9,583 matches
-
că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele... Am să-ți fiu călăuză! ― Nu, nu! tresări Apostol uimit. Tu nu trebuie să... Îi tremura glasul. Tăcu. Peste câteva clipe însă zise iar liniștit: ― Am să mă întorc, Ilona, să te iau!... Crezi? ― Cred! răspunse ea privindu-l în ochi sălbatic. Bologa își puse casca și se uită împrejur. Odaia parcă trăia și respira încet
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
luni de zile. Trebuie să fi trecut de nouă... Ce-mi pasă? Am vreme destulă... Numai Dumnezeu să-mi ajute să..." Apoi coti la stânga, pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănat prin valurile de pâclă. Ici-colo, pe dealuri, tremurau pâlpâiri de lumină, ca niște licurici, însemnînd case nevăzute. Drumul șerpuia cenușiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera cîte-o lucire argintie. Deși n-a umblat pe aici decât o singură dată, Apostol avea impresia că merge pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ajunge mai degrabă. Dar niciodată nu-i apăru în creieri întrebarea "unde", ca și cum nu l-ar fi interesat deloc sau ar fi știut prea bine unde trebuie să ajungă. Drumul urca mereu... Pe urmă pârâul rămase în dreapta. Câteva stele albe tremurau, ca o cununiță de speranță, pe un colț de cer, în vârful unui munte pleșuv. " Ce-ar face Klapka să mă vază acuma?" își zise Apostol cu mare bucurie când sosi pe coama unde se aflau bateriile. Pe aici nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zări și ochii rotunzi ca două mărgele de sticlă neagră. Și în aceeași clipă, se cutremură ca un lunatic care s-ar fi deșteptat din somn pe marginea unei prăpăstii. Locotenentul Varga șovăi câteva secunde, mormăind. În dreapta lui, țeava revolverului tremura cu gura spre Bologa. Pe urmă strigă cu o voce ca o lamă de cuțit ce pătrunde în carne vie: ― Ia-i armele, caporal! Din spatele lui Varga ieși un soldat pirpiriu. Apostol murmură leneș: ― N-am arme... Omul se opri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de rău ciudate: " Acuma nici nu vom trece pe dinaintea casei lor și pe Ilona nu voi vedea-o niciodată, dar trebuie să trecem negreșit printre spânzurații de care nu voi scăpa pînă-i lumea lume!" Soarele frigea din spate. Munții își tremurau pădurile în mângâierile razelor. Lângă șoseaua pietroasă, pârâul alerga în vale cu clipiri argintii, ca un copil zburdalnic. Din căruța hodorogită baionetele pe arme se înălțau spre cer, amenințătoare. Lângă podul de peste gârlă, cotind în șoseaua cea mare, Apostol întoarse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aici... Dacă va trece vremea tot așa de încet, am să-mi pierd mințile!" Sări jos și începu să umble de ici-colo, încercînd să-și lămurească deplin situația. În creieri i se frământau numai crâmpeie de gânduri, dar inima îi tremura de frică și tulburare. Avea acuma intuiția că îl așteaptă ceva îngrozitor, ceva ce îi amenință însăși temelia ființei... Se opri în dosul ușii, cu ochii în gol, și deodată îi răsări creanga groasă din copacul spânzuratului singuratic, ca un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îi mai șopti: ― Voință, Bologa! Plutonierul salută și, îndată ce coborî Klapka, se repezi în odăiță, se uită împrejur, cercetător, înfricoșat. Pretorul îi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nu cumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu fi lăsat căpitanul vreo armă. Deși nu mirosi nimic suspect, zise rugător și moale: ― Să nu mă nenorociți, domnule locotenent, din suflet vă rog!... Eu fac tot ce pot și chiar mai mult, dar să nu mă nenorociți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de partea președintelui trebuie să mai fie cineva... Și uite majoritatea!... Uite și pricina întîrzierii! Hârtia, sub o călimară ruginită și murdară, râdea întruna. Apostol, înviorat, se duse la masă, se așeză pe scaun, luă tocul și încercă penița. Îi tremurau degetele cumplit și nici un gând nu i se arăta limpede. " Mai târziu... mai e vreme!" își zise după un răstimp, liniștit, pornind iar să umble de ici-colo. Peste un sfert de ceas se opri brusc la picioarele patului, fără urme
