KorAP: Find »[drukola/base=slavă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...296 297 298 ...441 >

11,011 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

lucrurile de acasă. Odată ajuns la tribunal, îmi păstram calmul superficial cu un efort suprem: dacă aș fi trădat fie și numai o fracțiune a sentimentelor tumultuoase adăpostite în mine în perioada aceea, n-aș mai fi rezistat o clipă - slavă Domnului că o parte importantă a felului în care prezint un caz a fost dintotdeauna artificială. Aveam nevoie de toate abilitățile pe care le puteam mobiliza în perioada aceea ireală pentru a mă abține să nu urlu tare - mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
sune? Sau nu e corect față de ea? Pur și simplu nu știu ce să fac. O să par atât de stupidă că trebuie să întreb unde e Ben, ca și cum n-aș putea să țin socoteala copiilor mei doar pentru că soțul meu a plecat. Slavă Domnului că nu se apropie nici o inspecție curând: parțial pentru că nu-mi place ideea de a-i lăsa pe copii singuri, dar și pentru că, sinceră să fiu, nu sunt sigură că am starea adecvată ca s-o fac cum trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

un număr limitat de bărbați de succes, bogați și frumoși, între treizeci și patruzeci de ani. Dacă nu ni-i revendicăm acum — își cuprise cu palmele sânii ei fermi și-i împinse în sus — atunci putem să ne luăm gândul. — Slavă domnului că ți-ai dat și tu seama, zise Emmy amuzată. O să arăt cu degetul spre unul dintre zecile — pardon, sutele — de bărbați neînsurați, frumoși și de succes care au treizeci de ani și pe care-i cunosc și-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
sirop, garnisit cu fructe de pădure, se afla o cutiuță din catifea neagră. A fost surprinsă și puțin deconcertată, dar după ce s-a uită iscoditoare la cutia de bijuterii, s-a liniștit: forma lungă, dreptunghiulară, arăta că nu era vorba, slavă domnului, de un inel. Firește că într-o zi o să vrea probabil să se mărite cu Russell — nu exista prieten sau rudă care, cunoscându-l, să nu fi remarcat imediat calitățile lui deosebite ca viitor soț, amabilitatea lui, faptul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
sufoca. Se decise că va suporta acestă eventuală consecință, apoi trase jaluzelele la baie și stinse lumina. În mod miraculos, pasărea rămase tăcută. Abia după ce se așeză din nou sub pătură cu o mască de castraveți pe față, respiră ușurată. Slavă Domnului! Ațipise când sună telefonul, iar ea era atât de obosită încât răspunse. — Adi? Dormeai? bubui în receptor vocea lui Gilles, neobișnuit de profundă pentru cineva atât de firav. — Azi ne întâlnim la ora unu. Acum e abia zece. De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
degrabă un țipăt decât un cuvânt. — Te-ai așezat? N-o să-ți vină să crezi. Dumnezeu mi-e martor că nici mie nu-mi vine să cred. — Henry, spuse ea calm. Te rog. — Tocmai am vorbit cu Jesse Chapman... Oh, slavă Domnului, se gândi Leigh, descleștându-și în sfârșit mâinile. Mă sună doar să-mi spună că Jesse și-a ales un editor. Știa că ar trebui să-i pese dacă el alesese sau nu editura Brooks Harris, dar se simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
extrem de mulțumită de cum evoluau lucrurile până acum. Cu doisprezece ani mai în vârstă decât ea (și un picuț cam demodat, trebuia să recunoască), Toby era norocos să aibă lângă el o persoană așa tânără și frumoasă ca Adriana, iar el, slavă Domnului, părea să-și dea seama de treaba asta. Ca o replică, numele lui Toby se aprinse pe ecranul celularului. Așteptă să sune de trei ori, apoi răspunse. — William? întrebă ea pe un ton confuz. — Adriana? Tu ești? Bietul Toby

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
o veșnicie... șapte, opt ani i se păreau o viață întreagă. Acum nici tocurile pe care le purta nu mai erau atât de înalte (cum de altădată purtase ceva atât de inconfortabil?), iar barurile aglomerate cedaseră locul restaurantelor mai civilizate (slavă Domnului!), iar ea nu-și amintea când a stat ultima dată trează toată noaptea din alt motiv decât ca să lucreze sau din cauza insomniei. Dar, își zise Leigh, ar fi trebuit să-și revizuiască opinia despre unele dintre acele momente fericite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
o dată, apoi se îndreptă spre ușă. — Să ajungi cu bine acasă mâine. O să mă gândesc la tine. — Și tu la fel, spuse ea automat, fără sentimente, deși lui asta îi stârni un zâmbet de ușurare, unul care părea să spună Slavă Domnului că n-ai de gând să complici lucrurile mai mult decât e cazul. O clipă mai târziu plecase. După un minut sau cam așa ceva, Emmy și-a dat seama că el nici măcar nu-i ceruse adresa de email sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

