7,862 matches
-
Charlot, o amețeală, parcă, nu neapărat alcoolică. „Îmbătat repede, după câteva cocktail-uri (sâmbăta dimineața) se pornește să-mi vorbească despre mama sa”, scria Sebastian În 1941... Trecuseră mai mult de cincizeci de ani, era sâmbăta seara, nu dimineața, dar adâncul rănit cerea, parcă, și acum, descărcarea, „ca și cum l-ar fi apăsat, ca și cum s-ar fi Înăbușit”. Taina identității incerte, ruginită de timp și Încă sângerândă, „lepra asta scumpă”, cum spusese Sebastian? Chipul părea marcat: dezolarea Înțelegerii realității umane. „Încrederea” În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Această liniște întru totul, nu este deloc fatalism, cum tot glosează unii, ci supunere necondiționată voinței divine, care vede tot, știe tot și le poate pe toate, moartea și viața fiind doar componente ale creației. Pe coastele Carpaților și în adâncul pădurilor, sihaștrii doritori de a trăi în pacea dumnezeiască, se retrăgeau în pusnicie, căutând liniștea interioară, pe care nu o puteau găsi decât în mijlocul marii liniști a locurilor unde se adăpostiseră. Cu timpul, oamenii din lume îi descopereau și îi
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ascendentă, din șiruri întregi de oameni și de familii, atestate prin documente, întinzându-se pe sute de ani, ci din două generații de antecesori, răsăriți din masa omogenă a neamului românesc, asemeni unor vârfuri de stânci cu rădăcinile pierdute în adâncul muntelui. Strămoșii lui își au originea îndepărtată în arhaicul fond geto-dacic, care s-a manifestat plenar, prin acest exemplar de elită, de unde și caracterizarea cuprizătoare, pe care i-o dă Sebastian Mocanu în titlul unui articol omagial: „Un dac cult
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
spunea Comandantul, obținerea unui anumit grad, mărturisește despre capacitatea de dăruire la un moment dat. La această stare de dăruire se poate ajunge prin trăirea continuă, ascendentă și virtuoasă, cu jertfirea permanentă de sine sau prin zvâcnirea spre lumină a adâncului omenesc spre înnobilarea lui. Este de fapt dorința de a te păstra mai departe, măcar pe linia orizontală, dacă nu urcătoare. Astfel - spunea Comandantul - gradele legionare, sub apăsarea timpului scurs și a vremilor crâncene, pot coborâ sub intensitatea de trăire
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
toți ce se întâmplase. Vică Negulescu plecase dintre noi, spre un alt orizont mai blând, pe care îl merita din plin după cât fusese de „prigonit pentru dreptatea neamului lui”. Se lăsase o liniște de doliu peste Cazimcă și fiecare, în adâncul său, revedea o întâmplare sau niște momente, care le petrecuse împreună cu cel, care acum își tăiase legăturile cu lutul suferinței, chemat de cei care formaseră dincolo o altă legiune, „legiunea triumfătoare”. Durerea lui Nicolae Petrașcu era scrisă pe fața lui
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Trebuia să bați la ușă. Am făcut curat în ultima încăpere. O grămadă de lucruri erau vraiște. Și mai sunt. O priveam în tăcere. Chipul ei îmi amintea de ceva. Asta era cel puțin senzația mea. Parcă se cufundase în adâncul conștiinței mele și făcea să tremure ușor ceea ce se sedimentase acolo. Nu pricepeam nimic. Ce naiba însemnau toate astea? Cuvintele păreau și ele îngropate într-o beznă îndepărtată. După cum vezi, nu prea vine nimeni aici. De fapt, chiar nimeni în afara Cititorului-de-vise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o spre mijlocul vârtejului. A plutit vreo cinci secunde pe apă, apoi a început să tremure și a dispărut în adâncuri. Nici că am mai văzut-o la suprafață. — Ce ți-am spus? E un vârtej la fundul apei. Acum ți-e clar? Ne-am așezat pe pajiștea care se afla la vreo zece metri de vârtej. Am scos pâinea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se sfârșește, ci lumea din mintea ta. — Nu înțeleg. Pe scurt, nucleul conștiinței tale. Imaginea surprinsă în conștiința ta se numește „sfârșitul lumii“. Nici eu nu știu de ce tocmai aceasta s-a găsit să-și croiască drum acolo, dar în adâncul conștiinței tale lumea se sfârșește. Dacă o luăm invers, conștiința ta trăiește în locul care se numește „capătul lumii“. Tot ce există în lumea asta nu se mai întâlnește acolo. E o lume din care lipsesc timpul și spațiul, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
animale s-au așezat pe malul râului, cu picioarele sub ele și cu gâturile întinse spre copci. Le era sete. Am trecut pe lângă ele, dar n-au ridicat capetele. Coarnele albe se reflectau în apă asemenea unor oase scufundate în adâncuri. Am urmat instrucțiunile paznicului. După vreo jumătate de oră de mers de-a lungul râului și după ce-am trecut de podul de est, am zărit o cărare la dreapta. Era atât de mică, încât aș fi ignorat-o cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
