7,971 matches
-
prin imensul hol, unde o scară centrală se Înălța tot mai sus, și nimic altceva decât geamuri mari ca de seră Între palierul de sus și cerul verde-pal al serii. Aveam obiceiul să rămân În urmă, târându-mi picioarele și alunecând un pic pe pardoseala lină de piatră a holului, silind mâna blândă așezată pe scobitura spatelui meu să-mi propulseze cu ghionturi mici scheletul recalcitrant. Odată În dreptul scării, mai aveam obiceiul de a ajunge la trepte strecurându-mă pe sub balustrada
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
adânc Într-una dintre melodiile pe care eu nu le puteam suferi - indicațiile date florilor artificiale din Faust (...dites-lui qu’elle est belle...) sau văicăreala lui Vladimir Lenski (...Ku-da, ko-da, ku-da vî udaliliși). Părăseam etajul unde stăteam noi, copiii, și alunecam Încet pe balustradă În jos până la al doilea etaj, unde se aflau camerele părinților mei. De cele mai multe ori, erau plecați la ora aceea și, În amurgul care se lăsa, acel loc avea asupra simțurilor mele tinere o influență teleologică, de parcă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
generoasă de zăpadă Într-un nimb mai strălucitor de lumină de gaz bătând În violet și atunci protuberanța casei În care stăteam părea că plutește ușor sus, tot mai sus, ca un balon. În sfârșit, una din săniile fantomă care alunecau pe stradă se oprea și, poticnindu-se grăbit, Mr. Burness cu shapka lui din blană de vulpe se Îndrepta spre ușa noastră. Din camera pentru Învățătură, unde mă duceam Înaintea lui, Îi auzeam pașii viguroși tropăind tot mai aproape și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și Zinca, Își Încordează picioarele, dau din copite, se Încordează din nou; apoi bustul Mademoisellei zvâcnește Înapoi, În timp ce sania grea se smulge din lumea ei de oțel, blănuri și carne, pentru a pătrunde Într-un mediu unde nu există frecare, alunecând pe un drum fantomatic pe care parcă abia Îl atinge. Preț de o clipă, grație iluminării bruște produse de un felinar singuratic În locul unde se sfârșește piața gării, o umbră supradimensionată, tot cu manșon, aleargă pe lângă sanie, se cațără peste
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
albe, strălucitoare ale mobilelor, trandafirii brodați pe tapiseria lor. Pianul alb. Oglinda ovală. Atârnată de frânghii bine Întinse, cu fruntea ei pură, plecată, ea Încearcă să rețină mobilele ce stau să cadă și sclipitoarea pardoseală Înclinată care se Încăpățânează să alunece din Îmbrățișarea ei. Țurțurii de cristal ai policandrului, care emit un clinchet delicat (se mută obiecte În camera de sus, unde va locui Mademoiselle). Creioane colorate. Spectrul lor detaliat afișat pe cutie, dar niciodată reprezentat integral de cele dinăuntru. Stăm
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe o porțiune aspră de gheață. (Mâna și picioarele aparțineau lui Dmitri, grădinarul nostru cel mai bătrân și cel mai scund, iar poteca era aleea de stejari tineri care pare să fi fost artera principală a primei mele copilării.) I-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
domnule doctor Sokolov!) rămâne ușor Întredeschisă. Scânteierile lui verticale (pe care lacrimile de copil le puteau transforma În strălucitoare raze de compasiune) reprezentau ceva de care mă puteam agăța, Întrucât În bezna totală capul mi se Învârtea și mintea Îmi aluneca Într-o parodie a luptei cu moartea. Seara de sâmbătă era sau ar fi trebuit să fie așteptată cu bucurie, pentru că era seara când Mademoiselle, care aparținea școlii clasice de igienă și considera maniile englezești - les toquades anglaises - doar o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din spate, maiestuoasa Mademoiselle și victoriosul Serghei, cu fața mânjită de lacrimi, căci tocmai ne luaserăm la harță. Îi atrag din când În când câteva picioare, sub acoperământul comun, până ce Mademoiselle Îmi spune cu un glas aspru să mă potolesc. Alunecăm pe lângă vitrina bijuteriei Fabergé, ale cărei monstruozități minerale, troici cu pietre prețioase cocoțate pe ouă de struț din marmură și alte obiecte asemănătoare, foarte apreciate de familia imperială, erau pentru ai noștri simboluri ale unui lux țipător și grotesc. Bat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
