7,565 matches
-
Dar viitorul lui Iorga în Partidul Conservator era pecetluit. A intrat în conflict cu lideri ai partidului de talia lui Take Ionescu și Titu Maiorescu. Maiorescu (așa cum își amintește familia Iorga) s-a folosit de unele discordanțe ideologice dilăuntrul Partidului Conservator pentru a bloca admiterea lui Iorga ca membru al societății "Junimea", poate din meschinărie sau din motive politice și ideologice. Totuși, Iorga se apropia atît de mult de Maiorescu în multe aspecte ale criticii junimiste a acestuia, încît unii îl
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
decît națiunea 147. Dar accentul pus de el asupra dreptății sociale într-un cadru naționalist i-a deconcertat pe conservatori, chiar și pe marele adept al lui Bismarck, Petre P. Carp. Iorga a rupt-o cu conservatorii după Congresul Partidului Conservator din februarie 1906, dîndu-și seama că naționalismul său era ireconciliabil cu platforma partidului. Pe vremea aceea elaborase un program bazat pe naționalismul lui cultural și pe lupta literar-culturală care vor deveni cunoscute sub numele de Sămănătorism. Toate acestea au devenit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
I se spunea întotdeauna "partidul lui Iorga", iar membrilor lui "iorghiști"; (...) un partid care trăia în umbra lui"226. Regimul politic de la București nu considera provocările drept amenințări; Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu, fondat după ce părăsise în 1907 Partidul Conservator, părea un adversar mai serios. Iorga îl ataca consecvent pe "Tachi-Mochi" (influența capitalistă evreiască și Take Ionescu). Pe Nicolae Filipescu, liderul principalului curent conservator, nu-l deranja acest lucru, și nici pe liberali. Mai important este că regimul politic de la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
considera provocările drept amenințări; Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu, fondat după ce părăsise în 1907 Partidul Conservator, părea un adversar mai serios. Iorga îl ataca consecvent pe "Tachi-Mochi" (influența capitalistă evreiască și Take Ionescu). Pe Nicolae Filipescu, liderul principalului curent conservator, nu-l deranja acest lucru, și nici pe liberali. Mai important este că regimul politic de la București își dădea seama de lipsa de pricepere a lui Iorga într-ale politicii și prevenise felul în care se va acționa; Iorga era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Nu mă pot implica să fiu răspunzător de o politică împotriva căreia am luptat ani de zile". L-a asigurat pe Brătianu că nu era timp de politică în împrejurările acelea și că va sprijini orice guvern național, fie el conservator sau liberal 72. Între timp, Iorga își continua activitatea pe linia unei istorii politizate, explicînd și interpretînd aspirațiile naționale ale românilor. Adusese cu el de la București manuscrisul cărții L'Histoire des relations entre la France et les Roumains ca să fie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un astfel de guvern, dar nu era dispus să o facă. Astfel, regele nu va schimba deocamdată guvernul"138. Date fiind democrația ineficientă, radicalismul dreptei (adică Legiunea și Hitler) și cel al stîngii (adică Stalin), Iorga a devenit un naționalist conservator, militînd fără rezerve pentru supraviețuirea lumii sale gen secolul al XIX-lea, precum și a României Mari. Totuși, toate acestea implicau o serie de contradicții. Iorga era antinazist, permanent "de partea și alături de Franța", dar și partizan al împăciuirii. Continua să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în anii '30110. Continua totuși lupta sa de o viață împotriva "vulgarității ambițioase a ultramodernismului" (înțelegînd prin aceasta toată literatura română de după Eminescu), acoperind aproximativ același interval de timp din literatura străină. În literatură, Iorga s-a dovedit cel mai conservator. Într-adevăr, așa cum sublinia G. Călinescu, nimic din ce era nou nu avea vreun impact asupra conștiinței sale. Dar începînd din 1920, modernismul în artă mergea din victorie în victorie în lumea occidentală. Nu numai în literatură, ci și în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sus, panouri uriașe cu chipul lui Codreanu, pe fiecare dintre ele fiind scrise cuvintele: "Corneliu Zelea Codreanu Prezent!" . Plus multe alte panouri ilustrînd cultul morții, al Legiunii pe care era scris: Trăiască Moartea! Trăiască Biruința Legionară! Dar pentru un militar conservator ca Antonescu, sarcina primordială a guvernului era mai curînd menținerea și asigurarea vieții decît preamărirea morții. El i se plîngea tot mai des lui Sima că "nu pot trăi în anarhie!"30 Pe la sfîrșitul lui septembrie, Bucureștiul devenise tot mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
politicii externe fără paralel, cei trei ani de negocieri (care au pus capăt Războiului Rece) dintre Bush și Gorbaciov sînt discutați în mod convingător. Dacă Bush a avut o contribuție decisivă, el era totuși întotdeauna necugetat și adept al unui conservator statu-quo. Bush nu se simțea deloc în largul său în privința procesului de eliberare din Europa Centrală și din Balcani; dispoziția și sfaturile sale îl plasează permanent cu un pas în urma evenimentelor. După o întîlnire (în septembrie 1989) cu E. Ședvarnadze
