9,535 matches
-
sunt punctuale, inconsecvente, recurente în cel mai bun caz. Apropierea de anul 1964 nu dicta liberalizarea in corpore a discursului istoric din România lui Dej”. Este interesant de consemnat cum au evoluat lozincile referitoare la Maiorescu. Astfel, dacă în perioada interbelică predominau cele de genul “înapoi, spre Maiorescu” (V. Streinu) sau “înainte, de la Maiorescu” (P. Constantinescu), în anii ’50 a avut mare trecere chemarea “înainte, împotriva lui Maiorescu”, neasumată însă de nimeni în mod explicit, pentru ca apoi, după reabilitarea criticului, să
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
volum de discursuri și îndrumări ale lui Carol al II-lea: Lozinci regale, 1939, 278 p. Ambii erau prieteni cu „regele-playboy”. (Vezi Dosarele istoriei nr. 5/2000.) Prin urmare, exista deja o bogată tradiție a oportunismului intelectual încă din perioada interbelică. 2. Manifestări istoriografice specifice perioadei de tranziție (1944-1948) în această perioadă remarcăm existența a trei mari curente istoriografice: gruparea de la Revista istorică română (Școala Nouă de Istorie se divizase după moartea lui Nicolae Iorga) condusă de Dumitru Bodin/C.C. Giurescu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
După mai multe întâlniri și discuții, în noiembrie 1966, mons. Agostino Casaroli a anunțat autoritățile române că papa Ioan Paul al II-lea este de acord cu predarea către România a copiei Columnei lui Traian, comandată și achitată de guvernele interbelice. în ianuarie 1967, copia a ajuns în țară, însă „guvernanții de la București nu s-au purtat întotdeauna elegant cu reprezentanții Vaticanului, nici după ce s-au făcut primii pași spre normalizare” - susține Cornel Burtică. „Am înțeles de la Emil Bodnăraș - continuă același
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de două ori pe lună. Pentru recâștigarea pozițiilor în România, Reich-ul își punea speranțele nu doar în Mișcarea Legionară, ci și în Grupul Etnic German. 4.2. Grupul Etnic German Ideile naziste au germinat între germanii din România în perioada interbelică. La sfârșitul anilor ’30, prin organisme politice, naziștii aveau să-și impună controlul aproape total asupra etnicilor germani. în urma unor tratative între autoritățile de la București și conducerea nazistă a germanilor din România (cu susținerea Reich-ului), la 21 noiembrie 1940 fost
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Mișcări subversive”, ce avea ca obiect de activitate urmărirea organizațiilor care contestau regimul instalat la 6 martie 1945 și vizau răsturnarea lui. 6.2. Rezistența progermană în atenția NKVD/SMERȘ Serviciile secrete ale Kremlinului acționaseră în România încă din perioada interbelică, mulți dintre agenții lor aflându-se în închisorile românești la 23 august 1944. După această dată sovieticii au avut o libertate de mișcare totală în noua lor cucerire, ei fiind preocupați de o multitudine de probleme. Inclusiv de situația Mișcării
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care veneau temporar în Occident. 2. Structura comunității românești din exil Sub aspect cantitativ, datele disponibile sunt puțin numeroase, însă există documente care susțin că numărul cetățenilor români de etnie română din Franța a crescut de la 3.000 în perioada interbelică la 8.000 în 1953. în ceea ce privește distribuția geografică a românilor în Franța, 90% dintre ei locuiau la Paris și în zona limitrofă. în 1956, numărul cetățenilor români de origine etnică română care trăiau în străinătate era de aproximativ 17-18.000
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
propria viziune asupra lumii, și anume printr-o mentalitate creștin-ortodoxă profund înrădăcinată în apartenența la cercurile politice conservatoare, respectiv la organizațiile profasciste”. Cu alte cuvinte, autoarea susține de fapt că pentru aceștia nu a existat o ruptură radicală față de perioada interbelică din România și că aceste două direcții s-a desfășurat într-un fel în paralel în procesul de creație al scriitorilor români. Pentru generația de exilați din anii ’60 și mai târziu, situația era diferită întrucât cei care publicaseră deja
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
2003, 222 p. Lucrarea lui Walter Kolarz, Mituri și realități în Europa de Est, apărută la editura Polirom, în 2003, este traducerea în limba română a cărții Myths and Realities in Eastern Europe, Lindsay Drummond Ltd., 1946. Studiul surprinde realități ale perioadei interbelice privind demitizarea istoriei, precum și modul în care istoria a fost folosită ca armă politică. Analizele și concluziile lui Kolarz sunt valabile și astăzi, și trebuie să avem în vedere că a avut posibilitatea să efectueze studii antropologice pe populații locale
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a fost inventată o nouă limbă, cehoslovaca, fără a se ține seamă că între limba cehilor și a slovacilor existau diferențe semnificative. Cazul Finlandei. Naționalismul finlandez s-a manifestat prin opoziția față de ruși și de regimul absolutist. Deși, în perioada interbelică, mai existau bătrâni vorbitori de limbă rusă, generațiile tinere au refuzat să mai aibă orice fel de contact cu cultura de la răsărit. Pe acest fond, s-au construit mituri clasice ale naționalismului, legate de popoarele de frontieră ale Europei și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
