10,656 matches
-
Euthanasius. "Lumea mea este o vale, înconjurată din toate părțile de stânci nepătrunse, care stau ca un zid dinspre mare, astfel încât suflet de om nu poate ști acest rai pământesc, unde trăiesc eu. Un singur lor de intrare este o stâncă mișcătoare ce acoperă măiestru gura unei peșteri, care duce până înăuntrul insulei. Astfel cine nu pătrunde prin acea peșteră crede că această insulă este o grămadă de stânci sterpe... fără vegetație, fără viață (...). Valea insulei, adâncă și desigur sub oglinda
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
rai pământesc, unde trăiesc eu. Un singur lor de intrare este o stâncă mișcătoare ce acoperă măiestru gura unei peșteri, care duce până înăuntrul insulei. Astfel cine nu pătrunde prin acea peșteră crede că această insulă este o grămadă de stânci sterpe... fără vegetație, fără viață (...). Valea insulei, adâncă și desigur sub oglinda mării, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi înalte și mirositoare, în care coasa n-a intrat niciodată (...). În acea dumbravă este peștera, ce
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de orice ingerință hermeneutică a intelectualității noastre, se pare că în preistorie și antichitate istoria autentică asupra crucii este pusă sub tăcere. Forme diverse mai mult sau mai puțin artistice apar pe zidurile în ruină ale templelor, și palatelor, pe stânci și în galerii, pe medalii, monede și vase păstrând proporțiile supra sau subterane. Structurile megalitice, cavernele conțin secretul ascuns al acestui simbol care apare încă din înscrisurile tăblițelor provenite din continentul Mu. Dinastii, imperii, nații au supraviețuit prin simbolul trecut
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
realiza ceva, pentru că mâncarea nu crește gata de a fi mâncată, hainele nu sunt făcute de oi și nu cresc pe câmp, pieile nu sunt încălțări, ierburile nu sunt nici ele medicamente iar casele nu cresc în copaci sau din stâncă. Rațiunea muncii este calea vieții. A fi muncitor înseamnă a fi om. Munca este descoperit de om și șorțul din piele reprezintă mai mult decât orice virtute dând satisfacție vieții, iar lumea e templul gândit și construit de Dumnezeu împreună cu
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
scurt dintre două puncte, în vid acesta este cu siguranță, linia curbă. Calea de urmat în inițiere, între cerurile exterioare și cele interioare este acest drum al crucii, cu poticneli și trepte pășite uneori înapoi, pe norii transformați adeseori în stânci sau noroi, reflectând în spirala mnemică ce e sus sau jos. Ajuns la porul fântânii, pe verticală poți accede în punctul cel mai înalt al clopotului, al universului, cu posibilitatea oscilării între cele două capete, dar niciodată fără o încărcătură
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
la prima vedere afirmației heideggeriene: Nu noi ajungem la gânduri; ele vin la noi". Ca un blestem de dragoste etern, nimeni nu e fericit pe de-a-ntregul. Și poetul continuă: " Și-o corabie-și cioplise,/ Și-n amurgul greu, de stânci/ A plecat pe mări s-o uite/ Clătinat de ape-adânci". Însuși actul cioplirii unei corăbii, biblic, sisific, robinsonian, gulliverian, mi se pare o ispășire, o binecuvântată mântuire prin care el, unicul, poate exponentul unui întreg popor, încearcă mila cerească, cerul
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cioplirii unei corăbii, biblic, sisific, robinsonian, gulliverian, mi se pare o ispășire, o binecuvântată mântuire prin care el, unicul, poate exponentul unui întreg popor, încearcă mila cerească, cerul adânc de ape, peste care se lasă amurgul atât de greu ca stâncile pământului; aceeași superbă inversare de valori! Totul poate fi invers, nereal de inexact sau tocmai de exact la polul opus. Prin forța noastră mergem să obținem ideea. Prin forța noastră am construit arca pe care am urcat tot ce aveam
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
smuls din mine, eu te vreau bătut Ca ritmul unui puls de om în mers, Ca viața ănsăși clocotind în vers, Ca pasul vremii care s-a născut. Dar nu cioplit în piatra de granit, Nici în pereții cenușii de stânci, Ci-n carnea mea, în rănile adânci Și-n cremenea cuvântului cioplit... Să simt în el a pulsului cadență Ce-au prins-o din amnare, din trecut, Strămoșii neștiuți ce i-am avut, În ea să torn a gândului esență
