10,656 matches
-
balaur rănit de moarte, desparte culmile calcaroase de cele vulcanice. Satele se înșiră ca mărgelele pe firul pâraielor până departe, de la Negrești la Negrilești, apoi de la Bucium spre Abrudul și Vidra lui Iancu. O experiență duhovnicească temerară La Roica, între stâncile calcaroase, cu grote și prăbușiri, aveam să fac o experiență de viață spirituală pe care îndrăznesc să o prezint pentru a atrage atenția chiar celor ce s-au retras din lume și a scoate în evidență actul ascultării ierarhice și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de la penitenciar ne-au pus să spargem intrarea în subteran. Umblau după comori ascunse. Invocând executarea lucrărilor de sezon la vie, am întrerupt munca. Ei au plecat și n-au mai revenit. În apropiere, deasupra comunei Craiva, se înălța o stâncă împădurită până aproape de vârf, numită Piatra Craivii. În vârful Pietrei se vedeau încă ruinele unui castel, reședință de garnizoană a unui conte. De aici făcea incursiuni armate prin satele românești din Valea Gălzii, cu terenuri productive și podgorii bogate; îi
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ruși88. La care se adăugau și intervenția energică a ambasadelor străine, acțiunile hotărîte ale lui Iorga și natura oscilantă a predominantei anarhii revoluționare. Dar poate că cel mai important factor a fost acela că semințele revoluționare rusești căzuseră pe o stîncă românească sterilă; iar Reforma Agrară și împroprietărirea oamenilor a făcut ca stînca aceasta să fie și mai solidă. Dar devenise clar tuturor că pentru imunizarea spiritului românesc față de contagiunea revoluționară și pentru ridicarea generală a moralului era nevoie de mai
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
hotărîte ale lui Iorga și natura oscilantă a predominantei anarhii revoluționare. Dar poate că cel mai important factor a fost acela că semințele revoluționare rusești căzuseră pe o stîncă românească sterilă; iar Reforma Agrară și împroprietărirea oamenilor a făcut ca stînca aceasta să fie și mai solidă. Dar devenise clar tuturor că pentru imunizarea spiritului românesc față de contagiunea revoluționară și pentru ridicarea generală a moralului era nevoie de mai mult decît cîteva cuvinte. După propria relatare a lui Iorga, următorul pas
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
casa s-a transformat într-o ruină și a devenit de nelocuit. În timp ce Iorga contempla ruinele și tot ceea ce clădise o viață întreagă, atitudinea lui dîrză i-a surprins atît pe prieteni cît și pe dușmani; doamna Catinca părea o stîncă alături de soțul ei. Familia Iorga s-a mutat în casa deteriorată, dar locuibilă a doamnei Lucia. Spre bucuria lui Iorga, tipografia sa scăpase nevătămată 32. Dar a existat un corolar la cutremur, care s-a răspîndit în rîndul legionarilor. Legionarii
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
din rocă gălbuie, se așterne o fâșie de un verde deschis, înghețat și pur, mai puțin strălucitor, ba chiar opac, lipsit de transparență. Ne aflăm în nord, și lumina solară nu poate străpunge marea. În locurile unde apa molcomă linge stâncile, stăruie la suprafață o peliculă de culoare. Cerul fără de nori e foarte palid înspre dunga de indigo a orizontului, punctată cu ușoare scânteieri de argint, la zenit. Albastrul se intensifică și vibrează. Dar cerul e rece, până și soarele e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
niciodată n-aș fi crezut că le pot dori cu atâta ardoare, încât până la urmă să ajung la ele. Am înotat iar, dar încă n-am putut descoperi locul cel mai potrivit. Azi-dimineață am plonjat în apa adâncă din vecinătatea stâncii mai apropiate de casă, care se precipită abrupt, totuși are niște scobituri și niște proeminențe suficiente pentru a încropi câteva trepte precare. Am numit-o „muntele“ meu, deși abia de atinge șapte metri, la vremea refluxului. Firește, apa e foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
falie, lunecau întruna. Simțindu-mă obosit, am înotat în jur, căutând alte locuri unde marea se zvârlea neastâmpărată înainte și înapoi, dar încercarea de a mă cățăra s-a dovedit și mai anevoioasă pentru că apa era foarte adâncă și chiar dacă stâncile de pe țărm păreau mai puțin abrupte, erau prea netede și alunecoase din pricina algelor, așa încât nu mă puteam prinde de ele. În cele din urmă am izbutit să mă cațăr tot pe „muntele“ meu, agățându-mă cu degetele de la mâini și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