înapoierea provocată de cele câteva secole în care au fost sub dominația diferitelor puteri europene. în aceste condiții, consideră autorul, românii nu au nici un motiv să considere popoarele slave vecine inferioare. Mitul istoric central al românilor a fost, în perioada interbelică, cel al lui Mihai Viteazul, în jurul căruia, în 1918-1919, oamenii de stat și-au formulat revendicările. Consistența acestei argumentații este definitorie, tot atât cât este și cea a Regatului Sfântului Ștefan sau a „dreptului statelor boemiene”. Cazul Iugoslaviei. în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
istoric, astfel, croații ajungând să solicite nu numai teritorii în Bosnia și Herțegovina, ci și teritorii în Slovenia și Austria. Kolarz oferă o explicație acestei controverse, studiind recensămintele religioase, din care reiese că în Bosnia și Herțegovina erau, în perioada interbelică, 43,9% ortodocși, 31,3% musulmani și 23,5% catolici. Cazul Bulgariei. Naționalismul de aici a luat aspecte destul de megalomace, întrucât revendica teritorii, destul de însemnate ca suprafață, în trei state. Modelele politice medievale le-au reprezentat cele două țarate, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la islamism. Aceasta i-a făcut să obțină mai ușor demnități în Imperiul Otoman, ceea ce a favorizat extinderea zonei locuite spre nord și est, în dauna sârbilor, care au fost determinați să se refugieze. Astfel s-au creat, în perioada interbelică, noi focare de conflict, cu bază naționalistă. Cazul Greciei. în opinia lui Kolarz, naționaliștii greci au fost cei mai aroganți, extinzând pretențiile lor teritoriale, în Europa, asupra unor state întregi, cum ar fi România, Bulgaria sau Albania. Prezența bazei culturale
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
au fost uciși. Capitolul al doilea, semnat de Dalia Ofer, se ocupă de emigrația și imigrația evreilor și de efectul asupra situației lor în România. După o trecere în revistă a partidelor și mișcărilor naționaliste și/sau extremiste din perioada interbelică, studiul se apleacă asupra emigrației evreiești, subliniind că „posibilitățile de emigrare legală se reduceau în vreme ce presiunea exercitată asupra evreilor creștea” (p. 54). Politica statului român privind emigrația s-a schimbat în funcție de conjunctura internațională, astfel încât evenimentele din anii ’43-1944 vor determina
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
bolșevică, mai ales într-o țară în care extrema dreaptă se afirma cu putere. Printre altele, mitul „iudeo-bolșevismului” s-a și constituit atunci, la fel ca în alte țări europene. Partidul a avut un număr redus de membri în perioada interbelică, el scăzând la sub o mie în timpul războiului. Istoria PCdR s-a dovedit un șir de lupte interne și asalturi externe, presărată cu violențe. Dennis Deletant încearcă să ofere explicații largi ale mediului în care s-a format și s-
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
incapabile de a realiza și aplica strategii viabile pe termen mediu și lung. Cum scrie autorul: „Cea mai mare discrepanță, dintr-o perspectivă occidentală, era aceea dintre vorbe și fapte”. Principiile morale nu aveau căutare în viața politică din România interbelică; tinerii cu idealuri au căzut pradă partidelor de extremă dreapta, care păreau că oferă ceea ce ei căutau. Capitolul 3, „Partidul Comunist și lovitura de stat de la 23 august 1944”, se dovedește extrem de util. Importanța evenimentului din ziua menționată este în afară de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
un model pe care ea îl numește al „neodependenței” (p. 150). Acesta presupune existența unui sistem de relații clientelare care funcționează chiar într-o comunitate foarte mică. Cât despre comportamentul politic al țăranului român, se pare că acesta urmează modelul interbelic, în sensul că votul este intermediat de grupul de status. Cauza acestei nedorite întoarceri în timp este - așa cum subliniază autorii - lipsa unei politici coerente în ultimii unsprezece ani privind lumea rurală și agricultura. Ultima secțiune, „Proiecții între trecut și viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
vreau să mă duc și eu”, „Intrarea evreilor și a câinilor e interzisă”, „Nu m-am dezis de mișcarea legionară și nici nu mă voi dezice”. înlănțuite, înregistrările recompun momentele și trăirile vieții de-a lungul evenimentelor istorice majore: perioada interbelică, al Doilea Război Mondial, regimul și represiunea comuniste. Sunt descrise Brașovul interbelic (viața cotidiană, arhitectura urbană, conviețuirea etniilor brașovene, dar și conflictele dintre ele generate de naționalism), desfășurarea războiului cu urmările sale (lipsurile și economiile la care era supusă populația
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
