75,079 matches
-
Misiunea Militară Română condusă de Victor Cădere. Ca efect al reorganizării, din Legiune au dispărut profitorii de situație, speculanții și jefuitorii, rămânând numai personal cu un înalt spirit combativ. Soldații au fost instruiți prin organizarea unor cursuri de specializare în lupta cu grenadele și mitralierele, pentru a face față noilor necesități ale frontului. Odată Marele Război încheiat, entuziasmul voluntarilor cehi și slovaci a scăzut, majoritatea dorind să se întoarcă în nou înființata Ceholovacie - aflată în pericol. Până la plecarea definitivă însă, Legiunea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
fost implicate toate unitățile Legiunii, pe teritoriul siberian. Sprijinind forțele cehoslovace și Gărzile Albe, în lunile iulie și august trupele "Legiunii" au participat în la acțiuni militare finalizate cu succes, dovedind spre deosebire de trupele cehoslovace și sârbe o mare capacitate de luptă. Astfel, în august 1919 a o expediție pe un teren cale de aproximativ 500 de kilometri ce a cuprins localitățile , și Kucerovo, s-a soldat cu întîlnirea la Kucerovo a unei forțe de 800 de bolșevici, dintre care 150 erau
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
voluntari la inamicii bolșevici. Ca urmare, un detașament specializat a primit misiunea de a controla toate trenurile ce treceau prin sectorul românesc și de a face percheziții în garnizoanele unde au fost semnalate intenții de dezertare. Datorită durității lor în luptă, românii au primit de la localnici numele de „Divizia Sălbatică” (). Încheiat pentru români cu misiuni grele, anul 1919 a adus la Taișet pe 25 decembrie pe amiralul Kolceak, care decorându-i pe soldații care au luptat vitejește pentru cauza Aliaților în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
distruse, iar în noaptea de 3 spre 4 februarie o brigadă rusă a atacat dinspre nord-vest satul Traktovaia, de unde batalionul cehoslovac care asigura localitatea s-a retras. Ca efect, românii au fost atacați prin surprindere în gara Șeragul, angajând o luptă în urma căruia rușii au putut fi respinși înapoi dincolo de Traktovaia. A doua zi rușii au încercat din nou să angajeze lupta la Kuitun - aflat mai spre vest, pentru a încercui Legiunea, dar au fost respinși. Tot pe 4 februarie după
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
care asigura localitatea s-a retras. Ca efect, românii au fost atacați prin surprindere în gara Șeragul, angajând o luptă în urma căruia rușii au putut fi respinși înapoi dincolo de Traktovaia. A doua zi rușii au încercat din nou să angajeze lupta la Kuitun - aflat mai spre vest, pentru a încercui Legiunea, dar au fost respinși. Tot pe 4 februarie după aruncarea în aer a gării Șeragul, eșaloanele român și cehoslovac și-au reluat retragerea. Retragerea a fost continuată metodic, românii din
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
pădurea de lângă șinele de cale ferată, doborând stâlpii de telegraf și tăind firele de comunicații. Ofertele de armistițiu au fost pe moment declinate de români, aceștia aflându-se parte integrantă a unui efort de război superior. Deși în iarna 1919-1920 luptele dintre voluntari și trupele comuniste s-au intensificat, atât datorită câștigării luptelor defensive de către trupele de ariergardă cât și a imposibilității soldaților Armatei Roșii de a obține un avantaj decisiv, s-a încheiat un armistițiu între cele două părți, consemnat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
firele de comunicații. Ofertele de armistițiu au fost pe moment declinate de români, aceștia aflându-se parte integrantă a unui efort de război superior. Deși în iarna 1919-1920 luptele dintre voluntari și trupele comuniste s-au intensificat, atât datorită câștigării luptelor defensive de către trupele de ariergardă cât și a imposibilității soldaților Armatei Roșii de a obține un avantaj decisiv, s-a încheiat un armistițiu între cele două părți, consemnat la 7 februarie 1920 de către bolșevici și cehoslovaci cu includerea în acesta
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
jumătatea distanței dintre Harbin și Vladivostok), manevre fiind făcute de aceștia cu scopul de a ocupa ei locurile destinate evacuărilor din lunile mai și iunie. Datorită succeselor române în confruntarea cu Armata Roșie și pentru determinarea și curajul dovedite în luptele cu bolșevicii, în 10/23 mai 1920 militarii "Legiunii" au fost decorați la Vladivostok cu 68 de decorații ale Puterilor Aliate (franceză, engleză, italiană și cehoslovacă). În aceeași dată au primit de la conducătorul misiunii militare drapelul unității și au depus
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
exagerat înfățișat de literatura anilor 1945-1965. După 1968 însă au apărut lucrări noi, care de această dată au cuprins și date despre voluntarii români din Rusia. Accentul în această epocă a fost însă pus, pe reliefarea unității politice și de luptă a voluntarilor pentru înfăptuirea statului național unitar român. După căderea regimului comunist deși lucrări importante pe marginea subiectului - inclusiv cu caracter colectiv, au fost publicate, acesta este încă incomplet și fragmentar tratat în istoriografie. Cu toate acestea el s-a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
pe rege să ceară trimiterea sa, în 1668, la Tanger, pentru a desena orașul și forturile. În timpul întoarcerii sale în Anglia, nava sa, "Mary Rose", condusă de căpitanul John Kempthorne, a luptat cu succes împotriva a șapte corăbii algeriene, - o luptă pe care Hollar a gravat-o pentru cartea "Africa" a lui Ogilby. El a mai trăit opt ani după întoarcerea lui, lucrând încă pentru librari și continuând să producă lucrări artistice bine primite până la moartea sa, de exemplu, o farfurie
Václav Hollar () [Corola-website/Science/336072_a_337401]
-
în două: pe de o parte echipa de fotbal, pe de altă parte un club nou, condus de profesorul Radu Vianu și cuprinzând opt secții sportive, printre care și handbal feminin. După 1990, acest club a renunțat la secțiile de lupte și handbal. CSM Bistrița este antrenată de Horațiu Pașca. Echipa joacă meciurile de pe teren propriu la Sala Polivalentă din localitate. Principalul finanțator al echipei este Consiliul Județean Bistrița Năsăud.
