8,290 matches
-
Morariu „Ce este pacea creștinească”, C.M. Ionescu (Rugăciunea zilnică), N. Cotos (Dați Cezarului), Dim. Dan (Un autor român - bucovinean din anul 1826), A. Tăutu (Îngrijirea vieții trupești), preot I. Doliscinschi, P. Jitariu (Autoritatea morală a preotului) I. Zugravu (Cugetările la patimile lui Hristos ale Sfântului Dimitrie, mitropolitul Rostovului - o traducere în manuscris de la 1837), P. Popescu, D. Spânu (Femeismul ca mișcare socială pentru drepturi civile și politice), Aurelian Ionescu, M. Mihăiceanu-Pitești. Numerele 8-11 (august septembrie 1922) apăreau deabia în martie 1923
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
ei adevărul și să cultive noțiunea de obligație”... Revista pretindea „să pună sub ochii cititorilor situația reală și cunoscând-o vom dezbate mijloacele pentru a o schimba în spre mai bine.” „Vom critica de la această tribună, cu competență și fără patimă ori menajamente, tot ceea ce este menit să aducă vreun prejudiciu situației noastre economice și să influențeze în sens negativ mersul economiei și finanțelor.”... În ce privește literatura „ne-am făcut o datorie să mânuim bisturiul literar...” Apar articolele: „Criza economică în declin
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
politic, lipsit de orice pregătire academică, și de orice cultură mai înaltă” aduce prejudicii școlii românești. * I. Țurcanu, preotul deputat în Parlamentul de la Viena, care s-a ridicat împotriva măsurii de condamnare a celor care încercau în Bucovina să stârpească patima beției la români... * La școala din Șipot - unde a fost în inspecție - „băieții au fost siliți să stea nemâncați de la ora opt dimineața până la ora șase seara, până s-a sfârșit inspecția, mulți copii s-au îmbolnăvit, între aceștia și
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
istoric și/sau politic, a fost atras și de anumite subiecte culturale, între care evocarea unor personalități s-a dovedit cît se poate de prolifică. Între cei pe care pana lui i-a zugrăvit cu obiectivitate, dar nu lipsită de patima unor principii de la care refuza să abdice, s-au aflat: Un junimist antisemit A.C. Cuza (1956), Poezie și politică Octavian Goga (1956), Un singuratic: C. Stere (1956), Nicolae Iorga (1957) etc. Pe toți cei evocați, Pamfil Șeicaru i-a cunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de lumini și umbre, de secrete disponibile, dar și de ieșiri spectaculoase în arenă. Camil Petrescu a fost în același timp un pustnic și o vedetă, un plebeu și un noocrat, un ibovnic al ideilor, dar și un plutocrat de patimi. Jurnalul e scris parcă pentru a surprinde ceea ce un filosof bine cunoscut de Camil Petrescu Léon Brunschvicg numea "fața nocturnă, uneori sinistră a ființei noastre"". Așa cum vede în Gheorghe Grigurcu "criticul prin excelență al poeziei", la fel sîntem îndreptățiți, citindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
politic. Din aceeași cauză, nici cărțile nu-i vor fi publicate. Primul volum îi apare abia în 1993, Tărîmul Gheenei, cu o prefață de Paul Goma. Deținut la Pitești, prozatorul Costin Merișca va fi un mărturisitor, unul lucid, lipsit de patimă, cu o detașare pe care doar cel trecut prin iadul suferinței și-o poate permite. Între primele cărți publicate, practic prima în spațiul românesc despre "reeducarea" de la Pitești, va fi Fenomenul Pitești, ce vede lumina tiparului în primăvara lui 1990
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cei, nu foarte mulți, care au rupt acest văl al tăcerii s-a aflat și Costin Merișca. Prima sa carte, Tărîmul Gheenei, a fost un "roman" memorialistic de sertar, cum va remarca Paul Goma: "Primul "piteștean" care și-a scris Patimile în România, înainte de a primi (în decembrie '89) autorizație de la polițiune (un adevărat text-de-sertar; sau... pașaport-pentru-eșafod) este Costin Merișca". (În paranteză fie spus, încă o carte de sertar ce demonstrează în contra celor ce au susținut că în România n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
iubim, să prețuim comoara literaturii sovietice. Partidul a scos de sub colbul uitării tezaurul literaturii noastre clasice". Se alătură lui Zaharia Stancu și se declară la rîndu-i vîndut comunismului și nu doar el, ci toți: Dacă a-ți iubi cu o patimă sfîntă patria, dacă a avea încredere în destinul istoric al proletariatului, dacă a avea o nestrămutată credință față de partidul de avangardă al clasei muncitoare, dacă a crede permanent că valorile construcției pașnice înseamnă "a te vinde comuniștilor", atunci toți scriitorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