interzisă”, „Nu m-am dezis de mișcarea legionară și nici nu mă voi dezice”. înlănțuite, înregistrările recompun momentele și trăirile vieții de-a lungul evenimentelor istorice majore: perioada interbelică, al Doilea Război Mondial, regimul și represiunea comuniste. Sunt descrise Brașovul interbelic (viața cotidiană, arhitectura urbană, conviețuirea etniilor brașovene, dar și conflictele dintre ele generate de naționalism), desfășurarea războiului cu urmările sale (lipsurile și economiile la care era supusă populația, luptele pe frontul de răsărit, prizonieratul în lagărele militare sovietice), instalarea dictaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
era supusă populația, luptele pe frontul de răsărit, prizonieratul în lagărele militare sovietice), instalarea dictaturii proletariatului și procesele care au însoțit-o (naționalizarea, construirea noii economii, reamenajarea vieții și a valorilor, raționalizarea alimentelor și a hainelor prin cartele etc.). Societatea interbelică cu aspectele ei negative și pozițiile extreme este conturată prin două mărturii de sens contrar, să zicem, cele ale evreului și legionarului, amândouă despre politica de discriminare pe motive antisemite. Perioada celei de a doua conflagrații mondiale ocupă un loc
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la export de către elitele arhitecturale bucureștene, și la reacțiile pe care le-a provocat. în 1993 la Sala Dalles din București are loc o expoziție de răsunet, “între Avangardă și Modernism”, despre avangarda românească în literatură și arte în perioada interbelică. Succesul expoziției îi determina pe organizatori să inițieze o expoziție itinerantă, numai cu secțiunea de arhitectură, prezentată în 1994 la ETH la Zürich (Institutul Tehnologic Federal Elvețian) și în 1997 la RIBA, la Londra (Institutul Regal al Arhitecților Britanici), numită
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pe marginea subiectului. Proiectul elitei arhitecturale românești (bucureștene) de a face cunoscută peste hotare mișcarea modernistă românească are, pe lângă o valoare academică, interesante implicații politice și culturale. Exploatând ignoranța audienței străine, arhitecții români prezintă o imagine mitică a unei perioade interbelice epurate de orice notă discordantă. Arhitecții români sunt prezentați ca niște genii pe nedrept ignorate de istoria arhitecturii din „lumea vestică”, creatori talentați care operau într-o societate în plin avânt, ce se scălda în binefacerile economice, sociale și culturale
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
orice notă discordantă. Arhitecții români sunt prezentați ca niște genii pe nedrept ignorate de istoria arhitecturii din „lumea vestică”, creatori talentați care operau într-o societate în plin avânt, ce se scălda în binefacerile economice, sociale și culturale ale perioadei interbelice. Unii arhitecți români stabiliți în străinătate, ca Șerban Cantacuzino, merg mai departe propunând o interpretare cvasiprotocronistă (în filiera teoretizărilor arhitectului Constantin Joja) a arhitecturii tradiționale țărănești, prezentată ca un fel de modernism avant la lettre. Cu toate că își declară neștiința, comentatorii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o cercetare de calitate în domeniul istoriei urbane și arhitecturale românești. Probabil că distanțarea în timp de mult detestata perioadă socialistă va aduce cu sine și o echilibrare a viziunii mult prea optimiste despre „perioada de aur” a arhitecturii românești interbelice. De asemenea, pe măsură ce arhitecții români vor putea călători și vor stabili contacte cu specialiști străini, dorința lor exagerat de entuziastă de a face realizările românești cunoscute în exterior va face loc probabil unei analize mai critice și mai obiective. Până
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Șerban Cantacuzino care semnează introducerea cărții, „România astăzi se luptă din nou să capete un loc printre democrațiile europene și această carte se constituie ca o contribuție specială în vederea acestui scop”. Maria Raluca Popa CRISTIAN PREDA, România postcomunistă și România interbelică, Universitatea București, Institutul de Cercetări Politice, Editura Meridiane, București, 2002, 156 p. Momentul decembrie 1989 a însemnat un punct de cotitură în politica românească atât din punctul de vedere al practicii politice, cât și din punctul de vedere al teoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
rupere totală de trecut și orientarea spre un prezent dominat de concepte noi ca libertate, reprezentativitate, sistem de partide etc. Pentru o bună parte dintre practicienii sau teoreticienii politici români, momentul de referință al acestei perioade l-a constituit perioada interbelică văzută, prin prisma comparației cu comunismul, ca o epocă de aur a democrației românești. Cartea lui Cristian Preda, România postcomunistă și România interbelică, se dorește a fi o analiză comparativă a celor două perioade din istoria României, utilizând însă o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]