10,156 matches
-
se celebrează în lumea creștină nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, o mare excepție făcută acestuia, întrucât sfinții și martirii sunt comemorați în ziua morții lor, ca zi a nașterii lor în Împărăția Cerurilor. Ultima operă importantă a lui Leonardo da Vinci, pictată cu trei ani înainte de moartea artistului, îl reprezintă pe Ioan Botezătorul. Pentru amănunte vezi: Ioan Botezătorul (tablou de Leonardo da Vinci). În 2010, în podeaua unei biserici bulgare de pe insula Sf. Ivan ("Sveti Ivan") au fost descoperite niște oseminte care
Ioan Botezătorul () [Corola-website/Science/299282_a_300611]
-
artiști atrași de abstracționism își manifestă, cu un sentiment de eliberare, întreaga încărcătură emoțională. Arta abstractă apare aproape simultan în mai multe țări europene, în preajma anului 1910. Printre primii reprezentanți ai acestei tendințe este Wassily Kandinsky, care, începând din 1910, pictează un ciclu de tablouri intitulate ""Improvizații"", și publică un amplu studiu, ""Über das Geistige in der Kunst"" ("Despre spiritual în artă", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte. Termenul de "abstract" este însă mult prea general, folosirea lui a
Artă abstractă () [Corola-website/Science/299281_a_300610]
-
care, spre deosebire de "action painting", gesturile sunt restrânse, iar culorile mai intense, dispuse în forme nu foarte riguroase și având adeseori ca fundal albul pânzei. (Puțin mai târziu, Sam Francis va realiza o serie de picturi în care doar marginile sunt pictate, centrul pânzei rămânând alb.) În teoria formalistă a lui Greenberg, toată evoluția formelor picturale occidentale indică drept punct terminus „aplatizarea” planului, afirmarea picturii exclusiv în elementele sale proprii, excluzând toate elemente în afară de linie și culoare („un tip de pictură fără
Artă abstractă () [Corola-website/Science/299281_a_300610]
-
ani va locui în Passy, în apropierea Parisului. Timpul liber și-l petrece adesea la muzeul Luvru; de atunci devine vizibilă înclinația lui spre desen. Întors pe insula natală, se întâlnește cu Fritz Melbye, peisagist danez, în compania căruia Pissarro pictează primele sale tablouri. După câteva luni de colaborare, animat de ideile anarhiste, idei de care va fi atras tot restul vieții sale, Pissaro fuge împreună cu prietenul său la Caracas, în Venezuela. Revine acasă și reușește, cu greutate, să-și convingă
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
Elvețiană” întâlnește pe viitorii impresioniști, în primul rând pe Monet, apoi pe Renoir, Sisley și Cézanne. În anul 1859, "Salonul Oficial" îi primește primele lucrări. Locuiește pentru început la La Varenne Saint-Hilaire, la sud-vest de Paris, după aceea la Pontoise. Pictează în aer liber („plein air”); pictura sa ia amploare, dar, din păcate, nu se prea vinde. Căutând o ieșire din dificultățile financiare, este nevoit să picteze ornamente decorative pentru evantaie. Pissarro devine un adevărat impresionist începând din anul 1869. După
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
pentru început la La Varenne Saint-Hilaire, la sud-vest de Paris, după aceea la Pontoise. Pictează în aer liber („plein air”); pictura sa ia amploare, dar, din păcate, nu se prea vinde. Căutând o ieșire din dificultățile financiare, este nevoit să picteze ornamente decorative pentru evantaie. Pissarro devine un adevărat impresionist începând din anul 1869. După mutarea la Louveciennes, întărește legăturile de prietenie cu Monet, Renoir și Sisley, ceea ce duce la schimbarea stilului său în pictură. Vor crește expresivitatea și sensibilitatea față de
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
boală cronică a ochilor (conjunctivită), care nu-i mai permite să lucreze în aer liber. Din acest moment va privi lumea prin fereastra atelierului. Pentru a avea posibilitatea unei tematici variate, călătorește des la Rouen sau la Dieppe, în Normandia. Pictează vederi de la ferestrele hotelurilor sau locuințelor, atunci apare seria de picturi reprezentând viața urbană de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pissarro se bucură în sfârșit de o recunoaștere a publicului și criticii, participă la expoziții în Europa și America. Mulțumită
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
de liceu, Al Diaz. Pseudonimul folosit de Basquiat pentru semnarea tag-urilor era SAMO. Dar, până în 1979, colaborarea sa cu Diaz a luat sfârșit, Basquiat asociindu-se cu artiști și muzicieni din partea de est a Manhattan-ului. A început de asemenea să picteze tablouri. Trecrea rapidă din anonimatul de pe străzi în vizorul opiniei publice și a artiștilor a avut loc în anii ’80 când a fost selectat de Colab, o asociație a artiștilor, să colaboreze la organizarea unui spectacol în Times Square. El
Graffiti () [Corola-website/Science/299331_a_300660]
-