goală. Faleza asta stâncoasă nu atrage, slavă Domnului, vilegiaturiștii cu țâncii lor. Nicăieri nu găsești vreun blestemat petec de nisip. Am auzit că e socotită drept o coastă urâcioasă. Dă Doamne să fie considerată așa în vecii vecilor! Într-adevăr, stâncile, care se răzlețesc în ambele direcții, nu sunt pitorești. Au o culoare gălbui-nisipie, stropită cu pete cristaline, și se înghesuie în grămezi mari, incoerente, diforme. La bază, sub nivelul fluxului, sunt căptușite cu o vegetație de alge brune, lucioase și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și flori atât de mici, încât abia de le poți distinge cu ochiul liber. Va trebui să-mi caut lupa, ca să le cercetez în voie. O caracteristică a falezei constă în faptul că, din loc în loc, apa a scobit în stâncă văgăuni, cărora nu le-aș face onoarea de a le numi grote, dar care, văzute cu ochiul înotătorului, oferă o priveliște uimitoare și vag sinistră. Într-un anumit punct, lângă casa mea, marea a construit chiar un pod de stâncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
stâncă văgăuni, cărora nu le-aș face onoarea de a le numi grote, dar care, văzute cu ochiul înotătorului, oferă o priveliște uimitoare și vag sinistră. Într-un anumit punct, lângă casa mea, marea a construit chiar un pod de stâncă, arcuit, pe sub care se zvârcolește mugind într-un soi de îngrăditură adâncă, descoperită, cu pereți foarte abrupți. Încerc o plăcere ciudată când stau pe acest pod, privind violența forțelor dezlănțuite de valurile înspumate, care năvălesc și se retrag din spațiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
amabilitatea de a-mi reține la Londra valul în continuă descreștere al corespondenței de afaceri. Dar, la urma urmelor, de la cine aș dori să primesc vești, cu excepția lui Lizzie, care, probabil, e plecată în vreun turneu? Am continuat să explorez stâncile în direcția turnului meu. Da, sunt proprietarul nu numai al unei case și al unei puzderii de stânci, ci și al unui părăginit turn de pază. De fapt, nu-i decât o cochilie. Dar mi-ar plăcea să-l restaurez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmelor, de la cine aș dori să primesc vești, cu excepția lui Lizzie, care, probabil, e plecată în vreun turneu? Am continuat să explorez stâncile în direcția turnului meu. Da, sunt proprietarul nu numai al unei case și al unei puzderii de stânci, ci și al unui părăginit turn de pază. De fapt, nu-i decât o cochilie. Dar mi-ar plăcea să-l restaurez, să-i clădesc o scară spiralată și o cămăruță de lucru în vârf, numai că, în ciuda a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu sunt singura persoană care a întâmpinat greutăți la ieșirea din această mare. Într-un îngust intrând secret de la baza turnului, care nu poate fi văzut decât dacă-l privești din vârf, au fost tăiate, într-o parte laterală a stâncii, niște trepte rudimentare care coboară direct la apă, susținute de o balustradă de fier. Din nefericire, partea de jos a balustradei e ruptă, iar suprafața stâncii fiind netedă, treptele lunecoase au devenit inutile, cu excepția momentelor de flux puternic, când valurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
decât dacă-l privești din vârf, au fost tăiate, într-o parte laterală a stâncii, niște trepte rudimentare care coboară direct la apă, susținute de o balustradă de fier. Din nefericire, partea de jos a balustradei e ruptă, iar suprafața stâncii fiind netedă, treptele lunecoase au devenit inutile, cu excepția momentelor de flux puternic, când valurile sunt foarte înalte. Atunci, talazurile pur și simplu te smulg. E interesant de câtă forță și calmă fermitate poate dispune această jucăușă mare a mea! Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
discuțiile s-au tărăgănat atâta, mă îndoiesc dacă o voi face vreodată. De astă dată, voi descrie casa. Se numește Capul Shruff. Cap, înțeleg; e cocoțată pe un mic promontoriu, nu chiar o peninsulă, și a fost clădită direct pe stânci. Ce nebun s-o fi găsit s-o construiască? Anul zidirii trebuie să fi fost o mie nouă sute zece. Dar de ce Shruff? Am întrebat pe doi dintre puținii mei (deocamdată) informatori locali, adică pe cucoana de la prăvălie și pe patronul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
