era mișcarea mâinilor, alternând între sugerarea unor petale bătute de vânt
Răzvan Mazilu și invitații săi by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8662_a_9987]
-
damă cu pantalon sau fustă la prețuri cuprinse între 80 și 99 de lei, cămăși și bluze - 30 de lei, bluze tricotate - 15 - 30 de lei, jachete și sacouri elegante din lână și mohair - 90 de lei, sau fuste și rochii tricotate la prețul de 15 lei. Menționăm că toate confecțiile și tricotajele sunt fabricate în România, iar prețurile sunt de producător, cu adaos comercial zero pentru marfa de extra sezon; spre exemplu, un palton elegant din lână și mohair nu
Agenda2006-12-06-1-servicii comert () [Corola-journal/Journalistic/284886_a_286215]