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și a lunii sau licărul fragil și enigmatic al astrelor zburăm în arca încropită dintr-o căruță plină de gânduri și vise și mai ales cu speranțe pe fluviul ce curge-n labirint, spirală infinită cu porți de fântână, printre stânci, șlefuind pietrele, prin lanuri de trandafiri înmiresmate și-ncununate de spini. Așadar drumul e lung, plin de taine, neguri și lumini, dar minunat când descoperi că dincolo de clopotul sub care te-agiți e altul și câte, oare, ar mai putea fi
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
mugur molcom Etern înflorește Spiritul lor, Și ochii lor fericiți Lucesc în domoală Lumină eternă. Nouă însă ni-i dat Să nu ne-odihnim nicăieri. Trudiții oameni Se usucă și cad Orbește, din clipă În clipă, asemeni Cu apa din stâncă În stâncă zvârlită La întâmplare, mereu și mereu 1120. Sunt numeroase afiliații între limba poetică și religie, nu numai la nivel teoretic, ci și citind psalmii, imnurile, poesia spirituală ca revelații în biografiile multor poeți. Strânsa legătură dintre acestea participă
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Etern înflorește Spiritul lor, Și ochii lor fericiți Lucesc în domoală Lumină eternă. Nouă însă ni-i dat Să nu ne-odihnim nicăieri. Trudiții oameni Se usucă și cad Orbește, din clipă În clipă, asemeni Cu apa din stâncă În stâncă zvârlită La întâmplare, mereu și mereu 1120. Sunt numeroase afiliații între limba poetică și religie, nu numai la nivel teoretic, ci și citind psalmii, imnurile, poesia spirituală ca revelații în biografiile multor poeți. Strânsa legătură dintre acestea participă la eternizarea
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
spre armonia Marelui Arhitect al Universului. Așa se scurge viața, în mârșava cântare-a bacantei istovite. Eu merg, plin de neliniști, înainte, bolborosindu-mi marșul funerar. Lângă brahmanici elefanți regali și-n josnica rumoare de clocot mercurial, urări cioplind în stâncă -, perechile cum curg, purtând o cruce-n gură, ca un uitat amurg. Așa se scurge viața de Sfincși orchestră vastă, Ce-și leapădă în Haos funebra defilare 1171. De aceea în religie rugăciunea există ca o cheie către misticism. Ea
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ceva ceea ce ai vrea să vezi cu toate că ești sigur că nu ești în stare de realizare. Închipuirea este iluzie dar nu este imaginație. Aceasta este o delimitare, o limitare realizată, între imaginație și iluzie. Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan. Un miel s-apropie prin tufișuri. Orbul îl aude și zâmbește, căci n-are Pan mai mare bucurie decât de-a prinde-n palme-ncetișor căpșorul mieilor și de-a le căuta cornițele sub năstureii moi de lână1217. Și
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
-n liniște avar, se-alcătuiește casa, vertebră cu vertebră... Ei viețuiesc în miezul unui poem intens, ce-n furtunoase ritmuri se zămislește încă. A scăpărat un fulger. S-a luminat un sens. Țâșnesc din zid efluvii de forțe, ca din stâncă. Parc-ar trăi-n geneză, pe-o stea cu zimți fierbinți, când totu-i joc și aburi, în prima dimineață, iar lumea cu priveliști solare o presimți în valurile mării ce se-mplinesc din ceață. Închjdeți ușa molcom! nu bateți
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
sau mai multe picioare, cu suprafața netedă sau prevăzută cu drenuri pentru sânge și libațiile lichide, cu platouri pentru ofrandele solide; pot fi rotunde sau dreptunghiulare sau ca în ritualul vedic de forma unei păsări cu aripile întinse, făcute din stâncă, lemn, bronz, aur, fier, alabastru, marmură, în creștinism sunt rectangulare, în rosicrucianism și unele ordine masonice triunghiulare, Altarul Pământului din Beijing este cubic, al Cerului și cele feniciene sunt cilindrice, în Grecia puteau fi scobite, iar în biserica romano-catolică există
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
pe deplin vindecat) că nu mai avem noi, ca țară, în proprietate și suveranitate acel pietroi, așezat în dreptul brațului Sulina, la aproape 50 de km în Marea Neagră, cunoscut mai mult pentru prăsila șerpilor marini, de unde și numele de Insula Șerpilor. Stânca bătută de valuri și de vânturi a fost cunoscută din antichitate de către greci, apoi stăpânirile străine care s-au succedat în timp ă romană, bizantină, turcească și rusească -, cunoscându-i valoarea strategică, au ocupat-o fără s-o locuiască, altfel
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
București, s-a făcut din lector, peste noapte, profesor universitar, apoi rector, sărind peste niște etape și peste cerința expresă de a avea 3-4 cărți de referință, publicate. Aceștia sunt oamenii, acestea sunt faptele! De ce-mi pare rău după stâncă? Era singurul nostru portavion, pe care puteam instala și aviație și artilerie; întreținerea costa puțin, iar avantajele erau multiple. În tot răul este și un bine. Dacă ne prindea revoluția din 1989 ca proprietari ai Insulei Șerpilor, acum tot n-
