18,249 matches
-
unele mărturii sunt adevărate, R. ar fi pus la cale, la premiera cu D-ale carnavalului, o zgomotoasă manifestație de ostilitate. Excedat de inflația piesei istorice, falsă și grandilocventă, Sphinx recomandă inspirația din viața societății românești, precum și „compilarea” de „documente omenești”, deziderat ce exclude zugrăvirea de „ființe ideale”. Ironizează „căznitele producțiuni dramatice” ale lui Schiller și teatrul, „ruină măreață”, al lui Victor Hugo. În privința repertoriului, e de părere că ar trebui să cuprindă scrieri de valoare (indiferent dacă sunt indigene sau
RACOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289083_a_290412]
-
-l drept erou pe Matache Pisălog, mahalagiu de un grobianism inocent, refugiat la berărie pentru a scăpa de teroarea consoartei. Inventivitatea jovială caracterizează majoritatea prozelor scurte, mai cu seamă pe cele care aduc în scenă animale cu tabieturi și comportamente omenești: caii de birjă hotărăsc să intre în grevă, sprijinindu-se pe autoritatea Societății pentru Protecția Animalelor (O tragicomedie în Piața Teatrului), un câine își istorisește pățaniile (Domnul Cuțu prizonier) etc. Nu s-au păstrat localizările și traducerile scriitorului (se pare
RANETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
cu efectul lor asupra vieții și psihologiei individului, constituie substanța epică descriptivă a acestor romane, revenind ca teme secundare și în alte proze. Un „caz” deosebit e adus de romanul De la leagăn până la mormânt (1925), unde personajul principal, care identifică omenescul cu răul și se dedică cercetării naturii și horticulturii, pare să întruchipeze mizantropia (teoretică) a lui R.-N. Extinzându-și interesul și spre „inimi de femei”, el alcătuiește o adevărată galerie de eroine sublime, completată cu povești de dragoste, nelipsite
RADULESCU-NIGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
universală”. Realitatea exterioară și interioară fiind energie, în cursul său de psihologie încerca să depășească, încă din 1899, vorbind „despre suflet”, dualismul materie-spiritualitate. Aceste idei le expune și în lucrarea Puterea sufletească (1908), mai cu seamă în capitolele Afirmarea personalității omenești în principalele momente ale culturii și Puterile sociale. Cultura. Autorul insistă asupra relației dintre cultură și individualitate și în domeniul psihologiei colective, societatea fiind un organism, iar conștiința ei manifestându-se tot în forme individuale. Creația și-o justifică individul
RADULESCU-MOTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
a imanenței: sinuciderea nu este, în cazul său, o simplă alternativă - o probabilitate opțională -, ci o necesitate compulsivă. Andrei Pietraru (Suflete tari), tânărul cu perspective strălucite, venit în capitală pentru a-și continua studiile, renunță la cultivarea potențialităților sale intelectuale („omenești”) din pricina fixației fascinatorii asupra Ioanei Boiu, trufașa și glaciala aristocrată în casa căreia lucrează ca bibliotecar, reducându-și astfel, programatic, temeiul existenței la „suprafața” infinitezimală, esențializată fenomenologic, a unei corzi desfășurate deasupra abisului. Odată atinse culmile înghețate ale monomaniei ideatice
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
