14,286 matches
-
specialiști În fenomene paranormale, și anume, doi vrăjitori recunoscuți și o clarvăzătoare celebră, convocați În mare grabă ca să analizeze și să-și exprime opinia asupra a ceea ce Începea să fie numit de către unii bășcălioși, din aceia care n-au nici un pic de respect, greva morții. Reportera, Încrezătoare, Își făcea de zor treabam, Într-o cruntă amăgire, Întrucât interpretase spusele sursei sale de informație ca Însemnând că muribundul, literalmente, se căise de pasul pe care era gata să-l facă, adică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
-i fie frig, sărăcuțul, și se Întoarse ca să-și ajute sora, Unu, doi, trei, ziseră, dar fără nici un efect, Însă trupul era atât de greu că părea de plumb, nu reușiră să facă mai mult decât să-l ridice un pic de pe pământ. Dar dintr-odată se Întâmplă ceva nemaivăzut, un fel de miracol, un fenomen extraordinar, o minune. Ca și cum pentru o clipă legea gravitației s-ar fi suspendat sau și-ar fi inversat direcția de acțiune, acționând acum de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
În urma lor un glas repetă, S-a sfârșit. Mama copilului Își adăpostea pentru ultima oară fiul mort În culcușul brațului său stâng, mâna ei dreaptă ținea pe umăr lopata și sapa pe care ceilalți le uitaseră. Să mai mergem un pic, până la frasinul acela, spuse cumnatul. În depărtare, pe o coastă, se distingeau luminile unei așezări. După călcătura catârcei Își dădeau seama că pământul devenise moale, trebuia să fie ușor de săpat. Acest loc mi se pare bun, spuse În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
reușesc, E o istorie complicată, sire, Povestește-mi-o, suntem singuri, De cealaltă parte a graniței se moare, sire, Atunci asta Înseamnă că acea organizație Îi duce acolo, Exact, E vorba de o organizație meritorie, Ne ajută să Întârziem un pic acumularea de suferinzi terminali, dar, așa cum am spus Înainte, e o picătură de apă În ocean, Și ce organizație e asta. Prim-ministrul respiră adânc și spuse, Maphia, sire, Maphia, Da, sire, maphia, uneori statul nu are altă soluție decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
așeză pixul În suport. Dacă ar fi avut nervi, am fi putut spune că era ușor incitată, și nu fără motiv. Trăise prea mult ca să considere returnarea scrisorii ca pe un episod fără importanță. E ușor de Înțeles, ajunge un pic de imaginație, că funcția morții este poate cea mai monotonă dintre toate câte au fost create de când, din vina exclusivă a lui dumnezeu, cain l-a ucis pe abel. După o astfel de Întâmplare atât de deplorabilă, care Încă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
semnatara scrisorii, așezată, Înfășurată În lințoliul melancolic care Îi este uniformă istorică, cu gluga dată peste cap, meditează la ceea ce s-a Întâmplat, În timp ce oasele degetelor sale, sau degetele sale de oase, bat darabana pe tăblia mesei. Se surprinde un pic dorind ca scrisoarea trimisă din nou să-i vină iar returnată, ca plicul să poarte, de exemplu, indicația de lipsă de la domiciliu fără adresă cunoscută, pentru că asta, da, ar fi o surpriză absolută pentru cineva care a reușit Întotdeauna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
potoli setea În vasul lui care se afla lângă ușa care dă În curte și apoi Își ridică capul spre stâpân. Vrei să ieși, bineînțeles, spuse violoncelistul. Deschise ușa și așteptă ca animalul să se Întoarcă. În pahar rămăsese un pic de apă. Moartea se uită la ea, făcu un efort ca să-și imagineze cum o fi să-ți fie sete, dar nu reuși. N-ar fi reușit nici când a trebuit să omoare oameni prin Însetare În deșert, dar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
umple Întregul teatru până sus, până la picturile alegorice de pe tavan și la candelabrul imens acum stins, dar perspectiva pe care o preferă În acest moment este cea oferită de o lojă aflată mai sus de nivelul scenei, În fața, deși un pic lateral, instrumentelor de coarde grave, violelor, care reprezintă contraalto pentru familia viorilor, a violoncelelor, care corespund basului, și a contrabașilor, care sunt cei cu voce groasă. Stă așezată acolo, pe un scaun Îngust tapisat cu catifea stacojie, și Îl privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
