8,137 matches
-
Telepatia produsese la Iași în aceeași zi și la aceeași oră o grandioasă manifestație regelui, care ieșea la plimbare. Fusese un entuziasm nebun. Bieții germani nu-și mai făceau iluzii și nu se mai întrebau ca altădată: „De ce dar ne urăsc astfel românii?“ La început, se lăudau că au fost primiți cu flori de femeile românce, generalizând purtarea celor câteva doamne anormale, cum le numea Nizami Pașa, cu a doamnelor din București. Bernard Kellermann, redactorul de la Berliner Tageblatt, care ne cunoștea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a sărutat, coborându-se de pe cai. Tot ora șul era pavoazat. Lumea cutreiera străzile, cunoștințele se opreau și se felicitau. O bucurie generală de nedescris. O delegație de doamne a fost primită de rege pentru a-i prezenta un pergament urându-i bun venit și domnie fericită în România Mare. Didina Cantacuzino luase inițiativa și a ținut un discurs. Regele, cu lacrimile în ochi, a răspuns. Pe urmă a vorbit cu cele mai cunoscute. Mi-a spus că tot meritul a
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
zile și îl duserăm la Florica, lângă mama și tata, toți se reîntoarseră seara la București. Pe mine Eliza mă rugă să stau cu ea câteva zile. De ura Știrbeilor, se împăcase în inima ei cu noi și îi era urât să rămână singură în casă, până la parastasul de 9 zile. Mi-era și milă de ea s-o văd așa de izolată, certată cu familia fratelui său, de[spre] care spunea orori, înstrăinată de a noastră. Pe de altă parte
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
reconstitui grădina de altădată mărită, cu vederea pe Champ de Mars, lumea va uita greșeala trecătoare de a fi așezat expoziția în mijlocul Parisului și [a fi] sacrificat un cartier întreg; lumea se va bucura atunci de ce va rămâne. Trocadero-ul era urât, dar cele două Trocadero-uri care îl înlocuiesc sunt frumoase? Nu găsesc. Ce se va pune între ele pentru a le unifica? Desigur, nu turnul verde al unei păci în culoarea speranței va face această minune. Dar să nu judec cu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
în hol gata de plecare. Era prima dată când plecam de acasă de când murise mama. Acum nu avea cine să mă mai aștepte să mă întorc repede, ori să-mi ureze: ,,drum bun maică, să vii repede, că mi-e urât singură”. Învârtindu-mă prin casă, picând cu gândul pe undele amintirilor, mi-a atras atenția o daltă uitată pe un colț de frigider. Parcă mă privea geloasă știind că plec. Îmi fusese un bun prieten, mereu lângă mine în clipele
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
și puțin mirat; deși mă așteptase în gară, nu ne văzusem unul cu celălalt. Credea că nu am ajuns și nu știa nimic de mine. Când m-a observat pe holul instituției, un zâmbet i-a schimbat radical expresia feței, urându-mi un călduros bun venit. Din câteva cuvinte schimbate între noi aflasem și de ceilalți membri ce aveau să participe în tabără. Nu a trecut prea mult timp și au început să apară pe rând și ceilalți: Mihai Vintilă organizatorul
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
cap la cap, acoperite cu fețe de masă alb cu roșu. Totul era aranjat cu grijă și bun gust, creând o atmosferă primitoare. De după tejgheaua barului, o femeie bine clădită cu un zâmbet pe colțul gurii, ne privea pe rând urându-ne un călduros ,,bun venit”. Cabana avea două etaje și spre surprinderea noastră eram singurii ei musafiri. Fiecare am putut opta pentru ce etaj sau cameră am dorit. La propunerea pictorului ce venea de la Moldova Veche, am căzut de acord
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
instalării comunismului la putere. Iar despre acest act nefast el a vorbit întotdeauna ca despre o revoluție. Era un reflex al convingerilor sale radicale de stânga la care n-a renunțat niciodată, nici în timpul regimului Ceaușescu, pe care l-a urât și disprețuit, ce-i drept, dar nu pentru că era un regim comunist, ci pentru că a ejectat naționalismul roșu. Despărțirea pentru totdeauna de Paul Georgescu s-a petrecut într-o frumoasă zi din toamna anului 1989, când, la cimitirul Străulești 2
