9,812 matches
-
capacii bătrâni. Deodată, pe marginea drumului observă trabantul Ramonei. Distanța de la care-l privea nu-i permitea să vadă dacă ea se afla înăuntru. Ajungând acolo, coborî și foarte surprins o văzu pe Ramona udă leoarcă, frecându-și mâinile și tremurând de frig. Ea văzându-l deschise portiera. -Vino în mașină, Doamne, cât ești de ud! -Și tu ești udă, ce ți s-a întâmplat? -Mi s-a stricat mașina. încercând să-i fac ceva, am stat în ploaie. -Doamne, Doamne
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
în fața spitalului. Ramona așteaptă în mașină iar Radu urcă scările îndreptându-se spre secția de noi născuți. Cu fiecare pas emoțiile sale creșteau, iar fața i se îmbujora. Angela îi dădu copilul cu privirea încruntată și fulgerătoare. Mâinile lui Radu tremurau în așa fel încât îl primi cu un singur braț. Apropiindu-l, zâmbi copilului care-i dădu cea mai elocventă dovadă că este fiul său. înainte de a pleca o salută pe Angela cu o ușoară plecăciune a capului, rămânându-i
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Apoi, fără să stea pe gânduri o anunță și pe doamna Angela Ulmeanu. Soții Brădescu, aproape urlând de durere se pregăteau să plece la spital. Din cauza spaimei, domnul Radu Brădescu nu mai putea conduce. Mâinile și capul începuseră să-i tremure. La volan se urcă doamna Ramona, care și ea conducea foarte încet. Ajunși în B., la părinții Ioanei îi luară și pe ei să meargă împreună. La volanul mașinii se așeză domnul Gherasim, tatăl Ioanei, care și el conducea destul de
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Încrucișez mîna ca și cum aș creștina un prunc; pășesc timid să nu trezesc golgotele care-mi brodează tîmplele. Cu cît Înaintez În scrierea acestui poem securea mi se tocește... În toate cele ce mă Înconjoară există un nerv care tremură ― organele reci tresaltă chiar și pe masa autopsierului. Jocul nu s-a sfîrșit. Urmele se cer descifrate, noduri așteaptă să fie eliberate, și orice Îmbrățișare a visului aduce cu ea În pelerinaj un sînge profetic. Semnul crucii se chircește În
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
pe care am trîntit-o cînd am ieșit. Am coborît scările furios, simțind cum din ochi Îmi năvăleau lacrimi de mînie atunci cînd am ieșit În strada dezolată, scăldată În frig și În lumină albastră. Aveam inima otrăvită, iar privirea Îmi tremura. M-am apucat să umblu la voia Întîmplării, ignorîndu-l pe străinul care mă observa nemișcat dinspre Puerta del Ángel. Purta același costum Întunecat și avea mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul de la jachetă. Ochii săi oglindeau crîmpeie de lumină la strălucirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
beznă, Învăluită În rîsul ei contrafăcut. 8 O mantie de nori scînteind de electricitate călărea dinspre mare. O luasem la fugă pentru a mă adăposti de aversa ce se apropia, Însă cuvintele acelui individ Începeau să-și facă efectul. Îmi tremurau mîinile și ideile. Mi-am Înălțat privirea și am văzut furtuna revărsîndu-se ca niște pete de sînge negre printre nori, acoperind luna și Întinzînd o mantie de neguri peste acoperișurile și fațadele orașului. Am Încercat să grăbesc pasul, Însă neliniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
vîrÎt sub copertina unui chioșc de ziare, Încercînd să-mi ordonez gîndurile și să mă hotărăsc cum să procedez. Un tunet a răsunat În apropiere, mugind ca un balaur ce trecea prin strîmtoarea portului, și am simțit cum pămîntul Îmi tremură sub picioare. Pulsul fragil al luminii electrice care contura fațade și ferestre se risipi cîteva secunde mai tîrziu. Pe trotuarele pline de bălți, felinarele clipeau, stingîndu-se ca niște lumînări În vînt. Pe străzi nu se zărea nici țipenie, iar bezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
m-a oprit Înainte să ajung În sala de muzică. Un glas șuierînd În spatele meu, Înapoia ușii. Un glas profund, care șoptea și rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a cunoscut bine, sau așa credea. Inima Îmi tresări. — CÎnd a fost asta? — Pe cînd Încă mă mai pieptănam. Probabil că dumneata erai În scutece, și adevărul e că nu pari să fi evoluat prea mult. Uită-te la dumneata: tremuri, Îmi zise. — Din cauza hainelor ude și a frigului de aici, dinăuntru. — Altă dată să-ți anunți sosirea și am să aprind Încălzirea centrală ca să te Întîmpin cum se cuvine, mugurel de micșunea. Hai, ia-te după mine. ăsta e biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
