7,852 matches
-
jalnic s-a auzit atunci în pivniță. După ce și-au revenit din încremenire, polițiștii au dărâmat zidul și au găsit cadavrul soției lui, iar pe capul ei, spre groaza naratorului, era pisica neagră care scosese sunetul strident. Se pare că naratorul zidise și pisica în spatele acelui perete. „Pisica neagră” a fost publicată prima dată în numărul din 19 august 1843 al revistei bilunare "The Saturday Evening Post". În acel timp, publicația folosea titlul temporar "United States Saturday Post". Cititorii au răspuns
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu (publicată în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în 2013 de Editura MondoRo din București). Ca și naratorul din povestirea „Inima care-și spune taina” a lui Poe, naratorul din „Pisica neagră” are o sănătate mentală discutabilă. La începutul povestirii, naratorul spune ca ar fi „într-adevăr nebun” dacă s-ar aștepta ca un cititor să creadă povestea
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu (publicată în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în 2013 de Editura MondoRo din București). Ca și naratorul din povestirea „Inima care-și spune taina” a lui Poe, naratorul din „Pisica neagră” are o sănătate mentală discutabilă. La începutul povestirii, naratorul spune ca ar fi „într-adevăr nebun” dacă s-ar aștepta ca un cititor să creadă povestea, ceea ce înseamnă că el a fost deja acuzat de nebunie. Măsura
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
Mălăescu (publicată în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în 2013 de Editura MondoRo din București). Ca și naratorul din povestirea „Inima care-și spune taina” a lui Poe, naratorul din „Pisica neagră” are o sănătate mentală discutabilă. La începutul povestirii, naratorul spune ca ar fi „într-adevăr nebun” dacă s-ar aștepta ca un cititor să creadă povestea, ceea ce înseamnă că el a fost deja acuzat de nebunie. Măsura în care naratorul pretinde că ar fi iubit animalele sugerează instabilitatea mentală
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
neagră” are o sănătate mentală discutabilă. La începutul povestirii, naratorul spune ca ar fi „într-adevăr nebun” dacă s-ar aștepta ca un cititor să creadă povestea, ceea ce înseamnă că el a fost deja acuzat de nebunie. Măsura în care naratorul pretinde că ar fi iubit animalele sugerează instabilitatea mentală în forma de a avea „prea mult dintr-un lucru bun”. Dragostea sa pentru animale substituie „prietenia meschină și atașamentul schimbător al Omului”. Deoarece soția naratorului îi împărtășește dragostea față de animale
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
de nebunie. Măsura în care naratorul pretinde că ar fi iubit animalele sugerează instabilitatea mentală în forma de a avea „prea mult dintr-un lucru bun”. Dragostea sa pentru animale substituie „prietenia meschină și atașamentul schimbător al Omului”. Deoarece soția naratorului îi împărtășește dragostea față de animale, el ar putea crede că ea este un alt animal de companie. În plus, eșecul său de a înțelege dragostea lui excesivă față de animale anunță incapacitatea sa de a-și explica motivele acțiunilor sale. Una
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
plus, eșecul său de a înțelege dragostea lui excesivă față de animale anunță incapacitatea sa de a-și explica motivele acțiunilor sale. Una dintre povestirile cele mai întunecate ale lui Poe, „Pisica neagră” include denunțarea puternică a alcoolului. Acțiunile perverse ale naratorului sunt cauzate de alcoolism, o „boală” și un „demon” care-i distruge și personalitatea. Folosirea pisicii negre evocă diverse superstiții, inclusiv ideea exprimată de către soția naratorului că pisicile negre ar fi vrăjitoare deghizate. Poe deținea o pisică neagră. În lucrarea
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
întunecate ale lui Poe, „Pisica neagră” include denunțarea puternică a alcoolului. Acțiunile perverse ale naratorului sunt cauzate de alcoolism, o „boală” și un „demon” care-i distruge și personalitatea. Folosirea pisicii negre evocă diverse superstiții, inclusiv ideea exprimată de către soția naratorului că pisicile negre ar fi vrăjitoare deghizate. Poe deținea o pisică neagră. În lucrarea sa „Instinct vs Reason -- A Black Cat” el a afirmat: "Autorul acestui articol este proprietarul uneia dintre cele mai remarcabile pisici negre din lume - și aceasta
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