după cum s-a dovedit În ziua următoare) a căzut de sus. Era minunat de palpitant să te deplasezi până la picioarele patului, târând după tine o parte din așternut, ca să desfaci precaut prinzătoarea transperantului de la geam, care putea fi lăsat să alunece doar până la jumătate, fiind oprit de marginea patului de sus. Fluturi de noapte palizi În jurul unui felinar singuratic, ca sateliții din jurul planetei Jupiter. Un ziar dezmembrat tresălta pe o bancă. Undeva, În tren, se auzeau glasuri Înăbușite și o tuse
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
diverse remarci jignitoare. Mă trecea un fior de milă Îngrozitoare pentru Lenski - pentru cutele umile de la baza capului ras, pentru vitejia lui, pentru mișcările nervoase ale bețigașului lui, deasupra căruia - ca niște pisoi care se joacă degajați cu lăbuțele - culorile alunecau uneori, când Îl apropia prea mult de ecran. Spre sfârșit, monotonia ședinței devenea insuportabilă; operatorul emoționat nu mai găsea a patra placă, amestecând-o cu cele deja folosite și În timp ce Lenski aștepta răbdător În Întuneric, câțiva spectatori Începeau să-și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
după care numerele caselor continuau să descrească. În partea de nord a pieței era un mic parc public. Într-unul din teii săi au fost găsite Într-o zi o ureche și un deget - rămășițele unui terorist, a cărui mână alunecase În timp ce pregătea un pachețel mortal În camera lui din celălalt capăt al pieței. Aceiași copaci (ce alcătuiau un filigran de argint pe fundalul ceței perlate pe care se profila domul de bronz al Catedralei Sf. Isaac) văzuseră și copii Împușcați
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prea plină și despuiată, gata să fie străpunsă, Încât m-am pomenit sperând să fie folosită ceea ce În acel moment părea o armă mai abstractă. Dar În curând aveam să mă afund Într-o și mai adâncă disperare. În timp ce sania aluneca de-a lungul bulevardului Nevski, unde lumini estompate Înotau În amurgul care se lăsa, m-am gândit la Browning-ul negru și greu pe care tata Îl ținea În sertarul de sus, din dreapta, al biroului. Cunoșteam acel pistol la fel de bine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
duel à volonté (nu acel ridicol spectacol spate-În-spate-pași-Întoarcere-pac-pac, cunoscut din filme și caricaturi). În perioade mai mult sau mai puțin recente, multe morți tragice s-au produs pe terenul de duelare, victime fiind membrii multor familii de vază. Sania mea aluneca Încet-Încet, ca prin vis, pe strada Morskaia și Încet-Încet, siluete vagi de dueliști Înaintau unele spre celelalte, ocheau și trăgeau cu pistolul - la ivirea zorilor, În poienile umede ale unor vechi moșii, pe terenuri de instrucție militară pustii sau pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
caracteristic iambului de patru până la șase picioare, un adjectiv lung și Întortocheat ocupa primele patru sau cinci silabe din ultimele trei picioare ale versului. Un bun exemplu de tetrametru ar fi ter-pi bes-cis-len-nî-ie mu-ki (en-dure in-cal-cu-la-ble tour-ments). Poetul rus tânăr aluneca În mod obligatoriu, cu o fatală ușurință, În acest ademenitor abis de silabe, pentru a cărui ilustrare am ales cuvântul bescislennîie numai pentru că se poate traduce bine; adevăratele favorite erau elemente tipice elegiei, precum zadumcvîie (gânditor), utracennîie (pierdut), mucitelinîie (Îndurerat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
uita, gravurile, medaliile, exponate paleografice, „Povestea Tiparului“ - sărmane exponate ca acestea. Cea mai grozavă descoperire a noastră a fost - cred - o mică Încăpere unde se țineau măturile și scările; dar o stivă de rame goale care a Început brusc să alunece și să se prăvălească În Întuneric a atras un iubitor de artă curios și am luat-o la fugă. Ermitajul, Luvrul St. Petersburg-ului, ne oferea cotloane plăcute, mai ales Într-un anumit hol de la parter, printre vitrinele cu scarabei, din spatele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În ceața de pe peronul unde un tânăr filfizon firav se fâțâia Încoace și-ncolo, n-aș fi rezistat tentației de a-l lichida. Tocmai când mă pregăteam să mă urc În tren, acesta a pornit smucindu-se; piciorul mi-a alunecat și bastonul a zburat sub roți. Nu țineam În mod special la acel obiect (de fapt, chiar l-am pierdut din neglijență peste câțiva ani), dar fiind observat, scânteia acelui amour propre al adolescenților m-a Împins să fac ceea ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aspirația spre un sistem de credință, oscilația aceea constantă la periferia unei religii recunoscute, constituia o sursă de satisfacție specială În sine. Abia mult mai târziu, prin anii patruzeci, au găsit În sfârșit acei scriitori un povârniș pe care să alunece Într-o poziție mai mult sau mai puțin umilă. Acest povârniș era naționalismul Înfocat care era În stare să socotească un stat (Rusia lui Stalin, În acest caz) bun și atrăgător pentru simplul motiv că armata lui câștigase un război