iar acesta e un stabiliment respectabil; am să vă fac de rușine... Tata se ivi În ușă, Îl examină rapid pe cerșetor și apoi mă privi pieziș. — Tăticule, acesta este Fermín Romero de Torres. — Slujitorul domniei voastre, zise cerșetorul aproape tremurînd. Tata Îi zîmbi senin și Îi Întinse mîna. Cerșetorul nu Îndrăznea să i-o strîngă, rușinat de aspectul său și de rapănul care Îi acoperea pielea. — Auziți, mai bine plec și vă las pe domniile voastre, bălmăji el. Tata Îl apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe scări În sus pînă la apartament, În timp ce eu Închideam prăvălia. Cu multă oratorie și adoptînd o tactică de Învăluire, am izbutit să-l vîrÎm În cadă și să-l despuiem de zdrențe. Gol, părea o fotografie din război și tremura ca un pui jumulit. Avea semne adînci la Încheieturi și la glezne, iar torsul și spatele Îi erau acoperite de cicatrice cumplite, care te dureau numai cînd te uitai la ele. Tata și cu mine am schimbat o privire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acoperite de cicatrice cumplite, care te dureau numai cînd te uitai la ele. Tata și cu mine am schimbat o privire de groază, Însă n-am spus nimic. Cerșetorul ne-a lăsat să-l spălăm ca un copil, Înfricoșat și tremurînd. În timp ce eu căutam prin cufăr niște haine curate ca să-l Îmbrăcăm, auzeam glasul tatei care Îi vorbea necontenit. Am găsit un costum pe care tata nu și-l mai punea, o cămașă veche și ceva lenjerie intimă. Din lucrurile aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pensiune, am găsit-o pe doña Encarna sughițînd de atîta teamă, pe restul chiriașilor de culoarea unei lumînări expirate și pe tata ținîndu-l În brațe pe Fermín Romero de Torres, Într-un colț al camerei. Fermín era despuiat, plîngea și tremura de groază. Încăperea era distrusă, iar pereții mînjiți cu ceva ce n-aș putea spune dacă era sînge sau excremente. Doctorul Baró examină rapid situația și, cu un gest, Îi indică tatei că trebuia să-l Întindă pe Fermín În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prin sălile de clasă și pe coridoarele colegiului ca un suflet fără stăpîn. Toți ceilalți băieți - eu În primul rînd - se temeau de el și nimeni nu-i vorbea și nu Îndrăznea să-i Întîlnească privirea. Cu ochii plecați, aproape tremurînd, m-a Întrebat dacă nu vreau să ne Împrietenim. I-am zis că da. Mi-a Întins mîna și i-am strîns-o. Strîngerea lui durea, Însă m-am abținut. În aceeași seară, Tomás m-a invitat să iau masa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
azvîrlind-o În șuturi pe palierul scării după ce o jupuise În lovituri de curea. A doua zi, cînd Antoni Fortuny a deschis ușa casei pentru a coborî să deschidă magazinul de pălării, Sophie era tot acolo, acoperită de sînge uscat și tremurînd de frig. Doctorii nu i-au putut repara niciodată complet fracturile de la mîna dreaptă. Sophie Carax nu avea să mai cînte vreodată la pian, Însă a născut un băiat pe care avea să-l numească Julián, În amintirea tatălui pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
afabil și Încîntător, Însă În public se simțea obligat să Întruchipeze rolul de rapsod și afecta un mod de a vorbi care Îi atrăsese porecla „Gongorinul“. În dimineața cu pricina, profesorul avea fața purpurie de tulburare și mai că-i tremurau mîinile, În care Își ținea bastonul de fildeș. Ne-am uitat la el tuspatru, intrigați. — Don Anacleto, ce s-a Întîmplat? Întrebă tata. — A murit Franco, spuneți că așa e, zise Fermín plin de speranță. — Dumneata să taci, dobitocule, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Era Însîngerat, cu rochia zdrențuită, fără perucă și fără colecția lui de fine bijuterii false. Urinaseră pe el și avea fața zdrobită și plină de tăieturi. Fiul brutăresei Îl găsise chircit În fața ușii de la intrare, plîngînd ca un copil și tremurînd. Nu există dreptate, nu, comentă Merceditas, postată În ușa librăriei, departe de mîinile lui Fermín. Sărăcuțul, el, care e mai bun ca pîinea caldă și nu se ia de nimeni. Îi place să se Îmbrace În balabustă și să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
