10,353 matches
-
întregi deasupra unora dintre cele mai mari orașe ale lumii, atât de mari erau rezervele de virus de care dispuneau atacanții, atât de violentă le era dorința de a-și extermina dușmanii. Această ploaie se sfârșise după unsprezece minute. Marin respiră ușurat: ― Evident! Nu poate desfășura o ofensivă de mari proporții. În spatele lui, cineva scoase o exclamație de stupefacție. Nici un cuvânt n-ar fi putut fi mai explicit, mai încărcat de sens, decât acest semnal care cerea atenție totală. Marin se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
toate circuitele mele, pentru a putea primi noi instrucțiuni. Consilieri, a fi momentul de a fi rezonabili. Eu a fi în totalitate disponibil pentru utilizare în viitor. După ce transmise mesajul, dictatorul se prăbuși înapoi în fotoliu, unde rămase inert și respirând cu greu. Urmă o tăcere lungă. ― David, spuse Podrage în cele din urmă, cu un efort. Când Marele Judecător își va recunoaște vocea ascultând înregistrarea acestei întruniri, își va da seama că era sub controlul Creierului și va înțelege că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
aceștia, în număr de 800, s-au închis în pomenitele hanuri, separîndu-se de restul locuitorilor printr-o despărțitură dublă, supravegheată pe rând de fiecare; toți aceștia, așadar, fără nici o excepție, au fost cruțați de boală, deși aerul pe care-l respirau în interiorul împrejmuirilor... era, firește, același cu cel care circula în restul orașului". Deci nu putea fi vorba de infectarea atmosferei Bucureștilor cu cine știe ce "miasmă" holerică purtată de vânt, astfel ca, fără nici o contaminare directă, principiul morbigen să circule dintr-un
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de holeră și pe o caniculă de peste 300. După mărturia medicului Gourbeil, "soldații care se deplasau între orele 11 și 15 după amiază, zdrobiți sub greutatea ranițelor lor și, mai ales [năuciți] de căldura insuportabilă, se prăbușeau la pământ, nemaiputând respira; când doreau să reia marșul, vomitările, diareea și alte simptome caracteristice [holerei] nu întîrziau să-și facă apariția"398. Când spahiii generalului Yussuf au încercat să-și reia marșul și să atace o concentrare de trupe ruse de care au
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Uite-așa ne purta!". S-ar fi zis că boala nu alege: "Au scăpat oameni care beau apă nefiartă și mâncau prune crude, și au murit oameni care-și țineau batista la gură, să nu le intre microbul, când or respira (!). Cum e norocul omului"... În apropiere de localitatea Levski, caporalul Gane avea să prezinte primele simptome ale infecției holerice. În scrierea sa este consemnată amănunțit evoluția bolii și ni se raportează despre modul în care a fost îngrijit în lazaretele
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
trecut strada. școala se schimbase... o altă schimbare. Nu mai era loc de învățătură, locuiau acum niște țigani... o altă schimbare. Nu se mărise dealul, erau doar emoțiile mele mari. Adia ușor vântul, mai mult împrăștia căldura. Nu știam să respir, cum să respir. Dealul nu se mărise, poate era de la căldură, sau poate, da, sigur, nu respiram eu corect. Inima mă anunța același lucru: că nu respir cum trebuie și dădea să iasă afară. Începusem să fur cu coada ochiului
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
se schimbase... o altă schimbare. Nu mai era loc de învățătură, locuiau acum niște țigani... o altă schimbare. Nu se mărise dealul, erau doar emoțiile mele mari. Adia ușor vântul, mai mult împrăștia căldura. Nu știam să respir, cum să respir. Dealul nu se mărise, poate era de la căldură, sau poate, da, sigur, nu respiram eu corect. Inima mă anunța același lucru: că nu respir cum trebuie și dădea să iasă afară. Începusem să fur cu coada ochiului fiecare imagine din jurul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
țigani... o altă schimbare. Nu se mărise dealul, erau doar emoțiile mele mari. Adia ușor vântul, mai mult împrăștia căldura. Nu știam să respir, cum să respir. Dealul nu se mărise, poate era de la căldură, sau poate, da, sigur, nu respiram eu corect. Inima mă anunța același lucru: că nu respir cum trebuie și dădea să iasă afară. Începusem să fur cu coada ochiului fiecare imagine din jurul meu. Eram însetat de așa ceva, iar dealul parcă nu se mai termina. Nu eram