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
politică. Era un caz unic, dar concludent. Războiul civil din 1944-1945 i-a convins pe britanici că această țară mică, dar vitală din punct de vedere strategic nu putea fi stabilizată decât prin reinstalarea fermă la Atena a unui regim conservator. Eliminarea sau periclitarea politicienilor și a oamenilor de afaceri care lucraseră cu italienii ori cu germanii puteau avea implicații serioase Într-o țară În care stânga revoluționară era pe punctul de a prelua puterea. Pe scurt, stabilitatea În zona Mării Egee
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu toții eliberați Înainte de 1965. După care austriecii au uitat, pur și simplu, ce legătură aveau cu Hitler. Flirtul cu naziștii a fost iertat atât de ușor În Austria și fiindcă interesele locale convergeau asupra necesității de a ajusta trecutul recent: conservatorul Partid Popular, moștenitor al Partidului Creștin Social dinainte de război, avea toate motivele să cosmetizeze ceea ce era nongerman, la el Însuși și la Întreaga Austrie, pentru a face uitat regimul corporatist pe care Îl impusese cu forța În 1934. Social-democrații austrieci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
situația dinainte de 1939. Nu era numai părerea celor tineri și radicali, ci și a observatorilor perspicace din generațiile mai vechi. Charles de Gaulle, care avea 54 de ani la eliberarea Franței și care crescuse Într-un mediu burghez catolic și conservator din nordul țării, diagnostica situația cu precizia-i caracteristică: „În timpul catastrofei, sub povara Înfrângerii, spiritul oamenilor a suferit o schimbare majoră. Pentru mulți, dezastrul din 1940 a Însemnat eșecul deplin al sistemului și al clasei dominante”. Dar problemele, În Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o țară la alta, dar reflectă și opțiuni strategice fundamental diferite. De una singură, asigurarea socială, chiar generoasă, nu era În principiu expresia radicalismului politic - după cum am văzut, ea a fost introdusă relativ devreme chiar și de regimurile cele mai conservatoare. În schimb, sistemele complete de asistență socială sunt inerent redistributive. Caracterul lor universal și scara la care funcționează necesită un transfer de resurse - de obicei, prin impozitare - de la privilegiați spre cei mai puțin favorizați. Statul asistențial era așadar o Întreprindere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era animat de aspirații și ambiții comune marilor liberali reformatori din epoca edwardiană. Raportul său reprezenta o Înfierare a nedreptății sociale din Regatul Unit de dinainte de 1939, dar și un proiect politic de reformă radicală după terminarea războiului. Nici măcar Partidul Conservator nu a Îndrăznit să conteste recomandările esențiale ale raportului, devenit astfel fundamentul moral al celor mai populare și durabile elemente din programul postbelic al Partidului Laburist. Beveridge a postulat patru principii ale asistenței sociale, puse În practică de guvernul britanic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de reforme Început cu Legile Fabricilor de la mijlocul secolului al XIX-lea, cât și o autentică ruptură cu trecutul. Contrastul dintre Anglia lui Orwell din Road to Wigan Pier (1937) și cea care Îl Îndreptățea pe Harold Macmillan, prim-ministru conservator, să-i arunce unui contestatar „N-ați dus-o În viața voastră atât de bine” se datorează Serviciului Național de Sănătate și măsurilor aferente de securitate socială, stabilizare a venitului și ocupare a forței de muncă. Astăzi, când putem examina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adesea dominată de o nouă creatură politică: partidele creștin-democrate. Partidele catolice erau ceva obișnuit În Europa continentală, prosperând În special În Belgia și Olanda. Germania wilhelmină și apoi Republica de la Weimar au avut un Partid Catolic de Centru, iar aripa conservatoare din politica austriacă a fost multă vreme legată de Partidul Popular Catolic. Însăși creștin-democrația era o idee mai veche, cu origini În reformismul catolic de la Începutul secolului XX și În mișcările catolice de centru care Încercaseră - fără succes - să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rând, aceste partide - În special Uniunea Creștin-Democrată (UCD) În Germania de Vest, Creștin-Democrații (CD) În Italia și Mișcarea Republicană Populară (MRP) În Franța - aproape monopolizaseră electoratul catolic. În Europa anului 1945, acest lucru era important: opțiunile catolicilor erau Încă strict conservatoare, În special pe probleme sociale și În regiuni dominate de credincioși practicanți. Alegătorii catolici din Italia, Franța, Belgia, Olanda și cei din sudul și vestul Germaniei votau arareori cu socialiștii și aproape niciodată cu comuniștii. Dar - și aceasta era o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dominate de credincioși practicanți. Alegătorii catolici din Italia, Franța, Belgia, Olanda și cei din sudul și vestul Germaniei votau arareori cu socialiștii și aproape niciodată cu comuniștii. Dar - și aceasta era o ciudățenie a epocii postbelice - În multe țări, catolicii conservatori nu puteau vota decât cu creștin-democrații, În pofida tendințelor reformiste ale acestora, și asta pentru că partidele obișnuite de aripă dreaptă erau fie compromise, fie Într-un con de umbră, fie pur și simplu interzise. Chiar și conservatorii necatolici s-au orientat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