Americii asasinat la Dallas, Îți vei aminti și vei spori cu această amintire chipul unei vieți sărace și chinuite, pe care nimic și nimeni nu o va putea schimba. Nelămurit mister, nelămurită soartă, la fel de cumplită ca și un asasinat. Și, slavă Domnului, aproape periodic, vei mânca plăcintă cu mere. Prin gări, prin autogări, pe la cantine, pe la autoserviri. Prețul, un leu și treizeci și cinci de bani. Dacă Lenin ar putea vedea astăzi revoluția tehnico-științifică, care se Înfăptuiește În U.R.S.S., probabil că celebra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

care confirmă regula sau era regula Însăși, asta nu le oprea pe femei să se Îmbulzească la Spitalul St. Luke din Holland Park pentru toate necesitățile de ordin ginecologic. De când se deschisese, cu cinci ani În urmă, era ridicat În slăvi de toate ziarele ca fiind „Bentleyul maternităților“. Avantajul era evident. Numărul de pacienți creștea pe zi ce trecea. Secția de maternitate era vestită În mod special. Femeile care voiau să nască În mod natural În loc să fie Îndopate cu nenumărate analgezice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
KitKat pentru ea. Încă Întrebându-se ce-ar putea fi după ușa respectivă, se duse Înapoi la mama ei. Când intră În cameră, Ronnie stătea În pat zâmbind larg. —Arăți mult mai bine, spuse Ruby. —Păi, Îmi e mai bine. Slavă Domnului că nu l-am Îngrijorat și pe tatăl tău. — Deci, ți-au trecut durerile? spuse Ruby punând cana cu ceai de mentă pe dulăpiorul de lângă pat. — Treaba stă cam așa, am fost la closet de vreo cinci ori de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Partea de sus a corpului lui se ridică În aer. — Tot n-are puls! Repetă procedura. Când nu a obținut nici un rezultat Încercă a doua oară mai Încearcă o dată. — Da, avem puls! Se auziră urale puternice, aplauze și strigăte de „Slavă Domnului!“. —OK, strigă mătușa Sylvia, tu cum crezi că m-am simțit eu când am aflat că prietenul meu este un bărbat căruia Îi place să poarte haine de femeie? Pentru câteva secunde se lăsă o liniște mormântală urmată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
suporte ideea că l-am organizat fără să-i spun. Puse varza Într-un castron cu apă și luă Încă una din pungă. Și Ivan ce mai face? Întrebă Sylvia. Ruby spuse că era acasă și se simțea foarte bine. —Slavă Domnului. Te-ai mai gândit la cum să-i cumperi partea Stellei din afacere? Ruby ridică din umeri. M-am gândit tare mult. Am nevoie de bani. Avocatul lui Stella mă tot presează să plătesc sau să cad de acord

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Garcia, adevăratul ucigaș, s-a sinucis cu câteva ore În urmă. A lăsat un bilet În care zice că știe că va fi Închis pe viață, deci alege calea cea mai scurtă. Acum rejudecarea procesului o să fie doar o formalitate. —Slavă Domnului! Asta-i minunat! Tu cum te simți? — Ca și când o greutate imensă mi-a fost ridicată de pe umeri. A fost o cursă tare lungă și grea. Ea Îl strânse de mână drăgăstos. —Pari total epuizat. Mi-aș fi dorit doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