și aceasta spune mult; căci se va reaminti că toate pisicile negre sunt vrăjitoare". În mitologia scoțiană și irlandeză, Cat Sìth este descrisă ca fiind o pisică neagră cu o pată albă pe piept, nu diferită de pisica pe care naratorul o găsește în tavernă. Pisica din poveste este numită Pluto după zeul roman al Lumii Subpământene. Deși Pluto este un personaj neutru la începutul povestirii, el devine antagonic în ochii naratorului după ce acesta din urmă devine alcoolic. Alcoolul îl împinge
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
albă pe piept, nu diferită de pisica pe care naratorul o găsește în tavernă. Pisica din poveste este numită Pluto după zeul roman al Lumii Subpământene. Deși Pluto este un personaj neutru la începutul povestirii, el devine antagonic în ochii naratorului după ce acesta din urmă devine alcoolic. Alcoolul îl împinge pe narator la accese de mânie nestăpânită și violență, până la punctul în care tot ceea ce-l supără - pisica Pluto, în special, care este întotdeauna de partea lui - devine în ochii lui
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
găsește în tavernă. Pisica din poveste este numită Pluto după zeul roman al Lumii Subpământene. Deși Pluto este un personaj neutru la începutul povestirii, el devine antagonic în ochii naratorului după ce acesta din urmă devine alcoolic. Alcoolul îl împinge pe narator la accese de mânie nestăpânită și violență, până la punctul în care tot ceea ce-l supără - pisica Pluto, în special, care este întotdeauna de partea lui - devine în ochii lui un vrăjitor malefic, care-l bântuie chiar dacă îi evită în același
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
mânie nestăpânită și violență, până la punctul în care tot ceea ce-l supără - pisica Pluto, în special, care este întotdeauna de partea lui - devine în ochii lui un vrăjitor malefic, care-l bântuie chiar dacă îi evită în același timp prezența. Când naratorul îi scoate ochiul lui Pluto din orbită, acest lucru poate fi văzut ca un simbol al orbirii sale parțiale autoprovocate față de propria viziune a bunătății morale. Focul care distruge casa naratorului simbolizează „dezintegrarea morală aproape completă” a naratorului. Singura rămășiță
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
bântuie chiar dacă îi evită în același timp prezența. Când naratorul îi scoate ochiul lui Pluto din orbită, acest lucru poate fi văzut ca un simbol al orbirii sale parțiale autoprovocate față de propria viziune a bunătății morale. Focul care distruge casa naratorului simbolizează „dezintegrarea morală aproape completă” a naratorului. Singura rămășiță este imprimarea lui Pluto pe un perete, ceea ce reprezintă păcatul de neiertat și incorigibil al criminalului. Din punctul de vedere al unui orator, un sistem eficient de omisiune pe care îl
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
prezența. Când naratorul îi scoate ochiul lui Pluto din orbită, acest lucru poate fi văzut ca un simbol al orbirii sale parțiale autoprovocate față de propria viziune a bunătății morale. Focul care distruge casa naratorului simbolizează „dezintegrarea morală aproape completă” a naratorului. Singura rămășiță este imprimarea lui Pluto pe un perete, ceea ce reprezintă păcatul de neiertat și incorigibil al criminalului. Din punctul de vedere al unui orator, un sistem eficient de omisiune pe care îl folosește Poe este diazeugma, folosind mai multe
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
se referă la tema îngropării de vii a oamenilor. Teama de a fi îngropat de viu era un lucru obișnuit în acea perioadă și Poe a profitat de interesul publicului. Povestirea a fost adaptată pentru film. În „Îngropat de viu”, naratorul nedenumit descrie la persoana întâi lupta sa cu „atacurile acelei boli ciudate pe care, în lipsa unei denumiri mai potrivite, medicii s-au învoit a o numi catalepsie”, o stare în care el cade fără să-și dea seama într-o
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
caz, tragicul accident a fost descoperit mult prea târziu, atunci când cripta victimei a fost redeschisă. În altele, victimele au revenit la viață și au reușit să atragă atenția asupra lor la timp pentru a fi eliberate din închisorile lor cumplite. Naratorul trece în revistă aceste exemple în scopul de a oferi contextul pentru fobia sa aproape paralizantă de a fi îngropat de viu. Așa cum explică, starea lui l-a făcut predispus să cadă într-o stare inconștientă de transă, o boală
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
săi promisiunea că nu îl vor îngropa prematur, refuză să-și părăsească casa și își construiește un mormânt echipat cu dispozitive care să îi permită să ceară ajutor în cazul în care s-ar trezi după „moarte”. Povestea culminează atunci când naratorul se trezește într-un spațiu limitat aflat în întuneric adânc - se pare că el a fost îngropat de viu și toate măsurile lui de precauție nu au dus la niciun rezultat. Strigă din răsputeri și este imediat liniștit; își dă
