9,562 matches
-
oficial: „Bălăcioiu Ecaterina, inspectoare generală pe țară“ (Doina Jela, op. cit., ediția 1998, p. 51). Pe placa de mormânt a cavoului de la Fălticeni al familiei Lovinescu - unde, din nefericire, nu s-au putut aduce spre înhumare rămășițele ei, pierdute în anonimatul gropilor comune ale închisorii Văcărești - apare numele Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu. Același nume este consfințit și de fiica sa în 1992, în Cu vântul înainte la ediția Agendelor literare „Sburătorul“. Cu același nume o men ționează istoricii și analiștii politici ai regimului
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care putea privi“ (Doina Jela, op. cit., p. 50). Un detaliu care stă mărturie despre cât de perfid a fost comportamentul acestei deținute, în tandem cu per fidia diabolică a metodelor securiste, este „procedeul gule rașul“: înainte de a o arunca în groapa anonimă, ser viciul K a avut grijă să păstreze un guler alb al Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, obiect autentic și convingător pe care, după trei ani de la decesul doamnei Lovinescu, Doina Stupcanu i l-a trimis printr-un emisar Monicăi Lovinescu, la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Dorin Dobrincu, Armand Goșu [ed.], op. cit., p. 758). Moartea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu s-a produs la penitenciarul spital Văcărești, la o dată care nu se poate stabili cu exactitate - probabil pe 7 iunie 1960. A fost aruncată în cimitirul închisorii, într-o groapă comună, anonimă, care între timp s-a pecetluit definitiv: în 1973 penitenciarul a fost dezafectat, apoi a fost demolat și până în 1987 orice urmă a închisorii a fost ștearsă. Osemintele ei au rămas neidentificate și necăutate de nimeni, undeva, sub
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Sion]. Dar a doua zi dimineața, marți, între 9 și 3, orele tragice s-au succedat nemilos. Cozile de topor aruncau cărțile de pe rafturi, așa încât sub arcadă s-a format o moviliță care semăna cu pământul proaspăt săpat de lângă o groapă: a doua înmormântare a tatălui tău. Săreau de pe un fotoliu pe altul ca să ia cărțile de pe rafturi și, când mai cădea una peste maldăr, se auzea o bufnitură precum cea a bulgărilor de pământ pe un coșciug. Nu, crede-mă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
e regula generală etc. etc. Ei bine, din nenorocire am izbucnit, ba chiar am și plâns în fața lor, ceea ce nu-mi face cinste. Dar nu m-aș fi putut stăpâni. Să aflu că urna a fost aruncată în pod, la groapa comună, mi-a pricinuit, draga mea, o durere imensă ca o moarte, ca a doua moarte a lui Papà. În sfârșit, au adus urna din pod în sala săracilor și am putut aranja un colțișor frumos și izolat [acolo], deocamdată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de duminică, sau, mai degrabă, n-am fost noi educate de el în acest sens? -, omul acesta, care voia să fie respectat, omul acesta [mare], unul dintre puținii din țară, a fost, chiar înainte de împlinirea celor șapte ani, aruncat la groapa comună? Îi plăcea fastul și iubea izolarea - nu izolarea forțată și fortuită în care am învățat eu să mă complac, ci cealaltă, mult mai nobilă, izolarea voită. Și fiindcă între tine și mine n-au existat niciodată - sper - nici neînțelegeri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fi. L-am cunoscut bine, pescărușule, mult mai bine decât crezi tu, mult mai bine decât se crede. Omul acesta ar suferi în orgoliul lui de literat știind că poate fi uitat, știindu-se aruncat, el, E. L[ovinescu], la groapa comună. [...] Dulcea mea dragă, poate că pledoaria asta mă privește un pic și pe mine! Mai puțin fericită decât el, chiar după moartea mea, s ar putea să încep prin a îndura ceea ce era să i se întâmple lui. [...] O
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cântec popular pare să evoce Înrobirea de către evrei și greci a „fetelor românești”, dar nu este limpede dacă e vorba de prostituție : „La al Domnilor palat/ Mare foc s-a ridicat./ Moldov-a ajuns la sapă :/ Vor s-o duc-acum la groapă !/ Fete românești/ Roabe ovreiești,/ Cele boierești/ Tot ca slugi grecești !” <endnote id="(23, p. 548)"/>. Într-o circulară din 1836 emisă de Sfatul Administrativ al Moldovei se cere ca „isprăvnicia” și „zapciii” „să urmezi o di aproapi privighire” pentru a
