8,306 matches
-
rog să luați loc! ne invită economista, arătînd cu mîna spre cele două fotolii. În toată încăperea sînt doar două birouri; la unul lucrează economista, iar la celălalt stă doamna Teona. Stă foarte frumos. Are poziția aceea dreaptă, de femeie mîndră, sigură pe sine, cu scaunul așezat puțin strîmb sub ea, ca să-și poată rezema cotul stîng pe spătarul scaunului, în timp ce cotul drept îi stă pe birou, lîngă dosarul la care lucrează. Îi întîlnesc pentru o clipă privirea, dar i-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se amuze jucînd teatru, nu a uitat-o. Ideea că eu, cel care am curtat-o cîndva, sînt prieten acum cu Livia o roade. Și-o roade cu atît mai tare cu cît Livia e o fată frumoasă; frumoasă și mîndră. Orgoliul doamnei Teona suferă; dar cît de fericită s-ar simți și cît de satisfăcut i-ar fi orgoliul dacă s-ar convinge că mă poate rupe din brațele Liviei chiar și pentru cîteva ore!... Whisky, sifon, cuburi de gheață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din sat unde să facă zile-muncă. Udam florile noapte de noapte, ziua dormeam pe plajă iar de mâncat, nașul Ion aducea întotdeauna sufertașul plin cu de toate; cică avea grijă de florile de sub fereastra șefei de la Cantina 3, o femeie mândră și frumoasă, dar nici nașul Ion nu era mai prejos; doar tata era mai înalt și mai frumos decît el în tot satul Sânzieni. După anul întîi de facultate, am revenit să lucrez pe litoral. Nașul Ion plecase pe șantierul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ea între timp, îi luase copilul... A fost o femeie tare, a știut să se reechilibreze. E drept, a fost reabilitată, dar ea lipsise, totuși, atîția ani din societate... M-a frămîntat mult timp amintirea acelei femei. O revedeam stînd mîndră, cu privirea departe, spre mare, în timp ce bărbatul din fața ei, ocolindu-i privirea, încerca să o convingă de ceva anume. Apoi... palmele ei năprasnice abătute asupra mea..., boneta din pînză albă arsă pe plită..., șorțul plin de sînge... și amărăciunea aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din fața mea cu ochii măriți, gata să-mi iasă din orbite. Măi, rîde Vlad, ai nevoie de ajutor? Vin urgent! zice și coboară în fugă scara. Iată-mă-s! Cine te bate, că nu văd decît o fată frumoasă și mîndră. Sărut mîinile! se înclină în fața fetei, scoțîndu-și casca. Bună seara! îi răspunde fata. Surioară dragă, începe Vlad curtenitor, cu ochii aruncînd scîntei albastre, și eu sînt implicat în toată povestea. Se poate să-mi faci tu mie una ca asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pentru o piesă teatru; o piesă puțin diferită de cele scrise de tine pînă acum. Una în care, în centru, să nu mai stea un conflict de producție, ci un conflict uman... Spre exemplu, drama unei tinere fete: frumoasă și mîndră, naivă într-un fel, e atrasă de șeful ei într-o cameră de oaspeți a combinatului și e violată. Fata se teme să se adreseze organelor în drept; se teme c-o să se audă. Cînd își dă seama că a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în combinat și să merg pe stradă cu fruntea sus ăsta-i esențialul!... Din mijlocul peretelui de lîngă masa mea de scris, mama sfîntă și unică zeitate căreia mă închin! pare să se desprindă din fotografie: stă pe treptele cerdacului, mîndră și impunătoare, cu zîmbet cald pe buze și în ochi, așa cum a fost întotdeauna; întotdeauna cînd era fericită, fericită cum era și în duminica aceea, cînd eu, student în ultimul an, am venit acasă pentru o sîmbătă și o duminică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
luptat pentru o singură persoană și s-a sacrificat strict pentru un singur ideal: imaginea ei în ochii fiicei adorate. Era îndreptățită să-i ceară Monicăi Lovinescu să trăiască întruchipând aceleași standarde ale perfecțiunii morale: „Am încredere în tine, sunt mândră de tine; am nevoie să știu că acolo, mică, oacheșă și frumoasă, n-ai încetat să fii acel exemplar rar, acel «cavaler fără teamă și fără de prihană». Și atunci, pentru țelul acesta, nici o suferință nu-i prea mare“. Am anticipat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