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în textul și spiritul ei, că în toată domnia mè voi privighea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor!" Apoi, pănă a nu se scoborî domnul de la tribună, Mihail Kogălniceanu, privighitoarea Moldovei cum era numit pe atuncea, îl întâmpină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
el. Ș-apoi, ce fine erau toate aceste glume. Parcă contactul cu dânsul te rădica; parcă te molipseai de spiritul și veselia lui. Un an de zile de-ai fi stat de vorbă cu el, nu ți s-ar fi urât, căci în fiecare moment găsea altă ceva nou să-ți spuie, care să-ți atragă atenția sau să-ți verse voia bună în inimă. Așa, din una în alta, din vorbă în vorbă, căci vorba aduce paharul, și paharul vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vor mai fi ierni și neam putea pregăti de pe acum. Oricum, ca să fiu cinic, ar trebui să mulțumim acestei ierni care nea mai acoperit odată inconștiența și ne va ajuta să supraviețuim chiar cu o agricultură dereglată, nu s’o urâm pentru câteva degerături. “Radiosfera”, 26 februarie 1996, ora 10,23 71. Mărțișor, ghiocei și ecologie Relația mea cu Radio Iași e biunivocă. Adică spun, dar și aflu ori mă inspir din ceea ce aud. Ca de exemplu, o recentă intervenție a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
depăși curând numărul nostru, al oamenilor, căci fiecare cățea, bine hrănită, va face, de două ori pe an, câte 4-5 pui. Uciși, vor lăsa loc liber, cum spun ecologii, nișă ecologică, “altora”, care pot fi Încă mai răi. Căci natura urăște vidul. Oricum, nu scăpăm de ei; e o problemă care există și va dura cât societatea omenească, mai ales dacă e și săracă. Trebuie deci să cădem la un compromis, o “Înțelegere” cu ei. Iar pentru asta cobor din pragmatismul
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
în frunte pe ban a înlocuit dieta ca organ principal de guvernare. Contribuția pe termen lung a acestuia a constat în restructurarea sistemului de învățămînt și în înființarea Academiei Regale, devenită mai tîrziu Universitatea din Zagreb. Consiliul acesta, care era urît de nobilime, a fost desființat în 1779, și atît Croația Civilă cît și Slavonia Civilă au fost subordonate Consiliului Regenței Ungare. Odată cu această schimbare, banul și saborul croat și-au pierdut autoritatea. Cele mai radicale măsuri au fost luate în timpul
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
declarațiile liderilor respectivi. Pe la 1830, domnia arbitrară a conducătorului statului dusese la apariția unei opoziții unite alcătuită mai ales din notabili, negustori, oficiali din conducerea statului și din alte persoane care suferiseră daune din cauza acțiunilor lui Miloš sau care îl urau personal. Pe parcursul acestui deceniu, aceștia au încercat să-l oblige pe cneaz să înființeze un consiliu sau o adunare cu care să împartă puterea, o acțiune care era de fapt stabilită prin acordul încheiat cu Imperiul Otoman. Așa cum era de
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
îmi provoacă un fel de rău fizic. Dădeam de copiii aceia când mergeam să mai fac vreo audiogramă, să vadă domnu’ doctor cum evoluează daravela. Copii cu privirile lor tâmpe, scălâmbe. Nu e bine ce spun, dar întotdeauna i-am urât. Era mai bine să te cruți, să nu știi. Să stai pe masa de operație și să nu-ți mai pese de nimic. Să te așezi acolo detașat, ca și cum te-ai instala pe budă. Să știi că de acum înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Să stai pe masa de operație și să nu-ți mai pese de nimic. Să te așezi acolo detașat, ca și cum te-ai instala pe budă. Să știi că de acum înainte nu mai depinde de tine. De-aia pacienții își urăsc doctorul. În fond, cine e idiotul ăla și cu ce drept cotrobăie el prin corpul meu? Să-l auzi cum spune despre tine, ăsta scrie, scribălăul, asta face, ca și cum scrisul ar fi un efect secundar al bolii. Unii își bat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de făcut, tu nu mai ești responsabil, și să-i predai hățurile. Să-i dai un corp cu care să se joace. Asta devii, terenul lui de joacă, proiectul preferat. De-aia concepusem io o teorie că toți pacienții își urăsc din tot sufletul doctorul. În fond, cine e ăla care are dreptul să cotrobăie prin corpul tău? Devine un ataș, o extensie a ta, care judecă ce e bine să faci și ce nu. Păi, pă ce? Făceam tot felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
