9,175 matches
-
pe ea era prea largă, parcă și-ar fi croit-o singură, tăiată rău în talie și cu umflături la subsuori... fără decolteu... Picioarele... da, picioarele erau frumoase, cel puțin atât cât lăsau să se vadă poalele prea lungi, ale rochiei... Ochi negri, parcă prea mari, gură care, vorbindu-mi de cifre, încasări și plăți, rămânea adesea întredeschisă, ca și când privindu-mă s-ar fi simțit o secundă în prada unei amnezii, a unei curioase perplexități... "înțelegeți?", zicea revenindu-și, și vocea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
i-a făcut și el niciodată în viață un cadou. "Păi dacă ți-l făceai singură?! răspundea bunicul în prada unei mari veselii, bucuros că își amintea și el tot atât de bine cum devenea chestia, vream eu să-ți cumpăr o rochie, te găseam cu ea acasă luată de tine! Atunci de ce să-ți mai fi cumpărat eu alta?" "Așa, de schepsis", zicea și bunica. "De schepsis o luasei tu, să nu zic eu că ți-am făcut un cadou, să spui
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să hrănească o numeroasă familie... Și dacă străbunicul ar fi fost în stare sau dacă ar fi vrut s-o ia din scurt și s-o întrebe, ar fi aflat, desigur, când își cumpărase ea scurteica aceea de catifea sau rochia aceea mov care o întinerea și o făcea atât de frumoasă... "Păi dar! spunea bunica, închidea ochii și pe noi ne ținea cu curul gol... Lăuda sărăcia, că toți oamenii mari s-au născut în sărăcie, dar nu spunea că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Chiriță îmi puse mâna pe braț și mă chestiona cu o simpatie severă și trează: "De ce nu te însori? Ce-ai de gînd?" " Foaie verde mere-pere, nu te mai-nsura, măi vereee, atacă Fărcășan, că muierea multe-ți cere, cere rochie de mătase, ce la mă-sa nu purtaaase..." Lumina zilei bogată în umbre se stingea, înlocuită pe nesimțite de cea a unei luni pline, care curând umplu grădinile cu razele ei albe și reci. "Fecioara" însă potoli curând apetitul nostru
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
apoi la birou. Intră fără indecizia pe care i-o cunoșteam, dar rămase câteva clipe lângă ușă ca s-o văd. Tresării. Pieptănătura îi desvăluia maiestatea chipului așa cum îmi apăruse prima oară în fosta ei odaie de fată. Îmbrăcase o rochie de o culoare pe care n-o ghicii bine, bleu foncé, dungată cu largi spirale în formă de flăcări verzi. Se apropie de mine cu aceiași pași care înainte mi se păreau că nu vor mai sosi, lentoare însă care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nici un rost..." Între timp m-am interesat și eu de ce putea fi, dar mi s-a răspuns printr-o tăcere jenată. M-am înfuriat, adică cum, faptul de a fi așa cum ești..." Matilda se opri și începu să-și dreagă rochia pe genunchi, care n-avea nimic, și să respire greu, ca sub imperiul unei mari furii. Degetele îi tremurau vizibil. Îmi dădeam seama că nu vroia să-mi spună totul. Era clar: cu "firescul" ei pesemne că producea la aceste
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ele, dar sunt câteva semnale speciale. În timp ce explica asta, el îi observa silueta zveltă și fața deosebită cu trăsături frumoase. Și părerea lui fu că mama împăratului ar fi o adevărată frumusețe, îmbrăcată normal în mătăsuri, sau, în general. În rochii. Mai reținu numele pe care-l rostise vorbind despre fiul ei: Enin... "Capăt repede informații pe această navă uriașă, și asta despre persoanele din eșalonul superior..." Acesta i-ar putea fi în continuare scopul: să afle, să găsească să capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
când auzi un pocnet înapoia sa. Și, când întoarse capul, ușa de la dormitor tocmai se deschidea și imediat își făcu apariția mama împăratului. Avu ocazia să-și de-a seama imediat de ce apăruse cu atâta întârziere. Se îmbrăcase cu o rochie vaporoasă, și aspectul general era de văluri albăstrui. Înainte ca Gosseyn Trei să aibă timp să examineze cu atenție noua ei îmbrăcăminte, femeia zise: - L-am chemat pe Breemeg. Te va duce înapoi în Polomar-ul tău. Se părea că venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
copleșească. Trecuse cel puțin un minut de la sosirea lui. Cu întârziere, acum, recapitula ce îi spusese tânăra femeie în prima parte a acelui minut. Și repetă unul dintre cuvintele ei: - Fotografie? - Da. Ea vâră mâna sub unul din faldurile acelei rochii neobișnuite și dădu la iveală un carton mic, imprimat. Îl întinse aproape grăbită. Uitându-se la imaginea sa, imprimată pe carton, observă că fotografia fusese făcută când stătea în picioare, având în spate un perete. I se păru chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
