KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...296 297 298 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403

degetul pe pagină ca semn. Lui Brunetti Îi lipsea curajul să-i spună să nu ia cartea cu ea. Ei bine, dacă avea să se trezească la noapte, Îi putea stinge el lumina. Paola veni În camera de zi. Se aplecă și stinse lumina de lângă fotoliu, luă cotoarele de măr și pachetul de biscuiți și se Întoarse În bucătărie. Brunetti stinse lumina și merse de-a lungul coridorului spre dormitor. 6 Brunetti ajunse la Questura la opt În dimineața următoare, oprindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Erau doi carabinieri În uniformă, cu mitralierele legănându-li-se nebăgate În seamă pe lângă corp, și un soldat american În uniformă de luptă. Șoferul Încetini, flutură neglijent din mână spre mitraliere, care Îi făcură și ele cu mâna și Își aplecară capetele În semn de recunoaștere, apoi urmăriră mașina Înăuntrul bazei cu țevile lor cu vârf gol. Americanul, observă Brunetti, Îi urmări din priviri, dar nu Încercă deloc să-i oprească. O Întoarcere iute la dreapta, o alta și traseră În fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
uniformă intră În cameră, aducând o tavă cu două cafele, pahare și o sticlă de apă minerală. O așeză pe masa lui Ambrogiani și plecă. — Încă e cald ca vara, zise maiorul. E mai bine să bem multă apă. Se aplecă Înainte, Îi dădu lui Brunetti cafeaua sa, apoi o luă pe-a lui. După ce le băură și fiecare avea câte un pahar de apă În mână, Brunetti crezu că puteau Începe discuția. — Se știe ceva despre americanul acesta, sergentul Foster

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
o pungă, apoi pe cealaltă. Doar ca să fie sigur de ceea ce știa deja, desfăcu una dintre ele, Își umezi vârful degetului arătător și atinse cu el pudra. Când puse degetul În gură, simți Înțepătura ușor metalică, inconfundabilă a cocainei. Se aplecă și așeză cele două pungi pe poliță. Apoi ridică și puse panoul frontal la locul lui, având grijă să-l suprapună perfect cu găurile din corpul boilerului. Încet, potrivi cele patru șuruburi și le strânse la loc. Cu grijă, roti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
trebuia să ia În considerare posibilitatea să fi fost ținta unei răzbunări. În nici una dintre aceste situații Brunetti nu se sinchisea să speculeze pe marginea naturii norocului. Credeam că-l voi Îmbrăca pe cel albastru, zise el, Întinzând florile și aplecându-se deasupra căzii. Ți-am adus astea. Privirea se transformă În Zâmbetul, care Încă mai putea, chiar și după douăzeci de ani alături de ea, să-i Înmoaie câteodată genunchii. O mână, apoi un braț, se ridică din apă. Paola Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
o face. Câteva minute mai târziu, Paola intră În dormitor, cu părul auriu desfăcut, cu prosopul acum Înfășurat pe lângă corp și se duse la comoda unde-și ținea lenjeria intimă și sveterele. Neglijentă, nepăsătoare, aruncă prosopul pe pat și se aplecă să deschidă un sertar. Strecurându-și o cravată nouă sub guler și Începând s-o Înnoade, Brunetti o studie În vreme ce pășea Într-o pereche de chiloți negri, apoi Își puse un sutien și-l Încheie la spate. Pentru a-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
apropiară de masa rotundă, amândoi bărbații În vârstă, Îmbrăcați În costume negre de-o calitate identică, dar de culori diferite, se ridicară În picioare. Tatăl Paolei o sărută pe obraz, apoi Îi strânse mâna lui Brunetti, În vreme ce doctorul Pastore se aplecă să-i sărute mâna Paolei și apoi Îl Îmbrățișă pe Brunetti și-l sărută pe ambii obraji. Datorită faptului că nu se simțea niciodată complet În largul lui lângă acel bărbat, această afișare de intimitate Îl incomoda Întotdeauna pe Brunetti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
El Întoarse capul, deschise ochii și Îi zâmbi. — Te iubesc, Paola, zise, apoi Înclină capul și sorbi din grappa. Câți ani trecuse de când nu-i mai spusese asta? Ridică ochii spre ea aproape cu timiditate. Ea Îi zâmbi și se aplecă și-l sărută pe buze. Vino, zise ea, ridicându-se În picioare și Întinzând mâna să-l tragă sus. Hai să pierdem banii ăștia și-apoi să plecăm acasă. Avea cinci jetoane În mână, fiecare valorând cincizeci de mii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
