8,137 matches
-
În nici un caz haioasă. Le-am întrebat pe două domnișoare de la un stand cu cărți universitare dacă aveau idee unde se găsea toaleta de pe acel etaj, și dânsele, cu o expresie încrâncenată, de persoane care aveau niște motive mari să urască viața, cărțile, lumea și, în mod special, pe toți cei care le întrebau dacă n-aveau idee unde se afla toaleta de pe etaj, au făcut un semn ostil a lehamite spre dreapta. Întrebându-mă de ce erau cele două dudui atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la ușă. „E un cadou“, a zis acesta silindu-l să-și pună șapca aia oribilă pe cap. „S-o purtați sănătos. Acum suntem doi.“ „Cum dracu’ toate chestiile astea mi se întâmplă numai mie? Mai rău decât să te urască Gomoiu e să te iubească Gomoiu“, a zis Vasile B. uitându-se în oglindă. Avea exact mutra unui miner polonez care, odată cu șapca, primise și decizia de concediere. „O porți și tu o dată, de două ori - a zis soția - și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
femei urâte, ci doar femei despre care nu se poate spune că-s frumoase. Dovadă că nimeni nu a încercat un portret al urâtei, pe când frumoasa apare în mii și milioane de reprezentări. Femeile sunt frumoase în nenumărate feluri și urâte în nici unul anume. Cunosc însă un caz în care o femeie înaltă, chiar foarte înaltă, cu o față de cal și ochi ploioși a avut de-a face cu mai mulți bărbați chipeși și conștienți de frumusețea lor, ea fiind cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că gălăgia dinăuntru o să răzbească odată și-odată. Îi venea să mugească la femeile mai înalte decât el. Îl enerva faptul că, deși pe planetă exista circa un miliard de femei la care ar fi avut succes, că nu era urât și putea face conversație, mai existau vreo cinci sute de milioane mai înalte. Interesantă a fost și mărturisirea lui Ovidiu T. „Am dat cu pumnul în burlanele de tablă - a zis el - până pe 14 decembrie 1996, orele 18:32. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
În suflet acest tremur al naturii. Mergeam Încet, ca să nu tulburăm liniștea sanctuarului sălbatic cu care acum ne reuneam. Am străbătut pîrÎul, iar atingerea lui pe glezne mi-a amintit În mod neplăcut de degetele de gheață pe care le urăsc atîta; am ajuns la adăpostul cabanei pădurarului. Acesta a fost atît de amabil Încît ne-a dat mate cald și piei de oaie pe care să dormim pînă dimineața următoare. Era 12.35 noaptea. Am condus Încet pe drumul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cinste și ne face cinste. Ana Blandiana și Romulus Rusan Sângele martirilor este sămânța creștinismului 1 Isus ne pune în gardă în mod direct și plin de realism, spunându-ne și nouă ca altădată ucenicilor: dacă pe mine m-au urât și pe voi vă vor urî (cf. In 15,18). Acesta este realismul creștin anunțat direct și fără echivoc de Isus. De atunci au trecut două milenii și ceea ce s-a afirmat pare să se petreacă încontinuu, și chiar dacă cerul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Blandiana și Romulus Rusan Sângele martirilor este sămânța creștinismului 1 Isus ne pune în gardă în mod direct și plin de realism, spunându-ne și nouă ca altădată ucenicilor: dacă pe mine m-au urât și pe voi vă vor urî (cf. In 15,18). Acesta este realismul creștin anunțat direct și fără echivoc de Isus. De atunci au trecut două milenii și ceea ce s-a afirmat pare să se petreacă încontinuu, și chiar dacă cerul și pământul vor trece cuvintele sale
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ciudat - o descoperire recentă, datorită configurației speciale a locului. Promiscuitatea abjectă a acestei plaje - cloacă ase mănătoare Bragadirului într-o zi aglomerată, cu un fund care se întinde pe sub apă sute de metri, încât trebuie să înaintezi până ți se urăște printr-un lichid maron ca să ajungi la adânc -, cu chioșcuri de răcoritoare, WC-uri (presupuse) și megafoane urlă toare, este ceva care alterează puternic orice imagine valabilă a mării și care exercită o violentă acțiune respingătoare. Dar - miracol - există digul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Dragul meu Petrușenca! Ce mult îmi lipsești la căderea nopții! Aș sta lângă tine pe divan și ți-aș povesti cu umor despre toate treburile mele triste: și cum îmi iese prost mâncarea de prânz, și cum mi s-a urât să gătesc, și cum mă adorm musafirii noștri, în permanență aceiași. Numai Emil Petrescu câte parale face! Din clipa în care apare, pleoapele încep să mi se lipească automat. Dar încruntarea, gravitatea și închistarea lui Ion! S-ar părea că
