11,589 matches
-
o fermă și rară obtuzitate religioasă și politică! Noi nu mergem până acolo Încât să extragem o lege din această paradoxalitate a situației În artă, literatură și gândire, raportul Între libertate și creație; dar oare nu se exprimă mai vârtos geniul unei națiuni - ca să Întrebuințez un concept romantic! - când se simte amenințat de o forță dominantă, indiferent, din afară - dinlăuntru! - și oare nu este arta și literatura În asemenea momente dramatice o expresie care depășește limita strictă a Frumosului, a expresivului
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
adăugam eu, care se bucură de marile atuuri ale Îndrăznelii creatoare, ale unei originalități fără seamăn și a unei mari capacități de a imita creând, sursă a avansării În artă, dar care, vai, adeseori, ne arată dramaticele exemple ale unor genii care se sting de timpuriu, incapabile să desăvârșească acea operă pe care frumosul lor orgoliu o anunța și pe care, flămândă, Întreaga colectivitate, națiune o aștepta! I-am „comunicat” această teorie și prietenului Nichita, Încă În anii ’60 când voia
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
În forme diferite și indiscutabile, dar trebuie să reziști propriei tale naturi, a pulsiunilor geniale care te animă, dar care te pot și clătina! Să așezi un picior ferm pe acea «platformă» a artei tale ca să poți produce, spre deosebire de atâtea genii românești care «au promis, clar și convingător», dar care s-au prăbușit apoi În sterilitate, alcool sau nebunie - «să poți produce, În sfârșit, nu câteva versuri sau volumașe disparate, cert originale, de certă valoare, dar... acea operă, amplă și Înalt
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cei care n-au trăit nici un ceas dorința irepresibilă de „a fi” și În această ipostază, a creației, o veleitate splendidă, care nu numai că este o a doua naștere, dar o și legitimează pe prima! Tinerii de talent, de geniu, născuți În toate dictaturile Europei, nu pot aștepta o „ameliorare, o răsturnare” fericită a situației politice: nici sub cardinalii obtuzi și discreționari ai Renașterii, sub capriciilor ducilor Italiei sau a statelor germane sau sub ohrana brutală a țarilor, sub interdicțiile
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
bun-simț”, adică printre cei care urmează docil modele calme, medii, ale antecesorilor sau sunt animați de interese și cariere avantajoase. Deoarece numai astfel putem explica un fapt În esență inexplicabil, ce ține de o fractură extraordinară În viața a două genii românești - Eliade și Cioran -, care-și văd existența, creația și ideația chiar, rupte În două segmente de sensuri absolut contrarii, de parcă cei doi adulți, sau mai apoi, bătrâni mari creatori, gânditori și oameni de știință, vârfuri spirituale și nu numai
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
vorbea nu știu cine, incapacitatea noastră de a ne afirma plenar, și asta se trădează În medii străine, mai ales când suntem Întrebați dacă mai sunt valori asemănătoare În țară, avem reflexul de a ne indica pe noi ca unicii purtători ai geniului național! Cioran era mai conștient ca mulți alții că era vorba nu numai de prezent, dar și de viitor: va trebui, chiar și eliberați de flagelul comunist, va trebui să „dăm socoteală”, să ne asumăm această aparentă sau reală „lașitate
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Îi trădează, Într-un fel, o anume „nerăbdare de destin”, o anume idealitate de tip pașoptist. Idealitate, ca și cea a lui Eliade, folosită de căpeteniile cinice legionare... Recunosc că l-am iubit pe Cioran din mai multe pricini - pentru geniul său evident;, dar... un geniu este rece, or, Cioran era cald, adesea fierbinte, cald și „umed”, cum mă simt și eu, chit că aceste calități sau caracteristici temperamentale mă Împing În unele „gropi” ale ridicolului, ale unor eșecuri momentane și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o anume „nerăbdare de destin”, o anume idealitate de tip pașoptist. Idealitate, ca și cea a lui Eliade, folosită de căpeteniile cinice legionare... Recunosc că l-am iubit pe Cioran din mai multe pricini - pentru geniul său evident;, dar... un geniu este rece, or, Cioran era cald, adesea fierbinte, cald și „umed”, cum mă simt și eu, chit că aceste calități sau caracteristici temperamentale mă Împing În unele „gropi” ale ridicolului, ale unor eșecuri momentane și infantile, ale unei imposturi de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sa experiență de viață și literară franceză. Nu lipsit Însă de o anume ranchiună față de felul În care, În tinerețe, fusese receptat de colegii mai vârstnici și mai celebri ai scenei literare românești. E adevărat, nimeni nu-i putea bănui geniul atunci când publicase doar câteva cărțulii pentru copii sau cu accente teribiliste; Îmi aduc aminte când, la Paris, Își arunca ironiile-i acide, pe drept cuvânt, asupra unor Boureanu, Cicerone Teodorescu, Stancu și alți „nomenclaturiști literari”, de o altă seară, petrecută