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
epidermei de pe membre și obraji, spre care Îmi atrăgeai atenția cu un glas ce venea parcă din Întuneric, de departe, de parcă delicatețea cu care trebuia atinsă nu putea fi exprimată decât prin delicatețea produsă de depărtare; acel ceva care plutea, aluneca, Îți scăpa, din nuanța albăstruie Întunecată a irisului, ce părea să păstreze Încă În el umbrele pe care le absorbise din fabuloșii codri seculari unde erau mai multe păsări decât tigri și mai multe roade decât spini, și unde, Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
memoriei se concentrează atât de mult asupra micii siluete așezate pe vine ( Încărcând un camion de jucărie cu pietricele sau admirând cauciucul strălucitor și ud al furtunului unui grădinar pe care s-au lipit câteva pietricele peste care tocmai a alunecat furtunul), Încât diversele situări geografice - Berlin, Praga, Franzensbad, Paris, Riviera, din nou Paris, Cap d’Antibes și așa mai departe - Își pierd autonomia, Își mobilizează laolaltă generalii pietrificați și frunzele căzute, Își cimentează prietenia aleilor lor Înlănțuite și se unesc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
d’Antibes și așa mai departe - Își pierd autonomia, Își mobilizează laolaltă generalii pietrificați și frunzele căzute, Își cimentează prietenia aleilor lor Înlănțuite și se unesc Într-o confederație de lumini și umbre, prin care copii grațioși cu genunchii goi alunecă pe patine cu rotile zornăitoare. Ici și colo, un petic cunoscut de fundal istoric contribuie la identificarea locului - și suplinește alte legături sugerate de o viziune personală. Copilul nostru trebuie să fi avut aproape trei ani, În acea zi cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
albaștri, copie și vlăstar din flori al Domnului Ștefan. Unde vezi tu, frumusețe, băiete? îl dezumflă Ștefan. Războiul e o afacere murdară, în care cei mai buni, pier... Desigur, fără aiasta nu se poate, adaugă el cu glas scăzut. Coroana alunecă pe-o ureche. O scoate cu amândouă mâinile, o contemplă; își ciocănește fruntea: "O coroană prea mare pentru un cap atât de mic", spune și o cântărește în mâini. Ce de-a săbii aș prețălui cu aurul ista... Pune coroana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Simion Olelkovici, cneazul Kievului. Pe Maruca au găsit-o moartă, a doua zi după nuntă. S-a otrăvit sau, poate, a fost otrăvită nu se va ști niciodată. Ștefan a fost nebun de durere. Odată, la un pahar, când, nostalgici, alunecasem pe panta aducerilor-aminte, l-am întrebat de Maruca. Brusc a tăcut, a rămas cu ochii pironiți în gol, n-a mai scos un cuvânt. Mi-a părut rău c-am adus vorba. Se zice c-ar fi fost "marea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând de pe cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse sub ea... Maria zvâcni, îl îmbrățișă cu disperare, se lipi de el cu tot trupul, cu tot sufletul, cu tot dorul îndelung adunat în ea. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
postamente de beton secundare dispuse în formă de semicerc pentru a fi așezat pe postamentul central, pe catafalc (ora începerii slujbei se apropia), din neatenția oamenilor „casei”, care făceau de obicei această treabă, corpul ei rigid acum a început să alunece pe căptușeala coșciugului, s-o ia la vale, ca o sanie, gata-gata să iasă afară din el... N-am fost în stare s-o scutesc pe mama de această penibilă pățanie postumă... * Nu am purtat doliu după mama. Sau nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cum atunci când cineva-n ogradă Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins, Ca stele mari de aur în zăpadă, Cățeaua ochii triști și i-a prelins. Lesnea Și-n înălțimea albastră ea privea, cu urlet lung peste grădină. Crai nou aluneca ascunzându-se subțire după colină. Surd, ca și cum i-ar fi aruncat o piatră, pentru a râde de ea, ochii cățelei se învârteau: două stele de aur în nea. Blaga Privea ceru-n neștire, Scheunând amar, În timp ce luna subțire Se pitea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]