În care i se Întâmpla să se oprească de câteva ori, să ezite, să se Îndoiască, lucrul cel mai rău care se poate Întâmpla În viața unui muzician. După ce terminară de mâncat, se Întinseră unul alături de celălalt, violoncelistul ațipi un pic, câinele dormea deja de un minut. Când se treziră și se Întoarseră acasă, moartea se duse cu ei. În timp ce câinele alerga spre curte ca să-și descarce mațul, violoncelistul puse suita de bach pe pupitru, o deschise la pagina scabroasă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
am nevoie ca În acest timp să mă Înlocuiești la expedierea scrisorilor, evident nu-ți cer să le scrii, doar să le trimiți, va trebui doar să emiți un fel de ordin mental și să faci să-ți vibreze un pic lama pe dinăuntru, așa ca un sentiment, ca o emoție, orice care să arate că ești vie, asta va ajunge ca scrisorile să pornească spre destinațiile lor. Coasa rămase tăcută, dar tăcerea echivala cu o Întrebare. Știi, nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
umbrele din calea vreunui mort căruia i-ar fi fost frică de Întuneric. Încă e devreme ca să emită coasa ordinul mental care va face să dispară din sală al doilea teanc de scrisori, poate, prin urmare, să mai doarmă un pic. Asta obișnuiesc să spună cei care suferă de insomnie când n-au pus geană peste geană toată noaptea, dar care, săracii de ei, cred că pot să păcălească somnul doar pentru că Îi cer Încă un pic, doar Încă un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să mai doarmă un pic. Asta obișnuiesc să spună cei care suferă de insomnie când n-au pus geană peste geană toată noaptea, dar care, săracii de ei, cred că pot să păcălească somnul doar pentru că Îi cer Încă un pic, doar Încă un pic, ei, cărora nu le fusese acordat nici un minut de odihnă. Singură, În timpul tuturor acelor ceasuri, coasa căută o explicație pentru ieșirea insolită a morții printr-o ușă oarbă care, din momentul În care o puseseră acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Moartea coborî spre centru mergând pe jos, intră Într-o agenție de voiaj, ceru voie să consulte o hartă a orașului, localiză rapid teatrul, de acolo degetul său arătător călători pe hârtie spre cartierul unde locuia violoncelistul. Zona era un pic cam departe, dar existau hoteluri În Împrejurimi. Funcționarul Îi sugeră unul dintre ele, fără lux, dar confortabil. El Însuși se oferi să facă rezervarea prin telefon și când moartea Îl Întrebă cât datora pentru munca sa el răspunse zâmbind, Treceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Deschise cutia capitonată, scoase cu toată grija instrumentul pe care mai trebuia să-l și acordeze Înainte de a se culca, Întrucât călătoriile cu taxiul, chiar scurte, nu-i făceau deloc bine la sănătate. Se duse În bucătărie să pună un pic de mâncare câinelui, pregăti un sendviș pentru el, pe care-l Însoți cu un pahar de vin. Iritarea Îi trecuse În cea mai mare parte, dar sentimentul care Îi lua locul Încet Încet nu era mai liniștitor. Își amintea fraze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
detest, Îl destest, și imediat izbucnesc În lacrimi după ce au rostit cuvintele. Violoncelistul se așeză pe pat, Îmbrățișă câinele, care-i pusese labele pe genunchi Într-un ultim gest de solidaritate, și spuse, de parcă se dojenea pe sine Însuși, Un pic de demnitate, te rog, ajunge cu lamentările. Apoi, către câine, Ți-e foame, bineînțeles, Dând din coadă, câinele răspunse ca da, sigur, Îi era foame, nu mâncase de câteva ore bune, și amândoi se duseră În bucătărie. Violoncelistul nu mâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
pustietatea în care este cufundat, în camera vecină se sparge un sunet surd, sfârâitul cafelei proaspete și un zvon de bârfe, mă apropii de ușa aproape închisă, ca să nu se spună că nu-și îndeplinesc obligațiile au lăsat-o un pic crăpată și reușesc să arunc un ochi înăuntru, medicul acela tânăr înfulecă un croissant cu multă poftă, examinând din când în când cu îngrijorare cât i-a mai rămas, asistenta se rezumase doar la o cafea, iar pe lângă ei, alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