flotile de muște albastre să se târască de-a dreptul pe luciul ei. De la ferestrele mele de sus (unde mă aflu acum), care dau spre mare, ochiul nu cuprinde decât nesfârșirea apei; numai dacă te uiți în jos, poți zări stâncile. De la ferestrele parterului însă, marea este invizibilă, și nu ți se înfățișează decât stâncile falezei, de dimensiuni și forme elefantine, care înconjoară casa. Ușa din spate, care e ușa bucătăriei, dă spre mica „pajiște“ împrejmuită de bolovani și așternută cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ferestrele mele de sus (unde mă aflu acum), care dau spre mare, ochiul nu cuprinde decât nesfârșirea apei; numai dacă te uiți în jos, poți zări stâncile. De la ferestrele parterului însă, marea este invizibilă, și nu ți se înfățișează decât stâncile falezei, de dimensiuni și forme elefantine, care înconjoară casa. Ușa din spate, care e ușa bucătăriei, dă spre mica „pajiște“ împrejmuită de bolovani și așternută cu iarbă aspră ca țepii de cactus și cu cimbru. Am de gând s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și neatinși de valuri. O priveliște mai puțin atrăgătoare, din care nu lipsesc câteva cutii de conserve, goale și ruginite, precum și cioburi de sticlă. Într-o zi va trebui să cobor și să curăț locul. Dincolo de drumeag, se ridică iar stâncile galbene, cocoșate, unele dintre ele imense, plantate aici printre tufe de iarbă sârmoasă și flexibilă și printre nenumărate hățișuri de scaieți sclipitori. Se mai ivesc din loc în loc (cultivate oare de mâna omului sau de natură?) o sumedenie de fucsii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de mâl și complet părăsit. Bănuiesc că, pe vremuri, era folosit pentru bărcile de pescuit, care se avântă acum departe, spre nord: uneori le zăresc pe fâșia mea de mare, altminteri remarcabil de pustie, în spatele intrândului, a fost cioplită în stâncă o pantă terasată, lungă și destul de largă, pentru a se amenaja ceea ce se numește „un loc de scăldat pentru doamne“. Dar n-am văzut nici picior de doamnă pe aici, ci doar, din când în când, câțiva băieți. (Localnicii nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
orice alt colț. Drumeagul de pe țărm se lărgește în acest punct într-un drum carosabil (din nefericire accesibil automobilelor), și apoi urcă, pierzându-se într-o zonă sălbatică, pe care nu am avut încă timp s-o explorez, și unde stâncile mele gălbejite iau proporțiile unei frumoase și maiestuoase faleze. Pista de care am vorbit cotește însă spre interior, ducând în sat și dincolo de el. Satul se numește Narrowdean. Forma arhaică a numelui era Nerodene, și o impunătoare piatră kilometrică înfiptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
secte secrete. (Are acea înfățișare vegetal orientală.) Înainte de a fi aprins lămpile în seara asta, am stat un timp pe întuneric, contemplând clarul de lună, care e întotdeauna un miracol și o încântare pentru orice citadin. Poleiește atât de scânteietor stâncile, încât aș putea citi la lumina lui. Curios, foarte curios, îmi dau seama că n-am avut nici un chef de lectură de când am venit aici. Semn bun. Scrisul pare să fi luat locul cititului. Dar, pe de altă parte, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de ierburi marine sau a unei buturugi săltate de valuri nu puteau fi luate în considerație. Am început să bâjbâi după alte justificări. Cu puțin înainte de a mi se fi ivit monstrul uriaș, cercetasem cu mare atenție, în balta dintre stânci, un monstru mititel, viermele roșcat și țepos al cărui trup șerpuitor, lung de câțiva centimetri, părea disproporționat de mare în spațiul îngrădit al bălții. Să fi fost posibil ca printr-un simplu automatism optic, printr-un neobișnuit truc al retinei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
părut a fi un păianjen grotesc de uriaș, de gras și de cărnos. Până la urmă s-a dovedit a fi o broscuță adorabilă. Am prins-o cu gingășie și am transportat-o prin pădure către mlaștinile acoperite cu mușchi din spatele stâncilor. Acolo a pornit-o agale. Cum pot supraviețui asemenea vietăți blajine și neajutorate? Am mai zăbovit un timp, până ce broscuța s-a îndepărtat, și m-am uitat la smocurile de mușchi roșcat și la flori, în special la coada-mânzului pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în apă am făcut un nod zdravăn, ca s-o pot apuca mai ușor. În ce privește „muntele“, am avut mai puțin succes, din simplul motiv că nu am putut găsi nimic, nici un colț de piatră de care să pot lega frânghia. Stânca e prea netedă și prea cocoșată, iar funia nu-i destul de lungă ca să o pot desfășura până la casă. Să cumpăr una mai lungă și s-o leg de ușa bucătăriei sau de stâlpul de la piciorul scării, și seară de seară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]