din urmă, fără menajamente mă înlocuiește. Nu mai sînt. Ba sînt, dar atît de puternic încît nu mă recunosc". Acest vis îl umple de rușine față de mizeriile vieții: de prostie, de răutăți, de scîrnăvii, de toane, de viclenii. Vede în patima invidiei un rău mai activ decît egoismul, iar în visul egalității zace îndemnul de a ne vrea răul unul altuia cu înverșunare. Iisus nu-i doar bun, blînd, drept, îndurător etc., ci, concluzionează Steinhardt, este înzestrat și cu toate însușirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a spus despre cimitirele pline de anonimi, pe lângă care trecea acum zilnic, unde nu se lasă o floare măcar și nu se aprinde o lumină pentru bez- meticii sortiți uitării, nebunii frumoși care cândva au fost și ei plini de patimă, au iubit viața și au crezut că pot schimba lumea cu dragostea lor, însă drumurile realității au fost mai bine pietruite decât cele ale basmelor. Nimeni nu i-a spus despre mizeria străzilor din periferii, despre cămătarii cu dinți de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nu despre domnișoara fără nume era vorba sau despre amor. Ci despre amorul de viață și curajul de a te lăsa rostogolit de ea, liber, fără frâie, cu brațele mereu deschise imprevizibilului. Într-o lume care caută mereu cu atâta patimă siguranța și finalurile previzibile, cei doi amici, care abia se cunoscuseră, știau că fac parte din categoria opusă de oameni, care se aruncă în gol, cu inima deschisă, neștiind dacă destinul îi va urca pe treptele lui strălucitoare Andrei Ruse
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care roșește imediat. Ce gheață ar putea rezista zâmbetului dumneavoastră ? Și urma să cânte un tango despre „fetițele dulci“ ale orașului, care, amețite de șarmul său, cădeau în plasa și apoi în dormitorul lui, seară de seară. Căci iubea cu patimă femeia, ca nimeni altul. Găsea în frumusețea lor adevărate muze, care îl încărcau cu o energie nemaipomenită, și lor le cânta pe scenă versuri despre iubire și amor. Fiecare poveste de dragoste năștea un nou cântec, care purta alt nume
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ce n-au înțeles-o amestecă loialitatea câinească cu loialitatea vocației și destinului unui om, care e mai presus decât toate. Or, oamenii nu aparțin nimănui decât lor înșiși, iar tu nu numai că ne-ai încântat cu talentul și patima nemaipomenită pe care le ai pentru muzică, dar ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru fiecare om pe care l-ai întâlnit și ai răsplătit toate mâinile care ți s-au întins în drumul tău. Și sunt
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
textier dorit de mai toți interpreții, nu numai de marii actori, cărora le scria monologuri comice memora- bile. Însă banii sau notorietatea nu îi schimbă cu nimic pe cei trei amici, care, indiferent cât câștigă, cheltuie cu și mai mare patimă și petrec și mai desfrânat, indiferent câtă impor- tanță capătă statutul lor, nu uită nicio secundă de unde au plecat și rămân la fel de trăsniți și libertini. Într-o după-amiază, Fernic, Pribeagu și Cristi chefuiau cu bere într-o cârciumă, vorbind despre
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
foc, făcând din cântecul cărăușului un tango despre o femeie cu adevărat fatală. Până la refrenul în care ținea să se păstreze cuvântul Zaraza, suna așa : Când apari, senorita, în parc pe-nserat, Curg în juru-ți petale de crin. Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat, Și ai trupul de șarpe felin. Gura ta e-un poem de nebune dorinți, Sânii tăi un tezaur sublim. Ești un demon din vis, care tulburi și minți, Dar ai zâmbetul de heruvim. Și cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de abatere de la temele de iubire se solda pe scenă cu un adevărat eșec. Lumea venea să-l vadă și să-l audă pentru interpretarea lui unică a poveștilor de dragoste, voia să audă din glasul lui despre îndrăgosteli, aventuri, patimă și dor. Așa că de ani buni lui Cristi nici nu-i mai trecuse prin gând să cânte și alte genuri, iar pe plăci nu făcuse greșeala să înregistreze altceva decât ceea ce îl consacra și în restaurante. — Păi, d-asta vă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
învelea trupul. Devenea din omul simplu care bea un pahar cu prietenii și râdea cu ei la mese, din spectatorul împătimit de teatru, ascuns în nu se știe ce rând la nu se știe ce număr, din amorezul plin de patimă și efervescență, un artist. Devenea adevăratul Cristian Vasile, cel mai iubit cântăreț al timpului său. Iar în mintea sa trebuia să fie liniște deplină. În mintea sa niciun gând nu își avea locul în minutele înainte de intrarea pe scenă. Era
