7,971 matches
-
de fericită. — Deci, spune Luke. Se lasă pe spate, sprijinindu-se în coate și se uită la cerul care începe să se întunece. Am făcut-o și pe-asta. — Am făcut-o. Coronița de flori de pe cap începe să-mi alunece pe un ochi, așa că o desfac cu grijă din agrafe și o pun lângă mine pe iarbă. Și încă fără victime. — Știi... Mă simt ca și cum ultimele săptămâni ar fi fost un vis ciudat, spune el. Am fost scufundat în lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că, deși sunt mai apropiat prieten al celui care mi-a fost ucis azi, totuși sfătuiesc să nu se facă fapte de sângeroasă răzbunare. Să nu se mai verse sânge între rege și țară. Răzbunarea cere din nou răzbunare și alunecăm astfel pe calea unui măcel între români. Guvernul Argetoianu trebuia să calmeze spiritele, dar a fost ineficient. Regele Carol al II-lea a apelat la Gh.Tătărescu. Guvernul condus de Gh.Tătărescu a făcut o spectaculoasă schimbare de tactică, intrând
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
totuși, era un om așa de modest și discret... și anumiți oameni scormonesc totul și caută să pătrundă în anumite intimități... Dar, ce să-i faci? Aceasta e soarta oamenilor mari... În adevăr, văd c-am scris, din cauză că m-am alunecat cu condeiul, cum ar spune A. Russu , unele lucruri greșit. Copiez fragmentul semnalat de D-voastră și cu roșu fac îndreptările și adăugirile cuvenite. La p. 3 ms[manuscris] - „într-o altă listă, scrisă tot în germană, (...) apare Bogdan ( Astvazudur
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
pentru un factor dinamizator al vieții de organizație În munca colectivă” În care se vorbea despre „...realizările bune obținute În comuna Pungești chiar În condițiile secetei din acest an (1968, n.n.)”. Toate bune și frumoase dacă autorul n-ar fi alunecat pe niște fraze neplăcute ochilor cenzorului scriind cam așa: „În condiții de secetă se face simțită În orice cooperativă agricolă o tendință consumatoristă care acționează, uneori, spre limite maxime neobișnuite” adică ceva asemănător expresiei „Mănânci de unde n-ai”, completăm noi
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
zări/ la locurile noastre de odihnă,/ oftează și ne-ntreabă cum stăm/ cu problema pămîntului./ Marin răspunde: -Nu vedeți?!/ Priviți În jurul vostru o clipă/ nu e nevoie să vorbim prea mult,/ vă poate duce și pe voi capul!// O stea alunecă și cade/ scrîntindu-și un picior pe boltă./ Străbunii se-ncolonează tăcut/ parc-ar pleca la revoltă”. Iată motivația pur ideologică a cenzorului, ce l-a determinat să taie poemul din cuprinsul revistei: „Pentru ambiguitatea poeziei și, mai cu seamă (sintagmă
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
zdruncinându-și corpul enorm, într-un echilibru precar, pe piciorușele firave. „Le e foame”, îmi explică Maria, care continuă să-mi povestească cum într-o după-amiază, plimbându-se singură prin fermă, a fost atacată de grupul de nandu înfometați, a alunecat pe pământul ud încercând să o ia la fugă și nu a scăpat de ploaia de ciupituri decât reușind să deschidă telefonul mobil și sunând după ajutor. Îmi imaginez scena dramatică și nu reușesc decât să râd nandu arată mai
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ce sunt făcută. Conversăm, ne atingem, râdem împreună fără să pronunțăm cuvinte într-o limbă anume și, cred, fără ca eu să am forma mea de Ingrid. Totul este învăluit de lumină și de un sentiment strălucitor de iubire și fericire. Alunec prin poiana minunată și descopăr creaturi fantastice, împărțind aceeași lume strălucitoare. Mă simt acasă, sunt complet relaxată și fericită să fiu în compania respectivelor ființe și ele par la fel de relaxate și fericite în prezența mea. „Ingrid!” îmi aud numele într-
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
cablului de mal trebuie să fie extrem de solid, deoarece pluta se încarcă cu patru-cinci mașini deodată. Cât despre energia care alimentează cablul, este reprezentată de forța apei curgătoare plus un cetățean mușchiulos care trage de o funie direcționând pluta să alunece încet de-a lungul cablului. Ingenios dar destul de multă muncă doar pentru a traversa un râu. Mă întreb cu voce tare dacă un pod nu ar fi o soluție mai simplă și mai durabilă și Cindy îmi spune că dincolo de
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