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
corpore pe malurile Balatonului, să-și fâlfâie steagurile și să-și arate uniformele, să se ungă cu paprică și să facă o baie rece, că prea li s-a urcat la cap. Până atunci, ar fi bine ca într-o stâncă a Apusenilor, care se zărește de la Budapesta, să fie sculptat chipul Iancului și al prefecților lui. Deocamdată, obrazul românilor a fost salvat de o contramanifestație la Cluj căreia i s-a găsit imediat un cusur: e făcută de Noua Dreaptă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
apoi, În cele din urmă, a dispărut și podeaua. Mulțumită noii industrii numite „căutare“, indivizii pot acum să foreze și să caute date, citate, istorie și date personale ale unor oameni străini mai mult decât oricând. Vechea podea tare ca stânca ce limita adâncimea la care puteam săpa În trecutul sau În prezentul oricărui subiect sau oricărei persoane a dispărut. Desigur, pereții, tavanul și podeaua se erodaseră de ceva vreme. Aplatizarea a Început la sfârșitul anilor ’80, dar, datorită triplei convergențe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
lipsite de resurse naturale au tendința să foreze Înăuntrul lor. Asemenea țări Încearcă mai degrabă să extragă energia, spiritul Întreprinzător, creativitatea și inteligența poporului lor - bărbați și femei - decât să foreze un puț de petrol. Taiwan, de exemplu, este o stâncă stearpă În mijlocul unei mări măturate de taifunuri, lipsită cu desăvârșire de resurse naturale - neavând nimic În afară de energia, ambiția și talentul locuitorilor săi - și astăzi deține locul trei În lume În privința rezervelor financiare. Succesele Înregistrate de Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud și China
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
fi fost alături de satana în veșnicie. Muntele suferinței ne iese în cale nu ca un mușuroi pe maidan, pe care să-l trecem întărind nițel genunchii și gleznele. E un munte cu prăpăstii amenințătoare, cu suișuri abrupte, cu colți de stâncă ce-ți rup hainele, îți scrijelesc carnea care-ți sângerează, cu tunete și trăznete care te înspăimântă, cu prăvăliri de pietre și prăbușiri de copaci în cale, dar cu lumini de curcubeu pe creste. Iată, ai învins. Ești sus, sus
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Gălzii drumul se bifurca. Unul o lua spre Cheile Geoagiului (de Alba), altul trecea prin Cheile Gălzii, urca spre Întregalde și Negrilești unde se aflau mai multe culmi împădurite numite Roica. La ieșirea din Cheile Gălzii se află tăiate în stâncă nișele a doua stăvilare, care baraseră apele râului pentru a crea un lac de acumulare. Fuseseră montate de mocanii și moții lui Horia și au înecat armatele austro-ungare care urmăreau formațiunile de luptă românești ale Crăișorului. Pe aici drumul devenea
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
râului pentru a crea un lac de acumulare. Fuseseră montate de mocanii și moții lui Horia și au înecat armatele austro-ungare care urmăreau formațiunile de luptă românești ale Crăișorului. Pe aici drumul devenea anevoios. Urca pe povârnișul muntelui tăiat în stâncă doar atât cât să încapă un car sau o mașină. Din loc în loc erau refugii, pentru a lăsa cale liberă celor care ar fi venit din sens contrar. Ca să nu se întâlnească între refugii, oamenii își anunțau prezența pe drum
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
opri și coborî: Domnule inspector, n-ar fi mai bine să ne întoarcem și să apucăm drumul pe ocolite? Dă-i drumul înainte, strigă nervos inspectorul. În acel moment un pietroi destul de zdravăn s-a izbit de un colț de stâncă și o ploaie de alice a împroșcat mașina; câteva l-au atins peste picioare pe șofer. Acesta rămăsese paralizat în picioare, deși Stan strigase: „Culcat!”, inspectorul și ajutorul său au îngălbenit. Șoferul s a uitat la Stan disperat. V-am
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de încântare sufletească deosebită, cântând tot timpul în sufletul meu versetele psalmilor: „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne”, până ce am străbătut Mesentea, Galda de Sus și am ajuns în Poiana Gălzii, lăsând în stânga frumosul Bulz al Gălzii, colțul de stâncă țâșnit din pământ, ca un uriaș colț de mistreț. Primul popas l-am făcut înainte de a intra în Cheile Gălzii. Mersesem în ritm normal, pas de manevră, împletind ritmul pașilor cu ritmul rugăciunii isihaste și străbătusem în patru ore peste
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]