al tău și-a adus aici o femeie pentru că ea și cu băiatul au plecat. Încheie pe un ton dezaprobator: - Îmbrăcată ciudat, dacă vrei părerea mea, femeia aceea. Gosseyn își aminti de tânăra Strella de la Clubul Matrimonial Interstelar și de rochia ei înfășurată și se simți ușurat în urma informației primite. - Probabil e o modă nouă. Și prevenindu-l pe îngrijitor, continuă: Ai face mai bine să te pregătești. Garda personală a președintelui va sosi în curând aici. - Huh! În secundele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
îndemânare și-un succes demne de invidiat. Protestam prin cultură. Îmi croisem din paginile romanelor interbelice o armură de cavaler medieval, pe care o purtam triumfător la demonstrațiile de „1 Mai“ și „23 August“, unde eram scoși cu facultatea. Îmbrăcam rochiile cubiste ale doamnei T. sau împrumutam vesta de sportsman a lui Fred Vasilescu și parcă greutatea carului alegoric cu „RSR-Scumpa noastră patrie!“ nu se mai simțea. Mă înfășuram, alături de Sandu și Ioana, în acordurile simfoniilor de la patefon și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă intersectam cu partea cea mai intimă a feminității lor, cu urma delicată și volatilă a cărnii, dar le furam și proprietatea mândriei, sentimentul că domină lumea prin atracția unică pe care o exercitau. Le respingeam, confiscându-le totul: pulpe, rochii, farduri, zâmbete se comprimau în nările mele, aspirate în câteva molecule de aer, recompuse apoi în faldurile creierului și împrăștiate sub reflectoarele simțurilor, departe de ochii mulțimii. Eram fericit, le înghițeam frumusețea oricând îmi doream, nimeni nu bănuia nimic. Acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
anvergură, știam să mă gudur în așa fel încât să obțin glezne și coapse, umeri și-ncheieturi. Cu un zâmbet și puțin noroc, mi se dădea voie să trec sub masă: acolo, printre pantofi și gentuțe, primeam acces liber la rochiile cu bumbi și ciorapii de nailon. Mă strecuram sub primele, terfelind cordonul în gură, în căutarea aromelor de șifonier sau bucătărie. Unele rochii miroseau a naftalină, altele a cozonac și mai erau unele (puține și doar sâmbăta) după care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mi se dădea voie să trec sub masă: acolo, printre pantofi și gentuțe, primeam acces liber la rochiile cu bumbi și ciorapii de nailon. Mă strecuram sub primele, terfelind cordonul în gură, în căutarea aromelor de șifonier sau bucătărie. Unele rochii miroseau a naftalină, altele a cozonac și mai erau unele (puține și doar sâmbăta) după care mă topeam, cu parfum de lămâie amestecată cu scorțișoară. Despre ciorapi, nimic deosebit, făceam ce-ar fi făcut oricine: îi pipăiam. Nu mă interesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
putea spune multe, aș avea și răbdarea și priceperea să povestesc. Ținusem un curs la Litere despre istoria leșinului, literatura națională se întrecea în kere, duduci și zambile gata să dea ochii peste cap și să se răstoarne cu umbrelele rochiilor desfăcute în sus. Cel puțin în secolul 19, era prăpăd, nu deschideai o carte fără să-ți cadă una în brațe, jurai că sar din pagină cu tot cu caleașcă și servitori. Se leșina oricum, oriunde, dar mai ales în locurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
așa ceva!“ Era moartă după asemenea cuvinte, rare, delicioase, aproape parfumate. Le folosea de fiecare dată când se simțea bine, iubea sonoritățile lor ample și înfoiate: foaier, abscons, mefient, iconoclast, flamboaiant. Când le rostea, parcă întâlneai o marchiză desfăcându-și corabia rochiei, pânză cu pânză, șiret după șiret, fundă cu fundă, înainte să se lase privită de-admiratorii nocturni. Într-o după-amiază, ne oprisem într-o cofetărie belgiană numai ca s-o audă pe vânzătoare spunând: „Doriți trufine?“ „Nu-nțeleg.“, am protestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-adevăratelea. Până atunci doar simulasem interesul, să nu-și dea seama că-mi place tipa. Maria era geloasă și pe-o fotografie (nu mai vorbesc de reviste, filme sau emisiunile TV de pe italieni, cu prezentatoare în chiloței fini sub rochii transparente); nu vroiam s-o rănesc. „Între șuvițele de lângă ureche...“, mi-a arătat. „Chiar sub lob.“ La început, n-am deslușit nimic. Abia după câteva secunde, mi s-a părut că apare ceva. „Ei? Ei?“, mi-a dat coate Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