țigară. — Nu. Însă am auzit o parte din conversația lui cu fiul, În biroul domnului Cabestany. Lăsă fraza suspendată, ca și cînd s-ar fi temut s-o Încheie sau n-ar fi știut cum s-o facă. Țigara Îi tremura Între degete. Vocea lui, zise ea. Era aceeași cu vocea bărbatului care sunase spunînd că e Jorge Aldaya. Fiul lui Cabestany, un imbecil arogant, a vrut să-i ceară mai mulți bani. Coubert a spus că se va mai gîndi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
zise ea. Înainte să-și piardă credința. — Credința În ce? — În tot. S-a apropiat În penumbră și mi-a luat mîna. Mi-a mîngîiat palma În tăcere, ca și cum ar fi vrut să-mi citească liniile de pe piele. MÎna Îmi tremura sub atingerea ei. M-am surprins desenînd În minte conturul trupului aflat sub acele veșminte Învechite, de Împrumut. Doream s-o ating și să-i simt pulsul arzînd sub piele. Privirile noastre se Întîlniră și am avut certitudinea că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cordial. Nuria Monfort a ignorat gestul meu formal. Mi-a puse mîinile pe brațe, s-a aplecat și m-a sărutat pe obraz. Ne-am privit În tăcere și de data asta m-am aventurat să-i caut buzele, aproape tremurînd. Mi s-a părut că se Întredeschideau și că degetele ei Îmi căutau chipul. În ultima clipă, Nuria Monfort se retrase și Își coborî privirea. Cred că e mai bine să pleci, Daniel, șopti ea. Mi s-a părut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mir: De ce să cînte-un marș funebru... Și ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plânge și-a căzut pe clape, Și geme greu ca în delir... În dezacord clavirul moare, Și ninge ca-ntr-un cimitir. Și plâng și eu, și tremurând Pe umeri pletele-i resfir... Afară târgul stă pustiu, Și ninge ca-ntr-un cimitir. Moină Și toamna, și iarna Coboară-amîndouă; Și plouă, și ninge - Și ninge, și plouă. Și noaptea se lasă Murdară și goală; Și galbeni trec bolnavi
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
sânge. Pulvis Imensitate, veșnicie, Tu, haos, care toate-aduni... În golul tău e nebunie. Și tu ne faci pe toți nebuni. În fața ta sunt cel mai laș. Imensitate, veșnicie, - Iubesc o fată din oraș... Învață-mă filosofie. Imensitate, veșnicie, Pe când eu tremur în delir. Cu ce supremă ironie Arăți în fund un cimitir. Cuptor Sunt câțiva morți în oraș, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ți spun; Pe catafalc, de căldură-n oraș, - Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mișcă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
la cazarmă. Singur Potop, cad stele albe de cristal Și ninge-n noaptea plină de păcate; La vatră-n para ce abia mai bate - Azi, a murit chiar visul meu final. Și ninge-n miezul nopții glacial... Și tu iar tremuri, suflet singuratec, - Pe vatră-n para slabă, în jăratec, - Încet, cad lacrimi roze, de cristal. Trudit Iubito, și iar am venit... Dar astăzi, de-abia mă mai port - Deschide clavirul și cîntă-mi Un cântec de mort. Și dacă-am să
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Ninge 30. Igienă 31. Si ninge 32. Plumb de iarnă 33. Nervi de toamnă 34. Toamnă 35. Nocturnă 36. Poveste 37. Între ziduri 38. Frig 39. Dimineață 40. Romanță Scântei galbene O femeie în doliu pe stradă, O frunză galbenă tremura după ea - Luat de-a orașului sfadă, Uitasem că toamna venea. Era mai demult o stradă, O școală, și bruma cădea - Prin săli, ca nimeni să-l vadă, Un elev singuratic pălea. Un om, în amurg, pe o stradă... Pe
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
toamna despletită În mii de fluiere cântă. - Odaie, plină de mistere, În pacea ta e nebunie; Dorm umbre negre prin unghere; Pe masă arde o făclie. - Odaie, plină de ecouri, Când plînsu-ncepe să mă prindă, Stau triste negrele tablouri - Făclia tremură-n oglindă. Odaia mea mă înspăimîntă... Aici n-ar sta nici o iubită, - Prin noapte, toamna despletită În mii de fluiere cântă. Amurg Crai-nou verde-pal, și eu singur Prin crengile cu sunet de schelet, - Învinețit ca un cadavru... - Vino-n zăvoiul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]