nu sunt mai izbutite. Schițele și poemele în proză, compuse sub influența lecturilor din Turgheniev, în versiunea franceză a lui L. Viardot, rămân simple notații de diletant, deși autorul lor pare să fie un bun observator al realităților sociale și omenești. El literaturizează stângaci, cu toate că are darul de a se exprima bine în scris, dovadă publicistica sa politică ori nuvela Cuconul Petrachi Sgangură (pentru al cărui personaj titular i-a servit de model chiar tatăl său), cu o anume precizie și
MORŢUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288256_a_289585]
-
epocii și spre ideile iluministe. Pentru mărirea omului, Pentru neputința omului amintesc discursurile lui Voltaire din Sur l’homme. Filosofia sceptică a acestor versuri e înlocuită, în Caracteruri (1825), de satira activă, cu finalitate precisă, de îndreptare. În portretizarea patimilor omenești, tributară lui Teofrast și La Bruyère, tendința și expresia generalizatoare, țintind către tipologia clasică a modelelor, se aliază cu înverșunarea polemică. De unde naturalismul în limbaj, invectivele, mulțimea detaliilor ce individualizează și dau tablourilor autenticitate, culoare locală. Verva imprimă „caracterelor” mișcare
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
fost cunoscută de Mihai Eminescu, în Epigonii M. fiind evocat ca un „glas de durere”. Sub influența unor lecturi din Gray, Young, Joseph Thomson, Lamartine, M. adoptă față cu natura și eternitatea atitudinea contemplativă a romanticului (Poezii, 1837). Nestatornicia vieții omenești devine motivul liricii sale (Memoria celor trecute, Toamna, Vremea, Greierele, Clopotul, Mormîntul). Utilizarea stângace a mijloacelor de transpunere a sentimentului, absența fiorului și a transfigurării mențin meditația în exterioritate și cadrul în decorativ. Frecventele aluzii mitologice atestă preromantismul poetului. Înrâurit
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
pune întrebări directe despre moarte: „Și cum va fi?... La ce vârstă se moare în general? A muri? Să mori? Ea va muri?” Tot în povestiri autorul exersează analiza psihologică minuțioasă, tinzând să surprindă reacțiile cele mai tăinuite ale sufletului omenesc. Din acest unghi privită, proza va fi o încercare, un exercițiu obstinat de a prinde „fluxul spontan”, complex al memoriei, gândurile și senzațiile se întretaie, se întrerup, trec de la un plan la altul. În După-amiază neliniștită, femeia panicată de o
MUNTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
Când și când este semnalată opoziția dintre tumultul veșnic al firii și singurătatea, efemeritatea individului, ca și neputința în fața misterelor lumii. Reprezentarea existențelor individuale este frumos plasticizată în metafora „lumini suflate de vânt”, pe al cărei fundal mai toate aspirațiile omenești apar ca iluzorii flăcări pe comori, ca fulgii de nea, a căror splendoare se topește la atingerea căldurii. Firesc, se insinuează și ideea morții, uneori chiar în momente de fericită contemplare a naturii, fie ca o „adumbrire” la gândul că
MURASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288305_a_289634]
-
revistă apărută la Brașov la 23 iunie și în octombrie 1931, cu subtitlul „Literară, socială, economică”. Într-un moment marcat de o „criză de entuziasm”, coordonatorii revistei își exprimă intenția de a porni la drum „atrași de mirajul tuturor năzuințelor omenești, călăuziți întotdeauna de tainicul spre mai bine” (Pornim la drum). Rubricile obișnuite sunt „Cronica industrială”, „Cronica comercială”, „Cărți”. N. publică versuri semnate de Ecaterina Pitiș, V. Marinaș, I. Al. Bran-Lemeny, Maria Baiulescu și proză de Ecaterina Pitiș. Revista mai cuprinde
NAZUINŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288377_a_289706]
-
concentrează asupra noțiunii de suferință văzută drept dimensiune definitorie a condiției umane. În încercarea de a descifra experiențele fundamentale ale lui homo patiens, omul conștient de propria suferință, N. cercetează mai cu seamă mitul lui Dionysos ca paradigmă a existenței omenești. Cercetătorul identifică treizeci și una de etape ale itinerarului dionisiac, de la primele atestări legendare până la apariția tragediei grecești, și reține cu deosebire contrabalansarea, după principiul armonizării contrariilor, a elanului dionisiac, modalitate de purificare și eliberare de sine pe calea jertfei
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
filtrată și o influență venind dinspre literatura rusă, dinspre Turgheniev în special. În schițe, nuvele, piese de teatru, paradigmatice pentru tendința din revistele socialiste, prefigurând și câte ceva din sămănătorism și poporanism, mediul predilect rămâne cel țărănesc. Autoarea colectează sârguincios „documente omenești”, cum cerea școala lui Émile Zola: oameni roși de mizerie, boală și vicii, înrăiți, fără speranță, ducând un trai chinuit și zadarnic, amenințați permanent de ciocoi și boieri care le sugrumă bucuria săracă. Cu o invenție precară, sufocată de patos
NADEJDE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288345_a_289674]
-
ale lumii toate limbile și neamurile. În Asia își află începutul religia, obiceiurile cetățenești, ridicarea orașelor; scrisul și învățătura tot de aici au pornit. În Asia a binevoit Mântuitorul omenirii să se întrupeze, să trăiască și să moară pentru neamul omenesc, și de acolo s-a început și mântuirea noastră creștinească.” Sunt firești aceste supraviețuiri ale unei „geografii biblice”, care desemnau, toate, Asia drept spațiu al sacralității, fiindcă, după ce marii scriitori ai Bisericii, atât cei din Răsărit cât și cei din
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
în liniile din palma oamenilor”), materia („În China se află mulți doctori alchimiști care zic nu numai că ar scoate aur din cositor și altele, dar că ei ar avea și leacuri prin care oamenii pot dobândi nemurirea”) și trupul omenesc („Ei au tipărite multe cărți despre medicină, despre chipul cum se construiesc casele și despre multe alte meșteșuguri, iar cât privește pe cel al tămăduirii, acesta este la ei mai presus decât al doctorilor noștri. Cu toate că doctorii noștri îi întrec
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
recuperare în Neam, sat, oraș în poezia lui Octavian Goga (1942), care nu este o cercetare monografică, ci un eseu, P. pornește de la mărturisirea poetului că „arta e un domeniu al sincerității impecabile”, sinceritate trecută în acea „mistică a spovedaniei omenești înaintea unui Dumnezeu care a uitat de sfinți ca să-i înțeleagă pe oameni”, o mistică ce „crește totdeauna din realitatea aspră și nu se desparte niciodată de ea”. Vorbind despre Goga, eseistul este interesat preponderent de poezia ce reflectă etnicul
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
Tudorel Urian, Jocul vieții și al literaturii, „Cuvântul”, 2000, 4; Ion Roșioru, „Șah orb”, TMS, 2000, 5; Ștefan Cucu, „Șah orb”, TMS, 2000, 5; Daniel Ștefan Pocovnicu, Realismul ca sacrificiu, CL, 2002, 3; Nicolae Bârna, Postmodernismul „propriu-zis” și oglindirea sufletului omenesc, CC, 2002, 8-10; Ovidiu Dunăreanu, Un reper de seriozitate intelectuală și exigență critică, ATN, 2003,1. N.Br.