război, cu grajduri cu tot. Primise o permisie-n ’40 și-o luase pe bunică-mea cu Ford-ul la mare. Am și-acum poza cu ei doi: el în uniformă, cu cizme de piele neagră până la genunchi; ea într-o rochie crem, cu dantela strânsă pe braț, mai sus de cot. Mașina stă pe faleză, bunică-meu ține o mână pe capota nichelată. Putere, mândrie, liniște - asta degajă scena. Iar în spate, marea aia ciudată, care nu se vede.“ Maria a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se borșise de tot, spuma dispăruse), apoi am revenit. „V-am explicat cum Camil Petrescu e, de fapt, o femeie.“ Maria a pufnit în râs. O reacție normală, așa săriseră și-elevii atunci. Nu-i puteai condamna. „O femeie? Cu rochie și pantofi cu toc?“, s-a minunat ea. „Da.“ „Pe ce v-ați bazat când ne-ați oferit explicațiile în cauză?“ Nu prea-mi plăcea interogatoriul, nu miroseam unde bate. Întotdeauna e de rău, când pun alții întrebările. Am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
suspiciuni; atâta doar că nu-mi păreau legate de Doamna T. sau de autor, ci de celelalte personaje. Am făcut niște investigații pe cont propriu și le-am găsit. Personajele existaseră cu-adevărat. Poate Camil Petrescu nu purtase furou și rochie creponată (cum încerca să ne convingă dom’ profesor), dar Penciulescu și Cibănoiu chiar luaseră cina sâmbăta la «Capșa», și nu o dată-de două ori. Fuseseră văzuți împreună. I-am găsit în arhivele restaurantului, semnaseră în cartea de oaspeți. În dreptul numelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dulap, puse deoparte, să nu se piardă sau să se deterioreze, ca băștinașii din Congo cu pungile de Mars. Aproape le iubeam. Voluptatea declanșată de-atingerea plasticului (pe care mai târziu aveam s-o simt băgând mâna pe sub fustele și rochiile femeilor), splendoarea culorii tari și inconfundabile de cerneală roșie tipografică (imprimată din greșeală pe mici porțiuni din dosul ambalajului, în pete vii și cărnoase), bucuria de-a trage cuvertura transparentă pe cap (ca perechea de chiloți a femeii iubite, uitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urmele nevrozei întipărite-n pielea roz a gambelor, puteau fi zărite într-o bucătărie de bloc: epave fără nume, eșuate-n liniștea pietroasă a căsătoriei, în fum de țigară și miros de borș. Cele normale, fără forme, alunecau direct în rochii stupide, înflorate, de felul care îți flutură vara prin autobuze: corpurile se lungeau în pânzele de BBC (un material textil comunist, nu postul străin de radio), oscioarele se transformau în ciolane, pielea albă, lăptoasă, creștea tot albă, lăptoasă. Mai descopereai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu întinderile grele și incomensurabile ale trupului, dansând amândouă cu mesele în brațe și cazanele cu sarmale ridicându-se în praf. Nu eu eram mirele (nici nu mi-aș fi dorit-o), dar nu asta conta, ci fierbințeala murdară a rochiilor cu paiete și, mai presus de toate, atingerea corpurilor diferite, vii și transpirate. Mă aflam aproape, primit ca un copil în țesăturile calde și tuberculoase ale pielii. Degradarea se dovedea totală, inexplicabilă. Coboram la niveluri de josnicie mentală și corporală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un bulb în formă de conopidă, prin care ieșea aerul din foen). Nu mă imaginam făcând sex lângă un dulap de țară, cu bibelouri: uram cu-aceeași tărie piticii, îngerașii de lut, halbele mici de bere, pisicile de porțelan în rochii de mireasă și fructele de ceară sau sticlă înghesuite în vitrină. Detestam la fel de categoric interioarele muncitorești, mirosind a vișinată și motorină; oricând ar fi putut să sară din spatele ușii un bărbat gol, în șosete albe, ca fotbaliștii care bat mingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ruladă grețoasă, mustind de sirop); „cremșnit“ (numele îmi inspira o insectă monstruoasă); „cartofi“ (nu lua nimeni, toți copiii știau că sunt făcuți cu resturile de la alte prăjituri); „joffre“ (niște trabucuri de ciocolată); „africană“ (rudă cu „negresa“; purta în plus o rochie albă de bezea); „Ora 12“ (asta suna rău, a nenorocire); „Mihaela“ (vânzătoarea ne corecta, pe mine și pe Mihnea: „O Mihaela, nu un Mihaela!“); „cranț“ (un tort cu unt și nucă, în care îți rupeai dinții). Inventarul putea continua la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]