75,302 matches
-
loc între două familii rivale ce aparțineau aceluiași clan. Kurukshetra a fost câmpul de luptă unde a avut loc acest război numit războiul Kurukshetra. Kurukshetra literal înseamnă câmpul, câmpia ce aparține celor din clanul Kuru, dar mai există și o interpretare spirituală, Kurukshetra fiind recunoscută și ca Dharmakshetra, sau câmpul legii(Dharma), câmpul dreptații. Mahabharata spune că acest spațiu a fost ales pentru război datorită sfințeniei acestui loc. Teritoriile Kuru erau împărțite în două și erau conduse de către (cu capitala la
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
munți și să rupă contactul cu semenii săi este, în opinia lui Culianu, o alegorie a superiorității mentale a lui Corneliu Codreanu față de oamenii vremii sale, neputincioși în a-l înțelege. În "Jurnalul portughez", Eliade a infirmat o astfel de interpretare, el notând că macrantropia este "„o formulă concretă și pitorescă a geniului și a izolării sale definitive”". „” a fost scrisă în februarie 1945 la Cascais (Portugalia), un sat de pescari de lângă Lisabona,<ref name="Ștefănescu 1/2003">Alex. Ștefănescu, „La
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
de rezistență din spectacole - „Madama Butterfly” și „As” („Conversație pacifică”) - nu sunt acceptate pe disc de cenzura comunistă a vremii, fiind considerate subversive. La celelalte piese, unele versuri sunt modificate, iar Mircea Florian este obligat să își schimbe maniera de interpretare vocală. Discul de vinil apare în 1986, în două ediții succesive. În acel moment, grupul Florian din Transilvania își încetase deja activitatea, iar liderul Mircea Florian emigrase în Statele Unite, de unde ulterior va ajunge în Germania. "Tainicul vârtej" este singurul material
Florian din Transilvania () [Corola-website/Science/327181_a_328510]
-
Muzicala> de Johann Sebastian Bach". În timpul studiilor, s-a perfecționat colaborând privat cu dirijorii Horia Andreescu și Cristian Mandeal, Alexander Myrat, Seiji Ozawa. Din 2008 devine doctorand al compozitorului și prof. univ. dr. Liviu Dănceanu cu lucrarea “Parametrii științifici ai interpretării dirijorale”. Cu această ocazie, începe și activitatea didactică devenind asistent universitar al Catedrei de Muzicologie a Universității Naționale de Muzică din București, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală, susținând seminarii de “Istoria muzicii” la clasele prof. univ. dr. Liviu
Cristian Lupeș () [Corola-website/Science/327182_a_328511]
-
îndeosebi copii). Publicul întreabă de ce Dumnezeu și-a luat rămas bun spunând de trei ori „Adio!...”, iar directorul îl întreabă pe autor. Autorul rămâne încurcat de întrebarea spectatorilor și în final, fiind pus în imposibilitatea de a oferi cheia de interpretare unui „public savant”, sfătuit chiar și de director, renunță să mai scrie piesa care, între timp, s-a jucat. Nuvela „Adio!...” a fost publicată în anul 1965 în "Revista Scriitorilor Români", almanah literar editat anual începând din 1962 de Societatea
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
se revelează spectatorilor este cea în care spiritul conștientizează că el nu a fost niciodată înlănțuit și se redescoperă pe sine. Fiecare voce din piesă reprezintă „un secol, un simbol, un profet”. Scena capitală a nuvelei, care oferă cheia de interpretare asupra întregului, este cea în care cortina se ridică pe jumătate, dezvăluind spectatorilor imaginea unei femei tinere și frumoase, cu mâinile legate la spate sub privirile unui bărbat aproape bătrân, care privește încruntat și apoi dispare în spatele scenei. Bătrânul care
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
" " ori cântec realist, cunoscut cel mai adesea în limba română doar sub denumirea chanson, se referă la un stil muzical de interpretare practicat mai ales in Franța, ancorat inițial în mișcarea artistică și literară cunoscută că realism, în perioada să populară, dar având influențe și "urme" rafinate de Art Nouveau și Art Deco, în perioada să de cucerire a celor educați și
Chanson réaliste () [Corola-website/Science/327286_a_328615]
-
ficat. Renumită ca „Femeia în roșu”, Cumpănaș a devenit un fel de celebritate în SUA după moartea lui Dillinger. Povestea ei a fost integrată într-o serie de mituri legate de Dillinger, delectând publicul în timpul Marei crize economice: conform acestei interpretări populare, gangsterul fusese trădat de propria-i slăbiciunea pentru femei (o idee vehiculată mai întâi de către ziarele care i-au descris rolul în evenimentele din 1934). În noaptea când a murit Dillinger, un necunoscut a scris cu cretă pe asfaltul
Ana Cumpănaș () [Corola-website/Science/327290_a_328619]
-
