11,066 matches
-
și umerii rămaseră În umbre. Asta nu conta câtuși de puțin; știa cine era. Un braț stătea Întins În fața corpului, cu mâna chiar la marginea apei, valurile mici lovind-o cu delicatețe. Celălalt braț era adunat sub corp. Brunetti se aplecă și-i pipăi Încheietura mâinii, dar nu simți nici un puls. Carnea era rece, udă din pricina umezelii care se ridicase din lagună. Se apropie cu un pas, se strecură În umbră și așeză mâna la baza gâtului băiatului. Nu era nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
flutură mâna Înainte și-napoi repede În apa lagunei, o apă atât de murdară Încât gândul la ea de obicei Îl dezgusta. Ridicându-se În picioare, Își șterse mâna cu batista, apoi scoase o mică lanternă-creion din buzunar și se aplecă Înapoi sub pasarelă. Sângele provenea de la o mare rană deschisă din partea stângă a capului lui Ruffolo. Nu departe de el se afla o piatră așezată convenabil. Ca să vezi; arăta exact ca și când ar fi sărit de pe pasarelă, ar fi alunecat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Din nou, auzi zgomotul de pași, acum direct deasupra capului său. Scoase pistolul. — Commissario Brunetti? Panica Îi reveni, Împinsă din spate de vocea aceea familiară. — Vianello, zise Brunetti, ieșind de sub pasarelă, ce naiba cauți aici? Capul lui Vianello apăru deasupra lui, aplecându-se peste balustradă și uitându-se În jos spre locul unde stătea Brunetti pe molozul ce acoperea plaja. — Sunt În spatele dumneavoastră, domnule, de când ați trecut pe lângă biserică, acum aproximativ cincisprezece minute. Brunetti nu auzise și nu văzuse nimic, chiar dacă crezuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
o făcură pașii lui, reverberând În tot spațiul de sub pasarelă. Cât de Încet trebuie să fi venit, dacă Brunetti nu-l auzise până când nu se aflase direct deasupra sa. Rămas singur, Brunetti scoase din nou lanterna din buzunar și se aplecă iar deasupra cadavrului lui Ruffolo. Purta un pulover gros, nu avea jachetă, așa Încât singurele buzunare erau cele de la blugi. În buzunarul de la spate avea un portmoneu. Conținea lucrurile obișnuite: cartea de identitate (Ruffolo avea doar douăzeci și șase de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
al americanului. Ca o linie trasată cu compasul, cercul morții fusese desenat drept și fără ezitare, aducându-l pe Brunetti Înapoi de unde Începuse. Merse cu spatele de la cel care fusese Ruffolo În birou. Un alt bărbat În jachetă albă stătea aplecat peste Bonaventura, atingând delicat cu degetele marginile rănii. Brunetti clătină din cap spre Vianello și Miotti, dar Înainte ca vreunul dintre ei să se poată mișca, Bonaventura se uită Înspre Brunetti și spuse: — Există totuși un lucru ciudat. — Care, dottore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cu degetul spre Vianello, i se adresă lui Brunetti: — Pot avea Încredere În el? — Da, signora, poți avea Încredere În el. — Jurați? — Da, signora. Jur. — Va bene, mergem cu barca. Porni la pas, condusă de Vianello, care trebui să se aplece ca să-și țină mâna sub cotul ei. Făcu doi pași, se opri și se Întoarse spre Brunetti. — Dottore? — Da, signora Concetta? — Tablourile sunt acasă la mine. Se Întoarse cu spatele și continuă să meargă spre ușă cu Vianello. Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
eram vedeam picăturile cum se transformă în rîuri mititele căutîndu-și un rost în pămînt. flori galbene imitînd urme de tinctură de iod pe marginea unei operații încetaseră să mai fie galbene sau flori, erau bice cu parfum tăios ce-mi aplecau capul cu mai multe grade încît abia o mai vedeam pe femeia rămasă în urma mamei încercînd și ea să-și facă un rost printre toți cei de față. de parcă ar fi știut de la început că vine un moment cînd mamele
atunci o să-l învăț adobe pe preotul din sat. In: Confluențe lirice () [Corola-publishinghouse/Imaginative/272_a_591]
-
aici! spune ea fără să își ridice ochii din carte. Hei! Ai grijă să nu mai intri așa în oameni! Fata se întoarce, se uită în stânga, în dreapta: Nu e nimeni! Micuța se înfurie, dar o nouă fată, mai timidă se apleacă să o ajute: Ai pățit ceva, Dana? Nu-i nimic, hai să mergem Florica! Odată ce e ridicată de pe jos cu ajutorul Floricăi, este împinsă din nou de către o fată care face loc pentru o altă fată: Fiți atenți, trece președinta! Cine
