KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...296 297 298 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

scheletică și șovăitoare, care își târa picioarele prin nava pustie, învingându-și oboseala și vărsăturile, hotărâtă, cu o voință supraomenească, să-și redobândească echilibrul și să revină la viață. Gacel Sayah știa că fiecare din acei pași îl îndepărta un pic mai mult de moarte și îl apropia puțin câte puțin de deșertul pe care îl iubea. Așteptă să mai treacă încă o săptămână lungă, redobândindu-și forțele, până nu-i mai rămase nimic de mâncare și înțelese că sosise momentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409

care se frecau pe acolo... I s-a năzărit prostului și smintitului de Velicu că se lasă pipăită în timp ce dansa cu ăla, vezi, și chiar așa de-ar fi fost, poate c-ar fi simțit și ea nevoia de un pic de pipăială și șușoteală îngălată la ureche, că nici nu înțelegeai ce spune și ce vrea de beat ce era. Adică-n definitiv ar fi fost de-nțeles că era și ea dornică, dacă Velicu nu era în stare să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461

părea a avea mai mult de șaptesprezece ani, era copia la indigo a unui fan vechi al formației Siouxsie and the Banshees: păr negru ca smoala, pielea aproape cadaveric de albă, buze date cu ruj de culoarea prunei uscate, fără pic de considerație pentru conturul lor original. Tom se cutremură. — Nu, mersi. Având În vedere că gusturile lui se limitează la blonde spălăcite, n-am prea putut simpatiza cu reacția lui. — Ei bine, și eu sunt În negru din cap până În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
vâscoză pârlită. — Dă raportul, spuse Fliss. — Ție ți s-a Întâmplat vreodată? Scutură din cap că nu. — Cu cât te amendează? Fliss ridică din umeri. — Depinde În ce toane sunt. Lesley ieși din sală, cărându-și casetofonul; avea ochii un pic cam roșii, dar buzele Îi erau strânse. Trecu țintă pe lângă noi și coborî scările către subsol. Șoldurile ei, Îmbrăcate În colanți de culoarea lămâilor verzi, se legănau mai puțin ca de obicei. — Se duce la Derek ca să se plângă, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
M-a uns pe suflet să văd cum Îi pică fața. — Fugi de-aici! exclamă ea. Cum a fost? Lui Naomi n-au vrut să-i povestească prea multe. Avea tâmpla zdrobită, am spus eu, cântându-i În strună fără pic de rușine. — Era mult sânge? Întrebă ea cu lăcomie. Prietenul meu cumpără toate revistele În care se relatează cazuri de crimă. O să fie super impresionat când o să-i povestesc de asta. Nu sângerase prea mult, am dezamăgit-o eu. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
din cap. Foarte expresivă. — O, vă mulțumesc! Îmi revenisem, practic. Nimic nu ridică moralul ca un strop de critică de artă făcută de un polițist. — O clipă, să-mi iau cheile de la mașină. Ah, nu vă deranjați, spuse el un pic cam prea degajat. Vă pot aduce eu Înapoi după ce se termină. Am ridicat din sprâncene. Fie tipul nu prea avea treabă, ceea ce părea puțin probabil, fie spera să-mi mai stoarcă niscai informații pe drumul până acolo și-napoi, fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
când mi-ai povestit că... — Nu, Tom. Nu e o poantă. Am sărutat Într-adevăr un polițai. A doua oară mi se părea mult mai ușor să rostesc asta. Urmă o pauză oribilă. — Nu te cred. — Pe bune. — N-ai pic de rușine, femeie? tună el. Nu există nici o limită pentru depravarea ta? Doamne, dacă ar fi fost un popă, mai că aș fi Înțeles, dar un polițai... Vocea Îi căpătă alt ton de Îndată ce cârmi spre curiozitate ordinară. — Și, ia zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
ne vedem acolo la șapte și, nevrând să-mi dezamăgesc un vechi prieten, venisem, deși tot ce-mi doream era să petrec o seară liniștită În fața televizorului, meditând la cele Întâmplate În cursul zilei. Din pură Întâmplare, am ajuns un pic mai devreme și-am găsit un colțișor retras, unde puteam să mă așez și să sorb dintr-o Guinness. Cumva, mi se părea că aici nu puteam comanda altceva. În spatele meu atârna o poză cu Oscar Wilde, iar În dreapta, erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
a apărut Linda. Și-a Înfipt zdravăn ghearele În el și i-a transformat viața Într-un coșmar până ce a părăsit-o pe Janice. Eu n-aș fi putut proceda așa, să-l hărțuiesc În felul acela, forțându-l, fără pic de rușine, să ia o decizie. Ar fi trebuit să-și dorească destul de mult asta, ca s-o facă de bună voie. Cum putea fi Linda fericită, știind că el cedase doar pentru că ea țipase cel mai tare? Cuvintele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