CSM Bistrița (handbal feminin) () [Corola-website/Science/336079_a_337408]
-
pentru a ajunge până la nord de Budapesta. La intrarea în război, Regimentul 15 Infanterie a fost comandat de locotenent-colonelul Teodor Pirici, mobilizând următorul efectiv: 63 ofițeri, 3.258 trupă, 374 cai și 72 trăsuri. Ca efect al pierderilor suferite în luptă și dată fiind necesitatea unor diverse restructurări, unitatea a fost reorganizată de mai multe ori, în anii 1916, 1917, 1918 și 1919. Regimentul a intrat în compunerea Diviziei 7 Infanterie și a participat la Ofensiva Armatei Române în Transilvania. Pentru
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]
-
ostași a încălțămintei civililor din Jibou. Pe data de 20 octombrie 1919 trupele regimentului au părăsit capitala Ungariei, astfel că pe data de 1 Decembrie în același an au ajuns înapoi în garnizoana de pace (Piatra Neamț). 2 dintre drapelele de luptă ale regimentului străjuiesc astăzi Mormântul Eroului Necunoscut de la parterul Monumentului comemorativ de pe Măgura Ocnei. În Zalău a fost îngropat sergentul-erou Ilie Popa, căzut în lupta din gara orașului. Mormântul acestuia a fost transformat în 1920 în ziua de Sânta Maria
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]
-
în același an au ajuns înapoi în garnizoana de pace (Piatra Neamț). 2 dintre drapelele de luptă ale regimentului străjuiesc astăzi Mormântul Eroului Necunoscut de la parterul Monumentului comemorativ de pe Măgura Ocnei. În Zalău a fost îngropat sergentul-erou Ilie Popa, căzut în lupta din gara orașului. Mormântul acestuia a fost transformat în 1920 în ziua de Sânta Maria (15 august) în „Monumentul Unității Naționale”, prin strădania avocatului Aurel Hețco . La sfârșitul Primului Război Mondial, drapelul regimentului a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, în grad
Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336094_a_337423]
-
a intrat și Legiunea Română din Praga, prin intrmediul căreia a îndeplinit și în viitoare capitală a Cehoslovaciei aceeași misiune. Pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar în toamna anului 1918, Armata Austro-Ungară se afla în curs de dezintegrare, dezertarea pe câmpul de luptă a soldaților de diverse naționalități, determinând împrăștierea acestora în interiorul Dublei Monarhii. Manifestat și în rândurile militarilor etnici români înrolați, acest fenomen a pus conducătorii mișcării naționale române în fața necesității de a organiza și îndruma acești soldați, împrăștiați în diferite zone
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
a Senatului au participat alături de 40-50 de ofițeri, o bună parte dintre soldațiii acestui regiment. În acea zi s-au stabilit că respectivul organism avea ca scop "„adunarea și organizarea ofițerilor într-o organizație militară națională care să ducă o luptă continuă și solidară pentru realizarea idealurilor românești de libertate și unitate națională”" și că acesta urma să devină forumul suprem pentru toate trupele, ofițerii și soldații aflați în părțile apusene ale Imperiului Austro-Ungar, aceștia datori fiind în a-i urma
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
a evreilor în Palestina și constituirea unui stat național evreiesc pe tot cuprinsul Palestinei și în Transiordania. Lehi s-a opus conducerii instituțiilor alese ale Ishuvului - colectivitatea evreiască din Palestina - și conducerii mișcării sioniste. În 1940 și 1941 în scopul luptei contra britanicilor și din dorința de a salva pe evreii din Europa, doi reprezentanți ai acesteia au tatonat cu naivitate și fără nici un succes contactarea unor reprezentanți ai Italiei fasciste și ai Germaniei naziste. Germania se afla, este adevărat, în
Lehi () [Corola-website/Science/336100_a_337429]
-
1948 împreună cu Hagana și Palmah și cu Etzel,grupul Lehi a fost dizolvat de guvernul israelian pentru a lua parte începând din 29 mai 1948 la constituirea Armatei de apărare a Israelului. Totuși organizația și-a continuat activitatea în zona luptelor din regiunea Ierusalim, unde la 9 aprilie 1948 a fost implicată alături de membri ai Etzel în Masacrul de la Deir Yassin. În septembrie 1948 a fost dizolvată și dezarmată și în zona Ierusalim de către autoritățile israeliene, în urma asasinării de către membrii ei