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
un panegiric pentru Tudor Vladimirescu: Jălire a necuviincioasei morți a heroului României. De la P. a rămas, multă vreme în manuscris, poemul Desmierdare poeticească, editat în 1981. Autorul descrie cu minuție, în canon clasic, anotimpurile, toate formele de relief și îndeletnicirile omenești. Câteva accente sincere în elogiul exuberanței naturii și mai multe detalii de atmosferă autohtonă dovedesc darul observației spontane, contrastând cu pesimismul artificios al pasajelor de poem filosofic. Între manuscrisele poetului se mai află traducerea intitulată Împărătesc sânual spre statornicia adevăratei
PESACOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288766_a_290095]
-
E. Lovinescu. Prin romanul Balaurul (1923), nuvelele din Romanță provincială (1925) și Desenuri tragice (1927), precedate în 1920 de drama Bătrânul, noua orientare literară pare a se contura mai limpede. O nuvelistică a vieții de provincie, investigând cu detașare avatarurile omenești, deschide astfel calea spre creația de anvergură romanescă a ciclului familiei Hallipa. Atmosfera generală, precum și unele detalii de intrigă apropie o nuvelă ca Sărbătorile de familie și de drama Bătrânul, și, în esență, de tot ce e piesă de teatru
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
spre o ambianță umană mai largă, zona investigată fiind mediul familial. Personajele ies din cadrul restrâns al introspecției sau al reflecției intime și cu atât mai mult din cel al reveriilor romanțioase spre a se concentra mai mult asupra problematicii relațiilor omenești. Solitudinii și pasivității Manuelei, de exemplu, le ia locul acum atitudinea voluntară, deși destul de retractilă, a Ginei Delescu, femeie superioară, de o rară noblețe sufletească, în care autoarea și-a ipostaziat, desigur, un ideal de umanitate. Pentru a-și apăra
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
o treaptă mai înaltă, a consecinței lui, instinctul ierarhiei sociale, declanșator al unor atitudini foarte diferite, de la trufia primitivă până la snobismul cel mai rafinat. Romanele familiei Hallipa nu relatează mecanismul unei evoluții epice și nu deschid o zare pentru ipostaze omenești ulterioare; ele sugerează prin simboluri obiective eroziunea iremediabilă a unei lumi, deriva implacabilă a indivizilor care o alcătuiesc. Familiile se destramă una după alta, destinele sfârșesc și ele într-un punct închis sau mort, ca spre a consfinți triumful forțelor
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
estetic în formula unui realism pe cât de încărcat de o disimulată sensibilitate, tot pe atât de necruțător. De unde și ecoul de profunzime al acestei opere, care ține parcă dinadins cititorul în orizontul celei mai perfecte și în același timp mai omenești banalități. Ceea ce alimentează însă necontenit interesul lecturii este mai presus de toate arta, cu adevărat excepțională, cu care prozatoarea știe să pătrundă în adâncurile cele mai intime ale universurilor interioare. Concretețea investigațiilor analitice prin raportarea sufletescului la fiziologic, a stărilor
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
atentă a psihologiilor din propria ambianță au îndreptat-o pe scriitoare spre constatări și mai ales spre ipostaze artistice ale căror conexiuni și semnificații sunt dintre cele mai profunde. Decadența morală și spirituală a unor indivizi sau a unor categorii omenești îi apare drept rezultatul unei epuizări interioare, cu sugerarea pe alocuri a unor motivații ereditare. Cauza e însă stilul de viață al personajelor, orizontul închis și meschin al îndeletnicirilor lor, mai exact obsesia permanentă a poziției sociale, de unde și rivalitatea
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
Va coborî înseninată / Privirea albelor fecioare”). Domină, fascinant, albul lilial (și fantomatic), gestul hieratizat al rugii, într-o idealizare ce nu e străină de influențe prerafaelite și de surse mistice. Refrenele ritmează plângerea țintei aflate prea sus, prea departe și omeneasca zbatere între neprihană și păcat: „Ah! floarea dorului ce moare”; „Vai, blândul, tristul prinț vestit/ Ce triști sunt crinii pe cărare!”. Accentul cade pe atmosferă, picturalitatea rămâne eterată, absorbită în nuanță, imprecisă. Ciclul Când vioarele tăcură se cufundă în muzică
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
orientată chiasmatic spre orizontalitatea pământească. Se regăsesc la P. motive cristice fundamentale: iubirea pentru aproape și identificarea cu acesta, comunicarea ce tinde să devină comuniune, sacrificiul necesar producerii iluminării, inclusiv al aceleia poetice. El este pătruns de posibilitatea salvării ființei omenești prin puterea credinței izbăvitoare, promisa răsplată finală revenind doar celor drepți și răbdători. Cu sufletul iluminat de iubirea divină, poetul ocolește „vămile pustiei”, nu crede în singurătatea îndoliată de pe via dolorosa sau în zodia destrămării, iar privirea nu i se
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]