7,692 matches
-
850 ± 90km. Orcus pare a avea un albedo între 22% și 34%, tipic pentru obiecte transneptuniene care se apropie de 1000 km în diametru. Estimări ale magnitudinii și mărimii au presupus că Orcus ar fi un singur obiect. Prezența unui satelit de dimensiuni mari (Vanth) poate schimba acest calcul în mod considerabil. Magnitudinea absolută a lui Vanth e estimată la 4,88, adică de 11 ori mai slabă decât Orcus. Dacă albedoul ambelor corpuri este același, la valoarea de 27%, atunci
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
la granița dintre obiecte transneptuniene suficient de mari pentru a menține substanțe volatile precum metanul la suprafață. Spectrul de reflectanță de pe Orcus indică cele mai adânci benzi de absorbție pentru gheață dintre toate obiectele Kuiper (neasociate familiei colizionale Haumea). Marii sateliți ghețoși ai lui Uranus au spectre infraroșii asemănătoare cu cel al lui Orcus. Printre alte obiecte transneptuniene, satelitul lui Pluto - Charon - pare cel mai asemănător cu Orcus. Charon are un albedo mai mare, dar spectre vizibile și infraroșu-apropiat foarte asemănătoare
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
de reflectanță de pe Orcus indică cele mai adânci benzi de absorbție pentru gheață dintre toate obiectele Kuiper (neasociate familiei colizionale Haumea). Marii sateliți ghețoși ai lui Uranus au spectre infraroșii asemănătoare cu cel al lui Orcus. Printre alte obiecte transneptuniene, satelitul lui Pluto - Charon - pare cel mai asemănător cu Orcus. Charon are un albedo mai mare, dar spectre vizibile și infraroșu-apropiat foarte asemănătoare. Densitățile celor două corpuri sunt asemănătoare și ambii detin suprafețe cu cantități importante de gheață. Quaoar - un obiect
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
3 cu Neptun - are caracteristici spectrale asemănătoare cu Orcus. Prezența gheții cristaline și probabil gheața de amoniu indică existența unui mecanism de reînnoire a suprafeței activ în trecutul apropiat. Amoniul nu a fost încă detectat pe alt obiect transneptunian sau satelit înghețat al planetelor din sistemul solar exterior, în afară de Miranda. Banda de absorbție de 1,65μm de pe Orcus este lată și proeminentă (12%), la fel ca în cazul lui Charon, Quaoar, Haumea și sateliții planetelor gigant. Pe de altă parte, gheața
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
încă detectat pe alt obiect transneptunian sau satelit înghețat al planetelor din sistemul solar exterior, în afară de Miranda. Banda de absorbție de 1,65μm de pe Orcus este lată și proeminentă (12%), la fel ca în cazul lui Charon, Quaoar, Haumea și sateliții planetelor gigant. Pe de altă parte, gheața cristalină de pe suprafața obiectelor transneptuniene ar trebui să se amorfizeze complet sub acțiunea radiației solare și galactice într-o perioadă de aproximativ 10 milioane de ani. Unele calcule indică spre criovulcanism ca potențial
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
dezintegrarea radioactivă sugerează că Orcus ar fi capabil să susțină un ocean intern de apă în stare lichidă. Observații făcute de Mike Brown și T. A. Suercu cu telescopul spațial Hubble la data de 13 noiembrie 2015 au detectat un satelit. Descoperirea satelitului lui Orcus a fost raportată în publicația "IAUC 8812" la data de 22 februarie 2007. Satelitul a primit numele provizoriu S/2005 (90482) 1 cu un an înainte de a fi denumit "Vanth". Acesta orbitează Orcus într-o orbită
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
sugerează că Orcus ar fi capabil să susțină un ocean intern de apă în stare lichidă. Observații făcute de Mike Brown și T. A. Suercu cu telescopul spațial Hubble la data de 13 noiembrie 2015 au detectat un satelit. Descoperirea satelitului lui Orcus a fost raportată în publicația "IAUC 8812" la data de 22 februarie 2007. Satelitul a primit numele provizoriu S/2005 (90482) 1 cu un an înainte de a fi denumit "Vanth". Acesta orbitează Orcus într-o orbită circulară aproape
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
Observații făcute de Mike Brown și T. A. Suercu cu telescopul spațial Hubble la data de 13 noiembrie 2015 au detectat un satelit. Descoperirea satelitului lui Orcus a fost raportată în publicația "IAUC 8812" la data de 22 februarie 2007. Satelitul a primit numele provizoriu S/2005 (90482) 1 cu un an înainte de a fi denumit "Vanth". Acesta orbitează Orcus într-o orbită circulară aproape sincronă cu o excentricitate de 0,007 și o perioadă orbitală de 9,54 zile. Vanth
