7,915 matches
-
amintesc de asta. Îți spuneam despre gazda mea, cu copilul pe care l-au găsit la tomberon. Da, da, mai zi-mi odată cum o cheamă pe vecina aia a voastră, notărița. ─ Mihaela Carbon. Nu știu ce-or să facă, bieții oameni. Mâine trebuie să ducă fetița la centrul de plasare, pare-se. ─ Mihaela Carbon? Ești sigură? Da, sunt sigură. De ce? Păi e verișoară cu mine. ─ Ei, na! Nici nu știam că a intrat în pâine. Bunică-mea din partea mamei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
iar fata, care era foarte tânără, s-a îndrăgostit și ea de el. Până aici, nimic neobișnuit. Iar dacă vă voi spune că regele a râvnit la ea, că a cucerit-o și într-un final l-a lăsat pe bietul sculptor cu buzele umflate iar pe iubita acestuia a vârât-o în harem, nici asta nu vă va mira, căci face parte din mersul fatal al istoriei. Numai că în acest caz, fata cu pricina a dat dovadă de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
îndesate. A venit vremea și s-a însurat Chimircan, luând o fată frumoasă și harnică. În vreo patru ani de zile el i-a făcut nevestei trei fete, dar a ținut-o numai în bătăi până când și-a dat duhul biata femeie, rămânându-i cele trei copile mici ale nimănui. Apoi el s-a căsătorit de urgență, aducându-și o femeie de la Suhuleț - Tansa. Dar aceasta era ca și Chimircan, căci „până nu tună nu-i adună” sau „după sac și
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și cu ochii albaștri ca două văpăi. Mereu m-am întrebat ce a găsit acea femeie la acel monstru? Căderea lui la boală a fost lentă, dar îndată instalată, boala l-a culcat la orizontală. Și așa îl tot muta biata femeie, când la umbră când la soare, când la cald, când la răcoare, după cum o ruga el. Așa a ajuns cerdacul crâșmei locul lui de odihnă la orizontală, ca să aibă aer și lumină și să poată să mai audă câte
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Macomber În tufișuri. Nu mai voia să vâneze cu Macomber nici bivoli, nici nimic altceva, dar era totuși vânător profesionist și vânase cu mulți ciudați la viața lui. Dacă omorau azi un bivol, nu le mai rămâneau decât rinocerii, și bietul băiat ar fi pus astfel capac vânatului periculos și poate că lucrurile s-ar mai fi Îndreptat În viața lui. El n-o să mai aibă nimic de-a face cu tipa asta și Macomber o să treacă totul cu vederea. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Unde s-o fi dus? spuse el, odihnidu-și ochii. Ea se așeză pe pat. — Atât de mult voiam s-o iau. Nu știu de ce, da’ o voiam așa de mult. Tare-aș fi vrut s-o iau de-acolo pe biata pisicuță. Nu-i deloc plăcut să fii o biată pisicuță În ploaie. George se apucase din nou de citit. Ea se duse la masa de toaletă și se privi În oglinda de mână. Își examină profilul, Întâi dintr-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Ea se așeză pe pat. — Atât de mult voiam s-o iau. Nu știu de ce, da’ o voiam așa de mult. Tare-aș fi vrut s-o iau de-acolo pe biata pisicuță. Nu-i deloc plăcut să fii o biată pisicuță În ploaie. George se apucase din nou de citit. Ea se duse la masa de toaletă și se privi În oglinda de mână. Își examină profilul, Întâi dintr-o parte, apoi din cealaltă. Apoi ceafa și gâtul. — Nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
față, asta chiar că mi-a luat tot cheful și nu m-am mai bucurat cu-adevărat nici când au afișat rezultatele și am văzut că pentru Kircubbin se câștigau 67,50 la 10. Toți oamenii din jur ziceau Întruna „Bietul Țar, bietul Țar!“ și mi-aș fi dorit să-l fi călărit eu În locul scârbei ăleia. Și asta era ciudat, să mă gândesc că George Gardner era o scârbă, pentru că-mi plăcuse mereu de el și-n plus, el ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