Prietenia este magică. In: ANTOLOGIE:poezie by Flavia Cîmpean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_669]
-
pe o străduța pavata. Într-o mână îmi țineam plasa cu mâncare și, în cealaltă, o plosca cu apă. Mergând, am văzut un strat cu trandafiri. Nu m-am putut abține, așa că m-am abătut de la drum și m-am aplecat să îi miros și chiar atunci cineva mi-a furat plasa cu merinde. M-am speriat, dar am alergat să îl prind și, când aproape l-am atins, am căzut. Nu m-a ajutat nimeni... M-am simțit atât de
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
are așa ceva, merită tot ce primește. Alice s-a uitat la ea la fel de calmă. Iată personificarea curvei carieriste, care urăște copiii, și-a spus singură. Păcat că Sherry nu era acolo ca să vadă originalul în plină acțiune. Amanda s-a aplecat peste masă, oferindu-i lui Alice o perspectivă privilegiată asupra decolteului ei. — Uite ce e, fetițo, a scuipat ea, tu înțelegi cu cine ai de-a face aici? Eu sunt ziaristavedetă a Intercorp-ului, OK? Iar tu cine mama naibii ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în munca mea. Acritura a clătinat din cap. — Sigur. Cine nu e așa din când în când? E normal. Ai muncit al naibii de mult. Dar probabil că nu ai nevoie decât de o vacanță. Șase luni de pauză, a continuat ea aplecându-se în față. Drăguța mea, asta se poate aranja. Nu trebuie decât să ceri. Nu, mulțumesc. Alice a înghițit în sec, dintr-odată tentată. Dar trebuia să ignore vocea sirenei. Acceptase să se mărite cu Jake. Și acceptase să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un zâmbet. Nimic nu putea fi mai dificil decât nopțile pierdute în birourile Intercorp. După asta, maternitatea avea să fie floare la ureche. Mai ales că-l avea și pe Jake s-o ajute. Șefa de la Resurse Umane s-a aplecat și mai mult în față, peste biroul vast din lemn de nuc. — Ești sigură că vrei să pleci definitiv? Pentru că noi suntem siguri că nu vrem să te pierdem. Putem să-ți dăm un apartament. Să-ți aranjăm un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
normală a deschiderii cervixului. — Iar aici, a adăugat ea, rotindu-și degetul arătător în cadrul celui mai mare cerc, sunt cei zece centimetri de dilatare necesari pentru ca pruncul să se poată naște. S-au auzit mai multe gâfâituri. Hugo s-a aplecat în față îngrozit. — E imposibil! a exclamat el, dându-și seama mult prea târziu că vorbise cu voce tare. —Dovada că nu e imposibil se află peste tot în jurul tău, a remarcat Jake înțepat. Hugo l-a ignorat. Prima lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cât se poate de naturală“, a citit doamna Duffield cu voce tare, apoi a ridicat ochii către Alice. Draga mea, ești sigură? Să știi că prima naștere poate să ridice probleme. Suntem siguri, a răspuns Jake. Doamna Duffield și-a aplecat din nou capul asupra hârtiei. —„Vom asculta trupul lui Alice și vom răspunde nevoilor lui.“ Și-a aranjat ochelarii și a continuat: —„Nu avem nevoie de anestezic, oxigen, petidină și, mai presus de orice, de rahianestezie. Alice își va petrece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
barmanul surprins. Nu crid, tomnule. Păi, atunci apă? Era limpede că mușteriul era pus pe harță. Evident, apă trecută prin filtru reciclabil. —Crid că avem pe undeva o sticlă de apă, a spus barmanul nu prea convins. După ce s-a aplecat și a scotocit pe sub bar, acesta a reapărut cu mâna goală. Îmi pare rău, tomnule. Majoritatea tomnilor care vin aici, vor alcool. Trabucuri. Înțelegeți, ca să sărbătorească. Nou-venitul a început să dea energic din mâini ca să scape de fumul provenit de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tău mai presus de binele lui Ro? Alice s-a resemnat. Desigur, Jake avea dreptate. Evident, greșeala era a ei. Trebuia să se străduiască mai mult și să se lamenteze mai puțin. Sânul e cel mai bun. Jake s-a aplecat și i-a sărutat sânul. Alice a gâfâit ușor. Era uluitor: după câte traume îndurase trupul ei, Jake reușea totuși să-l umple de dorință. Cu cea mai ușoară atingere. Sau doar cu o privire. —Întoarce-te în pat, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