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
orbită circulară aproape sincronă cu o excentricitate de 0,007 și o perioadă orbitală de 9,54 zile. Vanth orbitează la o distanță de 9030 ± 89 km de Orcus și este prea aproape de Orcus pentru a se stabili compoziția suprafeței satelitului. Mike Brown suspectează că, la fel ca în sistemul Pluto-Charon, Orcus și Vanth sunt în rotație și revoluție sincrone (la fel ca Pământul și Luna). Vanth nu se aseamănă cu alți sateliți despre care se presupune că s-au format
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
aproape de Orcus pentru a se stabili compoziția suprafeței satelitului. Mike Brown suspectează că, la fel ca în sistemul Pluto-Charon, Orcus și Vanth sunt în rotație și revoluție sincrone (la fel ca Pământul și Luna). Vanth nu se aseamănă cu alți sateliți despre care se presupune că s-au format prin coliziune deoarece spectrul său este prea diferit de cel al lui Orcus și poate fi un obiect Kuiper capturat gravitațional. Vanth ar fi putut rezulta și în urma fisiunii rotaționale a unui
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
fi putut rezulta și în urma fisiunii rotaționale a unui Orcus primordial, cu o perioadă de rotație mai mare ca în prezent. La data de 23 martie 2009, Brown și-a rugat cititorii articolului său lunar să sugereze nume posibile pentru satelit, iar cele mai bune să fie propuse UAI pentru o decizie în această privință la data de 5 aprilie. Dintr-o listă lungă de propuneri a fost ales numele "Vanth", cel al unei zeițe din panteonul etrusc care ghidează persoanele
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
, nume oficial , este singurul satelit natural al plutinului și candidatului de planetă pitică Orcus. A fost descoperit de Mike Brown și T.-A. Suer folosind imagini luate de Telescopul spațial Hubble pe 13 noiembrie 2005. Descoperirea a fost anunțată pe 22 februarie 2007 în publicația
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
plutinului și candidatului de planetă pitică Orcus. A fost descoperit de Mike Brown și T.-A. Suer folosind imagini luate de Telescopul spațial Hubble pe 13 noiembrie 2005. Descoperirea a fost anunțată pe 22 februarie 2007 în publicația "IAUC 8812". Satelitul orbitează Orcus „într-un cerc aproape perfect”, cu o perioadă de cca. 10 zile. Brown suspectează că, la fel ca Pluto și charon, Orcus și au rotații și orbite sincrone. Vanth a fost găsit la o distanță de 0,25
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
Orcus, adică 12% pentru Vanth. În acest caz, Vanth ar putea avea 380km în diametru, cu un Orcus de 760km. De albedo mai depinde și masa lui Vanth, care poate fi între 3% și 9% din masa totală a sistemului. Satelitul nu se aseamănă cu alți sateliți rezultați din coliziune deoarece spectrul său este foarte diferit de cel al corpului primar. Vanth poate fi un obiect capturat din Centura Kuiper. La data descoperirii, Vanth a primit numele provizoriu . La 23 martie
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
acest caz, Vanth ar putea avea 380km în diametru, cu un Orcus de 760km. De albedo mai depinde și masa lui Vanth, care poate fi între 3% și 9% din masa totală a sistemului. Satelitul nu se aseamănă cu alți sateliți rezultați din coliziune deoarece spectrul său este foarte diferit de cel al corpului primar. Vanth poate fi un obiect capturat din Centura Kuiper. La data descoperirii, Vanth a primit numele provizoriu . La 23 martie 2009, Brown și-a întrebat cititorii
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
foarte diferit de cel al corpului primar. Vanth poate fi un obiect capturat din Centura Kuiper. La data descoperirii, Vanth a primit numele provizoriu . La 23 martie 2009, Brown și-a întrebat cititorii editorialului lunar să sugereze nume posibile pentru satelit, iar cel mai bun să fie propus UAI ( IAU) pe 5 aprilie, același an. Vanth este numele unui demon (psihopomp) etrusc care ghidează spiritele decedaților spre lumea subterană. Numele a fost ales dintr-un număr mare de propuneri. Vanth era
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
aprobată de "comitetul UAI pentru numirea corpurilor mici" și a fost aprobat printr-o circulară emisă la 30 martie 2010. Zeul etrusc Vanth este reprezentat deseori în compania lui Charon (vâslașul care transportă spiritele morților peste râul Styx), iar numele satelitului lui Orcus (denumit și „anti-Plutonul”) e o aluzie a paralelelor dintre Orcus și Pluto. Brown l-a citat pe Taaffee: „[dacă Vanth] însoțește sufletele morților din momentul morții, atunci ea se află mereu cu fața spre Orcus”, o referință la