același tip de croissant pe care îl mânca medicul de la Camera de Gardă, îl văd de la depărtare intrând, îi arunc un zâmbet plin de recunoștință, până și o femeie al cărei soț este paralizat are dreptul să se destindă un pic, dar el mă ignoră, aș fi vrut să îl întreb ce s-a întâmplat cu Gheula, dar poate că este mai bine să nu știu, poate că nici măcar nu era ea, aș fi vrut să îi arăt că și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
către mine, ce a pățit soțul tău? Și eu răspund, nu are nimic, el râde, sigur voia să scape și el puțin de tine, dar ai venit după el chiar și aici, lasă-l și pe el să respire un pic, dacă nu vrei să-ți moară în brațe, se poate muri și din nimic, am văzut mulți oameni murind din nimic. Mă uit la el cu coada ochiului, ce glumă nesărată a Domnului, să pui un suflet atât de hidos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu vreau decât să stau într-un loc încălzit, cu o cafea și o prăjitură, însă nu este frumos să îl refuz din nou, mi-ar spune imediat că nu mă interesează nici un loc încărcat de legendă, că nu am pic de interes față de istorie. Păcat că nu fusesem de acord să intrăm la mănăstire, ce erau câteva cranii antice de călugări în comparație cu un oraș întreg de morți, încerc să mă entuziasmez, un oraș întreg al morților? Și el spune, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ridic să iau desertul, îmi aranjez rochia neagră pe coapse, un bărbat de la masa vecină mă privește, dar eu îl ignor, oare de ce anume mă tot plâng atâta, prăpăstiile se deschid cu atâta ușurință, e de-ajuns să lovești un pic cu piciorul în pământ și deodată se cască o prăpastie ce pare că nu are sfârșit. Este adevărat că la început eu fusesem de vină, nu îl dorisem din toată inima, le invidiam pe prietenele mele care își schimbau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
hai să ne mișcăm puțin, o ajut să meargă până la locul pentru fumat, iar în momentul în care trecem pe lângă salonul nou-născuților, nu aruncă în direcția aceea nici măcar o privire, trece prin fața bebelușilor frumos aranjați, înfășurați ca niște mumii, fără pic de curiozitate, fără nici un sentiment de vinovăție, ca și când nu puiul ei micuț ar fi acela care se zbate acolo, dornic să sugă laptele ei, dragostea ei, iar în momentul în care ne așezăm, nu mă mai pot abține, Etile, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mine însămi, dacă până și el s-a îndepărtat, cum voi putea să mă plasez în centrul atenției, când mă simt respinsă, umilită, patetică? Ea mă oprește printr-un gest al mâinii, iar te evaluezi după standardele lui, chiar fără pic de subtilitate, dacă el a plecat, înseamnă automat că nu ești destul de bună? Și dacă lucrurile stau exact pe dos? Dacă el nu este capabil să se ridice la nivelul așteptărilor tale, dacă se simte vinovat și inutil în preajma ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă înțelegeau. După o vreme, Kizuki a încetat să-mi aducă vreo pereche și ne întâlneam doar noi trei. Poate p\rea ciudat, dar a[a m\ simțeam cel mai bine. Când era și a patra persoană, atmosfera devenea un pic cam stânjenitoare. Când eram doar noi trei, ne simțeam ca într-o dezbatere televizată: eu eram oaspetele, Kizuki talentata gazdă, iar Naoko asistenta lui. Kizuki era grozav când se afla în centrul atenției. Era uneori sarcastic și de aceea lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
reușeam să-l cuprind în mână. La ora zece închideam televizorul, mă întorceam în cameră și mă culcam. Pe la sfârșitul lunii, Cavaleristul mi-a adus un borcan de ness, cu găuri în capac, cu câteva firicele de iarbă și un pic de apă. În el se afla un licurici. Pentru că era încă lumină, insecta arăta ca un gândăcel de apă negru, dar Cavaleristul a încercat să mă convingă de faptul că era un licurici autentic. Nu aveam nici un motiv să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și mi se părea că numărul lor crește. Lumea fugea speriată și unii țipau chiar. Midori s-a dus într-o cameră cu vederea la stradă, a deschis fereastra și a privit în jos. Mi-a spus să aștept un pic și a dispărut, după care am auzit-o tropăind pe scări, în sus. Continuam să-mi beau singur cafeaua și încercam să localizez Uruguayul pe harta minții. A, Brazilia e aici, Venezuela aici și Columbia undeva mai încolo. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]