Trecrea rapidă din anonimatul de pe străzi în vizorul opiniei publice și a artiștilor a avut loc în anii ’80 când a fost selectat de Colab, o asociație a artiștilor, să colaboreze la organizarea unui spectacol în Times Square. El a pictat unul din pereții expoziției, folosind deopotrivă tuburi de spray și pensule. Basquiat ajunge să fie adorat de către comunitatea bogată a artiștilor din centrul New York-ului, care susținea că opera sa este manifestarea unui „geniu primitiv”. Cu toate acestea, au existat
Graffiti () [Corola-website/Science/299331_a_300660]
-
diverse surse: din opera artistului american Andy Warhol și alți asemenea artiști reprezentanți ai mișcării pop, din ritmul și mișcările dansurilor africane, cubaneze și ale stilului hip-hop și din curentul afro-cubanez al picturilor pe corp. În anul 1987, Haring a pictat liniile și simbolurile caracteristice stilului său pe propriul său corp iar apoi s-a lăsat fotografiat în Times Square din New York. El a decorat, de asemenea, corpul solistului american Grace Jones și al dansatorului american Bill T. Jones. Haring a
Graffiti () [Corola-website/Science/299331_a_300660]
-
fiecare culoare de bază oferă posibilitatea de a sesiza și culoarea complementară, deoarece micile pete perceptibile de la o anumită distanță se contopesc în ochii privitorului. Spre exemplu, pentru a obține culoarea verde trebuie amestecat albastrul cu galben. Pointilliștii, în schimb, pictează pe pânză un mic punct albastru și imediat alături un punct galben de aceleași dimensiuni. Contopirea acestor două culori realizează în ochii privitorului, de la o anumită distanță, culoarea verde. Aceste principii sunt cel mai bine ilustrate în opera lui Seurat
Pointilism () [Corola-website/Science/299350_a_300679]
-
multe părți ale Europei. Curând cei trei au plecat în Regatul României unde au executat lucrări pentru decorarea castelului Peleș din Sinaia. În 1886 grupul lor participă la realizarea scărilor noului teatru imperial, "Burgtheater", din Viena. În 1893 Gustav Klimt pictează tabloul reprezentând interiorul teatrului castelului Eszterházy, cu care obține premiul expoziției organizate de ""Künstlerhaus"" ("Căminul Artiștilor"). La nici treizeci de ani este considerat unul din cei mai importanți artiști austrieci. Între anii 1891-1897, devenit membru al societății artiștilor vienezi, ""Künstlerhausgenossenschaft
Gustav Klimt () [Corola-website/Science/299357_a_300686]
-
și aventuri amoroase, Klimt a avut o singură dragoste trainică, Emilia Flöge, pe care a reprezentat-o în mai multe tablouri. Începând din anul 1900, pictorul petrece mereu câteva săptămâni de vară pe moșia familiei Flöge, pe malul lacului "Attersee". Pictează mai ales peisaje, grupuri de copaci, boschete de flori (""Grădină cu floarea soarelui"" 1905), dar și compoziții în care motivul principal îl reprezintă teme antice cu personaje feminine, reinterpretând miturile și simbolurile, ca în tabloul ""Iudita și Holofernes I"" (1901
Gustav Klimt () [Corola-website/Science/299357_a_300686]
-
a participa la ore de desen. La Academie face cunoștință cu Camille Pissarro, cu care se împrietenește foarte repede. Dă examen de admitere fără succes la Academia de Arte Frumoase și își petrece timpul în continuare în atelierul Suisse, unde pictează după model. În urma sfaturilor lui Pissarro, începe să picteze și în aer liber. În 1864, Cézanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictură (tabloul: ""Golful Marsiliei văzut de la Estaque
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
cunoștință cu Camille Pissarro, cu care se împrietenește foarte repede. Dă examen de admitere fără succes la Academia de Arte Frumoase și își petrece timpul în continuare în atelierul Suisse, unde pictează după model. În urma sfaturilor lui Pissarro, începe să picteze și în aer liber. În 1864, Cézanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictură (tabloul: ""Golful Marsiliei văzut de la Estaque"", 1886). Tablourile prezentate la Salonul Oficial îi sunt însă
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
locurile preferate pentru pictură (tabloul: ""Golful Marsiliei văzut de la Estaque"", 1886). Tablourile prezentate la Salonul Oficial îi sunt însă sistematic respinse. Între 1872 și 1874 se întâlnește des cu Camille Pissarro în orășelul Auvers-sur-Oise, situat la nord-vest de Paris, și pictează împreună motive din natură. Cézanne participă în 1874 la prima expoziție a impresioniștilor , unde prezintă trei tablouri, printre care și ""O Olympia modernă"", replică a unei cunoscute picturi aparținând lui Édouard Manet. Operele sale sunt considerate ridicole de către critică. Expune
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
a suavității. O altă temă preferată sunt naturile moarte cu fructe, care revin ca un leitmotiv în creația lui Cézanne. În tabloul ""Natură moartă cu mere și portocale"" (1899) reliefurile realizate amintesc sculpturalitatea câtorva pânze care reprezintă muntele "Sainte-Victoire". Tablourile pictate cu acest subiect reprezintă cele mai mari capodopere ale lui Cézanne. În 1895, negustorul de tablouri Ambroise Vollard organizează prima expoziție personală a lui Cézanne. În 1900 expune la Expoziția Universală de la Paris. Acum Cézanne începe să fie cunoscut. Părăsește