cucerit Bagdadul, proclamându-se protector al califului, obținând din partea acestuia titlul de „Sultan, Rege al Răsăritului și la Apusului“, căsătorindu-se chiar, la șaptezeci de ani, cu propria fiică a Cârmuitorului Dreptcredincioșilor. Spunând aceasta, Omar s-a arătat admirativ, un pic solemn, poate, dar Djahane izbucnește Într-un râs cu totul lipsit de respect. El o privește, sever, jignit, neînțelegând această ilaritate neașteptată; ea se scuză și Îi explică: Când mi-ai vorbit de această căsătorie, mi-am amintit ce mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
mai neobișnuit dintre toate. Faptul de a fi asistat la el din postura de martor privilegiat Îmi Îngăduie să Închid ochii asupra multora din meschinăriile omenești. Îmi Începusem turneul, rezervându-mi prima vizită pentru Misiunea Presbiteriană, unde mă temeam un pic să-l revăd pe reverendul-director și să-i Înghit mustrările. El, care conta pe mine ca să-l aduc pe Howard pe calea cea bună, n-avea să-mi reproșeze oare faptul de a fi urmat o cale identică? Într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

în sfârșit în subiect. Te apucă disperarea, nu alta. De la distanță, băieții noștri nu ne scapă din ochi mașina, oprită în parcarea goală de la punctul de trecere a frontierei. Poartă uniformele lor de vreme frumoasă și, pe sub cămăși, nădușesc un pic. Zece august, ora nouă dimineața. Au trecut exact două minute și treizeci de secunde de când tata a deschis portiera și a ieșit. Acum exact un minut, a dispărut în căsuța aceea. Precis că n-au avut cum să-l tortureze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
mi-a răspuns. Am deschis televizorul. Duminică dimineață, dădeau totdeauna Daktari sau Flipper, pe urmă venea emisiunea pentru armată. Militarii erau foarte prietenoși cu toții și se uitau drept la aparatul care-i filma, încât uniformele lor nu te intimidau nici un pic. Aveam o armată populară cum nu s-a mai văzut, cu multe fețe zâmbitoare și tancuri strălucind de curățenie. „Băieții noștri își fac datoria”, vorbea un locotenent la microfon. Era alt locotenent decât acela care-i trăsese nevestei un pumn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
mai sufla. Eu cugetam: „Așa, deci, ajung să moară oamenii. Acum, bătrânul Dumitrescu are să mă cheme la el. Păcat că tata nu e administrator în blocul lui.” Dar n-a venit nimeni să mă ia și eu am fost un pic dezamăgit, pentru că nu izbuteam să devin disident. După mulți ani de pușcărie, m-aș fi întors acasă și aș fi discutat cu tata politică. Ciudat. Întrebarea aceea am uitat-o pentru o vreme, dar acum două luni mi-a apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
cu un tată căruia i se furase bicicleta. El alergase ca s-o capete înapoi, bicicleta rămăsese furată, lui i se încovoiase dintr-o dată spinarea. Atunci se pornise o muzică tristă. Tata și fără muzică arăta frumos și lăsa un pic impresia că i s-a furat bicicleta. Tatăl meu era cu adevărat un bărbat frumos, chiar și privit din față. Drept ca soldații la defilare, fără burtă, cu părul puțin cărunt, un râs nemaipomenit și așa mai departe. Chestii din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
pe seară, te înconjurau o sumedenie de culori. Era ca acasă, când soarele cobora după-amiaza și strălucea printre blocuri, iar noi copiii ieșisem de la ore și eram liberi. Sau ca în curtea școlii, cea cu platani bătrâni. Găseai câte un pic din orice culoare. Doar adulții văd în alb și în negru. Noi, copiii, niciodată. În camera micuță mirosea ca acasă. Mirosea ca într-o seară de vineri un film la televizor, unul străin, eu, tata și menajera, toți trei în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
apele. Anna mi-a spus că e din pricina timpului. Timpul vine și înnegrește. După aceea nu te mai speli, ești bătrân. Tata nu era încă bătrân. Râsul îi dezvelea dinții albi și n-avea dâre negre pe față. Doar un pic de grăsime la șolduri, părul puțin cărunt și o cicatrice pe pulpa stângă. Sărăcia îi scosese păr alb, zicea el. Degetele de la picioare sunt caraghioase întotdeauna. Degetele Annei erau lungi și subțiri și se mișcau în sus și în jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
