7,678 matches
-
din istorie. În Asiria antică, dacă un bărbat voia să aibă sex cu un alt bărbat cu o poziție socială similară, se credea că astfel va fi părăsit de toate problemele și că va fi binecuvântat cu mult noroc. Prima însemnare despre un cuplu homosexual provine din Egiptul antic și face referire la doi manichiuriști la curtea faraonului Nyuserre Ini, Khnumhotep și Niankhkhnum, care au trăit undeva între anii 2380-2320 î. Hr. În mormântul lor comun, cei doi sunt pictați atingându-și
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
și a două zi dimineață. Musulmanii, evreii și chiar câțiva creștinii care mai erau în oraș au fost masacrați fără nicio deosebire. 70.000 de civili au fost măcelăriți. Mulți musulmani s-au refugiat în Moscheia Al-Aqsa, unde, în conformitate cu o însemnare din Gestă, ""...măcelul a fost așa de mare, că oamenii noștri se bălăceau în sânge până la glezne..."" După cum scria Raymond de Aguilers ""...oamenii călăreau în sânge până la genunchi și la brida frâielor."" Tancred a cerut ca pradă de război cartierul
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
integral și Letopisețul Cantacuzinesc - parțial), scrierile lui Dimitrie Cantemir ("Istoria ieroglifică" și "Întâmplările Cantacuzinilor și Brâncovenilor în Valahia") și cronica secretarului venețian al voievodului, Anton-Maria Del Chiaro ("Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia"). De asemenea se adaugă documente interne, precum însemnările personale ale lui Constantin Brâncoveanu (pe un calendar, editate de istoricul Emil Vîrtosu), corespondența, condica marii logofeții, condica vistieriei, anatefterul și catastiful, și documente externe, de o „impresionantă diversitate”, după cum observa istoricul Andrei Busuioceanu. În perioada fanariotă - o perioadă de
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
Constând din opt părți, memoriile sunt rescrise de Argetoianu pe baza jurnalului ținut de-a lungul vremii și acoperă un interval vast, începând cu copilăria și sfârșindu-se cu anul 1935. Perioada dintre 1935 și 1944 este consemnată în jurnalul "Însemnări zilnice", care a apărut între 1998 și 2009, în zece volume, la Editura Machiavelli, sub coordonarea istoricului Stelian Neagoe. Pasaje din "Însemnări zilnice" au fost serializate, tot sub îngrijirea lui Stelian Neagoe, în cotidianul Jurnalul Național.
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
începând cu copilăria și sfârșindu-se cu anul 1935. Perioada dintre 1935 și 1944 este consemnată în jurnalul "Însemnări zilnice", care a apărut între 1998 și 2009, în zece volume, la Editura Machiavelli, sub coordonarea istoricului Stelian Neagoe. Pasaje din "Însemnări zilnice" au fost serializate, tot sub îngrijirea lui Stelian Neagoe, în cotidianul Jurnalul Național.
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
au dezlănțuit persecutarea creștinilor, afectând probabil și spațiul creștin românesc Persecuția va înceta după creștinarea slavilor sudici. Genesios se referă la geți (probabil vlahi) în legătură cu participanții la răscoala lui Toma Slavul împotriva împăratului Mihail al II-lea, din anul 821 , Însemnarea de la Mănăstirea Kastamonitu din sec. al VIII-lea atestă "blachorichinos"-i din jurul Salonicului. Constantin al VII-lea Porfirogenetul, împărat din sec. al X-lea, face distincția între "romei", populația greacă, și "romani", adică populația vorbitoare a unor dialecte neoromanice din
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
în octombrie la "Soborul (Școala) țațelor". Placheta de versuri "Pajere" a apărut postum, chiar în anul morții poetului. Aproape toate poeziile apăruseră în timpul vieții scriitorului ca mare parte a romanului " Sub pecetea tainei". Textele sale heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările istorice erau destinate uzului personal și n-au fost puse în valoare de scriitor. „Reacționar, conservator, antiegalitarist, spirit nu prea religios, veșnic cârtitor, în fine, o conștiință de boier de țară, se comporta ca un lord britanic cu ascendente nobiliare
Mateiu Caragiale () [Corola-website/Science/297546_a_298875]
-
fi evocată în proza sa, "Amintiri din luptele de la Turtucaia", (București, 1918), "În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare", (Iași, 1920) și "Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate", (București, 1936). Întors la Iași, redactează împreună cu Sadoveanu revista "Însemnări literare", până la reapariția "Vieții românești" (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă și în "Povestirile vânătorești", în care tovarășul de pușcă și de undiță este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”. Volumele sale ("Balade vesele
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]
-