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
emoțiile mele mari. Adia ușor vântul, mai mult împrăștia căldura. Nu știam să respir, cum să respir. Dealul nu se mărise, poate era de la căldură, sau poate, da, sigur, nu respiram eu corect. Inima mă anunța același lucru: că nu respir cum trebuie și dădea să iasă afară. Începusem să fur cu coada ochiului fiecare imagine din jurul meu. Eram însetat de așa ceva, iar dealul parcă nu se mai termina. Nu eram nici pe departe obosit. Urcam și înviam, respiram, trăiam, totul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
că nu respir cum trebuie și dădea să iasă afară. Începusem să fur cu coada ochiului fiecare imagine din jurul meu. Eram însetat de așa ceva, iar dealul parcă nu se mai termina. Nu eram nici pe departe obosit. Urcam și înviam, respiram, trăiam, totul din mine zbura. Am tras zăvorul. Totul în jur zbura, eu pluteam, nimic din ce era ireal nu se mai oprea din mișcare, toată realitatea era oprită în timp, de timp. Am tras zăvorul. Făcusem pasul când am
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ascultă. Simți frigul cum îi sărută obrajii și îl mângâie ușor pe creștet. Așteptă. Va fugi când ai lui vor dormi la prânz. Deschise ușa magaziei. Zăpada spulberată îl lovi în față și îi făcu sângele să năpădească în obraji. Respira. Se simți în siguranță după ce a ieșit din curte, acum nu mai era nici un pericol. Putea merge la bunica să-i simtă îmbrățișarea și să asculte vocea plină de poveste a bunicului. Urcase la jumătatea dealului care ducea spre cimitir
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pe colo și casa; se găsea de lucru. O să o văruiască, avea pe beci un albastru frumos rămas de anul trecut. Îi ajungea și de un brâu. Numai bine. Setea însă o copleși. Își simțea gâtul uscat, abia putea să respire. Un strop de apă rece. și- ar mai uda sufletul cu un strop de apă rece. Continua să frământe lutul galben care țâșnea printre degetele ei. Era moale și gata de lipit. Rarița își șterse grosul și își puse mâinile
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cu un strop de apă rece. Continua să frământe lutul galben care țâșnea printre degetele ei. Era moale și gata de lipit. Rarița își șterse grosul și își puse mâinile în ligheanul din care turna apă pentru înmuiat. Simțea că respiră prin palmele ei. Dar tot îi era sete. - Hai, mama, ia o cană cu apă rece, acu’ ce-am adu-o. Rarița tresări. Nu știa cât timp a stat cu mâinile în apă, dacă a visat, dacă dormea, dacă era
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
băiat bun.” “Apoi, poți ști ce zace în om.” “Asta așa-i.” “Da’ lasă că o iscodesc eu îndată ce cântă a treia oară cocoșul cel pestriț.” “Da’ vezi, să o iei pe departe. Las-o și pe ea să mai respire.” “Ei, e fata mea, atâta am. Trebuie să știu ce e cu ea.” “Cu Florin e în pază.” “A’ fi, știu eu. Ei, poate e mai bine așa. Aici aproape.” “O să stea la tine, că doar de...” “Da, da, nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
iasă. Patul zăcea făcut ca-n ziua de ieri, iar în cameră nici urmă că ar fi umblat cineva. Rarița păși ușor speriată, în propria ei casă, de atâta liniște. Deschise lada, iar golul din ea o făcu să albească. Respira rar. Își încleștă maxilarul și nici un sunet nu lăsă să iasă. Înghiți în sec și trase ușa după ea. Simți cum soarele îi arde ochii sau poate nu vedea din cauza lacrimilor ce stăteau să iasă. Oftă. “Varvară, Varvară”, zise în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
în coverturi și privea tavanul. Se liniști, spasmele o lăsă și îi putea auzi pe cei din jur. Ar fi vrut să le vorbească, dar nu putea. Lacrimile ei făceau cruce pe piept cu sudoarea și nu o lăsau să respire. Pentru prima dată înțelese, prea târziu însă, că lacrimile nu-s o rușine. Se vedea în casa părintească, apoi la horă în sat. Vorbea cu Tudor, torcea iarna lângă sobă, mergea alăturea de mama ei în sat, spre mormântul celui
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
însăși se lupta fără vlagă cu fierbințeala ce-i cuprinsese trupul. Se târî apoi până la pat, urmată curând de Marcel, și stinse lumina fără să-l mai întrebe. Camera era înghețată. Janine simțea cum o năpădește frigul, pe măsură ce febra urca. Respira'greu, sângele îi zvâcnea în vine, dar nu izbutea să se încălzească; o teamă neștiută creștea în ea. Se răsucea pe toate părțile în patul vechi de fier care trosnea sub greutatea ei. Nu, nu voia să se îmbolnăvească. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