chiar că mi-a luat tot cheful și nu m-am mai bucurat cu-adevărat nici când au afișat rezultatele și am văzut că pentru Kircubbin se câștigau 67,50 la 10. Toți oamenii din jur ziceau Întruna „Bietul Țar, bietul Țar!“ și mi-aș fi dorit să-l fi călărit eu În locul scârbei ăleia. Și asta era ciudat, să mă gândesc că George Gardner era o scârbă, pentru că-mi plăcuse mereu de el și-n plus, el ne vânduse pontul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nu știu. Da’ mi-am găsit lupul, spuse atingând cearșaful cu limba. O săptămână a stat cu mine. Ai găsit pe dracu’. A, ba l-am găsit. Lupul meu drag. De câte ori beau un pahar, iese din cameră. Nu suportă alcoolul. Bietul amic, spuse rotindu-și limba pe cearșaf. E un lup adorabil. E neschimbat. William Campbell Închise ochii și inspiră adânc. — Trebuie să urmezi un tratament, Billy. O să-ți placă la Keeley. E frumos acolo. — Keeley. Asta nu-i departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de gaz. Vă dați și cu ceapă-n ochi ca să scăpați. — Nu-ți dai seama ce zici. Nici nu-ți bag În seamă jignirile. Ești nebun. Brancardierii intrară din nou. — Domnule căpitan... — Ieșiți afară! Ieșiră. — O să-l Împușc eu pe bietul băiat, spuse ofițerul de artilerie. Sunt și eu om. Nu pot să-l las să sufere. — Păi, Împușcă-l. Împușcă-l și asumă-ți responsabilitatea. Eu trebuie să fac raport. Rănit Împușcat de un căpitan de artilerie În postul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
apropiați nu l-au uitat. M-am dus la secție și am vorbit cu băiatul ăla, O’Brien și i-am zis că trebuie să trimită niște mexicani la bietul Cayetano. O să trimită câțiva În după-amiaza asta. Și pe urmă bietul om o să se simtă și el mai bine. E Îngrozitor că nu s-a interesat nimeni de el. Pe la cinci după-amiaza trei mexicani intrară În cameră. — Se poate? Întrebă cel mai mare dintre ei, un tip destul de gras cu buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Alt tâmpit. Îi luasem treișopt de dolari la cărți. Nu omori pentru banii ăia. — Cei trei mi-au zis c-ai câștigat o grămadă de bani. Și că-s mai sărac ca păsările de pe cer. — Cum vine asta? — Sunt un biet idealist. O victimă a iluziilor. Râse, apoi rânji și-și bătu ușor stomacul cu palma: — Sunt jucător profesionist, numai că-mi și place să joc. Să risc mult. Jocurile mici sunt niște porcării. Ei, și pentru jocurile adevărate ai nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de noroc. Eu n-am pic de noroc. — Niciodată? — Niciodată. Sunt total lipsit de noroc. Uite, cabrón ăsta care m-a Împușcat. Știe el să tragă? Nu. Primul glonț se duce aiurea, În aer. Al doilea e interceptat de un biet rus. Asta ar putea trece drept noroc. Dar ce se Întâmplă după aia? Mă-mpușcă-n burtă de două ori. E un tip norocos. Eu n-am noroc. N-ar nimeri un cal nici dacă l-ar ține de căpăstru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și abia după aia eu. Cei de la ziar s-au Înșelat. — Și-atunci, de ce nu l-ai Împușcat? — N-am armă. Cu norocul meu, dac-aș avea o armă m-ar spânzura de zece ori pe an. Sunt doar un biet cartofor, atât. Se opri, apoi continuă: — Când câștig niște bani Îi joc și Îi pierd. Am jucat trei mii de dolari la zaruri și i-am pierdut. Cu zaruri bune. Și asta nu doar o dată. — Și de ce insiști? Dacă trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
întrebat: Câte cartușe de manevră aveți, domn’ sărjănt? Noi suntem săraci. Sunt sigur că aveți mai multe ca noi, numai că vor rugini în încărcător... În cine să tragi? În umbrele din închipuire, domn’ sărjănt? Cu așa cercetași, vai de biata armată! Eu asistam de la distanță să văd cum decurg lucrurile. Și decurgeau bine. Asta mi-o confirma icnetele sergentului la fiecare îndemn al lui Toaibă. Acum s-o luăm din loc, că ne apucă dimineața la crâșmă, domn’ sărjănt! După ce
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se încingea... Așa zilele treceau pe nesimțite... De multă vreme se știa că după ce au rupt frontul la Stalingrad, rușii înaintau către noi cu repeziciune. Ba se zvonea că mâine-poimâine au să treacă Prutul și atunci să vezi nenorocire pe biata țărișoară! Zvonurile erau adeverite de coloanele de mașini și tunuri nemțești care goneau pe șleau spre apus cât era ziulica de lungă... Asta însemna că fugeau din fața tăvălugului rusesc... Grâul era deja de seceră când, într-o dimineață, dinspre soare-răsare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