în ultima sa întrupare. conține un vers contemplativ asupra lui Ganesha ce descrie șoarecele ce apare în reprezentarea sa. Numele "Mūșakavăhana"(Cel cu șoarecele ca vehicul) și "Ăkhuketana" (Cel reprezentat sau urmat de șoarece) apar în . Simbolismul șoarecelui cunoaște multiple interpretări. Conform lui Grimes, “Mulți, dacă nu cei mai mulți dintre cei care explică simbolismul șoricelului lui Ganesha, îi găsesc o explicație negativă, simbolizând fie fie dorința”. Printre aceste interpretări, Mochael Wilcockson spune că șoarecele îi simbolizează pe aceia care doresc să își
Ganesha () [Corola-website/Science/327311_a_328640]
-
Ăkhuketana" (Cel reprezentat sau urmat de șoarece) apar în . Simbolismul șoarecelui cunoaște multiple interpretări. Conform lui Grimes, “Mulți, dacă nu cei mai mulți dintre cei care explică simbolismul șoricelului lui Ganesha, îi găsesc o explicație negativă, simbolizând fie fie dorința”. Printre aceste interpretări, Mochael Wilcockson spune că șoarecele îi simbolizează pe aceia care doresc să își controleze dorința și să fie mai puțin egoiști. Krishan afirmă că șobolanul este un animal distructiv, o amenințare pentru recolte. Cuvântul sanskrit "mūșaka" (șoarece) este derivat din
Ganesha () [Corola-website/Science/327311_a_328640]
-
etruscă. Unele nume de înrudire ne sunt cunoscute mulțumită inscripțiilor aflate în morminte: Primele zece cifre, dintre care primele șase înscrise pe "zaruri" (celelalte cifre au fost deduse prin adunări explicite): Un articol destul de recent al lui S. A. Iatsemirsky contrazice interpretarea lui "śar" ca „zece”, și preferă să i-l substituie pe "halχ", prin comparație cu numeralele zecilor, care, cu excepția lui „douăzeci” "(zaθrum)", se formează toate adăugând un sufix "-alχ". Substantivul "halχ" fiind atestat, de asemenea, în pasajele privitoare la numere
Limba etruscă () [Corola-website/Science/327327_a_328656]
-
cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Actrița Violeta Andrei a primit în 1978 Premiul pentru interpretare feminină al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru interpretarea rolului său din acest film, "ex aequo" cu Valeria Seciu pentru rolul său din "Înainte de tăcere". Criticul Călin Căliman afirma în "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" că filmul "Eu, tu, și... Ovidiu
Eu, tu, și... Ovidiu () [Corola-website/Science/327340_a_328669]
-
de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Actrița Violeta Andrei a primit în 1978 Premiul pentru interpretare feminină al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru interpretarea rolului său din acest film, "ex aequo" cu Valeria Seciu pentru rolul său din "Înainte de tăcere". Criticul Călin Căliman afirma în "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" că filmul "Eu, tu, și... Ovidiu" este o comedie muzicală ce reprezintă "„o experiență, în
Eu, tu, și... Ovidiu () [Corola-website/Science/327340_a_328669]
-
Pe el îl preocupă succesul și câștigarea imediată a publicului, mizând pe recunoașterea de către acesta a acelei «mărci» Sergiu Nicolaescu.”". În "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" (2000), criticul Călin Căliman preciza că "„filmul este o ecranizare grăbită, superficială și... ciudată”", cu interpretări lipsite de vigoare artistică (cu excepția portretului de politician afacerist realizat de Gheorghe Dinică) și cu accentul mutat de regizor de la „spectacolul ideilor” la „spectacolul faptelor”. "Ultima noapte de dragoste" era considerat diferit de "Între oglinzi paralele", Nicolaescu concentrându-se asupra
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
contribuția financiară a fiecărui membru (a patra resursă proprie a UE) este estimată luând în considerare rezultatele contabilității naționale. De aceea SEC trebuie să garanteze că toți membrii realizează exact aceleași măsurători. Cum valorificarea anumitor inițiative este supusă uneori diferitelor interpretări, SEC-ul trebuie să încerce a preciza și să puncteze la maxim tehnicile de cuantificare și valorificare a variabilelor economice. Apariția să a fost impusă și de necesitatea asigurării unor informații corelate pentru efectuarea unor calcule și analize macroeconomice, devenind
Sistemul conturilor naționale () [Corola-website/Science/327365_a_328694]
-
ca un "„capriciu al suveranului (sau al camarilei sale)”". Filmul este catalogat ca o "„falsă «frescă istorică» pentru reabilitarea unui personaj controversat”. Actorul Ion Siminie a primit o Mențiune specială a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) pentru anii 1994-1995 pentru interpretarea rolului mareșalului Ion Antonescu în filmul "Oglinda". De asemenea, machioza Anastasia Vitanidis a primit și ea o mențiune specială pentru realizarea unor portrete de epocă prin machiaj.