anul 1934 începe în "Revista fundațiilor regale", publicarea romanului satiric "Minunile Sfîntului Sisoe" (neterminat, publicat postum în 1938). În 1936 este ales "Membru corespondent al Academiei". Deși bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa revista „Însemnări ieșene” ca un ultim efort creator. Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului "Adevărul literar" (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii și de protest
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]
-
rafinată a versificației. Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. După ce în 1919 a fost sediul redacției revistei "Însemnări literare" tipărită sub direcția lui Mihail Sadoveanu și George Topîrceanu, (din colectivul de redacție mai făceau parte Garabet Ibrăileanu și Demostene Botez), imobilul este pus la dispoziția lui George Topîrceanu, în anul 1932. Acesta va locui aici până la 7 mai
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]
-
de un singur artist. Nu a mai fost găsită nicio operă de-a acestuia și nici nu se știe nimic despre pregătirea sa profesională. Codexul a fost creat într-o mănăstire benedictină din Podlažice, de lângă Chrudim, distrusă în secolului 15. Însemnările din manuscris se încheie în anul 1229. Codexul a fost mai târziu făcut cadou mănăstirii cisterciene Sedlec și apoi, cumpărat de mănăstirea benedectină din Břevnov. Între 1444 - 1593 a fost păstrăt în biblioteca mănăstirii din Broumov până a fost luat
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
Unirii din Brașov se află un important monument al eroilor din Primul Război Mondial, dezvelit în 1939 de către "Reuniunea Femeilor Române". Monumentul infățișează un soldat român cu arma în mână, în poziție de atac. Pe o inscripție se poate citi însemnarea: ""Recunoștință eroilor desrobitori de neam"". Statuia lui Andrei Mureșanu din Brașov, operă a sculptorului Virgil Fulicea, a fost dezvelită în anul 1973. Este amplasată în apropierea Teatrului Dramatic din Brașov. Statuia lui George Barițiu din Brașov, opera în piatra a
Monumentele Brașovului () [Corola-website/Science/317025_a_318354]
-
Doczi, fiind menționat cu denumirea de „Lucarovez" într-un act de hotărnicie din anul respectiv. Conscripția austriacă din anul 1717 îl amintește sub forma „Lucareszi", situat în districtul Făgetului și având 20 de case. Conform tradiției locale, dar și unei însemnări de pe o Evanghelie păstrată în biserică, lăcașul s-ar fi construit prin 1790-1792, cu sprijinul familiei macedoromâne Agora. Lucarețul a intrat în stăpânirea celor doi frați Agora, originari din Macedonia, după 1780, când curtea vieneză hotărăște vinderea domeniilor din Banat
Biserica de lemn din Lucareț () [Corola-website/Science/317060_a_318389]
-
Județul Neamț, a fost construită în anul 1818. Are hramul „"Sfântul Gheorghe"”, aparține cultului ortodox și administrativ depinde de Protopopiatul Ceahlău - Arhiepiscopia Iașilor - Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Clădirea se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI:NT-II-m-B-10619. Însemnarea de deasupra pridvorului, în ceea ce privește data construirii edificiului trimite la anul 1818, dar o notă de pe o Evanghelie tipărită la București menționează că aceasta a fost dăruită bisericii din satul Galu în 8 noiembrie 1780. Ar rezulta că actuala biserică s-
Biserica de lemn din Galu () [Corola-website/Science/317109_a_318438]
-
a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe malul râului Râșca și al pârâului Bogdăneasa. Prima sa atestare datează din anul 1779, ea figurând pe un „Octoih” al bisericii, tipărit la Râmnic în 1776, cu însemnarea: "„În văleat 7287 (1779) să se știe că această sfântă carte au cumpărat Dorofteiu Solcanu și cu feciorii dumisale, Toader, Constantin (...) Și s-a așezat în biserică în satul Bogdănești, să fie în vecia veacului. Amin”". O altă atestare a
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
Bogdănești, să fie în vecia veacului. Amin”". O altă atestare a vechimii acestei biserici este inscripția de pe clopotul mijlociu cu textul: "„Simion, ani de la Iisus Hristos 1783”". În jurul anului 1836, preotul Solcanu a dăruit bisericii un Octoih mare, cu următoarea însemnare "„Acest Octoih este dat de preotul Solcanul spre a sa pomenire sfintei biserici din satul Bogdănești unde este hramul mai marilor voievozi Mihail și Gavril, să fie de-a pururea nestrămutată întru acea biserică, iar carele va îndrăzni a străina
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
Stilul său timpuriu este exemplificat de fațada ușor concavă a bisericii San Marcello al Corso (1682-63). Abordarea solemnă a lui Fontana, deși lipsită de inventivitatea uimitoare a predecesorilor din Roma, a exercitat o influență substanțială asupra arhitecturii baroce și prin însemnările prolifice și prin arhitecții pe care îi îndrumase care au răspândit idiomurile Baroce în Europa secolului al XVIII-lea. În acest secol capitala europeană a arhitecturii s-a mutat de la Roma la Paris. Stilul Rococo, care a înflorit în Roma