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol Bologa luă haina pământie și o îmbrăcă repede, dârdâind de frig, dar de pălărie nu se atinse. Plutonierul, grăbit să sfârșească, o așeză binișor pe masă, deasupra gulerului, acoperind de tot hârtia albă, lucitoare. Urmă o tăcere în care tremurau numai privirile speriate. În sfârșit, pretorul își drese puțin glasul și vorbi, încurcăndu-se îndată: ― Dacă ai vreo dorință... eu... noi... conform legilor... orice dorință în clipa... Apostol îl privi drept în ochi, lung, fascinator și apoi, brusc, se întoarse cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și roasă pe margini. Atunci își văzu ceasornicul, retrase brusc mâna, desfăcu binișor curelușa și-l dădu preotului, fără să-și arunce ochii pe cadran, zicând încet: ― Constantine, să nu mă uiți... Popa strânse ceasornicul în palmă, sub crucea care tremura. Apostol luă pălăria, o mototoli între degete și privi nedumerit în ochii lui Boteanu și apoi spre pretorul din coridor. ― Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, dispărând imediat. Apostol se îndreptă spre ușă, trecu pragul și, în capul treptelor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
moartă și mi-aș fi schimbat imediat destinul cu al ei. Prețul integral al vieții, cum bine zicea Eliade, îl dă numai moartea. Adieri dulci de amurg de vară se scuturau printre plopii din curtea bisericii, cărora începuse să le tremure frunza, dublậnd siluetele lor cu nuanțe violete. Totul se poate reduce la cenușă sau la praf, dar lumina dragostei adevărate se ridică chiar și din mormậnt. O simțeam deja pe muribundă întoarsă din călătoria ei și înfiptă între noi ca
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
dragostea noastră, neîmplinită încă.Cu cật mai lungi erau depărtările, cu atật dragostea mea devenea mai mare și, cu toate acestea, începusem să mă tem de dragoste mai mult decật de moarte. După atậta abstinență, sậnii mei împietriseră, coapsele mele tremurau...Așteptarea clipei unice, a revederii, îmi dădea fiori.Toamna se așternu curậnd covor de frunze galbene, roșii, verzui. Satul îmi lipsea din ce în ce mai mult. Nu mai era de acum un sat în spațiu, ci unul în timp, măsurậnd orele tainice care
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
mult pe ulițele satului, iar eu m-am refugiat din nou în străfundul sufletului, considerậnd că cea mai mare admirație se manifestă prin tăcere. Între noi s-a așternut brusc tăcerea. De atunci însă, tot ceea ce vibrează, se mișcă și tremură în jurul meu se asociază tainic cu numele Yon, pentru că el nu seamănă cu niciunul din miile de ioni, simbolizậnd evenimentele excepționale, trăirile unice și eterne. Voisem întotdeauna să ajung nemuritoare creậnd oameni. Îi căutam pretutindeni cu înfrigurare, cu grandoare, dar
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
nota absolut nimic despre nimeni. Avea o memorie fenomenală și mai des, capacitatea magnifică de a cataloga, de a sistematiza cu rapiditate, de a emite concluzii uneori dure, necruțătoare chiar, alteori favorabile, salutậnd de fiecare dată talentul autentic. Și astăzi tremur la gậndul că nu-l pot vedea ..... Nu l-am mai văzut de mult, de mult, din anii studenției mele, deși el încercase să-mi dea un semn prin Toamna Culturală Hușeană, dar eu am fost crudă și nemiloasă, așa cum
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
nemuririi. Sub oceanul tenebrelor acestea, devenisem rapid un delicat reflex, un modelaj după tiparul sufletului său. Omul pe care-l adorasem, mai întậi din paginile cărții, căruia îi simțeam puterea gậndului iscoditor și tainic acolo, printre rậnduri, omul pentru care tremurasem înfiorată în timpul loviturii de stat din 1989, bărbatul visurilor mele, care trebuia să fie, cu siguranță, așa cum visasem întreaga mea viață un sef de Servicii Secrete. Dumnezeu mi-a ascultat ruga fierbinte și m-am bucurat nespus, văzậndu-mi idolul “la
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
a fost de dragă! - Iubirea mea, unde ai plecat? Vino înapoi! Zilele sunt pustii fără tine, iar nopțile devin și mai pustii!.. Lacrimile îmi mậngậie obrajii, ochii mi sau înroșit de atậta durere. Ploaia bate ușor în geam, iar eu tremur de frică. În întuneric văd doar chipul tău, în minte și în inimă, răsună doar cuvintele tale pe care nu le mai înțeleg și nu mai știu ce înseamnă... - Unde ești? Unde ești? Întoarce-te! Nu pleca! Nu pleca! Striga