franceză, dădea dispoziții să i se facă bagajele și se pregătea pentru o călătorie - probabil pentru mult dorita călătorie la Paris. În zilele bune, însă, înainte de a i se agrava bolile, fosta doamnă Lovinescu era o companie minunată, agreabilă, generoasă, mândră de familia ei despre care povestea (cu naivitate) oricui. Așa se face că una dintre codeținute, Doina Stupcanu, devenită informatoare a Securității în penitenciarul Jilava, a putut da despre ea note informative bogate în detalii. [Doc.] 159. 1960 iulie 7
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Noapte bună, dulcea mea. Să te țină Dumnezeu sub paza lui divină. Noapte bună, dulceața mea, te binecuvântez și te iubesc pentru toată bucuria și toată fericirea pe care le-ai adus în biata mea viață. Ești o inimioară vitează, mândră și cinstită. De mâine încolo am să te ur măresc cu gândul prin Elveția. Fii fericită, Mouette! II Miercuri seara, 10 septembrie [1947], București Scuză patetismul ieftin de la sfârșitul primei pagini; ultimele rânduri, deși sincere, se năruie sub locuri comune
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de câștigat când o cunoști mai bine, cu Piticu și cu Lisette. Piticu și Dna Negulescu pe nisipul umed de pe plajă, eu cu Lisette, pe drumul dintre vile. Am vorbit multe despre tine; te iubește mult și am fost iarăși mândră că sunt mama ta. Iartă-mă, draga mea, că nu pot fi cu adevărat fericită să te știu acolo (în fond cred că sunt, ceea ce nu mă împiedică să fiu nefericită că nu ești lângă mine). De când am sosit, am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ți se spune asta, să crezi, dar să nu te lași prinsă în capcană. Cu atâta duioșie alături de tine, că mă prăpădesc. Mamina II 1947, marți, 21 octombrie Nu-i pe lume om care ar avea dreptul să fie mai mândru de copilul lui ca mine, și dacă nu ar fi imensa distanță care ne desparte, aș fi atât de fericită. Astăzi, mă întorceam de la școală; m’am oprit la cutia de scrisori și am găsit scrisoarea ta no. 8, care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
două săptămâni, o prezență sigură de simpatie și ajutor. Acum, acalmie. Draga mea, iubită mică și dulce, mă gândesc mereu la tine, obsedant, cum sorb aerul. Mereu alături de tine, cu încredere, cu nădejde că tot ce vei face, vei face mândru, loyal (sic) și vrednic pentru noi doi, înfrățiți dincolo de tot, tata și cu mine. Tot ce-ți scriu e curat, drept, ca o flacără pură, pentru că trece prin retorta sufletului meu plin de tine. Te-aș vrea atât de mult
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai scrie, dar e târziu; în douăzeci de minute trebuie să fi plecat. Mă voi reîntoarce la 2 și nu te voi găsi, dulcea mea iubire, viața mea dragă și bună. Aibi curaj, orice s’ar întâmpla; fii dreaptă, cinstită, mândră; toată puterea ta e în atitudinea ta de până acum. 24 octombrie[1947], vineri seara Mă întorc de la Institut (lycée secondaire) unde am fost cu cl. IV B, pentru vizionarea unui film tratând despre geografia Franței, râurile de la sud și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bucurie fără piedici. Dimineață de pri măvară românească, cu statornice urme de iarnă. Totul a mers foarte bine, foarte ordonat, cu programe distractive: cântece, dansuri și lozinci cântate - „Soarele noi vom vota, Trăiască Republica“, „Profesori și profesoare, să votăm pe mândrul Soare!“, „Din inimă să muncim, Republica s’o întărim“. II Sabine mi-a telefonat o dată, în cursul săptămânii, ca să mă întrebe dacă ți-am trimis scrisoarea ei. Mi-a propus, ca să-mi pot începe actele, să-mi dea suma necesară
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mov, și pansele galbene, catifelate și reci... Mă gândesc la tine, fetița mea, așa cum respir, cu fiecare răsuflare: Monique, Monique, Monique. Fii vitează, Mouetta mea. Tu ții întreaga mea viață între degetele tale lungi, fremătătoare. Am încredere în tine, sunt mândră de tine; am nevoie să știu că acolo, mică, oacheșă și frumoasă, n-ai încetat să fii acel exemplar rar, acel „cavaler fără teamă și fără de prihană“. Și atunci, pentru țelul acesta, nici o sufe rință nu-i prea mare. Mama
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pomi, vălurit... Tata spunea - vorbea tot timpul, mai ales cu vizitiul - „Ai grijă la Valea Șearpelui! Totka e tare de gură, ține-l bine!“. Eu alunecam și mă săltam înapoi pe pernele de piele și tata îmi spunea, pe jumătate mândru de mine, pe jumătate sever: „Nu te astâmperi?! Stai odată’n loc!“ Și eu răspundeam intimidată: „Alunec!“ Apoi așteptam, plictisită și plină de dispreț față de celelalte „moșii“ pe care le străbă team. Îmi închipuiam că noi suntem cei mai mari