venim până aici. — Individului n-au reușit să-i desprindă umbra de tot. Doar un pic, dar i-a mai rămas suficientă, spuse fata în șoaptă. De aceea trăiește în pădure. Nu e suficient de puternic să meargă mai în adâncuri, dar nici nu se poate întoarce în oraș. Îmi pare tare rău pentru el. — Crezi că și mama ta e tot în pădure? — S-ar putea să fie, s-ar putea să nu fie. Nu știu exact, dar nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să mă supere și rana, dar nu voiam s-o bag în seamă. Nu-mi ajuta la nimic. Oricum, nu era o rană mortală, chiar dacă se deschisese iar. Chiar nu ești supărat pe bunicul meu? Vocea ei a răsunat din adâncurile beznei. Mi-a fost greu să-mi dau seama dincotro venea. — Nu știu ce să zic. Și ecoul vocii mele venea parcă dintr-o direcție ciudată. Oricum nu mai e nimic de făcut și m-am resemnat de când am auzit toată tărășenia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
făcut parte integrantă din viața mea. Nu voiam să dispar din lumea asta. Am închis ochii și-am simțit că-mi fremăta sufletul. Era ceva care depășea tristețea și singurătatea. Pornea chiar din străfundurile existenței mele. Un val pornit din adâncuri, un geamăt care m-a zguduit puternic. Nu știu cât a durat. M-am rezemat de bancă, mi-am sprijinit coatele și am așteptat să treacă. Nu mă putea ajuta nimeni, la fel cum nici eu n-aș mai fi putut salva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
limbaj și incoerența compromițând mesajul și expresivitatea textelor. În volumul de sonete Valuri împietrite (1941) predomină tema identității eului liric, nedumerit de propria existență, dezorientat, aflat pe o traiectorie descendentă, pășind, împovărat de dureri și neîmpliniri, pe „cărări pierdute-n adâncuri afunde”. Suferința, golul interior, sterilitatea poetică, eșecul îl fac pe poet să caute un remediu în „spuma de Cotnar”, pe care o cântă într-un ciclu de inimă albastră. O călătorie onirică în compania iubitei, spre „lumi cu alte înțelesuri
FLOREA-RARISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287027_a_288356]
-
Așa s-a intitulat expoziția domnului învățător Ionel Spânu. De ce a tăcerii? Pentru că tăcerea dânsului ascunde în ea frumusețea unui suflet nobil, frumusețea unui suflet de artist. Pentru că tăcerea dezvăluie mai mult decât cuvintele și pentru că tăcerea te conduce spre adâncurile profunzimii sufletului uman, profunzime atinsă de domnul învățător prin tablourile sale. Vibrațiile sensibilității lui au însuflețit penelul, îndemnând să aștearnă pe hârtie frânturi de peisaje și picuri de emoții. Cu fiecare tablou văzut înveți să-i asculți tăcerea, înveți să
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
Așa s-a intitulat expoziția domnului învățător Ionel Spânu. De ce a tăcerii? Pentru că tăcerea dânsului ascunde în ea frumusețea unui suflet nobil, frumusețea unui suflet de artist. Pentru că tăcerea dezvăluie mai mult decât cuvintele și pentru că tăcerea te conduce spre adâncurile profunzimii sufletului uman, profunzime atinsă de domnul învățător prin tablourile sale. Vibrațiile sensibilității lui au însuflețit penelul, îndemnând să aștearnă pe hârtie frânturi de peisaje și picuri de emoții. Cu fiecare tablou văzut înveți să-i asculți tăcerea, înveți să
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
Domnișoara Nastasia, 9-10/1927). Studii și eseuri semnează O. Tafrali, N. Batzaria, St. Braborescu, Sandu Teleajen (Poezia nouă și veche, 16/1922), G. M. Zamfirescu (Între scenă și arta dramatică, 9-10/1927). În numărul 18/1922 se publică poezia Din adâncuri de George Lesnea, însoțită de o notă: „Tânăr tipograf; elementul social din poezii se îmbină cu muzicalitatea versului curat.” Alți colaboratori: Paul I.Papadopol, Mircea Mancaș, Leca Morariu, Al. Leontescu, A. Pop Marțian, M. Cosma, Titus Hotnog, , Ioan I. Ciorănescu
GANDUL NOSTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287150_a_288479]
-
grad conștiințelor infantile (la scara vârstei biologice) și în general celor aurorale (la scara vârstelor istorice a umanității). Numai în acest sens C. este un primitiv. Un primitiv ca Homer. „Creangă este Homer al nostru”, a spus, nu fără (un adânc) temei, nu dintr-o superficială dorință de autoelogiere națională, G. Ibrăileanu. Un Homer sentimental e o imposibilitate. Un Homer (și) crud e o realitate. Aceste considerații sunt valabile și în cazul lui C. Nic’a lui Ștefan a Petrei n-
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