apropia, încetul cu încetul, de străfundurile ființei ei, în care se înfruntau acum frigul și dorința. În fața ei stelele cădeau una câte una, stingându-se printre pietrele deșertului, și, cu fiecare din ele, Janine se împotrivea tot mai slab nopții. Respira în voie, uitase de frig, de povara care-i chinuiește pe oameni, de existențele demente sau închircite, de spaima fără de sfârșit a celor care trăiesc și care mor. Se oprea, după atâția ani în care alergase nebunește, fără țintă, izgonită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Inginerul nu-l văzuse când plecase de lângă el. Un praf înăbușitor se înălța de sub picioarele dansatorilor în lumina roșiatică și tulbure, îngroșând și mai mult aerul, care ți se lipea parcă de piele. D'Arrast simțea cum îl cuprinde oboseala; respira tot mai greu. Nu văzuse de unde au apărut uriașele țigări de foi pe care le fumau acum dansatorii, fără să se oprească nici o clipă din dans. Mirosul lor ciudat umplea coliba, îmbătându-l ușor. Îl văzu în schimb pe bucătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
trupurile ca un sughiț. D'Arrast, istovit, cu mușchii înțepeniți de lungul său dans nemișcat, gâtuit de propria-i tăcere, simți că se clatină pe picioare. Căldura, praful fumul țigărilor de foi, mirosul trupurilor omenești făceau aerul cu neputință de respirat. Îl căută cu privirea pe bucătar, dar nu-l zări nicăieri. D'Arrast se lăsă atunci să alunece de-a lungul peretelui, ghemuindu-se pe vine și încercând să-și stăpânească greața care-l cuprindea. Când deschise ochii, aerul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ne bucurăm. Dacă nu mi-ar fi silă că am auzit cuvintele de la dânsul, cine știe, le-aș fi spus chiar eu.“ În spatele ei încetase orice mișcare. Adormise, cumva, pe masă ? Sau o urmărea, cu ochiul mort și fără să respire ? Nu se mai auzea nici cel mai slab zgomot. Își încordă auzul, nu prindea nimic. Trecuse timp. Deschisese fereastra, se odihnise, privise cerul orașului pustiu. Uitase de cel cu care împărțise noaptea. În definitiv, nu-i ordonase decât să deschidă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ocrotire maternă, ascunsă în muțenie. „Suflu înviorător e spiritul protector al ploii. Formează ceața, conduce norii și face să cadă apa care împodobește văile cu plante. De nu s-ar opri ploaia din cauza uitării datoriilor noastre... Să potolească tot ce respiră pe pământ și să învioreze pe acei care cântă puterea ploii, spre binecuvântare, și nu spre blestem, spre saturare, și nu spre flămânzire, spre viață, și nu spre moarte. Întoarce-te către mine, căci singur și strâmtorat sunt.“ Gonesc, așadar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
buna linie de mijloc, cum spui, sau cei într-adevăr dăruiți, iluminați au măreție în nenorocire. Ar trebui cineva să-i învie. Se oprește ; preferă să asculte. Ortansa s-a oprit, ascultă. — Chiar dacă nu m-am băgat în mocirlă, am respirat minciuna, ipocrizia în care mă complăcusem. Riduri în plus, ticuri, iritabilitate, insomnie. Sfinții s-au împuținat, ridiculizați de viteza unei lumi râvnind eficiența, imediatul. Ce-ar fi dacă am discuta, scrupulos, viața fiecărui cetățean ? Se oprise, speriat. N-ar fi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gros, furios... nu vor avea de unde să-l mai ia pe intrus. Coșmarul se diluează, chipul capătă, treptat, pacea celui trecut dincolo de întâmplare și chin. S-a întors pe spate, cu brațele atârnând, nu mai bolborosește, parcă a și zâmbit. Respiră mai încet, lin. Ferestruica se zbate, brusc, izbindu-și marginea canatului. Luna e mai albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o dată, cu mari pauze, același tropot. Într-adevăr, în fereastră, capul lunar al asinului. — Nu, nu prea s-a întâmplat nimic, nu se întâmplă nimic. Toate se mișcă și sunt la fel, nu se întâmplă nimic. ...Hărnicia tovarășului Manole ? Da, respiră firesc, perfect contopit în realitate. Surpările lui Vornicu, inteligent convertite. Ortansa ? Urăște mascarada, ca noi toți. „Trebuie să admiți, sunt deficitar. Nu mint, bătrâne, nu mă ascund de sfânta privire cu care mă onorezi ! Da, se ivește până la urmă, iată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]