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cea mai mare comoară de pe lume, gelos, egoist. În ziua aceea, pe 19 noiembrie, citește mai întâi acest final de scrisoare. E bietul meu buchet de flori, îndepărtat, modest și fanat. Noroc, fata mea dragă. Fii vitează, loială, demnă și mândră. Este darul etern pe care ți l-am făcut în acel prim 19 noiem brie al vieții tale. Permite-mi să fiu mândră de tine, în ochii tuturor, fără să râdă nimeni de credulitatea mea. Iar eu te binecuvântez din
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
evenimente din trecutul țării noastre. Și [azi], la 4½, după verificarea furtunoasă a unui fost inspector, mi-am auzit strigat numele. Îmi cunoști punctele vulnerabile: părinții, originea socială, tatăl tău, inspectoratul și... Tu! Să știi, scumpa mea, poți fi chiar mândră de mine. Fără să spun vreo minciună ca să-mi scap pielea, fără să reneg pe cineva, fără să-mi reneg faptele, am povestit totul cu un asemenea accent de sinceritate, încât sala întregă, 60 de persoane, mă urmărea cu răsuflarea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zece. Era totul înăuntru, afară de un ruj de buze. Ai scris trei, nu erau decât două. Dar ce lux! Rochiile îmi vin ca turnate. Doar gulerul celei cu flori trebuie ajustat. Îmi place grozav rochia cu negru și alb. Sunt mândră ca un păun. Te ador. Să n-ai nici o remușcare pentru ceea ce mi se întâmplă. Totul era, încă de mult, scris în cartea vieții mele. Nu mai sunt descurajată. Nu știu de ce. Poate fiindcă îmi recapăt sănătatea? Toată lumea a suferit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de legea nouă care îi ocrotește pe funcționari. Draga mea, ce înduioșătoare sunt cărțile tale poștale. Fata mea cuminte, așa de dragă, scumpă inimă vitează, tandră și plină de dragoste. Nimeni pe lume nu-i ca tine. Draga mea, sunt mândră de tine și am să încerc să fiu demnă de tine. Dragostea ta, duioșia ta, bunătatea ta față de mine nu au pereche pe lume. [...] Ver. a lucrat foarte bine; i-a făcut lui Ly o splendidă piesă de porțelan roz
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fermecată să vadă că din degetele ei brune și lungi ieșeau note pe care le prefira ca pe mărgăritare. Credea, pe vremea aceea, că are să fie o mare artistă. [...] 40/1950 II 28 iunie [1950] [...] Nu-mi place - chiar dacă, foarte mândră, o admir - această analiză psihologică a Micăi; nu-mi place să aflu că trăiești viața asta dublă. Și dacă, din întâmplare - o întâmplare normală, aș zice, în timpurile astea -, ar fi să nu mă mai ai alături? Ce s ar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fără pereche în cârmuirea micului ei univers. Am să fac fotografii cu ea și cu fetele ei și am să încerc să ți le trimit. După masă, am flecărit în atelie rul-re fec toriu. Lenuța seamănă bine cu Maria; e mândră ca ea, își poartă semeț capul și este, ca și ea, o dezamăgită. În cadrul acesta înflorit, printre volburi, mușcate, dalii și rezedă, siluetele lor negre trec fără zgomot, discret - flori cernite și mobile. E ora care îmi place mie cel
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
noi în apartament, pe scări. Sinceră să fiu, e puțin mai mare decât mi-l aminteam, și nu sunt sigură că o să încapă în nișa aia micuță din spatele canapelei, unde mă gândisem să-l pun. Dar, totuși, arată fantastic! Stă mândru în mijlocul camerei și deja l-am pus în funcțiune. Imediat ce l-am primit, Danny s-a dus până sus la el și a dat iama în barul lui frate-su, Randall, iar eu am adus toată băutura pe care am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de genul ăsta. Te propun eu, dacă vrei. Acuma hai, vreau să-ți văd rochia! — OK! Îmi trântesc cu greu valiza pe pat. O deschid cu un clic și scot cu grijă creația lui Danny. Ce părere ai? O pun mândră pe lângă mine și răsucesc cu o mișcare elegantă mătasea aurie. — E cool de tot, nu? — E super! zice Suze, uitându-se la ea cu ochii cât cepele. N-am văzut în viața mea așa ceva! Pipăie paietele de pe umăr. Unde ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]