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
noștri și pe alții, și pe alții, și pe alții... Spre surprinderea mea, Ion s-a dovedit un profesor foarte capabil, doar că uneori încalecă pe „căluțul său favorit“ - fonetica -, și atunci încep să mă simt îngrozitor, încep să-l urăsc, dar cu o ură supusă, și-mi vine să mă scufund în pământ de rușine... Ah, Petinca, dacă ai ști cât de îngrozitor pronunț româ nește! și totuși, la Consfătuiri, referatele le-am scris în limba română și am luat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu sigu ranța că e al tău și că e adevărat... O zi de coșmar kafkian. Toți aprozii sunt fonfi fatalmente! Viața și a spus Viața: — Lăsați oamenii să vină la mine, să se joace! Să se iubească, să se urască pe săturate, ca să poată muri în pace... Lăsați oamenii să soarbă tot vinul Bucuriei și al Tristeții mele: să-și coacă sufletele în spuza tăciunilor mei, până s or rumeni și s-or împlini! Către voi, cărturari, legiuitori și judecători
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Xanocica, Sunt singur: Petia a plecat cu Mihai la Constanța în plim bare și pentru a i înmâna lui Mircic 200 de lei, pe care au reușit să-i scoată de la un debitor al său. Mie mi s-a cam urât să mai stau aici, dar totuși mai rămân până pe data de 15, iar pe 19 sper să plec spre tine, dacă izbutesc să-mi termin lucrarea, care înaintează foarte greu. La noi nu se întâmplă nimic deosebit: dimineața mergem la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
un pahar cu apă. Până și în ziua de azi porumbiștile lungi mă întristează, și ori de câte ori, în tren sau în mașină, trec pelângă una dintre ele, închid ochii, cuprinsă de spaima subită că porumbiștea dă un ocol vertical întregului pământ. Uram acel câmp îndărătnic și obtuz, devorând plante și animale sălbatice ca să hrănească cu ele plante și animale crescute de om. Orice ogor era panopticul de o întindere dezmărginită al soiurilor de moarte, un praznic înfloritor. Fiecare ținut exersa moartea. Florile
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
culegi caise. La câteva zile o dată trec pe lângă el. Pentru mine, copacul ăsta e o frântură de sat refugiată aici, și are mult mai mulți ani decât am petrecut eu aici, în Germania. Ca și cum câtorva copaci li s-ar fi urât și lor cu satul și-ar fi șters-o pe neobservate din grădini. Ca și cum copacii ce fug ar păți la fel ca oamenii ce fug: părăsești un loc primejdios în ultimul moment, dai undeva peste țara cât de cât potrivită
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ajunsesem atât de sătulă de hărțuirile Securității, că m-am gândit să pun capăt vieții ăsteia de rahat și să mă înec în râu. Tot nu învățasem să înot, și asta era bine. Dar, pe de altă parte, continuam să urăsc perfidia apei. Cu toate astea, ajunsă la malul râului, mi-am vârât în buzunarele de la palton două pietre mari. Era primăvară, soarele era lânced, mlădițele proaspete de plop miroseau dulce-amărui ca zahărul ars. Eram ușor euforică la gândul că aș
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Străină o au în comun. Încă de copil, pe când nu aveam Privirea Străină, observam pofta bolnavă a mamei după cartofi. Când îi mânca, era în ea un amestec de scârbă și lăcomie, de frică și febrilitate. Învățase deopotrivă să-i urască și să-i iubească de la nouăsprezece ani, din 1945, când fusese deportată pe cinci ani la muncă silnică în bazinul Donețului din actuala Ucraină. A blestemat și a adorat cartofii, a suferit din cauza lor de foame cronică, pentru că nu erau
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
la Palatul Parlamentului într-un colocviu inutil și stupid de "integrare europeană", populat cu urâte și urâți obsedați de propria lor carieră. Oameni metamorfozați în CV-uri monstruoase. Sfaturi practice: "Dacă ești frumos, rămâi demn de frumusețea ta. Dacă ești urât, fă să se uite urâțenia prin știința ta. Înțeleptul este acela care se bucură de ce are, nu acela ce se întristează de ce îi lipsește. Dacă abuzezi de ea, nu este plăcere care să nu ducă la dezgust" (Pliniu cel Bătrân