Începutul adevărului () [Corola-website/Science/327366_a_328695]
-
UCIN) a distins acest film în 2001 cu șase premii: Marele Premiu ("Filantropica"), Premiul special al juriului (Gheorghe Dinică - pentru rolul din "Filantropica") , Premiul pentru scenariu (Nae Caranfil), Premiul pentru scenografie (Svetlana Mihăilescu - pentru costumele din acest film), Premiul pentru interpretare rol principal masculin (Mircea Diaconu), Premiul pentru interpretare rol principal feminin (Mara Nicolescu). "Filantropica" a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2003, dar nu a fost acceptat în competiție. Filmul a obținut premii
Filantropica () [Corola-website/Science/327379_a_328708]
-
șase premii: Marele Premiu ("Filantropica"), Premiul special al juriului (Gheorghe Dinică - pentru rolul din "Filantropica") , Premiul pentru scenariu (Nae Caranfil), Premiul pentru scenografie (Svetlana Mihăilescu - pentru costumele din acest film), Premiul pentru interpretare rol principal masculin (Mircea Diaconu), Premiul pentru interpretare rol principal feminin (Mara Nicolescu). "Filantropica" a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2003, dar nu a fost acceptat în competiție. Filmul a obținut premii la unele festivaluri internaționale de film și anume
Filantropica () [Corola-website/Science/327379_a_328708]
-
(engleză: "The Third Mân") este un film noir britanic din 1949 cu Joseph Cotten, Alida Valli, Orson Welles și Trevor Howard. Este regizat de Carol Reed. Filmul este notabil pentru atmosferă să cinematografică, interpretarea actorilor și pentru coloana muzicală unică. Scenariul este scris de Graham Greene, care a publicat ulterior o nuvelă cu același nume (pe care a scris-o inițial pentru a pregăti scenariul acestui film). Anton Karas a scris și a realizat
Al treilea om () [Corola-website/Science/327385_a_328714]
-
musical, împreună cu cartea scrisă de Doug Wright și cântecele adiționale aduse în atenție publicului de Alan Menken și noul textier Glenn Slater s-a deschis în Denver în iulie 2007, culminând astfel cu reprezentația pe Broadway în 10 ianuarie, 2008. Interpretarea actorilor a fost lăudată de critici, dar scenografia și costumele au fost aspru criticate. Ariel este o tânără și încăpățânata sirenă, plictisita și nemulțumită de viață pe care o duce în mare. Ignorând avertismentul dat de tatăl său, Regele Triton
Mica sirenă (film din 1989) () [Corola-website/Science/327384_a_328713]
-
realizat care gândește și se poartă independent, chiar rebel, în loc să stea pasiv, așteptând ca soarta să-i decidă destinul." James Bernardelli de la "Reelviews" a considerat că Ariel poate fi vazută ca model pentru viitoarele eroine Disney; a apreciat de asemenea interpretarea lui Jodi Benson. Într-un articol pentru "Empire", Levi Buchanan a scris că Ariel este "puternică și se bazează pe sine". Janet Maslin de la "The New York Times" a apreciat personajul, declarând că "adolescenții vor aprecia eroina rebelă a poveștii", apreciindu-i și
Ariel (personaj Disney) () [Corola-website/Science/327382_a_328711]
-
intitulată "Diana Vreeland Rampant", lipește fața Dianei Vreeland pe corpul lui Bonaparte. Pictorul american Kehinde Wiley (născut în 1977) reinterpretează istoria artei plasând reprezentări de tineri americani de culoare în compoziții clasice. Tabloul lui David a făcut astfel obiectul unei interpretări personale: Bonaparte este înlocuit de un tânăr de tip african, îmbrăcat în ținută de camuflaj și purtând un turban. Fondul compoziției este un motiv decorativ, imitând mătasea. În stânga jos, lângă inscripțiile de pe tabloul lui David, se citește și „William”. Această
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
ironie. Regizorul îndeamnă spectatorii să se identifice cu personajul principal, fiind folosit procedeului „basmului în basm” cu schimbări de roluri, dedublările și deghizări. Lazăr consideră că "De-aș fi... Harap Alb" este "„prima și, până acum, poate cea mai reușită interpretare cinematografică postmodernă de la noi a unui text canonizat”", regizorul sfidând regulile clasice. Filmul a obținut câteva premii la unele festivaluri de film din țară și din străinătate: Filmul a fost prezentat la a IV-a ediție a Festivalului Internațional al
De-aș fi... Harap Alb () [Corola-website/Science/327389_a_328718]
-
Cultura compară „masiva carte” cu o „investigație revelatoare”. În blogul revistei Cultura volumul e prezentat ca „cea mai bună, cea mai solidă carte de jurnalism de investigație din România” apărut ca „rezultat al unui efort gigantic de documentare, sistematizare și interpretare a poveștii Roșia Montană”. Cartea „Afacerea Roșia Montană”, apare în Top 5 cultural 2013 publicat de "Adevărul", pe prima poziție la categoria nonfiction. "Observator cultural" consideră lucrarea „cea mai importantă carte a anului, un model de investigație jurnalistică, o complexă
Mihai Goțiu () [Corola-website/Science/330581_a_331910]
-
(n. 1978, Iași) este o actriță româncă de teatru și film. În 2012 primește "Premiul pentru interpretare feminină" la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, pentru rolul Alinei, personaj principal în drama "După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu. Din 2004 până în 2013, în cadrul trupei Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, joacă roluri dintre cele mai diverse
Cristina Flutur () [Corola-website/Science/330602_a_331931]