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ne propune un excurs În infernul simbolic și uman! -, dar continuând cu alții, de aceeași mărime, Shakespeare, Goethe, Tolstoi, Dostoievski și alți câțiva, puțini la această altitudine, după ce ne „fac cunoștință” cu infernul și absurdul social și uman, au puterea, geniul și umanitatea de a ne arăta o cale de ieșire, o cale a speranței, fără de care nici o clădire umană, nici o construcție fizică, morală sau ideatică nu ar mai fi posibilă. (Ca moto al amplului meu poem epic Drumul la zid
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cel abisal și universal. Deși admirator al uriașei unicei, școli de filozofie grecești, triada bine-frumos-adevăr a răsunat În urechile noastre ca o ideală lozincă de atelier, o culme a spiritului european la originile sale - din tinerețe făceam teorii după care geniul uman, la Început, printr-un impuls magic, se află pe cota cea mai Înaltă!, urmând apoi, În dezvoltarea sa diacronică, să nu facă altceva decât să tindă să-și atingă Încă o dată acea culme pe care o trăise și crease
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Încă o dată, regăsirea de sine. O mai trăisem o dată când, tânărul ce fusesem, târziu, spre anii ’30 abia, a fost capabil de creație: originală, interesantă și vie. Un alt eu, productiv și obiectiv - În măsura posibilului, a experienței și a geniului! - și-a ridicat atunci capul, șarpe unduitor lunecând spre teritorii de vis, smălțuite, fantastice, unde se mișcau forme capabile și Îmbietoare ale unei alte lumi, ce nu era Însă nici cea din care el „se salva”, dar nici cea, mincinoasă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
în conformitate cu o convingere a lui Theodor Codreanu, afirmată deseori: "Pariul meu existențial și cultural a fost că poți face cultură mare oriunde te-ai afla, că provincia nu este, prin natura ei, strivitoare, ci poate fi "colțul" prin care un geniu ca Eminescu poate privi teatrul lumii, cunoscându-l prin detașare și perspectivă integratoare"), pentru care chiar bovarismul amintit în câteva rânduri e mai mult la nivel declarativ. Deloc resentimentari, deci, pentru situația lor de dascăli de țară, cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lectură nouă, proaspătă, necomplexată. În aceste condiții este greu să te pronunți despre o carte cum este cea de față. Eminescu Dialectica stilului presupune inițiere în eminescologie, presupune lecturi de specialitate și o viziune critică fără prejudecăți. Eminescu este un geniu total și cel mai periculos și riscant lucru este să te apropii de el cu mijloacele diletantului. Eminescologia tinde să devină astăzi tărâmul inițiaților. Un inițiat este și Theodor Codreanu. El ne-a anunțat cartea mai demult prin studiile solide
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de ce neapărat în "al șaptelea cerc dialectic" găsim expusă senzitivitatea poetului vizual-auditivă? Nemotivat în întregime, ci doar parțial, întreg proiectul se reține ca o curiozitate, în care nu drama existențială a străbaterii "cercurilor" e subliniată, ci "o metodologie totalizantă adecvată geniului stilistic eminescian" (subl. ns.). Dincolo de exagerările ce le conține, majoritatea pornite dintr-o bună credință în fecundă ebulițiune, cartea Eminescu Dialectica stilului de Theodor Codreanu este incitantă prin îndrăznelile sale asociative, adeverind un moment de repliere și reexaminare a trecutelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cum crede Theodor Codreanu. Mai departe este discutată opinia filosofului C. Noica: Tot poemul descrie nefericirea generalului de a nu putea prinde ființă aievea". Hyperion ar fi condamnat, crede Noica, la o "devenire întru devenire" ("mizerie a generalului", recte a geniului de a rămâne geniu), în vreme ce Cătălina ar reprezenta devenire întru ființă, o atitudine deschisă, caldă, față de una închisă, rece. Problema care se pune este dacă putem soluționa în acest fel, incompatibilitatea dintre geniu și omul comun, dacă poemul lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Mai departe este discutată opinia filosofului C. Noica: Tot poemul descrie nefericirea generalului de a nu putea prinde ființă aievea". Hyperion ar fi condamnat, crede Noica, la o "devenire întru devenire" ("mizerie a generalului", recte a geniului de a rămâne geniu), în vreme ce Cătălina ar reprezenta devenire întru ființă, o atitudine deschisă, caldă, față de una închisă, rece. Problema care se pune este dacă putem soluționa în acest fel, incompatibilitatea dintre geniu și omul comun, dacă poemul lui Eminescu are nevoie de o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