adesea în cele mai frumoase momente, niciodată când te amenință o dictare. Francesco a intrat în sufragerie și toți au răsuflat ușurați. Paolo s-a ridicat de pe scaun și a dat televizorul mai tare. Francesco era înalt și frumos, un pic semăna cu tata. Când Francesco mă lua în brațe, mi se părea că m-am urcat într-un copac. Francesco n-avea logodnică, asta o neliniștea pe signora Maria. Fusese dezamăgit în dragoste, îi povestise ea tatei. Eu nu știam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
a lăsat singur, am scos capul cu mare prudență prin gaura din fereastră. Nimeni nu se sinchisea de mine. Nici măcar tata. Juca mai departe boccia și era clar că mă uitase cu totul. Chiar m-am supărat pe el un pic pentru asta. Colindasem prin pădure aproape o zi întreagă, luptasem cu mulți dușmani, descoperisem un lac mare și așa de frumos și văzusem pe gratis cum se face amor, iar tata n-avea nimic mai bun de făcut decât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
pe același canal. Așa mi-a spus vocea de la televizor, în vreme ce nava lui Flash zbura prin nori. Plecarea într-o nouă aventură. Flash contra inamicilor planetei. Apoi a venit reclama. Reclama vine totdeauna pe neașteptate, chiar te și sperie un pic. Flash tocmai avea de transmis un mesaj important, când deodată vedeai pe unii mestecând fulgi de porumb, iar pe alții în culmea fericirii, fiindcă beau Pepsi. Poftim de-ți mai amintește de mesajul lui Flash. Și mie mi se părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
să-mi asum și eu riscurile și, abia după câteva minute de extaz, am observat că Toni se făcuse între timp nevăzut. M-am rezemat de rafturile cu mirodenii, cugetând adânc: bun, eu sunt acum în America și știu un pic limba engleză. Dacă nu se întoarce Toni, precis mă găsește vreun polițist și atunci mă va adopta o familie de americani, una bogată, care nu poate să aibă copii. Mai târziu am să merg la colegiu și o să le fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
aterizat la Belgrad și de acolo am luat trenul spre casă. „Or să ne creadă securiști, ai să vezi”, a spus tata când ne apropiam de gară. „Doar ei și nebunii vin înapoi.” Spunând asta, zâmbea. Mama nu zâmbea nici un pic când ne-a luat de la gară. Pe drum către casă, m-a ținut de mână și n-a scos un cuvânt. Avea o privire ca dinamita. Tata ducea bagajul, mergeam câțiva metri și trebuia să ne oprim, căci un asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
înainte de toate, frumoasă. Era tânără și încă nu pusese pernițe de grăsime pe nicăieri. Era și blândă căci, când chiuleam cîte opt elevi de la ora ei și făceam gălăgie în curte, chiar sub ferestrele clasei, ea ne dojenea doar un pic. Nou era și faptul că nu mai aveam învățători, ci profesori. Prescurtat: prof. Denumirea completă: tovarășul profesor sau tovarășa profesoară. Clasa noastră se mărise, număra treizeci și nouă de elevi și eleve. Aveam și o anorectică, ea dădea numai din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
La sfârșit dădeau din mâini cât puteau, ca să împrăștie fumul. Erau însă și unele care scriau în recreații scrisori de dragoste, le înfrumusețau cu desene, apoi dispăreau pentru câteva minute. Când veneau înapoi, aveau pe buze un zâmbet larg, un pic crispat, iar ochii lor păreau să privească prin lucruri. Și câțiva băieți se schimbaseră. Își scoteau cravata de pioner și purtau cămașa desfăcută la gât. Stăteau rezemați de perete și nu mai vorbeau decât despre fotbal, mașini rapide de prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
bineînțeles că tu erai, tată”, am răspuns eu. „Bătrânul tău era, fără îndoială, căci o înfățișare arătoasă bate de departe și uniforma de pilot. Bătrânul tău era atunci mai suplu și se ținea mai drept decât astăzi și n-avea pic de grăsime pe șolduri. Haina militară îi venea ca turnată. Vara lucram adesea în aer liber, sub soarele fierbinte, undeva într-un colț al câmpului de zbor. Când vedeam fetele apropiindu-se pe o cărare îngustă, dincolo de zona interzisă, atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]