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de „Departamentul Criminalicesc” și apoi chiar de „Domnescul Divan” al Moldovei. În mod exagerat, pentru o glumă proastă a unor bețivi netrebnici, s-a hotărât ca „patru [inculpați] să se omoare prin spânzurătoare, iar pe patru să se trimeată la groapa ocnei pe toată a lor viață”. Sentința s-a dat pe baza Pravilelor Împărătești (Vasilicale, de la Sfântul Vasile cel Mare citire, secolul al IV-lea), fapta lor fiind asimilată cu „prădarea de lucruri sfinte (hierosolie)”, care „se pedepsește cu moarte
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
este oarecum diferită, dar cei care doresc moartea sfântului sunt mereu aceiași : Gheorghe „a fost un ostaș cu calul vânăt”, care Îi „bătea pe jidovi” și „nu se Închina la zeii lor” ; de aceea „ei l-au aruncat Într-o groapă cu var nestins” <endnote id="(56, p. 283)"/>. Tot pe seama jidovilor se pune Încercarea de a-i ucide pe unii dintre apostoli : Petru, Iacob, Filip etc. <endnote id="(113, I, p. 169, și II, p. 316)"/>. Pe apostolul Filip, zice
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și [dacă e ucis] nu-i nici un păcat”, spune moș Radu, un gropar dintr-un târgușor nord - moldovenesc. Evident, „moș Radu era antisemit” - spune autorul nuvelei ; el „dădea asigurări că jidanii se hrănesc cu sânge de creștin și că, În groapă, ei stau cu fața În jos”, ca strigoii (100, p. 150). 267. The Jew in the Modern World. A Documentary History, compiled and edited by Paul Mendes-Flohr & Jehuda Reinharz, Oxford University Press, New York - Oxford, 1995. 268. Max I. Dimont, Evreii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
celui evreiesc. În scurt timp, soldați români au intrat în cimitirul evreiesc și au început să tragă focuri de armă. Potrivit mărturiei lui Ștrul Șulimovici, în acel moment s-a produs o panică de nedescris. Au dat drumul sicriului în groapă fără a mai termina ceremonia și au fugit cu toții să se ascundă în casa mortuară. Soldați români din Regimentul 3 grăniceri pază Hotin, conduși de cpt.Teohari, au fost autorii crimelor săvârșite împotriva evreilor din cimitirul evreiesc la 1 iulie
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
universitar doctor Șerban Andronescu publicat În revista „Art - Emis Academy” din 21 noiembrie 2010, sub titlul „Săpunul RIF - o legendă fabricată”. Mai precis, naziștii fuseseră acuzați (propagandistic!) că ar fi fabricat banalul articol de toaletă din grăsimea evreilor arși În gropi comune. De fapt, se băteau cap În cap două acronime din limba germană, anume RIF (Reichstelle für Industriele Fettversorguns - Intreprinderea de stat pentru aprovizionarea cu săpun industrial) și R.J.F. - care ar fi Însemnat Reine Jüdisches Fett (Săpun din grăsime evreiască
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
mizerii a fost aceea În care se povestea că preotul avea o Înmormântare În satul Rediu (suburbie a Vasluiului) și că grăbit să plece la un meci al echipei „Viitorul” ar fi spus: Hai să ducem mai repede satana la groapă ca să nu pierd meciul de fotbal!”. Am discutat cu părintele pe marginea acestui perfid și defăimător zvon și acesta mi-a spus cu indignare că nu a fost nici măcar de curiozitate pe un teren de fotbal În Întreaga lui
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
decât vârful cozii, și acela pe punct de dispariție. Pe principiul că doar n-o să meargă vertical în jos, luăm decizia unanimă de a-i tăia calea și începem cu toții să săpăm în direcția dedusă după poziția cozii. Facem o groapă imensă la vreo 30 cm de punctul de intrare, apucăm să-i vedem trupul mișcându se rapid în altă direcție, mai săpăm o groapă mai încolo, apoi încă una, încă una și tot așa... Remarc în treacăt că armadillo este
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
-i tăia calea și începem cu toții să săpăm în direcția dedusă după poziția cozii. Facem o groapă imensă la vreo 30 cm de punctul de intrare, apucăm să-i vedem trupul mișcându se rapid în altă direcție, mai săpăm o groapă mai încolo, apoi încă una, încă una și tot așa... Remarc în treacăt că armadillo este complet silențios, un fel de „tace și face” iar hărmălaia asurzitoare este provocată integral de țipetele și gâfâielile noastre. Spre lăsatul serii ne declarăm
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