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
fost atribuită, uneori, înmormântării unor persoane vii. Folcloristul Paul Barber a susținut că incidența înmormântării de persoane vii a fost supraestimată și că efectele normale ale descompunerii trupurilor sunt confundate cu semne de viață. Povestirea subliniază această fascinație prin afirmația naratorului că adevărul poate fi mai terifiant decât ficțiunea, prezentând apoi cazuri reale în scopul de a convinge cititorul să creadă povestea principală. Naratorul din „Îngropat de viu” duce o viață goală, evitând realitatea prin catalepsia sa, dar și prin fanteziile
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
efectele normale ale descompunerii trupurilor sunt confundate cu semne de viață. Povestirea subliniază această fascinație prin afirmația naratorului că adevărul poate fi mai terifiant decât ficțiunea, prezentând apoi cazuri reale în scopul de a convinge cititorul să creadă povestea principală. Naratorul din „Îngropat de viu” duce o viață goală, evitând realitatea prin catalepsia sa, dar și prin fanteziile și viziunile sale și prin obsesia față de moarte. El se schimbă totuși, dar numai după ce teama sa cea mai mare s-a realizat
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
Ea a fost publicată în numărul din noiembrie 1846 al revistei "Godey's Lady's Book". Povestirea se petrece într-un oraș neprecizat din Italia, într-un an nespecificat (probabil în secolul al XVIII-lea), și prezintă ăzbunarea mortală a naratorului pe un prieten de care crede că a fost insultat. Ca în mai multe dintre povestirile lui Poe și în conformitate cu fascinația oamenilor din secolul al XIX-lea față de acest subiect, narațiunea se învârte în jurul unei persoane îngropate de vie, în
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
în povestirea „Masca Morții Roșii”. Povestirea este narată de grecul Oinos care precizează că întâmplarea relatată s-a petrecut într-un an înspăimântător în cetatea antică Ptolemais. Călătorii în țări străine și cititorii în stele știau că cerurile prevesteau nenorocire. Naratorul și șase prieteni de-ai săi se strânseseră între zidurile unei săli, unde se ospătau, dar gânduri sumbre îi apăsau. Cei șapte oaspeți beau vin roșu, cântau și râdeau. Draperii negre atârnau în cameră și îi opreau pe oaspeți să
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
volume descrie aventurile vasului "Halbrane", al cărui echipaj vrea să afle ce s-a întâmplat cu Pym. O continuare neoficială a "Aventurilor lui Arthur Gordon Pym" o reprezintă romanul "A Strange Discovery" (1899) al lui Charles Romeyn Dake, în care naratorul, doctorul Bainbridge, relatează povestea auzită de la pacientul său, Dirk Peters, despre călătoria făcută de acesta în Antarctica, alături de Gordon Pym, incluzând și o discuție pe marginea poemului „Corbul” al lui Poe. Prințul Amerigo din romanul "Cupa de aur" (1904) al
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
să fie doar o fantezie de răzbunare, în care bogații indiferenți își suferă soarta pe care o „merită”, născocită de Poe ca răspuns la deosebirile de clasă din perioada sa, o sublimare a frustrărilor sale față de propria situație de viață. Naratorul omniscient la persoana a treia prezintă impasibil sosirea Morții Roșii, fără regret, ca și cum aceasta este consecința logică a depravării morale. Sângele, subliniat pe parcursul povestirii în combinație cu culoarea roșie, servește ca un simbol dual, reprezentând atât moartea, cât și viața
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
decide să-l trimită, împreună cu Lisa, să lucreze la biroul agenției din SUA. La bordul avionului, chiar înainte de decolare, Pierre merge să caute lavoarul și iese cumva din avion, care decolează fără el. Pierre, confuz, aleargă după avion, în timp ce un narator recită un pasaj din "Caractères" de Jean de La Bruyère, și filmul se termină.
Distratul () [Corola-website/Science/325764_a_327093]
-
fictive și fabuloase. Sunt transmise în general prin viu grai, internet, unele posturi de radio și televiziune și au o mare acceptabilitate în rândul tinerilor. Transmițându-se prin grai o legendă urbană poate avea o multitudine de variante, depinzând de narator și de ascultător. Termenul se "urban" se folosește pentru a le deosebi de legendele din foclor aparținând credințelor străvechi, care nu mai sunt de actualitate. Termenul "urban legend" (legendă urbană) a fost folosit prima dată în anul 1968, de către folcloristul
Legendă urbană () [Corola-website/Science/325765_a_327094]