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
este un obiect transneptunian mare, care posedă un satelit. Salacia are diametrul de circa 900 de kilometri. Salacia prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă majoră egală cu 42,2429286 u.a. și de o excentricitate de 0,1029692, înclinată cu 23,93490° în raport cu ecliptica. Acest obiect ceresc parcurge
120347 Salacia () [Corola-website/Science/334609_a_335938]
-
în circa 275 de ani. Periheliul său îl aduce la circa de unități astronomice, iar afeliul îl depărtează la circa u.a. de Soare. Este un cubewano. Salacia este un potențial candidat la statutul de planetă pitică. Salacia posedă un satelit natural denumit Actaea, care orbitează în 5,49380 ± 0,00016 de zile la 5619 ± 87 km de Salacia cu o excentricitate 0,0084 ± 0,0076. Salaciea a fost descoperită la 22 septembrie 2004, de astronomul Michael E. Brown, iar satelitul
120347 Salacia () [Corola-website/Science/334609_a_335938]
-
satelit natural denumit Actaea, care orbitează în 5,49380 ± 0,00016 de zile la 5619 ± 87 km de Salacia cu o excentricitate 0,0084 ± 0,0076. Salaciea a fost descoperită la 22 septembrie 2004, de astronomul Michael E. Brown, iar satelitul său, Actaea, la 21 iulie 2006. La descoperire corpul ceresc a primit denumirea de , iar la 18 februarie 2011 a primit numele de "Salacia", cu referire la Salacia, zeiță a apei marine și soție a lui Neptun, corespondentă, în mitologia
120347 Salacia () [Corola-website/Science/334609_a_335938]
-
21 iulie 2006. La descoperire corpul ceresc a primit denumirea de , iar la 18 februarie 2011 a primit numele de "Salacia", cu referire la Salacia, zeiță a apei marine și soție a lui Neptun, corespondentă, în mitologia greacă, zeiței Amfitrita. Satelitul său a primit numele de "Actaea" la aceeași dată, cu referire la o nimfă marină, Actaea.
120347 Salacia () [Corola-website/Science/334609_a_335938]
-
care se găsește o imagine a unui obiect nou descoperit în imagini arhivate sau plăci fotografice create anterior descoperirii, pentru calculul mai precis al orbitei obiectului. Asta se întâmplă deseori cu planete minore, dar uneori o cometă, planetă pitică, un satelit natural sau o stea pot fi găsite între imaginile vechi arhivate; s-au obținut chiar și observații de predescoperire pentru exoplanete. Calculul orbitei unui corp astronomic implică măsurarea poziției acestuia cu mai multe ocazii. Cu cât sunt mai separate în
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
aflate pe orbită joasă (LEO) este suficient de mare încât coliziunea între obiecte poate cauza o cascadă colizională — fiecare coliziune generază fragmente suplimentare care cresc șansa coliziunilor suplimentare. Un astfel de fenomen ar putea face explorarea spațiului, sau chiar utilizarea sateliților, imposibilă pentru multe generații. Fiecare satelit, sondă spațială sau misiune umană are un potențial de creștere a . O cascadă Kessler devine mai probabilă pe măsură ce crește numărul sateliților și sateliții vechi devin neoperabili. Din 2014, există aproximativ 2000 de sateliți comerciali
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
suficient de mare încât coliziunea între obiecte poate cauza o cascadă colizională — fiecare coliziune generază fragmente suplimentare care cresc șansa coliziunilor suplimentare. Un astfel de fenomen ar putea face explorarea spațiului, sau chiar utilizarea sateliților, imposibilă pentru multe generații. Fiecare satelit, sondă spațială sau misiune umană are un potențial de creștere a . O cascadă Kessler devine mai probabilă pe măsură ce crește numărul sateliților și sateliții vechi devin neoperabili. Din 2014, există aproximativ 2000 de sateliți comerciali și guvernamentali pe orbita Pământului. Se
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
suplimentare. Un astfel de fenomen ar putea face explorarea spațiului, sau chiar utilizarea sateliților, imposibilă pentru multe generații. Fiecare satelit, sondă spațială sau misiune umană are un potențial de creștere a . O cascadă Kessler devine mai probabilă pe măsură ce crește numărul sateliților și sateliții vechi devin neoperabili. Din 2014, există aproximativ 2000 de sateliți comerciali și guvernamentali pe orbita Pământului. Se estimează că există aproximativ 300 de mii de piese de gunoi spațial cu dimensiuni între 1cm și 25cm și că în
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]