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
întregi, orchestra și vocea suavă a lui Cristi purtau publicul seri de-a rândul pe ritmurile dulci ale tangourilor, muzica fermecându-i pe cei prezenți ca un afrodiziac, făcându-i să danseze îndrăgostiți ca-n prima zi, sărutându-se cu patimă și amețindu-se cu vinuri scumpe și rafinate pentru a avea curajul să-și dea frâu liber sentimentelor. Era ca și cum Cristi, odată ce deschidea gura, îi hipnotiza și îi trăgea apoi cu niște ațe invizibile mai aproape unii de ceilalți, reamintindu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
fi proiectul național al lui Mihai. Interpretare abandonată de istoriografia critică de la 1900, dar reluată și amplificată o jumătate de secol mai târziu de ideologia național-comunistă. Apele sunt atât de agitate, Încât și astăzi cu greu se poate vorbi fără patimă despre „unirea de la 1600“. În fapt, nu a fost o fuziune, ci o uniune personală, țările păstrându-și individualitatea. Apoi, „țări române“, Încă o dată, este prea mult spus, elementul conducător În Transilvania nefiind cel românesc. Dar nici moldovenii nu s-
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
dar ele nu au o pondere semnificativă în corul celor care aprobă acțiunile militare. Rușii îl aplaudă pe Putin, care e tânăr, dinamic, energic și care are ambiția să renască visul Rusiei Mari, în timp ce Elțîn, bătrân, bolnav și căzut în patima alcoolului, simbolizează mai degrabă slăbiciunea postcomunistă și „democratică” a țării lor, „înfrângerea” ei în fața Occidentului. O „umilință” pe care mulți nu i-au iertat-o. Deși trăiesc în mizerie, masele rezonează mai degrabă la retorica imperialistă a KGB-iștilor reveniți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
buzunarele!) să includă pe traseu și etape curat estivale, însă atât de fertile și benefice pentru întregirea atmosferei noastre din tren. Pentru că la Malbork vom vizita un castel medieval - o excursie pe care o aștept cu nerăbdare, ca să-mi astâmpăr patima pentru gotic. 23 iunie, vineri VASILE GÂRNEȚ: Ne trezim la 9 dimineața. Micul dejun la restaurantul hotelului - foarte gustos. Schimbăm bani peste drum (de fapt, e o mică piațetă în reconstrucție), în sediul unei bănci. 1 dolar = 4,32 zloți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
foarte rareori în presa literară, faptul că nu mai făceam parte din nici un organism al U. Scriitorilor, că fiecare roman al meu era atacat cu virulență în presa de partid, ca și în cea literară, a „colegilor mei”, cu o patimă în care mahalagismul uman era amestecat cu invidia colegială, primitivă până la ridicol, vorbește de la sine. (De reeditări ale unor romane mai vechi bineînțeles că nici nu se punea problema, sursa sigură de venituri a unui scriitor important, ce nu ocupă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
diversiune de la necesitatea luptei și a speranței, fără de care nici indivizii și nici popoarele nu pot dăinui. Amicii mei, se’nțelege, nu contestau „adevărul meu”, dar ca mai totdeauna - și, mi-este teamă și azi! -, excesul de argumente și de patimă îmi făcea poziția discutabilă. Or, tocmai acest „exces” de credință, acest patos - în opoziție cu flegmatismul ironic al prietenilor mei munteni! - mă colorau atunci, ca și acum, ca pe un nordic: cineva care trăiește - cel puțin în problema națională -, un
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Mă aflu adică în situația melomanului nevoit să judece o operă muzicală numai după libret. Luată ad litteram, fără vibrațiile execuției, Scriptura ne parvine despuiată de frisoanele în clar-obscur pe care o sută de oratorii și recviemuri având ca subiect patimile lui Isus, o mie de Fra Angelico, Rembrandt, Caravaggio sau Rouault le-au introdus printre rânduri și care acompaniază cu ritmuri de farandolă episodul regilor magi, al urcării la Templu ori al pescuitului miraculos. Numele pitorești de Gaspar, Melchior, Baltazar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
își reconstruiește trecutul altfel, dacă nu cu nostalgiile prezentului pe care-l trăiește? Ceea ce credem noi că are vârsta lui Hristos datează de fapt de pe timpul bizantinilor, care au fixat primii amplasamentul acelor ipsissimi loci, al Nașterii Domnului și al Patimilor lui. Și tot așa cum Evangheliile descriu infinit mai bine ultimele zile ale lui Isus decât primii săi treizeci și doi de ani, mai bine scurta lui agonie decât anii de formație, pentru că sensul util al oricărei istorii se deslușește mai
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]