vei pleca, așadar, urechea la spusele mele? Cufundat în ceața vieții sale, îți așteaptă răspunsul Augusto Pérez.“ Și iscăli, zicându-și: „Îmi place obiceiul acesta de-a iscăli tocmai pentru că e inutil.“ Închise scrisoarea și din nou ieși pe stradă. „Slavă Domnului - își zicea în drum spre bulevardul Alameda -, slavă Domnului că știu unde mă duc și că am unde să mă duc! Dulcea mea Eugenia e o binecuvântare a lui Dumnezeu. A dat un scop, un reper final vagabondajelor mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ceața vieții sale, îți așteaptă răspunsul Augusto Pérez.“ Și iscăli, zicându-și: „Îmi place obiceiul acesta de-a iscăli tocmai pentru că e inutil.“ Închise scrisoarea și din nou ieși pe stradă. „Slavă Domnului - își zicea în drum spre bulevardul Alameda -, slavă Domnului că știu unde mă duc și că am unde să mă duc! Dulcea mea Eugenia e o binecuvântare a lui Dumnezeu. A dat un scop, un reper final vagabondajelor mele pe străzi. Am acum o casă de pândit, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
se ținuse după ea. Își reaminti că plecase către Club și o porni într-acolo. Și continua: „Dar câte femei frumoase nu sunt pe lume, Doamne Dumnezeule. Aproape toate. Mulțumescu-ți ție, Doamne, mulțumesc; gratias agimus tibi propter magnam gloriam tuam! Slava ta e frumusețea femeii. Doamne! Ce păr, Dumnezeule, ce păr!“ Avea, într-adevăr, un păr imperial slujnica aceea care, cu panerul pe braț, trecea pe lângă el tocmai atunci. Și se întoarse după ea. Lumina însăși părea să se cuibărească în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
o iert pe... fata aceea, ci ca să vedeți dacă sunt de acord să o cer de nevastă, nu-i așa? Ne învoim, așa-i?, și ea se va resemna... — Jur, don Augusto, jur pe memoria sfintei mele mame, fie în slavă, jur... — A doua poruncă, să nu juri... — Ei bine, jur că dumneata uiți acum, fără să vrei, desigur, cine sunt eu, cine este Ermelinda Ruiz y Ruiz. — De-ar fi așa... Da, așa e, așa - și rosti vorbele astea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
celorlalți muritori și-o plimba cu sine parcă spunându-le: O vedeți pe femeia asta? Vă place, da, nu-i așa? Ei bine, e a mea, doar a mea! Și vai de voi, ceilalți! Nu făcea decât să ridice-n slăvi perfecțiunile frumuseții nevestei lui, ba chiar pretindea că ea îi era inspiratoarea celor mai frumoase producții pirotehnice, muza propriilor sale focuri de artificii. Și iată că odată, pe când pregătea unul, iar soția sa frumoasă îi stătea alături ca să-l inspire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
rămas oribil desfigurată, dar el, acel fogueteiro, a avut norocul să orbească și să nu poată vedea cât îi era de sluțită soția. Și după toate astea el continua să fie la fel de mândru de frumusețea nevestei, ridicându-i-o în slăvi față de toți, și mergea alături de ea, când ea îi devenise acum călăuza de orb, cu același aer trufaș și cu aceeași atitudine sfidător arogantă ca mai înainte. „Ați văzut vreo femeie mai frumoasă?“, întreba el, și toți, știind prin ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Miguel? — Nu, nu am niciun fel de chef. Nu, cine doarme și visează nu are absolut niciun fel de chef de nimic. Iar dumneavoastră și compatrioții dumneavoastră dorm și visează, și visează că au chef, dar în realitate n-au. — Slavă Domnului că dorm - i-am spus -, că de nu... — E totuna. Și în privința ideii de a mă readuce la viață, trebuie să vă spun că nu este realizabilă, nu vă stă în putere nici dacă ați vrea și-ați visa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de rău, mi s-a părut potrivit să mi-l comentez eu însumi. De ce nu? Nici romanul sau rimanul acela - povestea cu rimanul se explică chiar într-însul - nu e altceva decât un prolog. Prolog la o operă pe care, slavă Domnului, n-o voi scrie niciodată. Fapt e că într-o bună zi s-a ivit în mine o biată ființă fictivă, un pur personaj de roman, un homuncul care cerea viață. Sărmănuțul voia să fie și să existe. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de la Raza al meu ar hoinări gânditor pe strada Citadelei ce urcă de la biserică la castel, operă a lui Vauban, majoritatea caselor de pe ea fiind anterioare Revoluției, case în care au dormit trei veacuri. Pe strada aceea nu pot urca, slavă Domnului, automobilele colecționarilor de kilometri. Și acolo, pe acea stradă a păcii și-a reculegerii, ar vizita la prison des evesques, închisoarea episcopilor de San Juan, temnița Inchiziției. Îndărătul ei, bătrânele ziduri ce adăpostesc mici grădinițe încarcerate. Și vechea închisoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
din epistola către Efeseni, ne spune că „pentru aceea îmi plec genunchii înaintea Tatălui, din care își trage numele orice familie“ - s-ar putea traduce fără mare silnicie: „orice patrie“ - „în cer și pe pământ, să vă dăruiască, după bogăția slavei sale, ca să fiți puternic întăriți, prin duhul său, în omul dinăuntru...“ Și acest om dinăuntru se regăsește în patria sa, în patria sa eternă, în patria eternității sale, când se întâlnește cu copilăria, cu sentimentul său - și mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]