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
Culorile simple și armonice sunt amplasate aproape ca la o acuarelă. Siluetele celor paisprezece femei grupate în jurul copacilor imenși, care se întind către cer, amintind bolțile unei catedrale, formează un tablou cu o armonie strălucitoare. La 15 octombrie 1906, Cézanne pictează în aer liber. Stă prea mult în ploaie și, când ajunge acasă, îi este deja foarte rău. Contractează o pneumonie gravă, starea sa devine critică și la 23 octombrie 1906, Cézanne moare în vârstă de 66 de ani. Cézanne a
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
Stă prea mult în ploaie și, când ajunge acasă, îi este deja foarte rău. Contractează o pneumonie gravă, starea sa devine critică și la 23 octombrie 1906, Cézanne moare în vârstă de 66 de ani. Cézanne a dorit "să moară pictând". Dorința i s-a împlinit, ultima sa scrisoare fiind adresată negustorului de culori... Pictura lui Cézanne a avut un uriaș impact asupra artei secolului al XX-lea, incluzând și arta abstractă. Chiar din timpul vieții sale, contemporanii încearcă să-i
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
Maurice Denis, văd și ei în Cézanne pe unul din maeștrii lor. Matisse spune următoarele: "Cézanne este maestrul nostru, al tuturor". Picasso, știe cât îi datorează înaintașului său, al cărui moștenitor credincios este fără îndoială. După moartea lui Cézanne, el pictează în scurt timp, în 1907, tabloul ""Domnișoarele din Avignon"", care este în același timp un omagiu față de pictura ""Les grandes baigneuses"" a predecesorului său.
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
revista ""Lâna de aur"", care organizează expoziții cu operele celor mai importanți pictori contemporani vest-europeni. În 1911 are loc expoziția grupului ""Valetul de Caró"", cu participarea unui mare număr de artiști aparținând avangardei ruse. În acest context, Malevitch începe să picteze primele pânze suprematiste. Expoziția ""0,10"" din anul 1915, la care - în afară de Malevitch - participă și Wladimir Tatlin, Nadejda Udalțova, Liubov Popova și Ivan Puni, marchează apariția artei lipsită de obiect. Prima lucrare a lui Malevici care trezește un deosebit ecou
Suprematism () [Corola-website/Science/299421_a_300750]
-
realism artistic"", la redactarea căruia a contribuit și poetul Vladimir Maiakovski. Malevici își dezvoltă ideile, cinci ani mai târziu (1920), în studiul ""ul ca model al nonreprezentării"", text ce va fi cuprins în volumul ""Lumea nonreprezentării"". Tot în anul 1915 pictează tabloul ""Pătrat roșu: pictură realistă a unei țărănci bidimensionale"", pentru ca în 1919 să realizeze tabloul ""Pătrat alb pe fond alb"", care închide provizoriu ciclul experimentelor suprematiste. Formele utilizate în pictura suprematistă sunt în mod esențial bidimensionale. Malevici nu pictează într-
Suprematism () [Corola-website/Science/299421_a_300750]
-
1915 pictează tabloul ""Pătrat roșu: pictură realistă a unei țărănci bidimensionale"", pentru ca în 1919 să realizeze tabloul ""Pătrat alb pe fond alb"", care închide provizoriu ciclul experimentelor suprematiste. Formele utilizate în pictura suprematistă sunt în mod esențial bidimensionale. Malevici nu pictează într-o manieră expresivă ca Wassily Kandinsky, ci își construiește formele sale de bază, care sunt pătratul, cercul și crucea. Pătratul este forma sa preferată, pentru că nu este o formă naturală, ci una elaborată științific, o formă universală de la care
Suprematism () [Corola-website/Science/299421_a_300750]
-
vizitează de mai multe ori muzeele olandeze, unde admiră în special picturile lui Franz Hals. În Italia, descoperă Veneția și Florența. Copiază tabloul lui Tiziano ""Venus din Urbino"". Acum se naște în el vestita temă a "Olympiei", care va fi pictată zece ani mai târziu. Se întoarce în Franța, trecând prin Germania și Europa Centrală, vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda și München. În 1859, se prezintă pentru prima dată la "Salonul Oficial" - expoziție organizată anual la Paris, unde tablourile sunt
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
târziu, în 1861, tabloul său ""Cântărețul spaniol"" este selecționat. Vestit pentru eleganța sa, Manet frecventează concerte la modă, cafenele, parcuri. În aceste locuri își găsește inspirația pentru tablourile sale înfățișând viața pariziană. Unei astfel de seri i se datorează tabloul pictat în 1862, ""Concert în parcul Tuilleries"", în care putem recunoaște prietenii pictorului, printre care și pe Beaudelaire. Tema aleasă de Manet a fost surprinzătoare pentru acele timpuri, asemenea tablouri "plein-air" nu erau considerate artă adevărată, erau utilizate pentru ilustrarea revistelor
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]