să plouă, că atunci poate să răcească calul. Am să-i fac o colibă din pănușiță - a hotărât Toaibă într-o seară cu semne de ploaie. Spre ziuă, calul ședea deja sub acoperiș de stuf. Acum-i altă viață pentru bietul animal... O noapte grea scurgându se peste sat ca un puhoi de smoală s-a lăsat încet-încet. Toaibă a aprins lampa, așteptând-o pe Maranda să se întoarecă din Șărpărie. Golea cam al patrulea pahar când ea a intrat pe
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cuprins capul, căinându-se: Ce ai pățit, fata tatii? Ai căzut și te-ai lovit la cap! Doamne! Cu ce ți am greșit? Trezește-te, Marandă! Trezește-te! Uite cum arde gârla și calul îi acolo... Îi priponit în mijlocul stuhăriei... Bietul animal! Cine îl mai poate scăpa din pârjol?... Maranda a gemut fără a deschide ochii. Fruntea îi era însângerată. Toaibă a căzut în genunchi, strângând-o la piept și murmurând cuvinte de neînțeles, iar ochii cu boaba de lacrimă între
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în apă i-a șters fruntea vorbind fără șir... „Aista-i un blăstăm, că alta nu-i. Cu ce am greșit noi în fața Ta Doamne, de ne bați atât de crud? Dacă noi ți-am greșit, ai milă măcar de bietul animal și oprește focul. Ai milă, Doamne!” Nici nu și-a dat seama când, căzut în genunchi, cu mâinile împreunate a rugă fierbinte, se închina la icoanele atârnate în colțul odăii... În acele momente, parcă nu mai era nimic în
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și ea să vânture cenușa în neștire. Au scormonit așa o bună bucată de vreme, cu speranța nemărturisită că vor găsi vreo urmă... Cel puțin lanțul cu care a fost legat calul sau potcoavele! Nimic însă nu le spunea că bietul animal a ars în acel loc! Toaibă, care pe front a văzut multe, vedea în închipuire pe bietul animal cupriuns de neliniște în momentul când a simțit că se apropie focul... „Uite-l cum își ridică capul cu urechile înfipte
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
că vor găsi vreo urmă... Cel puțin lanțul cu care a fost legat calul sau potcoavele! Nimic însă nu le spunea că bietul animal a ars în acel loc! Toaibă, care pe front a văzut multe, vedea în închipuire pe bietul animal cupriuns de neliniște în momentul când a simțit că se apropie focul... „Uite-l cum își ridică capul cu urechile înfipte înainte, cu nările larg deschise sforăind din ce în ce mai des... Ochii îi sunt dilatați peste poate... Începe să alerge în
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul palmei plină de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace într-un șanț”... Cu acest gând ca o povară s-a ridicat cu greu din cenușă... Nu se putea desprinde de imaginea calului căzut
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Mai bine m-aș duce la moașă, să vadă ce-i acolo și să mă bandajeze. Dacă așa crezi tu, du-te, Marandă. După plecarea ei, pe Toaibă l-au năpădit gânduri și gânduri... Întâi s-a gândit la zbuciumul bietului cal ca să scape de urgia focului. Apoi cine știe pe unde aleargă încă îngrozit? Cel mai tare îl durea faptul că nu-și va mai vedea căluțul niciodată. Sub apăsarea acestor gânduri își turna pahar după pahar. La o vreme
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rămas încă închis... Tocmai deschidea portița de la coteț când i s-a părut că aude sforăit de cal. A tresărit și a privit în jur clipind des, ca să-și alunge vedenia care îi cuprinsese închipuirea... I s-a năzărit că bietul căluț se afla dincolo de poartă, așteptând să i se deschidă. A privit cu mare atenție spre poartă, dar dincolo de ea sufla doar vântul prevestind vreme rea. Când s-a întors cu grăunțe pentru orătănii și le arunca chemându-le la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]