filosofie și liberalism de secol al XIX-lea În politică funcționase ca reper etic pentru o Întreagă generație de intelectuali antifasciști, dar părea insuficient În circumstanțele de după război. Italienii se confruntau cu o alternativă brutală: clericalism politizat - alianța dintre Vaticanul conservator (sub Pius al XII-lea) și creștin-democrații sprijiniți de SUA - sau politică marxistă. PCI se diferenția de celelalte partide comuniste, din Est și din Vest, printr-o trăsătură aparte. De la Început fusese condus de intelectuali. Togliatti, ca și Antonio Gramsci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suntem de partea Binelui. Cum spunea Klaus Mann la Paris În 1935: „Nu știu ce sunt fasciștii, dar eu nu sunt și mă opun”. De vreme ce oponenții antifascismului Își defineau poziția În primul rând ca anticomunistă (de unde atracția exercitată de naziști asupra elitelor conservatoare, din Danemarca până În România), această simetrie perfectă Îi avantaja polemic pe comuniști. Filocomunismul - sau măcar anti-anticomunismul - era esența logică a antifascismului 9. Desigur, Uniunea Sovietică avea tot interesul să atragă atenția asupra meritelor ei antifasciste În anii de după război, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unor Drieu La Rochelle și Ernst Jünger Într-un stil comportamental și vestimentar - și prefigurându-i astfel pe cei care aveau să fie numiți, În Anglia doamnei Thatcher, young fogeys. Mai reprezentativi, cel puțin În Franța și Marea Britanie, erau intelectualii conservatori care se opuneau comunismului de treizeci de ani. În ambele țări, ca și În Italia, intelectualii catolici au jucat un rol important În polemica anticomunistă. În viața culturală engleză, catolicul conservator și ursuz este o adevărată instituție: lui Hilaire Belloc
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reprezentativi, cel puțin În Franța și Marea Britanie, erau intelectualii conservatori care se opuneau comunismului de treizeci de ani. În ambele țări, ca și În Italia, intelectualii catolici au jucat un rol important În polemica anticomunistă. În viața culturală engleză, catolicul conservator și ursuz este o adevărată instituție: lui Hilaire Belloc și G.K. Chesterton le-au urmat Evelyn Waugh și Graham Greene. Dar dacă tradiționaliștii englezi se mulțumeau să deplângă lipsa de idei a vieții moderne sau s-o evite complet, un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost aplicate sistematic. Stânga austriacă s-a bazat dintotdeauna pe muncitorimea vieneză și din centrele urbane ale estului Austriei. Pe timpul Primei Republici Austriece, În perioada interbelică, mai tot restul țării - rural, alpin și profund catolic - votase pentru creștin-sociali, un partid conservator și provincial care nu agrea străinii și schimbările. Spre deosebire de social-democrați, creștin-socialii nu aveau dorințe pangermaniste: ar fi fost absorbiți de o Germanie urbană și majoritar protestantă. Dar nici nu simpatizau politica mișcării muncitorești vieneze; În 1934, lovitura de stat pusă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-și adjudece constant cel puțin 44% din voturile din Întrega țară) a fost aceea că, asemenea creștin-democraților italieni, ea atrăgea un electorat larg. Creștin-socialii bavarezi, precum omologii lor din țările de Jos, aveau o bază electorală restrânsă, obținând voturile unei comunități religioase conservatoare dintr-o singură regiune. Însă UCD, deși În chestiuni culturale era conservatoare prin tradiție (de exemplu, În multe orășele și comunități rurale activiștii UCD se asociaseră cu Biserica Catolică și cu alte grupări creștine În Încercarea de a controla și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost aceea că, asemenea creștin-democraților italieni, ea atrăgea un electorat larg. Creștin-socialii bavarezi, precum omologii lor din țările de Jos, aveau o bază electorală restrânsă, obținând voturile unei comunități religioase conservatoare dintr-o singură regiune. Însă UCD, deși În chestiuni culturale era conservatoare prin tradiție (de exemplu, În multe orășele și comunități rurale activiștii UCD se asociaseră cu Biserica Catolică și cu alte grupări creștine În Încercarea de a controla și cenzura programele de cinema), avea o poziție destul de ecumenică În alte privințe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]