Lehi () [Corola-website/Science/336100_a_337429]
-
din 1938. Când Germania a ocupat regiunea sudetă în octombrie 1938, Slánský, împreună cu mare parte din conducătorii comuniști cehoslovaci, a fugit în Uniunea Sovietică. La Moscova, Slánský a lucrat la emisiunile Radio Moscova destinate Cehoslovaciei. El a locuit acolo în timpul luptelor de apărare ale Moscovei de atacurile germanilor în timpul iernii anului 1941-1942. Activitatea sa de la Moscova l-a adus în contact cu comuniștii sovietici și cu metodele de multe ori brutale pe care aceștia le foloseau pentru menținerea disciplinei de partid
Rudolf Slánský () [Corola-website/Science/336090_a_337419]
-
mișcarea sionistă. După lovitura de stat din februarie 1948 și confiscarea puterii de către Partidul Comunist, aceste transporturi de arme au luat o formă tangibilă și au crescut exponențial în cantitate. A fost livrat un număr mare de tancuri, avioane de luptă și armament greu și ușor, iar guvernul ceh s-a angajat să antreneze un număr mare de soldați sioniști pe teritoriul său. Au fost instruite grupuri mari de voluntari evrei de dimensiunea unei brigăzi (aproximativ 1.300 de oameni), de la
Rudolf Slánský () [Corola-website/Science/336090_a_337419]
-
militari germani, iar alți 21 au fost răniți, Gabčík și ceilalți, cu excepția lui Kubiš, care a fost grav rănit de o grenadă, s-au sinucis în catacombele bisericii, înainte ca naziștii să-i prindă vii. Kubiš a fost rănit în luptă și a murit la scurt timp după aducerea sa la spital. Satul din sudul Slovaciei este numit după Gabčík, iar unul dintre cele mai mari baraje de pe Dunăre din apropierea sa este numit după sat. Numele lui Jozef Gabčík a fost
Jozef Gabčík () [Corola-website/Science/336117_a_337446]
-
evrei, după cum a menționat în 965 negustorul și călătorul hispano-evreu Ibrahim ibn Ya'qub. El a scris „Praga este un oraș din piatră, cel mai bogat dintre toate statele de la nord de Alpi”. După o dezvoltare importantă, cu toate acestea, luptele interne din cadrul familiei au determinat un declin al puterii politice și, în 1002, regele polonez Boleslav cel Viteaz a ocupat Praga. Boleslau al III-lea, fiul lui Boleslau al II-lea, a fugit din Boemia, acesta fiind începutul unei perioade
Dinastia Přemyslid () [Corola-website/Science/336125_a_337454]
-
II-lea (1158). Vladislav al II-lea a fondat mai multe mănăstiri și a construit primul pod de piatră peste râul Vltava. Acesta a fost unul dintre cele mai vechi poduri de piatră din Europa Centrală și de Nord. Dar luptele interne au dus din nou la declinul dinastiei Přemyslid. Mai mulți conducători din cadrul dinastiei au alternat pe tronul Boemiei, determinând sărăcirea țării. După ce a ajuns pe tron, Ottokar I a inițiat o serie de schimbări care au scos Boemia din
Dinastia Přemyslid () [Corola-website/Science/336125_a_337454]
-
-lea a luptat cu Rudolf în mai multe războaie. În Bătălia de la Marchfeld (1278), oștile lui Ottokar s-au ciocnit cu armatele imperiale și maghiare. În plus, el a trebuit să facă față trădării nobilimii boeme. A fost ucis în luptă și Habsburgii au dobândit Austria, pe care au condus-o până în secolul al XX-lea. Fiul său, regele Venceslau al II-lea a ajuns pe tronul ceh în anul 1283. De-a lungul timpului, datorită diplomației sale abile, el a
Dinastia Přemyslid () [Corola-website/Science/336125_a_337454]
-
de către uzina de televiziune V.I. Lenin din orașul Gorki (în prezent Nijnii Novgorod). Radarul P-12 a fost prima stație de radiolocație care s-a exportat (în afara statelor Tratatului de la Varșovia). Radarele P-12 au luat parte la acțiunile de luptă din Vietnam și Orientul Apropiat. Una din stații a fost capturată de către desantul israelian, în luna decembrie 1969, în cursul războiului de uzură egipteano-israelian (1967 - 1970). Radarul P-12 a fost destinat pentru descoperirea la timp și urmărirea mijloacelor aeriene
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]