să se așeze la casa lui. — Avea nevoie să se așeze la casa lui? Întrebă Brunetti, interesat de faptul că Întotdeauna bărbații căsătoriți și cu numeroși copii erau cei care le doreau asta bărbaților singuri. Păi, nu știu, zise Wolf, aplecându-se Înainte și sprijinindu-și coatele pe birou. Avea douăzeci și cinci de ani, În definitiv. Era timpul să Își facă o familie. Avea măcar o iubită? Întrebă Brunetti cordial. Wolf se uită În jurul lui, apoi În jos la birou. — Din câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
din fața mesei de lucru și spuse, Încercând să zâmbească: — Ei bine, mai bine asta decât corespondența. Spunând asta, zâmbetul păru să-i devină sincer. Arătă spre revista acum Închisă. — Li se Întâmplă oamenilor bătrâni. Devin prea țepeni să se mai aplece să-și taie unghiile de la picioare, dar acestea continuă să crească și, cum ați văzut, picioarele devin oribil de deformate. — Mai bine cu pediatria, zise el. Ea zâmbi din nou. — Da, mult mai bine. Cred că e mai bine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
spate și-i permise lui Brunetti să treacă pe lângă el În apartament, apoi Închise ușa În urma lor. Brunetti se duse În camera de zi și până la bibliotecă. Își căută teatral carnețelul, care se afla În buzunarul sacoului său, chiar se aplecă și se uită În spatele scaunului de lângă bibliotecă. — Ciudat. Sunt sigur că l-am avut la mine când am fost aici. Trase câteva cărți În față și se uită În spatele lor. Nimic. Făcu o pauză, reflectând unde altundeva l-ar mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
N-a fost nimeni aici de când ați plecat. — Bun, răspunse Brunetti cu zâmbetu-i cel mai prietenos, atunci trebuie să fie aici. Intră În bucătărie Înaintea soldatului și se duse la spațiul de lucru de lângă chiuvetă. Se uită În jur, se aplecă pentru arunca o privire sub masă, apoi se ridică În picioare. Făcând asta, se poziționă direct În fața boilerului. Șuruburile de pe panoul frontal pe care le pusese la loc ieri, având grijă să le lase exact În poziție verticală și orizontală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
apoi i-o luă Înapoi și o ținu cât timp ea se Împinse În sus pe pernă. Această scenă avusese loc prima dată În a doua duminică a căsniciei lor, ei fiind Încă În luna de miere, când el se aplecase peste soția sa Încă dormindă ca să-i atingă urechea cu nasul. Vocea care spusese cu o tărie de fier: „Dacă nu termini cu asta, o să-ți smulg ficatul și-o să-l mănânc“, Îl informase că luna de miere luase sfârșitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
cele pe care le-a Încercat signor Viscardi, putea să recunoască tablourile acelea, exact așa cum și-ar recunoaște soția. Din cele spuse de Fosco, Brunetti bănuia că Viscardi ar fi Întâmpinat și mai puține dificultăți să recunoască tablourile. Patta se aplecă În față, răbdător, și Întrebă: — Ești În stare să pricepi ceva din toate astea? — Voi Înțelege mult mai multe când vom vorbi cu Ruffolo. — Ruffolo? El cine-i? — Tânărul criminal din fotografie. Patta nu spuse altceva decât numele lui Brunetti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
legi? Întrebă Ambrogiani. — Da. Înainte să poată dezvolta subiectul acesta, ușa de la intrare de pe partea stângă a casei la care se uitau se deschise și În verandă păși un bărbat. Acesta coborî scările, trase de ușa de la garaj, apoi se aplecă să mute bicicletele pe iarba de lângă alee. Când dispăru În garaj, atât Brunetti, cât și Ambrogiani coborâră din mașină și porniră către casă. Tocmai când ajunseră la poarta gardului, o mașină ieși Încet cu spatele din garaj. Avansă cu spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
numele, bărbatul se Întoarse și se uită la ei. Amândoi polițiștii pășiră În față, dar se opriră la poartă, având grijă să nu calce pe proprietatea omului neinvitați. Văzând asta, bărbatul le făcu semn cu mâna să Înainteze și se aplecă În mașină ca să oprească motorul. Era un om Înalt și blond, ușor adus de spate, aplecare ce probabil voise să-i ascundă Înălțimea, dar care acum devenise un obicei. Se mișca cu acea ușurință șleampătă atât de comună americanilor, ușurința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Ați fost de mare ajutor, zise Brunetti, Întinzând mâna. Câinele Îi urmări mâna din priviri, cu limba bălăngănindu-se pe-o parte a botului. Kayman Își eliberă o mână și-i strânse mâna lui Brunetti, dar o făcu stângaci, Încă aplecat deasupra câinelui. Strânse și mâna lui Ambrogiani, apoi, când ei se Întoarseră și porniră Înapoi spre poartă, deschise portiera mașinii și-i dădu voie cățelei să sară Înăuntru Înaintea sa. Când mașina dădu cu spatele spre ei, Brunetti rămase lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