aburi ireali, avem o demonstrație de turnat sincron șampania în pahare și o masă pusă în jurul unei plăci turnante pe care a fost instalată o femeie aproape goală. și toate astea nu se îngrămădesc vulgar sub nasurile noastre, ci ne alunecă prin fața ochilor ca într-un balet pe tema plăcerilor vieții și a fragilității unui mod de viață dedicat exclusiv plăcerilor. Concepția coregrafică ne alertează în permanență asupra acestei fragilități ; ne spune că lumea asta se poate face țăndări la fel de ușor
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
plutire în afara lui însuși nu poate fi redat prin mijloacele dramei socio-psihologice, nu poate fi decît aproximat printr-o combinație de muzică și imagistică non-narativă. Filmul se deschide cu niște imagini cu skateri, filmate cu o cameră de amator : camera alunecă pe urmele unuia dintre ei, încasează o rază de soare în lentilă, îl pierde pe skater într-o zonă de umbră, găsește altul, pornește după el în ralanti și tot așa. Peste aceste imagini, Van Sant pune o piesă electro-ambientală
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care se potriveau de minune cu ceea ce am întâmpinat eu în comunitatea Filadelfia. CAPITOLUL 39 Psalmul liniștei mele... Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. Totuși, era să mi se îndoaie piciorul și era să-mi alunece pașii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiți, când vedeam fericirea celor răi. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. Ia
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
am aprins focul în incinta unității, iar băieții cărau totul din staționar. S-a făcut o grămadă destul de mare de cărți, caiete, dosare, hârtii, iar eu aruncam pe foc tot ce consideram inutil. Deodată, am văzut cum din vârful grămezii, alunecă spre mine o carte care parcă spunea: „Eu nu vreau să fiu arsă, eu vreau să fiu citită!” M-am aplecat, am luat-o și am citit titlul cărții: „HRISTOS, LUMINA LUMII”. M-au trecut fiorii și mi-am amintit
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
pas cu căruța până la trecerea pe Valea Racovei, unde au dat de o pajiște bună de păscut, cu care ocazie s-au odihnit puțin și drumeții. Pe drum au vorbit multe, învățătorul Isailă fiind și agronom, dar încet-încet discuția a alunecat tot spre temerile și frământările la ordinea zilei. După ce vineri în zori ajunseră la Pungești, Costache deshamă caii, îl cheamă pe fecioru-su Dumitru, care se învârtea prin ogradă și-i poruncește să ducă caii pe islazul comunal, să le pună
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și alergam și alergam, cu șiroaie de sudoare pe mine și continuam să alerg și să alerg! Am trecut prin satele Pogonești și Ivești din apropierea Bârladului, mergeam pe drum pe lângă malul unui pârâu în care se reflectau razele soarelui, ce aluneca încet spre asfințit. După un timp oarecare ajung la Bârlad și pe același Bulevard Epureanu poposesc la locul unde știam că se află școala mea. Nori de praf se înălțau în văzduh și nu se vedea altceva decât praf înecăcios
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
liniștit pe catedra ce ocupam. Lucram cu răspundere la cele două școli, având ore mai multe la Școala Pedagogică, al cărui colectiv select muncea spornic. Directorul era bolnav, internat de mai multe luni în spital, adjunctul își fracturează un picior alunecând pe gheață și conducerea temporară a fost încredințată unui personaj necorespunzător, dar avea carnetul de partid și încrederea respectivă, așa că acest personaj terorizează colectivul didactic al școlii. Toată ziua stătea în școală, în loc să îndrume munca profesorilor - nici nu putea face
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
bine să fiu la casa mea. Pe străzi, municipalitatea bârlădeană deszăpezise străzile. Mergeam din direcția spitalului către centru, pe strada curățată de zăpadă, deoarece pe trotuare zăpada ajunsese la 30 cm și nu se putea circula. Vizibilitatea era foarte redusă. Alunec și cad, merg mai departe, văd undeva trei inși chinuindu-se să pornească o mașină, zoresc spre ei ca să-i ajut și repet căderea. Mă ridic grăbit, în timp ce spre mine doi, din cei trei inși, vin grăbiți. Cred că vor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ziua când intram în anul 2000 era să mor, nu apocaliptic, ci de mâna unor brute oarecum îndobitocite de alcool, așa i am văzut eu atunci, care având o mașină, cine știe cum procurată, își puteau permite să mă omoare pentru că întâmplător alunecasem în fața mașinii lor, grăbit să le dau ajutor ca să-și pornească mașina. Și de data aceasta mi s-a mai dat o șansă, semn că Cineva de Sus încă mă iubește! După ce mi-am revenit din confruntarea cu cele două
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