întru devenire" ("mizerie a generalului", recte a geniului de a rămâne geniu), în vreme ce Cătălina ar reprezenta devenire întru ființă, o atitudine deschisă, caldă, față de una închisă, rece. Problema care se pune este dacă putem soluționa în acest fel, incompatibilitatea dintre geniu și omul comun, dacă poemul lui Eminescu are nevoie de o corectare ideologică din perspectiva unei filosofii eudemonologice. Theodor Codreanu caută și găsește în ediția de Opere eminesciene, volumul al VI-lea, în comentariile Aureliei Rusu, un fragment din articolele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
omenească. Viața e luptă prin care omul traduce destinațiunea sa, intențiunile sale în lumea naturei". Theodor Codreanu vede în acest text o îndepărtare a lui Eminescu de filosofia lui Schopenhauer. Este însă mai degrabă o apropiere fiindcă și Schopenhauer atribuie geniului un destin, acela de a urmări un scop obiectiv, creația, nu interesul personal. "De aceea, scrie Schopenhauer, numai oamenii cu totul ieșiți din comun, foarte puțini la număr, al căror fond sufletesc serios și adevărat nu se reduce la urmărirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dintr-o carte stufoasă, plină de citate și referințe (nu totdeauna, din păcate, de prima mână), ideile fundamentale cu adevărat fecunde. Dacă opera lui Eminescu are la bază un "arhetip gnoseologic" (p. 54) și un "model cosmologic" (p. 58), iar geniul său tinde să fie "o oglindă totală a universului" (p. 166), singura cale de descriere și analiză nu poate fi decât lectura sau "oglinda totalizantă" (p. 132, 145), totalitate care gândește și recuperează în funcție de exigențele sale (p. 218). De unde preocuparea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
avusese față de Eminescu aceste reprezentări. Meritul lui Theodor Codreanu e, mai întâi, de a evoca aceste propozițiuni care făceau din poet "un om al timpului modern" și prevedeau că "literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului său". Ceea ce Maiorescu afirmase fără prejudecăți, se pierde apoi din vedere și chiar se invocă "întârzierea". Chestiunea ține, dar, de un fel de patologie a culturii și de o neîncredere în forțele proprii și exprimă un fel de a face
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de autorul însuși, care, pe traseul câtorva sute de pagini, citește scriitorii români din perspectiva mitului lui Narcis și Echo. Rezultatele sunt revelatoare. În Dimitrie Bolintineanu, criticul descoperă un precursor al publicisticii eminesciene. Nuanțările valorice sunt persuasive: "...Bolintineanu nu atinge geniul stilistic al publicisticii eminesciene și nu are o viziune asupra lumii de anvergură și coerența urmașului său. Însă poziția onestă, profund patriotică, opțiunea pentru adevăr, dincolo de orice interese de partid, având drept consecințe o așa izbitoare apropiere de critica eminesciană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu nu este probată... asertoric, ci în temeiul unor argumente dintre cele mai solide: "Aparent, el se-ntoarce la romantici, dar, în fapt, se-ntoarce peste tot unde-s poezie și ființă, până la Dante și Shakespeare, până la greci și indieni. Geniul lui Eminescu e că nu s-a temut de romantici și nici de cei vechi..." (p. 43). Marele humuleștean avea conștiință estetică. Povestitorul "n-a mai așteptat verdictul lui T. Maiorescu, situându-l pe poet (pe Eminescu, n.n.) acolo unde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a poeticii lui Caragiale este: Ritmul iată esența stilului" (p. 70). Reținem două judecăți critice memorabile: "Caragialismul vine din absoluta euforie a inconștientului care se dă drept conștient, din metafizica lui radicală, fantomatică, grefată pe o contradicție funciară pe care geniul lui Caragiale a știut s-o "prindă" cu o precizie inegalabilă. E o situație-limită când realul e expurgat total și înlocuit cu simbolul. Simbolul este unica realitate pentru personajele lui Caragiale. Ele trăiesc sub imperiul unei mistici a realului și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să bată pasul pe loc, acolo unde a putut fi acuzat de calofilie. Cineva afirma că acolo câștigă literatura și pierde filosofia. Dimpotrivă, pierd și una și alta. În absolut, aproape tot ce atinge Noica tinde să se ridice la geniu" (p. 199). Cheia înțelegerii Delirului predist poate fi detectată în următorul pasaj semnificativ: "Marin Preda nu se dezminte nici de astă dată și nu creează un roman cu teză. Instinctul creator a învins și teza a fost strivită singura ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]