a fi un împiedicat, iar infractorul cel mare și tăcut se dovedea a fi un măcelar. Deși contrastau și se asortau la fel de artistic ca un cuplu de clovni beckettieni (sau tarantinești), amîndoi erau perfect credibili și spectacolul lor săpîndu-și propria groapă avea ceva dintr-o grozăvie a naturii atît de cumplită încît nu-ți vine să crezi și totuși atît de inevitabilă încît îți vine să rîzi. Mecanismul construit de Coeni în Citește și arde nu e suficient de simplu încît
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
un moment dat, a trebuit să trecem de pe drumul principal (Urziceni - Constanța) și să mergem pe un drum secundar, la stânga. E mult spus drum: de fapt, era o potecă, mergeai mai mult prin buruieni, iar când încercam să ocolim o groapă, dădeam în alta. Ceea ce m-a frapat atunci a fost faptul că în imediata noastră apropiere, puțin mai în dreapta, mai era un drum, unul mult mai bun, rezonabil chiar. Ei bine, pe acest drum nu puteai călători cu mașina, pentru că
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
bun, rezonabil chiar. Ei bine, pe acest drum nu puteai călători cu mașina, pentru că accesul era blocat de o barieră pe care era atârnată o pancartă care declara acel drum ,,zonă privată!” Eu trebuia să fac slalom cu mașina printre gropi și bălării, în vreme ce la doi-trei metri de noi exista un drum decent, dar... închis pentru cei care ar fi dorit să ajungă în insulă. Îmi amintesc și azi reacția fratelui Lucian Floricel. Când am intrat pe acel drum, a exclamat
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai întîi s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceaușescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o cretă semnul lui Marte. Lângă fiecare groapă se găseau dale din beton și câte o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese că era vorba despre doi colonei în rezervă, uciși de teroriști. Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fuseseră uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
dureri, care s-au înmulțit peste măsură și sunt greu de suportat. Se stinge și el. Durerile sunt neînchipuit de mari în întreaga familie și în rândul celor mai apropiate rude. Se face totul să fie înmormântați odată, în aceeași groapă, Costache să fie alături de Dumitru, de cel pe care l-a dorit mai învățat, dar greșelile mari nu sunt iertate. După întoarcerea armelor împotriva armatei hitleriste, armata română a mai pierdut 169000 de ostași (morți, răniți și dispăruți), printre ei
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Vaslui, ca să încarce marfă pentru Kisel, Haim și Zisu Fălticineanu și să se întoarcă acasă până seara. Tocmai gândea că până la ora aceea drumul a decurs cum prevăzuse, iar seara de primăvară se pregătea sa cadă. șoseaua mai avea unele gropi pe care Costache le știa de la plecare dar acum, caii mergând la pas, nu trebuia să aibă prea mare grijă. îl luase de cu noapte și pe Mihăiță, avea nădejde în el că-l ajutase și la cărat marfa și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
dar ce poate să facă un copil de treisprezece ani în fața unor haidăi voinici și în putere? Noroc de Ion Barzu și oamenii lui care s-au băgat și i-au oprit pe descreierații ce voiau să mă azvârle în groapa de fântână săpată de curând. Veni și Gheorghiță de la cai și povesti și el că, cel mai înverșunat era văru-său Ion care parcă era turbat, striga la frate-su „dă-i la cap, Gheorghe, aruncă-l în groapă de viu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
azvârle în groapa de fântână săpată de curând. Veni și Gheorghiță de la cai și povesti și el că, cel mai înverșunat era văru-său Ion care parcă era turbat, striga la frate-su „dă-i la cap, Gheorghe, aruncă-l în groapă de viu, să se sature de pământ”, urla cât putea Ion al Mariței. Ion Barzu și oamenii lui i-au prins de brațe și i-au domolit de a apucat bietul Gheorghiță să mă ajute și să mă ridice în
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
nou și apoi se așezară, cei doi bărbați cu fața spre cai iar femeile stăteau spate în spate cu ei, ca să supravegheze lucrurile din căruță, nu cumva să se piardă ceva pe drum, când treceau peste vreun hop sau vreo groapă . Emilia privea cu ochii triști dealurile Pungeștiului, pădurea lui Jac Marcopol, islazurile și pădurea statului. Soarele reapăruse printre norii ce se fugăreau, parcă ușurați de povara fulgilor pe care îi sloboziseră pe pământ. Razele luminau Valea Racovei, Valea Gârcenilor, a
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]