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
unii ștampile de vot pe gât când pui capul pe pernă? Sandu a cerut un pahar cu picior. He, he, așa coșmar aș vrea să am, nu s-a făcut Încă tămâioasa aia care să mă sperie pe mine, ea tremură! Studiază vinul În lumină și dă din cap a satisfacție. Bun, domnule, să mă băgați În coșciug cu vreo zece sticle de-astea, să am pe drum... Gore, prietene, nu am mai fost așa de trist de când s-a retras
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
el cu mine, venea socră-mea și ne aducea slănină cu ceapă, era viața frumoasă. Și nevastă-mea era mai frumoasă, da’ lasă că nici eu nu mai sunt alen delon, cam scârțâi... Gore reușește să toarne țuică, Însă mâna Îi tremură. Îl ajută Gicu să Încheie operațiunea delicată, apoi Își fixează din nou privirile asupra lui Sandu. Iar acesta nu se lasă invitat. Băi, băieți, cine n-are bătrâni trebuie să Îi cumpere, da’ unul ca socră-miu s-a prostit de-
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
din ce În ce mai abruptă, iar Sandu se lasă pe spate. Două le-ai schimbat de la dans, că țopăiai ca apucatul, erai vascularizat, iar pe a treia ai pus salata de vinete care era introdusă În roșie, că Și tu aveai emoții, Îți tremurau mâinile, cred că a fost greu până ai strâns mireasa În brațe după nuntă, nu aveai control. Ehe... Parcă azi a fost Și nunta mea. Tânăr, În putere, cu viitorul În față, cu adolescența plină de coșuri În spate. Nuntă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
o Ștergi n-ai să mai poooooți! Gore a venit de-acasă cu o casetă pe care are muzică de dinainte de scandalul din 89, după cum spune chiar el. Pare abătut, e roșu la față, oarecum transpirat Și respiră sacadat. Îi tremură Și mâinile, dar asta poate observa doar cine este foarte atent. S-a trântit pe scaun Și a rămas câteva minute ca o stană de piatră, În vreme ce Sandu Și Gicu Îl urmăreau mirați. Primind sticla cu vin - Sandu s-a
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de la o Înmormântare. Și-a lărgit nodul de la cravată, a agățat haina pe spătarul scaunului, iar acum urmărește cu interes cum Gore se străduiește să nu verse niciun strop pe lângă pahare. Hai că te ții bine, nici mâna nu-ți tremură, Întinerești pe zi ce trece! Așa este, intervine și Sandu, mă uit la el de ceva vreme, a Început să umble țanțoș ca un păun, numai coada Îi lipsește. S-o fi-ndrăgostit! Da` ce-i, Gicule, carei treaba cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La gemătul dulce din vânt. Natura de jur, împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zefiri cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, {EminescuOpIV 4} {EminescuOpIV 5} Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îndreptată" - Râzând lumea zicea - "Căci, nu vezi, mincinoasa de tirani cumpărată "Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, 45" La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai esista". Isteț glumea o oaste de șerpi derîzătoare: "Naintea unui caos de ani zeificat "Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? "Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare 50"Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e viitorimea de gropi învăluită? "Vecia ce-i cu care deșert ni te fălești? "Măreață pentru că e cu coji acoperită, "A spaimelor-ne
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a mea spadă și doliul îți lasă! Căci nu moare în Lethe amorul lui Hector. {EminescuOpIV 18} CÎND... Când luna prin nouri pe lume veghiază, Când fie-ce undă se-mbracă c-o rază, Când cântă ai somnului ginii nătângi - Tu tremuri și plângi. 5Cînd luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nșirați în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aștept - Visând de deștept. Când soarele arde și ceru-i văpae, 10Pe-a lacului valuri profunde bălae, Pe-o barcă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat în nor, Plâns amar luat de glume, Adevărul vrăjitor: E ființa-mi tremurândă Care trece-n infinit, Ca un fulger fără țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]