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
celui între sfinți, părintelui nostru, arhierarhul și făcătorul de minuni Nicolae, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Io Ștefan Voievod; și s-a săvârșit în anul 7007, luna decembrie 6"". În partea dreaptă a chenarului se află o însemnare cu textul: ""Dragotă Tăutulovici"", care dezvăluie că acest Dragotă, fiul lui Tăutu, s-a îngrijit de realizarea inscripției sau a fost făcută poate de el. Anul 7007 este desigur redat în cronologia erei bizantine și ar corespunde anului 1498 de la
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
Zlodica se referă la donația unor vii din Cotnari. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, biserica de lemn din Zlodica se afla pe proprietatea cămărașului Ștefan Bosie. Acesta a dăruit bisericii în 1753 o evanghelie, pe care se afla următoarea însemnare: "„Această Sf. Evanghelie iaste a dumisale Ștefan Bosie cămăraș, cumpărată de drepții bani a dumisale și au dat-o la sfânta biserică a dumisale la satul Zlodica, la Cotnari ca să se citească în toate zilele pentru folosul obștii și pentru
Biserica de lemn din Zlodica () [Corola-website/Science/317178_a_318507]
-
este un monument de arhitectură din București, situat pe str. Lipscani, fiind construit între anii 1804 și 1818. Literatura de specialitate atribuie lui Constantin Mavrocordat, pornind de la însemnările francezului Jean Claude Flachat din 1739. Fostul secretar domnesc notează în memoriile sale că fiul lui Nicolae Mavrocordat, Constantin, a înălțat, ca să-și veșnicească gloria în toată strălucirea ei, un "bezesten", care nu poate fi ocupat decât de negustori străini
Hanul Gabroveni () [Corola-website/Science/317258_a_318587]
-
se afla pe strada Cizmăriei, lângă Podul Vechi, în „Armenime”. Comunitatea armenească dispunea în secolele XVII-XVIII de două lăcașuri de cult. În secolul al XVII-lea unii episcopi armeni ai Moldovei au locuit la Iași în anumite perioade. Într-o însemnare de pe manuscrisul „Interpretarea calendarului armean”, redactat la Iași în 1607 de către arhimandritul Mesrob din Caffa și păstrat la Biblioteca Mechitariștilor din Veneția, este menționat episcopul Hovhannes Secvți ca „episcop al orașului Iași”. În biserica „Sf. Maria” din Iași, episcopul Anton
Biserica Armenească din Iași () [Corola-website/Science/317562_a_318891]
-
fost reparată cu marele efort al lui [...] Hagi (Mahtesi) Hovhannes. În 1803". Biserica „Sf. Maria” a rămas singurul lăcaș de cult armenesc din Iași după ce Biserica „Sf. Grigore Luminătorul” a ars în incendiul din 19 iulie 1827. După cum relatează o însemnare de pe un Triod din patrimoniul Bisericii Talpalari, publicată de Nicolae Iorga în "Inscripții", vol. II, p. 188, un foc mare "început la casele spătarului Ilie Zmău și arzând Ulița mare toată, Mitropolia, Trisfetitele, Curtea gospod, Podul vechi, Târgul de jos
Biserica Armenească din Iași () [Corola-website/Science/317562_a_318891]
-
mărită și renovată. Biserică de lemn de azi din Hoteni este cea de a treia cunoscută în sat. Ea a fost cumpărată și adusă din satul Slatina, așezat peste apă Tisei, în Ucraina, din îndemnarea părintelui Gavriil Timiș. Conform unei însemnări de carte "„în anul 1790 s'au zidit beserica Slatinei”" în locul celei "„ce mai nainte au ars, 1784”". Datarea bisericii a fost verificată dendrocronologic, lemnul pentru ridicarea bisericii fiind tăiat în iarna dintre anii 1788-1789. E posibil că structura construcției
Biserica de lemn din Hoteni () [Corola-website/Science/317600_a_318929]
-
satele Crețești și Florești, și cu ajutorul altor buni, creștinii din satele vecine”". De același eveniment este legat tabloul pomelnic al ctitorilor așezat în proscomidier și datat 1958. În acesta este confirmată o refacere a acoperișului. O ultimă intervenție surprinsă de însemnări se referă la acoperișul de tablă, reparat în anul 1986. Biserica a fost ridicată între satele Floreșteni și Crețești, în „temnița” Văii Mari, după vorba localnicilor. Conform tradiției aceasta a fost inițial un schit.
Biserica de lemn din Floreșteni () [Corola-website/Science/317661_a_318990]
-
pomelnicul de la proscomidie, în altar. Aici se disting ctitorii mari, cei mici, ctitorii străini, precum și pomelnicul zugravului Rafail și al preotului Constantin. Anul 1863 se găsește zgâriat ușor pe ușa bisericii, împreună cu o reprezentare a Mariei cu pruncul. O scurtă însemnare pe peretele de sud reține o reparație mai semnificativă, probabil la acoperiș: "„1878 7387 de când sau prenoit sfânta biserică cu ... Costandin”". Biserica de lemn și-a păstrat nealterată înfățișarea cu lemnul aparent la exterior, într-o zonă în care multe
Biserica de lemn din Curteana () [Corola-website/Science/317727_a_319056]