F, 1992, 10; Ștefan Melancu, „Urechea de cârpă”, APF, 1993, 6; Ioan Holban, Apocalipsa într-o lume de hârtie, CRC, 1994, 1; Ioana Pârvulescu, Iașii în publicistică, RL, 1994, 3; Negoițescu, Scriitori contemporani, 146-148; Horea Poenar, Nichita Danilov sau Luciditatea adâncului, ST, 1995, 4-5; Adrian Dinu Rachieru, Nichita Danilov: un „psalmist expresionist”, LCF, 1995, 44; Liviu Leonte, Alegorii și parabole, CRC, 1996, 1-2; Gh. Grigurcu, Îngerul narcisiac, RL, 1996, 10; Mircea A. Diaconu, Apocalipsa după Nichita, LCF, 1996, 15; Octavian Soviany
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
și Abaddon (1995), sunt expresii ale aceluiași suflet bântuit alternativ de duhul paradisului și de cel al infernului, ale unei conștiințe lucide care trăiește, paroxistic, sentimentul alienării într-o lume dezaxată spiritual. Vibrațiile eului ultragiat consemnează cu acuitate apropierea „îngerului adâncului”, textele constituindu-se în adevărate „cărți ale infernului personal”. Efortul de izbăvire existențială, culturală și spirituală al poetului convertește glasul Apocalipsei în cântec. D. captează liric mesajul transcendenței, devenind un adevărat exponent al poeților religioși, de esență tradiționalist-mistică. Câteva din
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
mai e posibilă: „Luminii ce o port în mine / Și se căznește drumul să-și slujească / I-ar trebui încă un trup / S-ajungă-n albia cerească. // I-ar trebui încă un crug, / Hăuri și mlaștini să învingă; / Glasuri mă strigă din adânc, / Tânjește ora-ntr-o ferigă / [...] Bulbii așteaptă sub zăpadă, / Aripi în vânt își frâng puterea - / Ajută, Doamne, să se vadă / Cum se repetă Învierea”, spune poetul în textul semnificativ intitulat Calvaria. Nu este vorba, la G., propriu-zis de un dialog
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
naturii și în riturile ei, poetul ajunge să priceapă, „liber și de-uimire plin”, misterul sacru al „supremei orânduiri” (O. Goga). Și el i se impune, la modul orfic, ca ritm („Numai zumzetul de-albine [...] / Curge-ntruna, parcă vine / Din adâncul firii pline / De răpaos”), joc și cânt neîntrerupt al materiei („E plin de mișcare pământul / Și cântă și codrul și vântul / Și-o mie de guri”) și al luminii („E-n flacără bolta senină, / Și fără-ntrerupere-acum / Se varsă tăcuta lumină
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
ispita luminii. Spectacolul nestăvilitelor efuziuni sentimentale și retorica grav reflexivă a însingurării dau versurilor o notă de blagiană aspirație metafizică, puțin cunoscută poeziei românești în ultimele decenii. Apa vie din Dimineața Învierii (1999) este „ideea din idee” (taina tainei și adâncul din adânc) a celui ce contemplă, însetat de necunoscut, semnele pecetluite ale profetului Daniel. Schimbarea din Rugăciuni în infern (2000) nu e fundamentală: triumfă imaginile întunericului, ale extincției și înfrângerii, iar poetul e actorul fericit să joace cu exuberanță rolul
DAMIAN-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286668_a_287997]
-
trupele” spre noi Înălțimi. Este preferabil ca el să scoată la lumină și să tempereze schimbările care vor fi cerute de ceilalți, pe măsură ce afacerea se dezvoltă. Contabilii japonezi folosesc o zicală care sună cam așa: „Ceea ce se vede Începe În adâncuri”. Cea mai periculoasă perioadă În dezvoltarea unei companii este aceea În care ea Începe să aibă un succes necontrolat, când se bucură de câștiguri ridicate și se constată o creștere rapidă a vânzărilor. Aceste trei elemente pot duce la greșeli
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
moldoveană”, prin modul de a percepe natura și sensul vieții, atât în poezie, cât și în proză. A rămas de altfel, în plan biografic, ieșeancă de-a lungul întregii vieți. Nostalgia traiului patriarhal, profunzimea trăirilor, liniștea care acoperă furtunile din adâncuri, contemplarea anotimpurilor și a viețuitoarelor fac parte din alchimia sufletească a spațiului care l-a dat pe M. Sadoveanu. Umorul gentil al scriitoarei a fost deseori apropiat de cel al lui G. Topîrceanu. O altă componentă a stilului său este
CAZIMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286152_a_287481]
-
notație și metaforă, sugrumând suflul puternic și protestatar al poemelor de debut într-o respirație poetică sacadată, întretăiată, ce urmează urcușurile și coborâșurile unei suferințe mereu prezente: „Clepsidre ori perle risipite pe lac, / stelele-n cer. Broaștele tac. / Ninge peste adâncurile lumii cu seri. / E ca și când luna și copiii / ar fi plecat din oraș pentru totdeauna. Ninge cu adânc și coșmare. / Iar tăcerile au gurile-amare / Ca sinucigașii.” Volumul Cârtița și aproapele (1970), continuând și adâncind tematica poemelor precedente, îl definește pe
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]