către Brunetti și Întinzând mâna. Am făcut-o doar, n-am avut timp să gândesc. Ești teafăr? Brunetti Îi luă mâna, se ridică În picioare și rămase alături de celălalt bărbat, genunchii tremurându-i incontrolabil. Sigur, teafăr, zise el și se aplecă pentru a-și scutura petele mai mari de praf de pe pantaloni. Lenjeria de corp Îi era lipită de trup, agățată acolo de neașteptatul val de teroare animală care-l copleșise. Ambrogiani se Întoarse și merse Înapoi către drumeag, fie complet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
strecura printre ele. Materia de sub picioarele sale era acum mai mult decât o pastă; se transformase Într-un strat subțire de noroi uleios care-i urca pe laturile tălpilor de la pantofi. Înaintă și mai mult printre butoaiele ridicate În picioare, aplecându-se din când În când pentru a căuta vreun semn de identificare. Lovi cu piciorul În una dintre pungile negre de plastic. De butoiul de care stătea sprijinită atârna o fâșie de hârtie. Luându-și batista, Brunetti Întinse mâna și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
tinichea și de carton se revărsară afară. Când o conservă se rostogoli spre el, Brunetti sări În spate fără să vrea. În spatele lui, Ambrogiani strigă: — Ce este? Brunetti flutură brațul deasupra capului În semn că era-n ordine și se aplecă pentru a examina Înscrisul de pe cutii. „Emisie guvernamentală. Interzisă revânzarea și uzul privat“, era scris pe unele În engleză. Câteva cutii de carton aveau etichete În germană. Majoritatea purtau craniul și oasele Încrucișate care anunțau prezența otrăvii sau a altui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
de la o cabină telefonică, cred. — Da, acceptă Ambrogiani cu o voce sumbră, de parcă această mică sugestie Îl prevenise brusc de amplitudinea situației În care erau ei implicați. Brunetti deschise portiera și coborî din mașină. Veni pe partea cealaltă și se aplecă spre geamul deschis. — Mulțumesc, Giancarlo. Își strânseră mâinile prin geamul deschis, fără a mai spune altceva, și Brunetti traversă drumul spre gară În vreme ce Ambrogiani demară. Pe când ajunse acasă, Îl dureau picioarele din pricina pantofilor noi pe care i-i cumpărase Ambrogiani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
că e tata, vreun fel de criminal internațional? Pusă În fața tăcerii lui Brunetti, Paola se opri. În spatele lor, mașina de spălat Își opri rotațiile și se Închise singură. În Încăpere era liniște cu excepția ecoului Întrebării ei. Se Întoarse și se aplecă pentru a o goli, umplându-și brațele cu haine umede. Nespunând nimic, trecu prin fața lui și intră pe terasă, unde aruncă rufele pe-un scaun, apoi le prinse una câte una cu cleme pe sârmă. Când reveni Înăuntru, tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
grăbi până la Brunetti, cu tocurile Înalte păcănind un mesaj vesel pe parchet. Ambii bărbați se ridicară În picioare. — Guido, cât mă bucur să te văd, spuse ea, Întinzându-se ca să-l sărute pe amândoi obrajii. A, draga mea, zise contele, aplecându-se spre mâna ei. Căsătoriți de patruzeci de ani, Își spuse Brunetti, și Încă-i mai sărută mâna când ea intră În cameră. Cel puțin el nu pocnește din tocuri. Tocmai vorbeam despre Chiara, spuse contele, zâmbindu-i blând soției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
cu picioarele Încrucișate la nivelul genunchilor, cu o mână atârnând de pe brațul scaunului, cu țigara Între primele două degete. Nici unul dintre cei doi nu se sinchisi să se ridice când intră Brunetti, deși vizitatorul Își descrucișă totuși picioarele și se aplecă Înainte să-și stingă țigara În scrumiera de malahit. — A, Brunetti, zise Patta. Se așteptase oare la altcineva? Gesticulă spre bărbatul de lângă el. — Acesta este signor Viscardi. Se află-n Veneția pentru o zi și-a trecut pe aici să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
luni era atât de puternică Încât chiar arunca umbre, ascunzând vederii o parte din micuța insulă care se afla sub pasarelă. Însă piciorul era vizibil, un picior Încălțat Într-un pantof de piele maro; se vedea până la șold. Brunetti se aplecă peste balustradă, dar tot ce putu vedea era partea aceea de picior care dispărea În umbra de sub pasarelă. Se cățără peste balustradă, se aruncă pe pietrele de jos, alunecă atunci când ateriză pe alge și amortiză căderea cu ambele mâini. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]