deschis ușa și a înghețat. A înghețat mai tare decât înghețase deja din cauza stării de totală goliciune în care se găsea. Lumina din camera copilului era aprinsă. Peste pătuțul lui Theo, care era așezat într-unul din colțurile camerei, era aplecat un spate lat absolut familiar. În timp ce Hugo se holba, împietrit în loc din cauza groazei, spatele s-a întors, iar Hugo s-a trezit fixat de o privire exoftalmică, oripilată, produsă de niște ochi care parcă erau fierți. Domnule Fine! a gâfâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
putea spune că e un cadou de Crăciun. Apropo, a sărit Amanda. Vreau să-mi fac programare pentru niște ședințe de destresare postnatală la centrul de frumusețe înainte de Crăciun. Vrei să-ți fac și ție? — Da... grozav. Laura s-a aplecat și și-a strivit țigara în scrumieră. Uite cum facem! O să-ți dau un telefon. Acum trebuie să plec. Nu, nu, nu te ridica. După care s-a întors pe călcâie, trăgând de fusta scurtă și strâmtă și a sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu, nu te ridica. După care s-a întors pe călcâie, trăgând de fusta scurtă și strâmtă și a sărutat-o zgomotos pe Amanda. Ne mai vedem noi, superbule, i-a murmurat ea gutural lui Hugo, când l-a sărutat, aplecându-se atât de tare către el, încât acesta i-a văzut sfârcurile. În timp ce Laura clicăia pe marmura holului, amândoi s-au uitat după ea: Hugo, ușurat s-o vadă dispărând, iar Amanda roasă de curiozitate. — Se întâlnește cu cineva, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
secunde mai târziu, luminile farurilor au pătruns prin fereastră. Asistenta Harris s-a ridicat în picioare. Amanda și-a încleștat mâinile pe spătarul unui scaun. — Nu puteți să plecați, a informat-o ea pe asistenta Harris. Asistenta Harris s-a aplecat și și-a împletit o mână uriașă, cu degete groase, în jurul mânerului valizei. — Nu e nimic care v-ar putea convinge să rămâneți? Din cauza emoției, vocea Amandei devenise răgușită. Hugo a realizat că nevastă-sa încerca să facă apel la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Jake. A urmat un moment de tăcere atunci când varza a fost servită cu ajutorul capacului de la un termos, al cărui corp era așezat în mijlocul mesei pe post de vază în care se afla un buchet de ierburi. Doamna Duffield s-a aplecat în față ca să-l inspecteze. —Iertați-mă că întreb, a spus ea, dar asta nu e o buruiană? Troscot? —E greșit să consideri că e o buruiană, a enunțat Jake. E o plantă foarte frumoasă. Mama lui Alice a schițat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Am și eu unele la fel, a adăugat ea arătând spre cutia pe roți acoperită cu plastic pe care o împingea. Era un model identic cu cel al lui Hugo. —Așa, a continuat ea. Dați-mi voie. Femeia s-a aplecat. —Mai întâi trebuie să treceți buclele astea peste mânere. Apoi nasturii din partea de jos se încheie aici. După care trageți copertina și... voilà! În doar câteva secunde, Theo era înfofolit în plastic. Un val de recunoștință, mai substanțial chiar decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de animal de pradă. Hugo era conștient că, așa de agitat, înfierbântat și cu fundul ieșit din mașină cum era, nu avea o poziție tocmai demnă. — Ultima dată când ne-am întâlnit am vrut să-ți spun... Laura s-a aplecat peste spatele lui, apropiindu-se, dintr-odată, foarte tare. Hugo i-a simțit răsuflarea caldă pe obraz și i s-a părut că miroase și a ceva alcool. —Fergus e și el plecat destul de mult timp. Laura bătea din gene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a întors înspre el ochii machiați cu mult sclipici. —Ei, haide, l-a îndemnat ea. Hai să stabilim o întâlnire. Hugo s-a tras mai în spate, căutând o scuză. —Ăăă, ideea e... A făcut o pauză și s-a aplecat spre bancheta din spate a mașinii. Cerându-și scuze, în tăcere, de la Theo, a ciupit copilul de pulpă. — Îmi pare rău, a gâfâit el când băiatul a emis un urlet de protest. Dar e foarte obosit. Chiar trebuie să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
angajeze în nici un fel. Vrei ceva de băut? i-a șoptit Laura. Da, te rog. Hugo s-a hotărât să profite de ocazia de a injecta o doză de normalitate în scenariu. O cafea ar fi grozavă. Laura s-a aplecat ca să deschidă frigiderul, cu toate că mânerul acestuia se afla la același nivel cu cotul ei. Neglijeul în care era îmbrăcată îi dezvelea toate detaliile corpului. Se vedea totul, până la amigdale. Hugo și-a mutat privirea. După câteva secunde, a întors ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]