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
căci Wendy are de susținut un examen de "baccalaureat scientifique", cel mai dificil din spațiul francofon al Genevei. De zece ani de zile nu m-am mai întâlnit cu această materie, din politehnica de la Galați. Studii pe care le-am urât la un moment dat, dar care acum ajung să mă hrănească. La propriu. Mă încearcă un sentiment ciudat: pe de o parte, puțină nostalgie, mult regret că am abandonat o ramură a cunoașterii care nu înșeală niciodată dacă ești riguros
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Azzurra de la Capri sau un apus învăpăiat la Delfi, dar nu sunt convinsă că eu am fost aceea care le-a privit. Sau poate că era într-o altă viață. Oricum, într-o altă dimensiune. Singurii copaci pe care-i urăsc sunt cei din cimitir. Și-acolo e multă natură - și încă veșnică! Acolo însă îți dă mâna să fii panteist. R.P. Suntem amândoi oameni care și-au petrecut o bună parte din viață printre cărți - citindu-le, scriindu-le, traducându
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
umor. De prac ticat, practic antipatia și sila. Lehamitea. N-am prea căzut în extremismul urii. Antipatizam întotdeauna femeile care-i plăceau soțului meu. R.P. Deși n-ați căzut în extremismul urii, mi-e greu să cred că n-ați urât chiar pe nimeni. De fapt, spuneți „n-am prea urât“, ceea ce înseamnă că totuși... Și-mi mai vine în minte o întrebare. Ce părere aveți despre lucrurile clădite pe emoții negative? A.R. De urât, i-am urât, firește, pe
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
am prea căzut în extremismul urii. Antipatizam întotdeauna femeile care-i plăceau soțului meu. R.P. Deși n-ați căzut în extremismul urii, mi-e greu să cred că n-ați urât chiar pe nimeni. De fapt, spuneți „n-am prea urât“, ceea ce înseamnă că totuși... Și-mi mai vine în minte o întrebare. Ce părere aveți despre lucrurile clădite pe emoții negative? A.R. De urât, i-am urât, firește, pe Stalin, pe Gheorghiu-Dej, pe Ceaușescu - de fapt, mai mult pe
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
n-ați urât chiar pe nimeni. De fapt, spuneți „n-am prea urât“, ceea ce înseamnă că totuși... Și-mi mai vine în minte o întrebare. Ce părere aveți despre lucrurile clădite pe emoții negative? A.R. De urât, i-am urât, firește, pe Stalin, pe Gheorghiu-Dej, pe Ceaușescu - de fapt, mai mult pe madam Ceaușescu. Și am urât o colegă care mă turna tot timpul la Cadre. M-a turnat odată, cu mare tam-tam, pentru că, aflând eu că la cantina tipografilor
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
Și-mi mai vine în minte o întrebare. Ce părere aveți despre lucrurile clădite pe emoții negative? A.R. De urât, i-am urât, firește, pe Stalin, pe Gheorghiu-Dej, pe Ceaușescu - de fapt, mai mult pe madam Ceaușescu. Și am urât o colegă care mă turna tot timpul la Cadre. M-a turnat odată, cu mare tam-tam, pentru că, aflând eu că la cantina tipografilor de la Casa Scânteii se servea și mâncare de regim, ceea ce la cantina noastră, a ministerului, nu exista
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
regim, ceea ce la cantina noastră, a ministerului, nu exista, l-am rugat pe un coleg, fost tipograf, care nu mânca la cantină, să-mi scoată o cartelă pe numele lui. Nu pot să vă spun ce tărăboi a ieșit. Am urât comunismul. Mama, săraca, spunea că un singur chiuretaj ar fi putut salva omenirea. Ehe, dacă mama lui Lenin și-ar fi făcut raclaj... Cât despre lucrurile clădite pe emoții negative, cred că pot fi la fel de precare sau la fel de solide ca
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
sunt un bun înotător și nu mă atrage ideea de-a trebui să înot până în Cipru. Cred că, în unele cazuri, agresiunea nu poate fi respinsă decât prin forță. Dacă în 1939 întreaga omenire i-ar fi spus lui Hitler: „Urâm războiul, nu vrem violență, dacă vrei să cucerești lumea, asta e problema ta“, azi am fi cu toții sclavii lui Hitler. Singurul mijloc de a stăvili agresiunea e violența. Nu cred că în fața unui ucigaș sau a unui violator trebuie să
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]