greșeală“. Părerea lui e neschimbată, că omul merită bătut cu levierul. Mi-e chiar simpatic Pif. Miruna, care învață psihologie dintr-un snobism simpatic, mi-a zis că a ajuns la concluzia că io mă înțeleg doar cu oamenii care urăsc alți oameni. Ne unește sila față de viață. Așa o fi. La Pif, orice poveste începe cu: „Eram beat“. Sau se termină justificativ cu: „Da’ eram beat de nu mai știam de mine“. Aparent, e un mârlan de primă mână, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să torn un text de câteva rânduri despre jigodia nu știu cărui îmbuibat. Plus că aveam, cu Miruna lângă mine, o imaginație de speriat. Orice scriitor are nevoie de o femeie să-l stimuleze, cum ar veni, pe post de combustibil. Îi uram pe ăia, îi descriam pentru că îi uram. Dracu’ știe ce fel de sentimente am și față de Miruna, pentru că uite, chiar acum, când o văd cum se fâțâie la masă, simt o nevoie extraordinară să-i bag un deget în cur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
despre jigodia nu știu cărui îmbuibat. Plus că aveam, cu Miruna lângă mine, o imaginație de speriat. Orice scriitor are nevoie de o femeie să-l stimuleze, cum ar veni, pe post de combustibil. Îi uram pe ăia, îi descriam pentru că îi uram. Dracu’ știe ce fel de sentimente am și față de Miruna, pentru că uite, chiar acum, când o văd cum se fâțâie la masă, simt o nevoie extraordinară să-i bag un deget în cur. A fost cu prietenul ei la Poiana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
petardele astea a recunoscut la o petrecere a noastră că ea nici măcar nu a sărutat vreodată un tip. Era un joc în care fiecare era obligat să recunoască cea mai jenantă chestie trăită. Și tipa asta, pe care io o urăsc, una agitată permanent, a recunoscut. Își impune agitația asta pentru a părea că are o preocupare. E o pacoste pentru ea să-și umple timpul. Stă rău cu nervii. Face toate credențialele, merge la conferințe de trei lei, unde pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pieptul gol și gâfâind al bărbatului iubit. „Mamă!“, le răspunde geamătul surd al bărbatului sfârșit pe pântecul lor cald; la fel cu geamătul ostașului fulgerat de glonț pe câmpul de bătaie: Soțul sau amantul ajung după o vreme să fie urâți, detestați sau abia suportați, fie din mediocritatea lor, a monotoniei sau a lipsei lor de orizont pentru setea imaginativă a femeii, fie din plictiseala unei lungi practici sexuale ajunse un exercițiu obiș nuit, numai bun ca să le treacă de urât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
definitiv pe vechiul Cameniță, insul cel nou nu-l mai suporta deloc pe insul cel vechi și pregătea totala despărțire. Își zicea că el, cel de acum, și celălalt erau ca doi soți care au divorțat, nu mai comunică, se urăsc și sunt siliți să împartă același apartament de bloc, să trăiască sub același acoperiș, în acest corp mătăhălos, lipsit de grație, nesuferit, pe care i-l rezervase natura. Transformările interioare ale tovarășului Cameniță erau nenumărate și el însuși le observa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
spui, domnule, noi nu suntem români, și venim cu niște istorii, nu aberante, de-a dreptul dușmănoase asupra românilor care au dăinuit mii de ani. Așa că trebuie să înmulțim luptătorii care trezesc această nație spre unitate, spre înțelegere, fără a urî pe străini. De fapt, noi nu urâm pe nimeni, dar luptăm pentru un adevăr, limbă română, istorie comună, pământ sfânt românesc”. Sunt mărturisirile distinsului om de cultură și patriot Ioan Alexa. A consemnat Constantin Chirilă, Iași („Ginta Latină”, Iași, și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
venim cu niște istorii, nu aberante, de-a dreptul dușmănoase asupra românilor care au dăinuit mii de ani. Așa că trebuie să înmulțim luptătorii care trezesc această nație spre unitate, spre înțelegere, fără a urî pe străini. De fapt, noi nu urâm pe nimeni, dar luptăm pentru un adevăr, limbă română, istorie comună, pământ sfânt românesc”. Sunt mărturisirile distinsului om de cultură și patriot Ioan Alexa. A consemnat Constantin Chirilă, Iași („Ginta Latină”, Iași, și „Literatura și Arta”, Chișinău, 28 octombrie 2004
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]