reflecție similară prin rezonanță cu mesajul cărții asupra exagerării, excesului de interpretare a cate- goriilor negative cu privire la universul caragialian. „Tocmai excesul de toxicitate pus în cârca lor a făcut ca interpretarea operei lui Caragiale (de către critici sau de către regizori) să alunece încet-încet de la viziunea unui scriitor plin de haz și cu un simț acut de observație, dar îngăduitor, înclinat mai degrabă spre umor decât spre sarcasm, ironic, nu satiric, și în definitiv, el însuși un personaj cât se poate de caracteristic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a celor care trăiesc din aceeași substanță. Observăm că acest regim al reflectării deforma- toare în oglindă devine funcțional pentru o întreagă serie de situații. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” permite o deformare a unor trăsături care fie alunecă în grotesc, fie se reflectă cu semn schimbat. Acumularea de calități este generatoare de hybris, și transformă orice figură într-una a excesului deformând-o plastic. Figura eroului este în măsură să capitalizeze simbolic trăsături înscrise în registrul grandorii, într-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
că aici erau vreo șase din opt care stăteau... Gata! M-am plictisit eu de atâta muncă. Nu pot continua la nesfârșit a vă descrie această aventură minunată pitorească și inedită. Mai bine ascult vântul cum suflă și pensula cum alunecă pe pânza din spatele meu. P.S. Nu pot să nu notez asta. Acum demontează cortul al treilea pentru că au montat la el bare din cortul al patrulea. Unul întreabă „Cum, demontăm iară?”, altul răspunde : „Cum iară? Din nou.” Nu! Mai bine
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
scena principală. Noi credeam că acest pas Încetinit e ca o meditație În mișcare, că toată viața și sensul ei sunt contemplate În acest moment de totală concentrare. „Nici vorbă, toată atenția e cum să ating cu călcâiul podeaua, cum alunecă talpa și cum să mențin continuitatea Între un pas și următorul. Nu mă gândesc la nimic altceva: ca și atunci când mănânc, mă gândesc doar la ce fac În acel moment.“ Le-am mulțumit tuturor pentru generozitatea cu care ne-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
scris recent o operă modernă după Regele cerb). La Geneva, scenograful italian Beni Montresor și-a Închipuit lumea Portocalelor ca pe o reflecție infinită Într-un joc halucinant de oglinzi: un labirint de platforme, spații geometrice și scări mobile care alunecau pe o suprafață de sticlă, formând când grota Fetei Morgana, când oaza deșertului unde Prințul dezleagă misterul portocalelor, din care ieșeau dedublându-se În oglindă, ca niște păpuși diafane, cele trei prințese. Costumele erau un mozaic pestriț și multicolor de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
relaxat și calm -, totuși, de câte ori intra pe scenă În Figaro, avea un trac de nedescris. Era În special panicat să nu-și uite textul atunci când Îl Încolțeau Cherubino, ca un spiriduș pe patine cu rotile, Împreună cu Figaro și acoliții lui, alunecând și patinând și ei din toate direcțiile ca să-l prindă pe picior greșit În turbionul acțiunii „zilei nebune“. Dar ce mândru era În clipa când trebuia să-și schimbe costumul În fața spectatorilor, să-și pună peruca și să se deghizeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mașină, să avem ocazia să-i spunem ce ne doare. „Puteți ajunge În curte la Cotroceni În zece minute?“ Zis și făcut. „Cum vă descurcați cu tehnica la operă, În special la lumini?“, mă Întreabă jovial președintele, În timp ce limuzina prezidențială aluneca lin Înspre Otopeni. Știind din teatru că altul e subtextul, că sub lumini se ascunde Întunericul Întrebării nerostite, atac din plin: „Nu vi s-a spus că avem probleme cu Oedipe?“. Uitându-se nonșalant pe fereastră, părând ușor Îngrijorat - nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de Muză). Păpușa mecanică Olimpia, pierdută Într-un labirint de mașinării, un colaj dadaist de obiecte și personaje scoase dintr-un laborator științifico-futurist, un pian supradimensionat din care ieșea diavolul Însuși ca s-o terorizeze pe Antonia ori gondolele ce alunecau pe melodia faimoasei barcarole, presimțind moartea, erau câteva din imaginile-cheie ale spectacolului. Am fost ajutat de o distribuție de soliști (În frunte cu Domingo, Terfel, Dessay, Frittoli, Kirschlager) care aveau nu numai voci extraordinare, dar și bucuria să se angajeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]